Peştera | Judeţ: Constanţa | Punct: km 167+500-167+700 (Tumulul nr.5 şi 6), km 168+600-169+100 (Tumulul nr. 3) şi km 169+800-171+000 („Valul mic de pământ”) | Anul: 2010
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2010
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca bronzului; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Fortificaţii; Mormânt tumular;
Cod RAN:
Județ:
Constanţa
Unitate administrativă:
Peştera
Localitate:
Peştera
Punct:
km 167+500-167+700 (Tumulul nr.5 şi 6), km 168+600-169+100 (Tumulul nr. 3) şi km 169+800-171+000 („Valul mic de pământ”)
Localizare:
Lista Ilustrațiilor - 4
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Schuster | Cristian | responsabil | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Băjenaru | Radu | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Ioniţă | Adrian | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Măgureanu | Andrei Mircea | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Măgureanu | Despina | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Morintz | Alexandru | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Popescu | Anca | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Sârbu | Dorin | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Ştefan | Cristian | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Kogălniceanu | Raluca | participant | Muzeul Judeţean de Istorie "Teohari Antonescu", Giurgiu |
| Dumitraşcu | Emil | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Vasile | Mihai | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Constantin | Cătălin-Petre | participant | Universitatea Bucureşti |
| Constantin | Monica | participant | Universitatea Bucureşti |
Raport:
Cercetările arheologice preventive din zona Medgidia a Tronsonului Cernavodă-Medgidia a Autostrăzii Cernavodă-Constanţa (A2), s-au derulat în perioada 25.05-08.08.2010 în baza Autorizaţiei nr. 113/2010 a MCPCN şi a Contractul nr. 68/2010 / 725/2010 încheiat între Colas S.A. Franţa Sucursala România şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”. Punctele de interes arheologic (km 167+500-167+700, km 168+600-169+100 şi km 169+800-171+000) erau situate, ultimul într-o zonă uşor înaltă, prezentând o pantă descendentă spre E şi SE, iar primele două în areale ce domină prin înălţime peisajul înconjurător. Respectivele zone de interes arheologic îşi aveau locaţia nu departe de oraşul Medgidia, pornind la V de acesta de la Drumul Judeţean 222 Medgidia - Peştera. Toate cele trei porţiuni se găseau pe terasa înaltă din dreapta văii Carasu a Canalului Dunăre - Marea Neagră.
Anterior şi în timpul săpăturilor arheologice au fost efectuate măsurători magnetometrice. Pe baza raportului de densitate din sol, dat de diferenţele de gradient ce se menţin pentru unele structuri cu aceleaşi caracteristici geomagnetice, au fost stabilite unele puncte de interes arheologic. Pentru T5 şi T6 s-au trasat 8 griduri, iar în urma măsurătorilor s-au putut determina atât structurile centrale din piatră, care acopereau înmormântările principale, cât şi unele structuri aparţinând unor înmormântări secundare. De asemenea a fost determinată şi mantaua tumulului distribuită în jurul mormântului central. Structurile arheologice au generat în sol anomalii negative, având valori cuprinse între 2-12 nT, tipice pentru aglomerările calcaroase. Magnetometric, au fost depistate anomaliile din această zonă, indicând informaţii pentru strategia de săpătură. Datorită împărţirii zonei în griduri succesive, a fost posibilă şi delimitarea structurilor sesizate în teren, acestea fiind protejate de săpătura mecanizată. În cazul mormântului principal din T5 anomaliile magnetice pozitive (aproximativ 100 nT) au indicat o compoziţie formată din structuri foarte arse sau chiar metal (fier). [Cătălin Constantin]
Tumulul nr. 5 a avut o formă aproximativ circulară, cu diametrul de cca. 60 m pe direcţia E-V şi cca. 52 m pe direcţia N-S. Înălţimea păstrată, măsurată cu staţia totală dinspre S, de pe drumul de acces (situat între T5 şi T6) era de 2,40 m; măsurătoarea efectuată din partea de NE a tumulului, de la aprox. 10 m distanţă de poalele sale, a indicat o înălţime de 2,80 m. Tumulul a fost împărţit în patru sectoare prin cei doi martori, de 2 m lăţime, trasaţi perpendicular, aproximativ pe mijlocul său, astfel încât aceştia să se întretaie în partea cea mai înaltă a tumulului. În trasarea martorilor magistrali s-a avut în vedere şi posibilitatea obţinerii unui profil comun cu T6, prin unirea martorului magistral N -S al lui T5 cu cel orientat N - S al lui T6. Pe martorii magistrali au fost fixaţi ţăruşi din 2 în 2 m, cu staţia totală, ei constituind axul principal la care au fost raportate complexele arheologice găsite. În fiecare sector al tumulului au fost trasate câte trei, patru sau cinci secţiuni, în funcţie de dimensiunea sectorului, secţiunile din sectoarele opuse având aceeaşi orientare; de exemplu, secţiunile din sectoarele de NE şi SV aveau axul lung orientat pe direcţia N - S, iar cele din sectoarele de NV şi SE aveau latura lungă pe direcţia E - V.
În tumul au fost identificate mai multe complexe (cpl.1 - M1); cpl.2; cpl.3 (M3); cpl.5; cpl.6 (M2); cpl.7 (M7); cpl.8 (M5); cpl.9 (M4); cpl. (M6); cpl.11 (M8). Cel mai vechi complex arheologic este cpl.7 (M7). Groapa mormântului pornea de la nivelul antic de călcare şi a fost acoperită cu un capac de bârne, o movilă de bolovani şi o movilă de pământ cu diametrul de 13,30 x 11,60 m. La 1 m spre S faţă de movila de pământ a cpl.7 (M7), de la nivelul antic de călcare a fost săpată groapa cpl.11 (M8). Lutul galben scos în momentul săpării gropii lui M8 acoperea o mică parte din movila de pământ a lui M7, ceea ce arată, o dată în plus, că acesta din urmă a reprezentat prima înmormântare din tumul. Ambele complexe au fost înglobate apoi într-o movilă mai mare, cu diametrul de cca. 30 m (atât cât se întindea şi ceea ce am considerat a fi nivel antic de călcare), zona cea mai înaltă a movilei fiind chiar între cele două complexe. În interiorul acestei movile se situează complexele cpl. 3 (M3) din sectorul de NV, cpl. 9 (M4), Cpl. 10 (M6) din sectorul de SE, cpl. 8 (M5) din acelaşi sector aflându-se chiar în marginea mantalei tumulului. cpl. 3 (M3) este cu certitudine mormânt secundar, observându-se clar că groapa sa a tăiat mantaua tumulului. Groapa cpl. 8 (M5) pare să plece de la nivelul antic de călcare, aşa cum s-a putut observa pe profilul magistral sudic, ceea ce ar însemna că această înmormântare ar fi printre înmormântările timpurii din tumul. Nivelul de săpare a gropilor mormintelor M4 şi M6 nu a fost observat, astfel încât nu putem preciza dacă ele sunt sau nu morminte secundare. De remarcat că toate mormintele din această movilă au conţinut resturi de materie vegetală de culoare brun-roşcată.
În afara movilei secundare au fost construite complexele cpl.1 (M1), cpl.4 şi cpl.6 (M2). Aglomerările de bolovani ale cpl.1 şi 4 se aflau chiar la nivelul antic de călcare. Probabil pentru a îngloba aceste complexe s-a adăugat o ultimă manta tumulului secundar, de culoare cenuşiu-închis. Nu este clară relaţia dintre cpl. 4 şi cpl.6 (M2), datorită şi faptului că nivelul de săpare a gropii M2 nu a fost văzut. Este posibil însă ca cpl.4 să reprezinte amenajarea exterioară a M2.
Deşi în ridicarea Tumulului 5 au existat cel puţin trei etape de construcţie şi s-a observat o anumită succesiune a înmormântărilor, toate mormintele din tumul aparţin perioadei timpurii a epocii bronzului. Această încadrare cronologică este susţinută de prezenţa ocrului pe oasele umane găsite în 7 dintre cele 8 înmormântări şi de aspectul vaselor din M1, considerat a fi unul dintre complexele târzii din cadrul tumulului. [Radu Băjenaru, Anca Popescu, Dorin Sârbu]
Tumul nr. 6 a măsurat 70 m (E - V) x 81,5 m (N - S), înălţimea 1,28 m faţă de nivelul câmpului pe care se află; suprafaţa totală cercetată – 4500 m2. Pe suprafaţa tumulului s-au trasat două axe magistrale pe direcţia N - S şi E - V. Acestea au fost marcate cu ţăruşi plasaţi la 2 m distanţă unul de celălalt. Astfel, suprafaţa T6 a fost împărţită în sferturi, martorii stratigrafici magistrali având 2 m lăţime. În toate secţiunile a fost întâlnită aceeaşi stratigrafie generală: strat arabil gros de 0,20-0,40 m, strat de pământ cenuşiu gros în medie de 0,50 m după care urma un pământ lutos de culoare galbenă, steril din punct de vedere arheologic. Stratigrafia se schimba doar în zona unde era identificată amenajarea antică a tumulului, unde stratul de pământ cenuşiu nu a fost surprins, apărând mantaua de pământ. Adâncimea maximă de săpare a variat de la o secţiune la alta, valorile fiind aproape şi depăşind 2 m înspre centrul tumulului şi fiind mai reduse spre capătul opus al secţiunilor, dar nu inferioară valorii de 1 m.
Au fost descoperite nouă complexe (cpl.1-4, 6-9 adăposteau morminte, cpl.5 o aglomerare de pietre). Dintre acestea se remarcă cpl.7 dezvelit în secţiunile SXIV şi SXVI. În apropierea profilului de V al secţiunii SXIV, la -0,79/ -0,84 m ad. s-au descoperit câţiva bolovani de calcar, majoritatea complexului apărând în SXVI. Este un complex funerar de mari dimensiuni, care constat dintr-o structură circulară din bolovani de calcar, în centrul căreia se află o cistă construită din blocuri – lespezi de calcar. În cistă a fost depus un singur individ (copil).
Cantitatea mare de pietre care marcau mormintele, în special cpl.7, prezentă atât pe T6, cât şi pe T5, ne-au ridicat problema provenienţei lor. Preliminar, propunem ipoteza existenţei unei cariere la aproximativ 2 km NV faţă de cei doi tumuli şi la aproape 3 km faţă de .3, în zona respectivă existând un aflorisment de piatră asemănătoare celei descoperite în tumuli. [Andrei Măgureanu, Adrian Ioniţă, Despina Măgureanu]
Tumul nr. 3
Planul evidenţiază o formaţiune circulară al cărei diametru variază între 40 şi 50 m. Alungirea maximă este înregistrată pe direcţia NNE-SSE. Diferenţa maximă de nivel dintre partea cea mai înaltă a movilei şi piciorul pantei este de 1,20 m. Trasarea martorilor în cruce a condus la împărţirea tumulului în 4 zone (sferturi), denumite de noi, în sensul acelor de ceasornic, după cum urmează: Sf.I – zona de VNV; Sf.II – zona de NNE; Sf.III – zona de ESE; Sf.IV – zona de SSV).
Tumulul a avut un diametru de aproximativ 25 m. Se pare că, iniţial, pe locul respectiv a existat un cimitir de inhumaţie plan, din epoca bronzului (posibil Jamnaja), cu defuncţii înmormântaţi în poziţie chircit pe o parte, dreapta sau stânga. Deasupra acestui cimitir plan s-a ridicat un tumul, care avea un şanţ circular la bază şi un mormânt deranjat din vechime, care, foarte probabil era constituit dintr-o cistă înconjurată de un ring de pietre. Şanţul circular, localizat în interiorul tumulului, a avut probabil menirea de a proteja mormântul principal, situat în oarecare măsură excentric, spre V faţă de centru. Au fost identificate o serie de complexe, o parte dintre ele aglomerări de pietre sau alte materiale (cpl.2; cpl.3; cpl.4), altele morminte (M1-16). Dintre acestea din urmă, se remarcă M11, 12 şi 16, înregistrate separat, dar care fac parte dintr-un mormânt colectiv. Mormântul triplu a fost descoperit în Sfertul II, în c.C-D 8-9, la adâncimea de -1,40 m (faţă de cota 119,59). Toţi trei defuncţii au fost depuşi în poziţie chircit pe partea dreaptă şi orientaţi cu capul aproximativ spre N - E. M11 şi M16 sunt adulţi, în vreme ce M12 este un copil. M16, la care s-a putut determina mai bine poziţia, avea mâna dreaptă întinsă pe lângă corp, iar mâna strângă îndoită din cot, cu palma pe abdomen. Au fost găsite câteva scoicuţe în dreptul pubisului lui M16 şi urme de ocru în dreptul craniului, la ceafă. Cum M11 îl atinge pe M16 fără să îl deranjeze, această observaţie fiind valabilă şi pentru raporturile cu M12, putem presupune că cei trei indivizi au fost înmormântaţi simultan. În zona lui M16 (la ceafă) a fost descoperită o aşchie de silex. [Alexandru Morintz, Raluca Kogălniceanu, Cristian Ştefan, Cătălin Constantin, Monica Constantin].
Cercetarea sectorului Valului mic de pământ intersectat de Autostrada A2, a adus date noi şi importante referitoare la această fortificaţie. Acestea se referă în special la şanţul construcţiei, valul fiind complet distrus în această zonă (acesta este perfect vizibil la V de sectorul cercetat, unde se observă clar şanţul orientat spre S şi valul spre N). Au fost trasate secţiuni de identificare a traseului Valului mic de pământ, paralele cu axul autostrăzii, pe marginile de N şi S ale acesteia (SI, SII, SIII). Ulterior identificării Valului mic de pământ, au fost trasate trei secţiuni perpendiculare pe traseul Valului mic de pământ (SIV, SV, SVI).
Trei sunt elementele care au atras atenţia: profilul în forma unui „U” larg, care contrastează cu forma în „V” identificată în alte sectoare (în apropiere de Constanţa de pildă); umplutura compactă, lutoasă, care indică o abandonare bruscă şi o distrugere (prin umplere) rapidă a şanţului Valului mic de pământ; identificarea în umplutura şanţului a două fragmente ceramice, primele surprinse până acum în toate sectoarele (Constanţa, Straja, Medgidia) cercetate ale Valului mic de pământ, fragmente care indică epoca romană. [Adrian Ioniţă, Andrei Măgureanu]