Cernavodă | Comuna: Constanţa | Judeţ: Constanţa | Punct: Valul mare de pământ (Autostrada Cernavodă - Constanţa, tronson Cernavodă - Medgidia, km .159) | Anul: 2012
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2012
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Fortificaţii;
Cod RAN:
| 62306.01 |
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Mircea Vodă
Localitate:
Făclia
Punct:
Valul mare de pământ (Autostrada Cernavodă - Constanţa, tronson Cernavodă - Medgidia, km .159)
Localizare:
| 62306.01 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Damian | Oana | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Ene | Daniel Lucian | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Munteanu | Florentin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Paraschiv-Grigore | Eugen Marius | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Paraschiv-Grigore | Ioana | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Samson | Andra | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Vasile | Mihai | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Afectarea pe o lungime de circa 100 m a unui segment din fortificaţia liniară Valul mare de pământ în vederea construirii investiţiei „Autostrada 2 Bucureşti–Constanţa, tronsonul Cernavodă–Medgidia, km 159” a determinat cercetarea obiectivului în toamna-iarna anului 2011 şi primăvara anului 2012.
Valul mare de pământ face parte din categoria fortificaţiilor liniare care brăzdează centrul Dobrogei, între localităţile Cernavodă şi Constanţa, fiind asociat cu valul mic de pământ şi cu valul de piatră. Valul mare de pământ, cel mai scurt dintre cele trei valuri menţionate, 41 km, are capătul estic la nord de Cetatea Pătulului, situată pe malul drept al Dunării la circa 1 km nord-vest de satul Cochirleni, deci în acelaşi loc cu cel al valului mic de pământ, iar cel vestic la 1,5 km distanţă de zidurile anticului Tomis. Complexul fortificat reprezentat de valul mare de pământ, aşa cum a fost documentat prin cercetări arheologice efectuate încă din secolul al XIX-lea, constă dintr-un rambleu înalt de 3–4 m şi lat la bază de 12–20 m, dotat cu două şanţuri, unul la nord, mai mare, şi un altul mai mic, situat la sud de val, la care se adaugă o serie de castre şi castele de pământ (63), de formă dreptunghiulară, amplasate pe latura sudică a valului, cărora li se adaugă fortificaţia de piatră de la Cetatea Pătulului, precum şi – după unele păreri – cele două ringuri de la Poarta Albă. Cercetările arheologice, reprezentate fie de simple periegheze, fie de sondaje propriu-zise şi, în special, materialul arheologic, cu precădere ceramic, descoperit cu această ocazie, pledează pentru o datare a valului mare de pământ în perioada secolelor IX–X. Chestiunea definirii puterii politico-militare care a decis ridicarea valurilor a rămas controversată, în această privinţă existând două principale puncte de vedere: unul care atribuie ridicarea valurilor epocii primului ţarat bulgar, iar altul care consideră că aceste fortificaţii sunt opera Imperiului bizantin1.
Porţiunea valului cercetată, situată la sud de Canalul Dunăre – Marea Neagră, la sud-vest de localitatea Făclia şi la vest de punctul Gura Ghermelelor, în primii 7 km vestici ai valului, este amplasată într-o zonă mărginită la nord de o râpă naturală adâncă, ce pare să fi completat complexul din punctul de vedere al fortificării. Cercetarea arheologică preventivă desfăşurată în campaniile 2011–2012 şi-a propus punerea în evidenţă a elementelor constitutive ale complexului fortificat reprezentat de valul mare de pământ, precum şi identificarea unor elemente care să poată contribui la încadrarea sa cronologică strictă şi implicit, la atribuirea sa unei forţe politico-militare.
Dat fiind tipul de obiectiv – fortificaţie liniară fără elemente de vieţuire sau funerare asociate –, precum şi timpul foarte scurt avut la dispoziţie pentru cercetarea acestuia, au fost proiectate nouă secţiuni, perpendiculare pe traseul valului, orientate N–S, cu lungimi cuprinse între 37 şi 62 m şi lăţimi variind între 5 şi 8 m, cu opt martori stratigrafici de 6 m lăţime. Săpăturile din campaniile 2011–2012 anului au fost efectuate prin combinarea lucrului mecanic şi manual, cu ajutorul a două buldo-excavatoare dotate cu lamă de taluz şi a 60 de lucrători, pe parcursul a circa 100 de zile. După epuizarea secţiunilor, au fost săpaţi şi toţi martorii stratigrafici.
Cercetările arheologice desfăşurate au pus în evidenţă date stratigrafice, precum şi materiale arheologice, permiţând şi o serie de observaţii în ceea ce priveşte valul propriu-zis. Stratigrafia se prezintă astfel, de sus în jos: un nivel de pământ brun cenuşiu, cu o grosime cuprinsă între 0,10–1 m, reprezentând vegetalul actual, foarte puţin păstrat pe partea superioară a valului; un nivel pământ argilos galben lutos mai afânat, ridicat sub formă de rambleu, cu o grosime cuprinsă între 2 şi 2,70 m, placat pe laturile de nord şi de sud cu pământ cenuşiu, scos din şanţurile de la nord şi sud de val; un nivel de pământ cenuşiu gălbui, reprezentând vegetalul antic, cu o grosime de 0,40–0,80 m, prezentând până la patru straturi de depunere, care se contaminează în zona descendentă a rambleului cu vegetalul actual care a umplut şanţurile, secţionat de cele două şanţuri; un nivel de pământ argilos galben lutos compact in situ, cu grosimi înregistrate de până la 2 m; în şanţuri se observă, în cel sudic pământ brun cenuşiu vegetal de umplutură, în timp ce în cel nordic, în acord cu adâncimea mai mare, se observă mai multe straturi de umplutură, alternând depunerile brune cenuşii vegetale cu cele loessoide, semn al umplerii în timp.
Prin însumarea datelor oferite de secţiunile cercetate la sud de localitatea Făclia, com. Mircea Vodă, au fost obţinute următoarele date referitoare la structura fortificaţiei liniare reprezentate de valul mare de pământ: lăţimea întregului complex în momentul construcţiei era cuprinsă între 30 şi 36 m, din care şanţul nordic are deschiderea cuprinsă între 4 şi 6,70 m, adâncimea fiind de 3–3,60 m, iar şanţul sudic, săpat la 5–7 m distanţă de val, are lăţimea cuprinsă între 3,60 şi 6,50 m, iar adâncimea sa variază între 2 şi 3,90 m; înălţimea actuală a valului este cuprinsă între 2 şi 2,90 m; adâncimea iniţială a şanţului din faţa valului, deci nordic, şi înălţimea păstrată a valului totalizează între 8 şi 10,40 m. Considerăm că datele tehnice (lăţimea şi adâncimea şanţurilor, varietatea aspectului lor – forma de „U”, de „V”, de trapez cu baza mică în partea inferioară), oarecum deosebite de cele deja cunoscute privind maniera de edificare a fortificaţiei liniare reprezentate de valul mare de pământ, date tehnice diferite inclusiv la nivelul cercetării de teren în cauză, dar variind între anumite limite, reprezintă un argument în favoarea ideii unui act de fortificare fără un proiect prestabilit, urmând configuraţia terenului. rolul elementului uman care a contribuit la punerea în operă a lucrării fiind extrem de important. Cercetările din 2011–2012 au confirmat faptul că valul a fost ridicat cu ajutorul pământului excavat din ambele şanţuri şi au evidenţiat prezenţa unor trepte săpate în pământul de pe latura sudică a rambleului, în special în porţiunea estică a zonei cercetate, ce permiteau probabil accesul apărătorilor spre partea superioară a fortificaţiei, iar depăşirea şanţului sudic, de adâncime relativ mare, era asigurată eventual prin intermediul unor pasarele de lemn. Din punctul de vedere al amenajărilor legate de construcţia valului, a fost constatată doar prezenţa unor pietre de dimensiuni mici, a căror dispunere nu indică o căptuşire a şanţurilor cu piatră, pentru mărirea rezistenţei pământului la alunecare, ci doar, pe alocuri, o întărire a ramblelului pe latura sudică, în genul unei contratrepte, fără a se putea vorbi însă de echivalentul unui nivel de călcare pietruit la sud de val. Cât priveşte pasajele prezente pe traseul valului, am opina pentru funcţionalitatea de „drumuri” trasate într-o epocă relativ târzie, din raţiuni de comoditate, idee susţinută de cel înregistrat la vest de zona excavată în campaniile 2011–2012 şi devenit parte din organizarea de şantier a constructorilor autostrăzii. Nu trebuie uitat totuşi faptul că drumul în cauză se află relativ aproape de castrul III Tocilescu = XXIV Schuchardt, putând fi pus, eventual, în legătură cu acesta. Din păcate, contextul cercetării nu a permis studierea relaţiei dintre fortificaţia de pământ şi castrul situat la sud.
Materialul arheologic constă în fragmente ceramice descoperite în nivelul vegetal antic, precum şi în şanţul nordic şi, mai ales, sudic, al fortificaţiei, cercetate în cadrul secţiunilor şi martorilor stratigrafici amintiţi mai sus, fragmente ce provin de la amfore aparţinând epocii elenistice şi romane şi de la oale medievale timpurii. Acestora li se adaugă un vârf de săgeată din fier descoperit în şanţul nordic al valului (în S 3).
Considerăm că descoperirile din 2011–2012 aduc elemente noi privind maniera de ridicare a valului mare de pământ, măcar prin simpla raportare la cercetările de teren cele mai apropiate de punctul cercetat, şi anume cele din 2001, efectuate cu ocazia instalării conductei de tranzit gaze Rusia–Grecia, Turcia, la km 128 de pe gazoduct, într-un punct situat în zona localităţii Cochirleni2. Remarcăm, în cazul punctului cercetat în apropierea localităţii Făclia, adaptarea constructorilor la particularităţile terenului în zona respectivă a traseului valului, în sensul opţiunii lor pentru o lărgime şi o adâncime mai mici ale şanţului nordic, calitatea de obstacol în faţa atacatorilor fiind suplinită în cazul segmentului cercetat de râpa naturală adâncă şi abruptă aflată la nord de val, iar rolul şanţului nordic devenind, în cazul de faţă, în mai mică măsură defensiv, cât dictat de necesitatea obţinerii de pământ pentru înălţarea rambleului, ceea ce explică şi adâncimea mult mai mare a şanţului sudic, determinată probabil de nevoia obţinerii unei cantităţi suplimentare de pământ.
În absenţa oricăror complexe arheologice suprapuse sau care să suprapună fortificaţia cercetată, indicii în stabilirea unei cronologii relative, pe baza materialului ceramic şi a vârfului de săgeată descoperite în nivelul vegetalului antic, reprezentând nivelul de construcţie al valului, ca şi în şanţurile fortificaţiei, avansăm ipoteza ridicării acesteia în epocă medievală, respectiv în secolele IX–X, cu accent pe primul veac amintit; din punctul de vedere al atribuirii fortificaţiei, fără a dori pentru moment să adâncim polemica ştiinţifică, ne situăm pe poziţia, exprimată deja în mai multe rânduri, a apartenenţei complexului la realităţile istorice, politice şi militare ale primului ţarat bulgar3.
Note:
1.
1. Pentru bibliografia şi problematica valurilor trasndobrogene vezi I. Barnea, Dobrogea între anii 681-1186, în I. Barnea, Şt. Ştefănescu, Din istoria Dobrogei, vol.III, Bizantini, români şi bulgari la Dunărea de Jos, Bucureşti, 1971, p. 97–120; P. Diaconu, Cîteva consideraţii în legătură cu valurile din Dobrogea, Pontica, 5, 1972, p. 373–380; R. Raşev, Les vallums de Dobrudža dans le développement de la fortification ancienne bulgare, în Dobrudža. Etudes ethno-culturelles, Sofia, 1987, p. 48–56, nota 4.
2. Gh. Papuc, Cochirleni, com. Rasova, jud. Constanţa, Valul mare de pământ, CCA 2002, p. 107–108, nr. 72.
3. Vezi în acest sens P. Diaconu, Date noi privind „Valul mare de pămînt din Dobrogea, Peuce, 4, 1973–1975, p. 199–208.