Târgoviște | Comuna: Municipiul Târgoviște | Judeţ: Dâmbovița | Punct: Curtea Domnească din Târgoviște, Sector C – incinta bisericii Sf. Vineri | Anul: 2021
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raportul de cercetare de la Târgoviște, jud. Dâmbovița. Curtea Domnească din Târgoviște, Sector C – incinta bisericii Sf. Vineri
Anul cercetarii:
2021
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Tipuri de sit:
Aşezare urbană; Cetate;
Cod RAN:
| 65351.19 |
Județ:
DÂMBOVIŢA
Unitate administrativă:
MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE
Localitate:
TÂRGOVIŞTE
Punct:
Curtea Domnească din Târgoviște
Sector:
Sector C – incinta bisericii Sf. Vineri
Toponim:
NULL
Localizare:
| 65351.19 |
Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Petrică | Florin Gabriel | responsabil | Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte |
| Năstase | Mihai | participant | Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte |
| Cârciumaru | Minodora | participant | Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte |
| Grăjan | Florin | participant | Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte |
| Ioniţă | Adrian | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| David | Cornel | participant | SC Geomathics One SRL |
Raport:
Începând din perioada interbelică la Curtea Domnească din Târgovişte au avut loc cercetări arheologice, ele continuând cu întreruperi până în ziua de azi. Primele cercetări în sectorul C (incinta bisericii Sfânta Vineri) au avut loc în anii 1968-1969, fiind legate exclusiv de restaurarea bisericii Sf. Vineri. Punctual s-au mai desfăşurat cercetări în această zonă în anii 1976, 1986, 2012-2013 şi 2018. În perioada 2020-2021 au avut loc pe cuprinsul curţii domneşti investigaţii prin metode geofizice (executate de către SC Geomathics One SRL), care au surprins o serie de anomalii în structura solului, interpretate ca potențiale complexe arheologice. Pe baza acestor scanări, care indicau structuri de tipul fundațiilor sau pivnițelor în zona dintre Casa Aramă, Biserica Sf. Vineri și Casa Bălașa, au fost întreprinse cercetări arheologice în 2020 şi 2021. În cele două campanii au fost deschise trei unităţi de cercetare însumând circa 120 mp, după cum urmează: campania 2020 (12 octombrie – 24 decembrie) o secțiune: S.I: 15,20 m x 2,00 m, completată de o casetă 2,00 m x 1,00 m (32,40 mp); campania 2021 (14 iulie – 30 septembrie) două secţiuni: S.II: 12,00 m x 2,00 m și S.III: 8,00 m x 8,00 m (88 mp). S.I/2020: 15,20 m x 2,00 m a fost orientată est-vest, la capătul vestic pe profilul sudic fiind deschisă o casetă de 2,00 m x 1,00 m. În treimea de est a secţiunii, la adâncimi cuprinse între 0,50-1,28 m a fost identificat un nivel de înhumări, precum și limita vestică a cimitirului bisericii Sf. Vineri. Au fost descoperite 15 morminte, dintre care trei ar putea aparține unui orizont cronologic mai vechi decât biserica Sf. Vineri, edificiu datat la mijlocul veacului al XV-lea. O parte dintre morminte au suprapus două complexe, considerate a fi cele mai importate dintre cele descoperite în campania anului 2020. Primul complex este reprezentat de un zid de piatră legată cu mortar, orientat nord-vest/sud-est, din care nu se mai păstra decât fundația. Al doilea complex era reprezentat de o groapă adâncă de 2,50 m, de dimensiuni destul de mari, plasată la est de zidul descoperit. Au mai fost descoperite și alte complexe, de tip vatră, ce pot fi plasate cronologic la cumpăna secolelor XIV-XV și în prima jumătate a secolului al XV-lea, datate cu ajutorul a trei monede, precum și pe baze stratigrafice. Revenind la cele două complexe menționate anterior, am putut data etapa cronologică a săpării gropii, care este a doua jumătate a secolului al XVI-lea, fapt indicat de monedele descoperite atât în nivelul de înhumări cât și în umplutura gropii. Între cele două complexe (zidul și groapa) a existat o legătură, în sensul că cei care au săpat groapa au demantelat și zidul. Pe baze stratigrafice și morfologice, zidul a putut fi datat către mijlocul secolului al XV-lea. Zidul continua atât în profilul de nord cât și în cel de sud, iar în acel stadiu al cercetării nu l-am putut atribui decât unei ipotetice clădiri, însă indicii ale existenței sale erau reprezentate de numeroasele resturi provenite dintr-o demantelare (cărămizi cu mortar, bolovani cu mortar), descoperite în umplutura gropii. Spre profilul de sud-est talpa fundației zidului se situa la cota de - 1,40 m iar în profilul de nord-vest la cota de - 1,70 m, ceea ce însemna teoretic o fundație în trepte sau o fundație cu talpa oblică cu asize orizontale. Complexul de tip groapă conținea foarte multe resturi dintr-o construcție de piatră și cărămidă (bolovani de râu legați cu mortar, cărămidă cu urme de mortar, țigle policrome sau monocrome sparte, fragmente de coamă de acoperiș). În umplutura gropii s-au mai descoperit și alte materiale aruncate, precum oase de animale, resturi de combustie, ceramică sau alte obiecte foarte interesante și inedite. Monedele descoperite în umplutura gropii erau emise în a doua jumătate a veacului al XVI-lea și prezentau o uzură îndelungată (1554, 1557), iar cele descoperite ca inventar funerar ridicau pragul cronologic spre ultimii ani ai secolului al XVI-lea, cel târziu începutul secolului al XVII-lea. Pe acest bagaj de cunoștințe s-a întemeiat strategia de cercetare a campaniei anului 2021, când au fost trasate şi deschise două unități de cercetare. S.II (12,00 m x 2,00 m) a fost trasată perpendicular pe capătul de nord-est al S.I, având deci o orientare sud-est/nord-vest, iar S.III este în fapt o casetă de dimensiuni mai mari (8,00 m x 8,00 m) paralelă cu latura de vest a S.II și cu latura de nord a S.I. Scopul principal a fost acela de a surprinde și confirma existența limitei vestice a cimitirului medieval și să putem totodată observa și analiza eventuala continuare spre vest a zidului descoperit în campania precedentă. Prin cele două noi unități de cercetare s-a confirmat limita vestică a cimitirului, cele mai timpurii înhumări din această zonă datând, după cum indică preliminar unele monede uzate, de la sfârșitul secolului al XVI-lea – prima parte a secolului al XVII-lea, iar cele mai târzii înhumări au avut loc la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Părea evident că extinderea cimitirului în această zonă a fost împiedicată la un moment dat de existența unui complex mai vechi, care trebuia să aibă o legătură cu zidul descoperit de noi. Acest ipotetic complex s-a dovedit a fi cu totul real, fiind dezvelit în aria S.III. Este vorba de o clădire medievală de zid, din bolovani și cărămidă, din care nu s-a mai păstrat decât beciul. Clădirea cu beci Clădirea se remarcă prin grija cu care a fost executat apareiajul zidăriei beciului, sigur și al părții superioare, ținându-se cont că nu au fost folosite lespezi sau pietre cu muchii drepte, prelucrate prin dăltuire. Materialul principal a fost piatra de râu rulată, care se găsea în zonă din abudență, deci un material local. Pietrele au fost aşezate în mod ingenios astfel încât să alcătuiască un parament drept, fără a mai fi necesară o tencuire suplimentară. O astfel de clădire, identică tipologic și morfologic, prezentând unele diferențe de mărime, a fost descoperită mai demult tot în cadrul curții domnești târgoviștene, sub palatul domnesc și a fost atribuită primei faze aulice, fiind datată la sfârșitul secolului al XIV-lea. Clădirea descoperită în anul 2021, inedită sub raport istorico-arheologic și surprinzătoare ca dispunere în microzona Sf. Vineri, este orientată cu laturile scurte spre nord-vest, respectiv sud-est, având un gârlici lung (circa 4-6 m) dispus spre sud-est. Zidurile sunt late de 0,60 m, clădirea având la interior o lăţime de 4,80 m şi la exterior 6,00 m. Lungimea acesteia nu poate fi precizată exact, nefiind cercetată complet, însă aproximăm o lungime de circa 14 m, incluzînd și gârliciul. Beciul se adâncește la - 3,20 m față de cota de călcare actuală, cotă care ar putea fi considerată ca fiind puțin mai jos decât cea din timpul funcționării clădirii. Acest lucru se poate datora diverselor decapări sau nivelări ulterioare din epocile modernă și contemporană. Clădirea a fost demantelată cu grijă, în special pentru recuperarea materialului de construcție precum lemnul, piatra, cărămida, țigla, diversele elemente decorative de piatră sculptată, ori chiar cahlele de sobă. Referitor la sistemul de încălzire, au fost descoperite puține fragmente de cahle, în schimb au fost relevate numeroase bucăți de chirpici ce puteau face parte din structura sobei. S-a constatat că groapa mare, identificată inițial în S.I își află limitele în S.II și S.III, fiind chiar groapa de demantelare a clădirii de zid. Stratigrafic s-a observat că săparea gropii s-a făcut dinspre est către vest, fapt ce a dus la distrugerea aproape completă a zidului nordic al gârliciului, al cărui traseu nu a mai fost surprins în S.I, ci doar în S.III. Pe baza datelor de până acum, clădirea cu gârlici s-ar data începând cu mijlocul secolului al XV-lea şi până către sfârşitul secolului al XVI-lea. În suprafeţele cercetate au fost descoperite urmele mai multor gropi de var, majoritatea datate spre finele secolului al XVIII-lea – mijlocul secolului al XIX-lea. Una singură era mai timpurie, putând fi încadrată în secolul al XVI-lea, ori chiar în veacul anterior. Cimitirul În cele trei secţiuni au fost cercetate 79 de morminte (S.I: 15, S.II: 56, S.III: 8), numărul acestora fiind foarte probabil mai mare, dacă ţinem seama de numeroasele suprapuneri, deranjamente şi distrugeri provocate de înmormântărilor ulterioare care au avut loc în acest perimetru. Mormintele fac parte din segmentul vestic al ariei de înmormântări din jurul bisericii Sf. Vineri şi se datează în secolele XVI-XVIII. Decedaţii erau depuşi în decubit dorsal, cu braţele pe piept sau abdomen, picioarele întinse, fiind orientaţi V-E ori cu mici abateri. O parte dintre acestea au avut inventar constând în: monede, obiecte de podoabă sau accesorii vestimentare (inele, sigilare, ace de păr, aplice, copci de îmbrăcăminte). Cele mai spectaculoase obiecte asociate inventarului funerar sunt două vase de sticlă de tipul lacrimariilor, foarte probabil constituind importuri. Materiale arheologice Pe lângă categoriile de obiecte deja menţionate, în cele două campanii arheologice, au mai fost recoltate diverse alte materiale: ceramică, sticlărie, obiecte metalice şi de os, la care se adaugă numeroase monede. Ceramica, în totalitate fragmentară, este diversă tipologic și funcțional, fiind totodată şi cea mai numeroasă categorie. Au fost descoperite vase de uz casnic, vase deorative, şi de import, precum şi câteva cahle fragmentare. Numeroasele fragmente de țigle și de coame (policrome sau monocrome) oferă indicii prețioase cu privire la tipurile de acoperiș utilizate în mediul aulic de la sud de Carpați în secolele XV-XVI. Sticlăria, constituie de asemenea o categorie destul de bine reprezentată, pe lângă cele două vase lacrimarium deja menţionate, fiind descoperit un număr relativ mare de fragmente de sticlă în cele trei secțiuni. Se remarcă un vas decorativ fragmentar ce avea aplicată pe suprafață foiță de aur. Mai amintim existenţa unor discuri fragmentate de sticlă, provenite de la diverse vitralii sau funduri de vase de tip lacrimarium. Obiectele de fier nu sunt atât de spectaculoase, menţionăm totuşi prezenţa unor cuţite, un vătrai, scoabe, cuie, dar şi a unor resturi de zgură. Obiecte de os. O piesă atrage atenţia în mod excepţional, şi anume un mic pandantiv de os înfăţişând un chip uman, databil în secolele XV-XVI, găsit în umplutura gârliciului clădirii. Monede. În cele două campanii au fost descoperite 45 de monede (10 în 2020 şi 35 în 2021), majoritatea provenind din inventarul funerar al mormintelor, celelalte din umplutura beciului clădirii. Piesele (unele încă în lucru) – emisiuni Ungaria, Suedia, Austria Imperiul otoman – se eşalonează pe parcursul secolelor XV-XVIII, fiind identificate de către dr. Aurel Vâlcu de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, căruia îi mulţumim şi pe această cale. Concluzii preliminare La finalul acestor două campanii putem spune că istoria curții domnești este indiscutabil mai bogată prin noile descoperiri arheologice. Nu doar fizic, adăugându-se astfel pe harta curții o nouă clădire medievală ci și prin faptul că noile descoperiri deschid o serie de întrebări precum funcția acestui complex arheologic, apartenența acestei clădiri la spațiul aulic sau nu, etapele de extindere ale cimitirului. Foarte important de precizat, acest perimetru – sectorul C, în secolele XIV-XVI nu făcea parte din curtea domnească, ci a fost inclus mai târziu, la sfârşitul secolul al XVI-lea de către acel domn (posibil Mihai Viteazul?), care a edificat primul zid de incintă al reședinței premoderne. Deşi restrânse ca suprafaţă, săpăturile din acest sector au deschis noi perspective de analiză a istoriei reședinței domnești din Târgoviște.