Coşoteni | Comuna: Vedea | Judeţ: Teleorman | Punct: Biserica „Sf. Dumitru” a fostei Mănăstiri Drăgăneşti (Mănăstirea Coşoteni) | Anul: 2018
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2018
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Perioada modernă; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Mănăstire; Necropolă plană;
Cod RAN:
| 154889.02 |
Județ:
Teleorman
Unitate administrativă:
Vedea
Localitate:
Coşoteni
Punct:
Biserica „Sf. Dumitru” a fostei Mănăstiri Drăgăneşti (Mănăstirea Coşoteni)
Localizare:
| 154889.02 |
Lista Ilustrațiilor - 12
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Măgureanu | Andrei Mircea | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" - Secţia Tracologie, Bucureşti |
| Mirea | Pavel | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman |
| Ţânţăreanu | Ecaterina | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman |
| Torcică | Ion | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman |
Raport:
Biserica cu hramul „Sf. Dumitru” a fostei Mănăstiri Drăgăneşti se află în valea râului Vedea, la baza terasei înalte, de est, pe o prelungire a acesteia, partea de sud a incintei actuale aflându-se chiar în lunca inundabilă. Biserica se găseşte în partea de vest a satului Coşoteni, comuna Vedea, judeţul Teleorman, la cca. 4 km est de municipiul Roşiorii de Vede.
Biserica este tot ce a rămas din Mănăstirea Drăgăneşti, ctitorie domnească ridicată de Matei Basarab cu rudele din partea mamei sale Stanca, în anul 1647.
Un prim sondaj arheologic a fost realizat în anul 1992 cu ocazia întocmirii unui nou proiect de restaurare a Mănăstirii Drăgăneşti, de către Elena Busuioc (IAB) şi Ecaterina Ţânţăreanu (MJT).
Cercetarea arheologică preventivă efectuată în anii 2017-2018 a avut ca scop identificarea şi cercetarea patrimoniului arheologic pentru suprafaţa de teren ce urmează a fi afectată de viitoarele construcţii ale „Ansamblului stăreţie, chilii şi paraclis din perimetrul proiectatei mănăstiri Coşoteni”: două corpuri principale de clădiri, unul pe latura de vest a incintei, cu destinaţia de chilii, stăreţie şi alte spatii funcţionale, compus din parter şi etaj, cu dimensiunile de 22,55 m lungime şi 7,70 m lăţime, celălalt pe latura de sud a incintei, cu destinaţia de chilii şi paraclis, compus din parter, cu dimensiunile de 48,75 m lungime şi 6,21/ 6,75 m lăţime.
În abordarea acestui obiectiv s-a plecat de la releveul viitoarelor construcţii după care au fost trasate secţiunile arheologice planificate. În prima etapă cercetarea s-a axat pe corpul de clădire destinat viitoarei stăreţii. Aici a fost practicată o secţiune longitudinală (S.I/2017) cu dimensiunile de 22,50 x 1,50 m, dispusă pe axul nord – sud al clădirii. În treimea de est a acestui corp de clădire, perpendicular pe S.I, a fost trasată secţiunea S.II (9,00 x 1,50 m), lungimea acesteia corespunzând aproximativ cu lăţimea clădirii (7,70 m) şi cu limita de nord a corpului de chilii. În cea de-a doua etapă a cercetării, în zona jumătăţii de nord a viitoarei stăreţii au fost practicate patru casete astfel: C.I/2017-2018 şi C.II/2017-2018, ambele cu aceleaşi dimensiuni (5,50 x 2,50 m), C.III/2018 (6,25 x 2,50 m) şi
C. V/2018 (4,00 x 2,50 m), cu scopul de a fi cercetate mormintele cimitirului modern, precum şi un complex arheologic identificat în S.I. Tot în a doua etapă a cercetării, pe suprafaţa ce urmează a fi ocupată de corpul de chilii şi de paraclis, pe zona de sud a incintei mănăstirii au fost trasate, longitudinal, pe axul est – vest, secţiunile S.III (15,00 x 2,00 m) şi S.IV (16,50 x 2,00 m), precum şi caseta
C.V (6,20 x 4,00 m), de-a lungul axului nord – sud, pe întreaga lăţime a viitoarei construcţii. Adiacent secţiunii S.III, pe latura de nord a acesteia, a fost practicată caseta C.VI (1,50 x 0,50 m).
Stratigrafia
Stratigrafia generală, cu unele variaţii, înregistrată în secţiunile S.I – S.IV şi casetele C.I –
C.VI a fost următoarea: nivel de nisip amestecat pe alocuri cu fragmente de olane (nivelare recentă, post 2014), nivel cu sol maroniu-închis, granulos, ce cuprinde fragmente de cărămidă (de la limita inferioară sunt săpate gropile de morminte), nivel cu sol maroniu-roşcat, pigmentat cu cărbune şi fragmente mici de cărămidă, nivel cu sol gri-închis, lutos, relativ compact, nivel cu sol gri, nisipos, uşor pigmentat cu cărbune, nivel cu nisip fin, nivel cu cenuşă şi cărbune ce suprapune solul steril din punct de vedere arheologic, sol gălbui-cenuşiu, steril din punct de vedere arheologic.
Complexele funerare
Au fost identificate 55 de morminte (înmormântări şi reînhumări) ce au aparţinut cimitirului modern, care vin să confirme, în parte, rezultatele cercetărilor arheologice preventive din 1992. Concentrarea acestora a fost constatată pe latura de vest a incintei, mai precis în treimea de nord a secţiunii S.I, sfertul de nord-est al casetei C.I, întreaga suprafaţă a casetei C.II şi treimea nordică a casetei C.IV, fiind astfel delimitat colţul de sud-vest al cimitirului.
Pe baza monedelor identificate (predominant româneşti dar şi austriece, bulgăreşti şi otomane) şi a observaţiilor stratigrafice au putut fi stabilite patru orizonturi de înmormântări. Cel mai vechi orizont, şi cel mai slab reprezentat, aparţine sfârşitului sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea. Următoarele două orizonturi aparţin celei de-a doua jumătăţii a sec. al XIX-lea, respectiv primului deceniu al sec. al XX-lea. Ultimul orizont datează din deceniul trei al sec. al XX-lea. Amintim şi un mormânt izolat (de copil) identificat pe latura de sud a incintei, databil pe baza monedei de ort (dinar unguresc de la Ferdinand I) în a doua jumătate a sec. al XVI-lea. În majoritatea complexelor funerare, dar mai ales în cele din ultimele două orizonturi, a fost observată depunerea defuncţilor în sicrie din lemn de formă dreptunghiulară, închise cu cuie din fier de diferite mărimi şi forme. Materialul arheologic este relativ bogat şi diversificat: monede de ort şi ofrandă, cuie din fier, piese de port şi podoabă etc.
Complexe arheologice
În cadrul suprafeţelor practicate au fost identificate un număr de opt complexe arheologice, resturile a două bordeie cu vetrele aferente (B.1- B.2), precum şi şase gropi menajere (G.1-G.6).
Materiale arheologice descoperite
Inventarul arheologic recuperat constă din fragmente ceramice, obiectele de podoabă şi port (inele, verighete, cercel, catarame, broşă, cruciuliţă de bronz, mărgele de sticlă şi coral, pieptene de baga şi os, oglinzi, paiete metalice, nasturi de sidef, porţelan şi metal), obiecte de fier (cuie de construcţii şi de şiţă, lame de cuţit, un lacăt, o cheie, o potcoavă), obiecte de os (un fragment de defensă de mistreţ cu perforaţii, un fragment de mâner os cu intarsii de bronz). Au fost descoperite şi oase de mamifere domestice (ovicaprine, porcine, vite, cai, câini), păsări domestice (găini) şi valvele de scoici de râu (Unio crassus - predominant, Unio pictorum, Unio tumidus) şi izolat de lac (Anodonta cygnea)-nota 3.
Mai multe lupe metalice de fier şi bucăţi de zgură feroasă sugerează existenţa, undeva în zonă, a unei instalaţii de prelucrare a fierului.
Printre descoperiri amintim un număr de 11 piese de silex, dintre care 10 pot fi atribuite epocii neo-eneolitice (segmente de lamă, inserţii pentru seceră, răzuitoare şi aşchii) iar un segment de lamă/ inserţie de seceră, din bronzul târziu. Utilajul de silex provine din diferite contexte dar nu poate fi pus în legătură cu nici un complex cercetat, fiind cel mai probabil remaniat de pe terasa din vecinătate.
Ceramica reprezintă categoria de materiale arheologice cel mai frecvent întâlnită, atât în unele dintre complexe arheologice cercetate, cât şi nivelurile arheologice din toate suprafeţele excavate. O primă categorie, ilustrată doar de 11 fragmente, este cea antică. Fragmente ceramice, atipice, puternic rulate, provin din S.I, S.IV, C.I, C.II şi C.V şi, similar pieselor de silex amintite, sunt cel mai probabil remaniate de pe terasa estică a Vedei. Cel puţin două fragmente ceramice provin din vase lucrate la roată, au culoarea cenuşie, fiind arse reducător şi sunt tipice pentru perioada sec, II-I î.Hr., respectiv epocii getice clasice.
Cele mai numeroase fragmente ceramice sunt din evul mediu târziu, respectiv din epoca modernă şi aparţin celor două categorii: ceramic uzuală – nesmălţuită (oalele cu toartă - forma dominantă, castroanele, ulcioarele, capacele, pipele) şi ceramica smălţuită (farfuriile, castroanele şi străchinile, ulcioarele, tigăile cu 3 picioare). Importurile sunt foarte slab reprezentate, practic, un singur fragment dintr-un vas de faianţă, de provenienţă orientală, fiind atribuit acestei categorii.
Printre descoperirile monetare menţionăm 29 de monede româneşti emise între 1880-1924, care pot fi legate, în general, de contexte funerare. În contexte nefunerare au fost identificate şi alte monede străine sau româneşti: o monedă antică, grecească, de bronz, emisă de colonia Mesembria în sec. II î.Hr., un dinar unguresc de argint emis de Rudolf II la 1601, o para otomană de argint, cu emitent ilizibil, de la începutul sec. XIX), o monedă austriacă de 1 Kreuzer 1816, o monedă românească de 5 lei 1942.
Elemente de cronologie relativă şi absolută
Pe baza materialelor arheologice descoperite şi a complexelor cercetate, corelate cu relaţiile stratigrafice, pot fi făcute unele aprecieri de ordin cronologic.
Fără a avea niveluri sau complexe arheologice identificate, cele mai vechi materiale arheologice datează din epoca neo-eneolitică (mil. 6 - 5 î.Hr.) urmate de cele din epoca bronzului târziu (mil. 2 î.Hr.) şi perioada clasică a epocii geto-dacice (sec. II-I î.Hr.), toate acestea fiind însă remaniate probabil din zona terasei înalte, de est, a râului Vedea.
Informaţiile documentare legate de existenţa unei biserici anterioare celei edificate de către voievodul Matei Basarab pot fi confirmate prin trei morminte identificate în campania de cercetări din anul 1992 la care se adaugă cel descoperit în 2018, plasând un prim orizont cronologic undeva în a doua jumătatea sec. al XVI-lea.
Pe baza unei anumite categorii ceramice, aceea a farfuriilor şi străchinilor smălţuite şi/ sau sgraffitate şi smălţuite, se poate aprecia că un moment ocupaţional al zonei din jurul bisericii datează din a doua jumătate a sec. al XVII-lea. Pentru patru dintre complexele arheologice identificate, gropile Gr.1, Gr.5, Gr.6 şi Gr.8, încadrarea cronologică propusă este pentru sec.
XVIII. Probabil aceluiaşi secol aparţine şi Gr.4, în timp ce pentru Gr.2, Gr.3 şi Gr.7 lipsa materialului arheologic sau faptul că este atipic nu ne poate conduce la o atribuire cronologică sigură, pledând totuşi pentru sec. XVIII-XIX.
Secolului al XIX-lea pot fi atribuite cele două bordeie, B.1 şi B.2. Cu siguranţă, cele mai multe dintre mormintele cercetate sunt posterioare tuturor celorlalte complexe arheologice, respectiv din a doua jumătate a sec. al XIX-lea până în deceniul trei al sec. al XX-lea.
Concluzii
Cercetarea arheologică preventivă din campaniile anilor 2017 şi 2018 au adus puţine elemente de noutate faţă de mai vechile cercetări din anul 1992:
- nu au fost identificate elemente care să poată lămuri problema existenţei unei incinte şi a altor construcţii ce presupun existenţa unui ansamblu monahal.
- puţinele complexe arheologice identificate par să ateste existenţa unor locuiri legate de ansamblul mănăstiresc, posibil ale clericilor ce ar fi trebuit să vieţuiască aici dar şi a unor persoane pentru deservire (poate robi mănăstireşti), în cazul din urmă existând dovezi ale practicării unei metalurgii a fierului;
- prezenţa unor elemente de chirpici ars, uneori masive, cu amprente de pari, bârne sau scânduri, poate fi pusă pe existenţa unor construcţii de suprafaţă undeva în zonă, fapt însă nedocumentat arheologic în cercetările derulate;
- chiar dacă mai bogat şi, cel puţin pentru ceramică, mai bine reprezentat tipologic, materialul arheologic recuperat în cadrul acestei cercetări arheologice preventive nu atestă o locuire, cu atât mai puţin o viaţă monahală intensă, fapt întărit şi de lipsa documentelor de arhivă.
- cele 55 de morminte cercetate în 2017-2018 se adaugă celor 33 din campania anului 1992, confirmând cronologia cunoscută a cimitirului şi extinzând-o până în deceniul trei al sec. al XX-lea.
Bibliografie:
Note:
1.
3) Determinările arheozoologice preliminare au fost efectuate de către Dr. Adrian Bălăşescu (IAB) şi Dr. Valentin Radu (MNIR), cărora le mulţumim