Brănişca | Judeţ: Hunedoara | Punct: Autostrada Lugoj – Deva, lotul nr. 4, Situl nr. 3, km 88+750–89+000 - Pescărie Est | Anul: 2014
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2014
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; Hallstatt; Epoca migraţiilor; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Neatribuit; Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 88555.04 |
Județ:
Hunedoara
Unitate administrativă:
Brănişca
Localitate:
Brănişca
Punct:
Autostrada Lugoj – Deva, lotul nr. 4, Situl nr. 3, km 88+750–89+000 - Pescărie Est
Localizare:
| 88555.04 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Simion | Mihaela | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Munteanu | Florentin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ţuţuianu | Costin Daniel | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Heroiu | Andrei | participant | SC Vanderley SRL |
Raport:
În urma lucrărilor de diagnostic arheologic efectuate în anul 2013 de către colectivul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi a Muzeului Naţional de Istorie a României, au fost identificate pe traseul viitoarei Autostrăzi Lugoj – Deva, lotul nr. 4, trei situri arheologice şi anume: Sit 1 – km 80+750–80+950, Sit 2 – km 88+450–88+625, Sit 3 – km 88+750–89+000. Prezentul raport de cercetare arheologică preventivă se referă la Situl nr. 3 – km 88+750–89+000.
Situl, denumit convenţional situl nr. 3 Brănişcă – „Pescărie Est”, este poziţionat în extravilanul localităţii Brănişcă, la estul complexului piscicol Baza de agrement „Maria”, în dreptul culoarului de delimitare dintre Iazul nr. 1 şi Iazul nr. 2.
Din punct de vedere geografic, acesta se află situat în zona cunoscută sub numele de Terasa Brănişca – Bretea Mureşană. În prezent, zona este utilizată intens în scop agricol, iar limita sa de vest este dată de amenajarea celor trei iazuri piscicole de agrement aparţinând Bazei de agrement „Maria”. Capătul vestic al sitului a fost afectat de amenajarea canalului de deversare al acestor iazuri. De asemenea, zona este dominată de dealul Măguraua, în imediata vecinătate a sitului, spre V (altitudine 225 m). Pe hărţile şi ridicările topografice din secolele XVIII–XIX, pe locul actualelor amenajări ale iazurilor piscicole, este vizibil cursul Târnaviţei, azi dispărut, situl nr. 3 fiind de fapt amplasat pe terasa primă a acestui curs de apă
Trăsăturile fizico-geografice şi climatice ale regiunii, aparent nu foarte favorabile unui habitat al comunităţilor umane pe o perioadă îndelungată, au favorizat totuşi prezenţa unor structuri de habitat, care se eşalonează din Preistorie şi până în Evul Mediu, probabil, unul dintre motive fiind existenţa unor importante surse de materii prime.
A fost trasată iniţial o secţiune magistrală de sondaj, paralelă cu axul median al autostrăzii. Aceasta a fost denumită convenţional SM (Secţiunea Magistrală), având o lungime de 300 m şi o lăţime de cca 4,60 m. Pe baza observaţiilor efectuate în urma finalizării SM a fost realizat un model predictiv de distribuţie a complexelor arheologice şi au fost delimitate două zone distincte pentru care s-au aplicat proceduri metodologice diferite. Astfel, Zona nr. 1, în care nu au fost identificate complexe arheologice, ci doar un nivel de cultură nedistribuit uniform, are o lungime de 110 m şi o lăţime de 40–45 m. Stratul de cultură arheologică este vizibil în extremitatea de est a acestei zone. Din punct de vedere metodologic, pentru Zona 1 s-a aplicat metoda sondării prin mijloace mecanice. Astfel, au fost trasate un număr de 19 secţiuni stratigrafice, cu dimensiuni de 10 × 2,50 m (S1–S10), amplasate astfel: S1–S9, perpendiculare pe SM, orientate pe axa NV–SE; S10, paralelă cu SM.
Pentru Zona nr. 2, datorită concentrării structurilor arheologice, s-a optat pentru decopertarea în suprafaţă şi abordarea tuturor complexelor arheologice cu ajutorul forţei de muncă calificate şi necalificate, potrivit Standardelor şi Procedurilor în vigoare. La rândul ei, pentru gestionarea observaţiilor şi eficientizarea evacuării pământului, Zona nr. 2 a fost împărţită în trei suprafeţe distincte (SP1, SP2, SP3), delimitate de martori de 2,00 m.
A fost astfel delimitat un perimetru de cca 9.054 mp, unde se concentrau complexele arheologice pentru care s-a impus metoda cercetării în suprafaţă. Pentru toate sondajele iniţiale efectuate, caracteristicile şi observaţiile efectuate au fost înregistrate într-o fişă standardizată, documentarea preliminară fiind completată prin fotografii digitale. De asemenea, amplasarea şi dimensiunile acestor sondaje au fost înregistrate topografic, prin măsurători realizate cu staţia totală.
Au fost identificate şi cercetate un număr de 114 de complexe arheologice datate în perioade istorice distincte. Astfel, iniţial spaţiu a fost ocupat de comunităţi de la finalul perioadei eneolitice şi începutul epocii bronzului (Tiszapolgár, Cernavoda III – Boleraz, Coţofeni). De asemenea, au fost investigate complexe arheologice corespunzătoare epocii de tranziţie de la finalul epocii bronzului la începutul primei epoci a fierului (Bronz D – Hallstatt A1), complexe din perioada migraţiilor timpurii – epoca post romană (Sântana de Mureş – Cerneahov), precum şi din perioada medieval timpurie (sec. VII–IX p. Chr.). Principala ocupare a spaţiului a fost însă cea corespunzătoare secolelor VII–IX p. Chr., situl nr. 3 fiind doar o periferie a unei aşezări de dimensiuni mari amplasată pe prima terasă a unui râu (afluent al Mureşului în antichitate), astăzi dispărut.
Câteva dintre complexele investigate au caracteristici constructive şi inventare care conduc către o plasare cronologică în perioada eneolitică şi începutul epocii bronzului. Este vorba de locuinţe adâncite, adesea cu amenajări complexe din lut cruţat, ceea ce poate oferi indicii asupra organizării interne a acestor structuri de locuire. Complexele în discuţie au dimensiuni mari (cca 4,80 × 5,00 m) şi adâncimi de până la 1,50 m. Din interiorul lor a fost recoltat un bogat material arheologic, constituit mai ales din ceramică şi utilaj litic, prelucrarea post-săpătură a acestuia fiind în măsură să ofere o încadrare cronologică mai exactă a acestor complexe.
În afara complexelor pentru care caracteristicile constructive ne îndreptăţesc să le atribuim o funcţionalitate de locuinţă, în Situl nr. 3 au fost cercetate şi o serie de gropi cu material care se încadrează în aceeaşi perioadă istorică.
În ceea ce priveşte orizontul cronologic atribuit perioadei Bronz D – Hallstatt A în cadrul complexelor arheologice investigate au fost sesizate materiale ceramice care aparţineau unor grupe culturale recent definite, anume Deva-Româneşti sau Susani-Simeria.
Următorul orizont cronologic prezent în Situl nr. 3 este legat de ocuparea spaţiului la nivelul sec. IV p. Chr. – începutul sec. V p. Chr. Cele două structuri de locuire investigate îşi găsesc analogii în materialul arheologic atribuit complexului cultural Sântana de Mureş – Cerneahov. Prezenţa unor astfel de structuri poate fi pusă în legătură cu descoperirile datate în această perioadă din centrul de la Veţel (1) , dar şi cu noile informaţii aduse de cercetarea preventivă de pe tronsonul de autostradă Deva–Orăştie, respectiv situl de la Şoimuş 1 (2).
Pentru ocuparea spaţiului în perioadă medieval timpurie (epoca târzie a migraţiilor), în cazul de faţă documentat printr-un sistem de habitat compus din locuinţe cu podeaua uşor adâncită şi cu cuptor pe colţul de N, cele mai apropiate analogii în cadrul literaturii de specialitate din zonă sunt: Ardeu Cetăţuia, Haţeg – Câmpul Mare, Orăştie – punctul X5 (3) etc. Informaţii mai detaliate despre aceste descoperiri vor fi posibile odată cu finalizarea restaurării şi analizei post-săpătură a materialului arheologic şi cu încadrarea strictă tipologică a structurilor de locuire investigate.
Note:
1.
1. C. D. Ţuţuianu, Ţinutul hunedorean de la retragerea romană până în secolul al XI lea, în Judeţul Hunedoara. Monografie, volumul I, 2012.
2. C. Schuster, R. Petcu, R. Petcu, A. Heroiu, V. Rumega, A. P. Creţu, M. Dimache, L. Irimuş, S. Dobrotă, D. Vasilescu, T. Mandanache, D. Prisecaru, G. Neagu, A. Ştefănescu, E. Dumitraşcu (sector A), N. C. Rişcuţa, G. Băeştean, I. A. Bărbat, A. T. Marc (sector B), Şoimuş, com. Şoimuş, jud. Hunedoara (Varianta de ocolire Deva-Orăştie), Punct: Şoimuş 1 (Avicola) km. 29+750-30+300, în Cronica Cercetărilor Arheologice, campania 2011, Târgu-Mureş, 2012, p. 292–293
3. I. Andriţoiu, Contribuţii la repertoriul arheologic al judeţului Hunedoara, în Sargetia. Acta Musei Devensis, XIV, 1979, p. 16, nr. 3; V.V. Vizauer, Aşezări şi locuinţe medievale timpurii în Transilvania: (sec. VI/VII–IX/X), Cluj Napoca, 2008, p. 312