Timişoara | Punct: noul sediu al Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest (ADRV) de la Timişoara, din strada Gh. Lazăr nr. 14 | Anul: 2016
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2016
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Perioada modernă; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată;
Cod RAN:
| 155252.31 |
Județ:
Timiş
Unitate administrativă:
Timişoara
Localitate:
Timişoara
Punct:
noul sediu al Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest (ADRV) de la Timişoara, din strada Gh. Lazăr nr. 14
Localizare:
| 155252.31 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Gașpar | Adriana | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Gindele | Robert | responsabil | Muzeul Judeţean Satu Mare |
Raport:
Cercetarea arheologică preventivă de la noul sediu al Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest (ADRV) de la Timişoara, din strada Gh. Lazăr nr. 14 a fost demarată în urma unui anunţ al beneficiarului privind descoperirea incidentală a două fragmente de ziduri. Săpăturile au fost executate în curtea actualului imobil şi parţial în subsolul clădirii existente unde au mai avut loc intervenţii după începerea cercetării noastre.
Săpătura a fost situată în partea nord-vestică a oraşului medieval şi sud-estică a suburbiei Palanca Mare. Conform hărţilor georeferenţiate ale Timişoarei din secolul al XVIII-lea, suprafaţa cercetată se află între Bastioanele Eugen şi Elisabeth, două din cele 9 bastioane de pe prima linie de fortificare a cetăţii în perioada austriacă.
Cercetările au fost efectuate în sistem de suprafeţe, cu profile succesive şi după săparea straturilor antropice până la sterilul arheologic au fost cercetate fragmentele de ziduri descoperite, care au fost parţial demantelate în secolele XIX-XX. Suprafaţa relativ mică cercetată nu ne permite la stadiul de raport de săpătură să identificăm foarte sigur structurile descoperite în cercetarea arheologică cu cele reprezentate pe hărţile militare, ştim doar că aceste fac parte din construcţia complexă a Ravelinului VII din cetatea Timişoarei.
Descoperirile se încadrează în evul mediu târziu (Timişoara otomană) şi în epoca modernă (fortificaţia austriacă), însă putem menţiona existenţa a câtorva fragmente ceramice preistorice şi sarmatice.
Stratigrafia generală
Documentarea generală a stratigrafiei constă în: 0-0,44 m straturi succesive de amenajări al străzii moderne şi platforme de beton din curţile contrucţiilor vecine; 0,44-0,98 m strat de umplutură cu moloz cu nivelări ulterioare dezafectării sistemului de fortificaţii austriece; 0,82-1,28 m mai multe niveluri de dărâmătură în compoziţie cu mortar şi lut cenuşiu, tencuială, cărămizi, reprezintă dezafectarea fortificaţiilor austriece; 1,28-1,50 m, umplutură cenuşie cu pigment de mortar, nivel de funcţionare pentru perioada austriacă; 1,48-1,66 m, nivel de dărâmătură cu umplutură de cărămidă măruntă şi fragmente. Nivel asociat cu faza de construire al sistemului de fortificare austriac, care căpăcuieşte stratul antropic din perioada otomană; 1,66-2,28 m, strat de lut negricios cu pigment de cărbune şi sporadic var. Nivelul este asociat cu perioada de locuire otomană, nu se distinge foarte clar stratul antropic de humusul medieval; 2,28-2,50 m, strat lutos de culoare galbenă, steril arheologic.
Descrierea secţiunilor
S1 (11,5 x 4,5 m) a fost trasată la nord-est de clădirea existentă şi împărţită în două subunităţi de cercetare, S1A (6,5 x 4,5 m) şi S1B (4,3x 3,5 m). În S1A, în vecinătatea imediată a clădirii existente s-a conturat un zid masiv, care intră sub fundaţia clădirii şi care continua şi pe partea sud-estică a acesteia. De acest zid a fost legată o altă structură construită (doar în mică parte surprinsă în săpătură), rectangulară, cu orientare identică cu zidul masiv. Zidurile sunt conectate între ele şi formează în trei colţuri un unghi de 900. Exceptând zidul care susţinea clădirea existentă, după cercetarea fundaţiei celorlalte, respectiv după scoaterea rândurilor de cărămidă, s-a constatat că fundaţia a fost construită direct pe nivelul sterilului.
S2 (8 x 4 m), trasată la sud-est de S1, a fost despărţită în subunităţile S2A şi S2B. În zona S2B (4,5 x 3 m) a fost descoperit un zid de cărămizi parţial demantelat, partea nord-estică intra în profil, iar spre sud-vest zidul continua. La vest de zid straturile au fost deranjate, însă la est, sub straturile de dărâmătură austriacă s-a păstrat nivelul de cultură din perioada otomană şi humusul din perioada medievală târzie. Împreună straturile având grosime medie de 0,6 m.
S3 (8 x 5,3 m). A fost trasată la sud-est de clădirea existentă. Partea nord-vestică a suprafeţei (S3A) a fost afectată de săpături mecanizate, însă partea sud-estică (S3B) a rămas nederanjată. În partea superioară a fost descoperită urma unei platforme de cărămizi, cu structuri nederanjate de linii de cărămizi puse pe cant. Altă linie avea cărămizi dispuse în „zig-zag” şi pe cant. Această platformă se sprijinea probabil pe o structură de ziduri, din care a fost identificat în suprafaţa cercetată doar zidul nord-vestic. Sub această platformă a rămas nederanjat stratul de cultură aferent suburbiei oraşului Timişoara din perioada otomană. Stratul conţine multă cenuşă, fragmente de chirpic şi descoperiri arheologice. Zidul nord-vestic din structura pe care a fost construită platforma se continuă spre sud-vest. La capătul vestic se situează o amenajare formată din trei rânduri de cărămizi dispuse pe cant printre care a fost găsită o monedă, marcată cu anul 1709. Fundaţia zidului se sprijină pe un zid masiv, care vine de sub fundaţia din S2B.
S4 (5,8 x 3,8 m) se află la sud-est de casa scărilor, împărţită în S4A şi S4B (3x3 m). În partea sud-estică a suprafeţei S4B s-a conturat un zid paralel cu cel din S3 pe care se sprijinea platforma de cărămizi. Pe partea nord-estică a suprafeţei s-a identificat bolta unui canal austriac din cărămidă. La nord-vest în suprafaţa S4A a fost descoperită continuarea zidului din S3.
S5 (5 x 7 m). În sud-estul suprafeţei s-a continuat zidul din S4. La sud-est de zid a fost descoperit un canal de mari dimensiuni, dispus în paralel. Ambele au fost secţionate. Pe amândouă părţile, la adâncimea de 2,50 m zidul s-a lărgit printr-o treaptă. Grosimea pereţilor canalului a fost 0,32 m, înălţimea pe interior de 1,82 m, iar lăţimea maximă de 1,20 m. Interiorul a fost tencuit. Pe partea inferioară, până la adâncimea de 0,70 m pereţii canalului au fost clădiţi direct într-un şanţ săpat în lutul steril, cu taluz înclinat. Peste asta a fost construită bolta.
Complexul arheologic din subsol
Complexul a fost o groapă de formă ovală cu dimensiunea 3,06x1,72 descoperită în subsolul clădirii existente în timpul lucrărilor de amenajare a liftului pentru viitoarea clădire. A fost suprapus de fundaţia unuia dintre zidurile incintei subsolului, fiind astfel posibilă documentarea gropii pe partea sudică. Umplutura a fost cercetată pe trei niveluri până la limita peretelui ce suprapunea complexul, limita care devenise şi profil de secţiune peste acesta. Umplutura a fost formată din două lentile de pământ de grosimi diferite constând în: lentilă lutoasă de culoare cenuşiu negricioasă, cu fragmente mici de cărămidă; lentilă lutoasă de culoare negricioasă cu pigment mult de cărbune, fragmente de olane şi cărămidă.
Materialul arheologic
Artefactele au fost descoperite aproape în totalitate în stare fragmentară. S-a colectat un număr de 4308 de fragmente de artefacte constând în: ceramică (fragmente de vase, pipe, cahle de sobă), tăviţe de lut, olane de acoperiş şi fragmente cărămidă, porţelan şi sticlă, scoici şi cochilii de melc, metal, oase de animale, un nasture. Artefactele descoperite provin din contexte arheologice clare cum este complexul descoperit în subsolul clădirii moderne şi din stratul antropic nederanjat, dar şi din situaţii mai puţin clare, acolo unde umpluturile au fost deranjate de construirea sistemului de fortificare austriac sau de intervenţiile modeme. După categorie artefactele sunt diverse, cele mai multe sunt fragmentele de ceramică pe care le-am grupat în: ceramică medievală (sec. XIII-XV), otomană (sec.XVI-XVII) şi modernă (XVIII-XX).
Concluzii
După o analiză primară al obiectelor din ceramică provenite din subsolul clădirii existente putem încadra complexul arheologic în secolele XVI-XVII. Ceramica este realizată la roată rapidă, câteva fiind lucrate şi la roata înceată, ele fiind părţi din vase pentru gătit (oale), servit (boluri, farfurii, ulcioare, căni de apă, capace), coacere (tăviţele de lut) şi păstrare a hranei (oale de dimensiuni mai mari), din obiecte de interior(cahle pentru sobe). Inventarul arheologic a fost însă bogat, pe lângă fragmente de ceramică au mai fost colectate şi oase de animale, câteva obiecte de metal printre care cuie şi părţi oxidate neidentificate, părţi din olane de acoperiş, cărămidă medievală şi piatră de silicat de mică, la care se adaugă câteva scoici şi cochilii de melc.
Din umplutura stratului de cultură au provenit fragmente de vase şi pipe de lut care pot încadra nivelul în secolele XVI-XVII. Predomină ceramica de uz comun alături de câteva obiecte de interior, obiecte din metal (cuie şi întărituri pentru călcâiul încălţămintei, un fragment de bronz etc), sticlă, olane de acoperiş, oase de animale, scoici şi cochilii de melc.
În perioada austriacă se datează 10 fragmente de ziduri, care formează mai multe structuri şi canale, care fac parte din sistemul de fortificaţie austriacă. Zidurile, datorită demantelării lor din secolelel XIX-XX, au fost surprinse la diferite adâncimi, toate depăşesc limita suprafeţei propuse pentru descărcare, astfel este greu de identificat pe hărţile existente corespondentul porţiunii cercetate prin săpătură. Toate structurile au fost secţionate, am putut constata că au fost fundate la diferite adâncimi şi zidurile au grosimi diferite. Toate zidurile au fost construite direct pe solul steril, neavând la bază structuri de lemn.
Bibliografie: