Fegernicu Nou, Sălard | Comuna: Sârbi, Sălard | Judeţ: Bihor | Punct: Autostrada Borş - Braşov, tronson 3C (Sârbi - Sălard), Km 044+000 - 054+000 (Valea Şişterea, Valea Şişterea sud, km. 54) | Anul: 2006
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2006
Perioade:
Preistorie; Protoistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Hallstatt; La Tène;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă; Locuire sezonieră;
Cod RAN:
Județ:
Bihor
Unitate administrativă:
Sârbi, Sălard
Localitate:
Fegernicu Nou, Sălard
Punct:
Autostrada Borş - Braşov, tronson 3C (Sârbi - Sălard), Km 044+000 - 054+000 (Valea Şişterea, Valea Şişterea sud, km. 54)
Localizare:
Lista Ilustrațiilor - 15
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bălan | Gabriel | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Bem | Cătălin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Cleşiu | Sorin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Paraschiv-Grigore | Eugen Marius | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Bălăşescu | Adrian | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
| Haită | Constantin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
| Ignat | Marius | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Naţional de Cercetări Pluridisciplinare |
Raport:
Necesitatea iniţierii Programului Naţional de Cercetare Arheologică “Autostrada Borş-Braşov”, instituit prin OMCC nr. 2040/04.02.2004, nu trebuie argumentată. Evidenţa obligativităţii realizării de lucrări arheologice având un caracter preventiv şi de salvare nu îngăduie decât asumarea responsabilităţii.
Construirea autostrăzii Borş-Braşov a impus şi impune anterioritatea realizării studiilor de arheologie preventivă şi a săpăturilor arheologice de salvare.
Afectarea ireversibilă din punct de vedere arheologic (şi nu numai) a spaţiului în viitor ocupat de autostradă a implicat o cercetare exhaustivă, înţelegând prin această sintagmă nu o acoperire efectivă a întregii suprafeţe prin secţiuni sau varii metode de prospectare arheologică, ci o evaluare completă a potenţialului istoric al zonei şi o investigare punctuală bazată pe aceasta.
Baza informaţională a avut ca punct de plecare perieghezele din perioada decembrie 2003 - ianuarie 2004 realizate de specialişti ai MTC Oradea, ale căror rezultate au fost predate Beneficiarului şi Finanţatorului întregului complex de lucrări de construcţie, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Cu excepţia acestui studiu preliminar nu existau în momentul debutului cercetărilor noastre alte informaţii privind strict zona de interes imediat. Noi am avut acces la o copie a acestui raport.
Colectivul MNIR a încercat să confirme şi/sau să completeze prin investigaţii proprii de teren (martie, iunie-iulie 2005, mai 2006) aceste informaţii.
Tronsonul de autostradă care este cercetat de către colectivul MNIR este situat pe partea dreaptă a râului Barcău, traversând terasele bine dezvoltate ale acestuia, de vârste pleistocen superior, holocen inferior şi superior, dar şi albia majoră a Barcăului. Depunerile pleistocen superioare sunt reprezentate prin depozite proluviale pe când depozitele holocene sunt formate din pietrişuri şi nisipuri, sedimente caracteristice bazinelor superioare ale râurilor.
În zona cercetată, dealurile prezintă înclinări generale spre NV, fiind tăiate de văi înguste, majoritatea reprezentând cursuri temporare. Vegetaţia este reprezentată prin păşuni, iar în vecinătatea nordică a zonei prin păduri de foioase.
Sectorul de autostradă care face obiectul prezentului raport traversează, aşadar, strict o zonă colinară, străbătută de pâraie, afluenţi în general temporari ai Barcăului, conferindu-i un aspect general vălurit şi crestat de văi înguste, aşa cum menţionam mai sus. Cel puţin în perioadele cu precipitaţii bogate aceste văi se transformă în veritabile mlaştini, zone caracterizate de o rată de sedimentare mare şi un mediu reducător, improprii locuirii.
Diferenţele de altimetrie absolută nu sunt semnificative în cadrul aceluiaşi platou, pantele acutizându-se numai în cazul prezenţei acestor văi. În imediata apropiere a localităţii Fegernicu Nou este situată izobata -600 pe suprafaţa de eroziune a cristalinului.
În urma cercetărilor de teren efectuate de colegii orădeni de la Muzeul Ţării Crişurilor în perioada decembrie 2003 - ianuarie 2004, fuseseră identificate în zona noastră de interes cinci posibile situri. Aşa cum apar menţionate şi pe documentaţia Bechtel pusă la dispoziţie în cadrul întâlnirilor de lucru din august-septembrie 2004, este vorba de o staţiune Starčevo (aprox. între Km 047+490 şi 047+580) - Valea Şişterea sud, una aparţinând Hallstatt-ului timpuriu (între Km 046+680 şi 047+220) - Valea Şişterea - şi un tumul, probabil din bronzul timpuriu (cu centrul aprox. la Km 047+230), suprapunând staţiunea din epoca fierului.
Condiţiile meteorologice specifice celor două luni de iarnă când s-au realizat primele cercetări de teren din zonă şi faptul că atunci traseul exact al viitoarei autostrăzi nu era fidel cunoscut au concurat, fără îndoială, la apariţia unor diferenţe între documentaţia arheologică a firmei constructoare şi ceea ce am obţinut noi înşine în urma unor repetate cercetări de teren efectuate în martie, iunie-iulie 2005 şi mai 2006. Siguranţa parcurgerii exacte a viitorului traseu (stabilit deja cu exactitate în proiectul de construcţie) de către echipa MNIR a fost asigurată de utilizarea GPS-ului, a cărui abatere s-a încadrat permanent într-un maxim de 4-5 m. S-a avut întotdeauna în vedere o bandă de 100 m, parcursă de fiecare dată, de două ori. Din păcate, concluziile imediate ale cercetărilor de teren ale colectivului MNIR, nu se suprapuneau la data realizării lor tocmai datorită deficienţelor tehnice obiective din iarna anilor 2003-2004 - necunoaşterea exactă a traseului viitoarei autostrăzi. Tumulul (menţionat a fi plasat în dreptul km 047+230) s-a dovedit, în urma investigaţiilor arheologice, a fi o simplă alveolare naturală pozitivă a terenului.
Staţiunile preistorice menţionate în raportului MŢC Oradea erau suprapuse de traseul viitoarei autostrăzi, dar în dreptul altor kilometri (047+000 - 047+400 - cea din epoca bronzului - care s-a dovedit, în urma cercetărilor, a aparţine Hallstatt-ului timpuriu, şi, respectiv, 047+400 - 047+600 - cea Starčevo).
Echipa MNIR a descoperit, însă, o serie de alte elemente care ne conduc spre certitudini, chiar dacă unele parţiale. În zona Km 051+800 - 053+700 (staţiunea convenţional denumită Km54) au fost identificate numai materiale arheologice disparate. Este vorba de câteva fragmente ceramice, rulate şi de mici dimensiuni - probabil Starčevo, din sec. II-IV p.Chr şi probabil medievale. Zona fiind relativ plată ne-a fost greu să ne explicăm numărul mic al acestor materiale, dacă acolo chiar ar exista locuiri ale acelor perioade. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât întregul spaţiu este arat cu plug de adâncime. Este foarte posibil ca aceste fragmente să fi fost remaniate, purtate de la distanţe apreciabile. Cercetările preventive au demonstrat, de altfel, acest lucru, nefiind identificat nici un nivel antropic în zonă.
Stratigrafia zonei este următoarea:
4 - argilă siltică, brun-cenuşie, cu tente gălbui, omogenă, foarte compactă, cu fisuraţie prismatică, având agregate slab dezvoltate. Partea superioară este mai bogată în materie organică şi conţine rare fragmente de cărămidă contemporană şi oxizi de mangan (cca. 5%) fin diseminaţi. Limita inferioară este netă;
7/9. - argilă uşor siltică galben-brună cu tente albicioase, relativ eterogenă (30% carbonaţi), compactă, cu fisuraţie prismatică şi o structură granulară cu agregate slab dezvoltate. Conţine 5% oxizi de fier şi mangan. Are limita inferioară netă;
5. - argilă uşor siltică brun-gălbuie , omogenă, compactă, cu fisură prismatică şi o structură cu agregate bine dezvoltate. Conţine oxizi de mangan (5%). Limita inferioară este ondulată;
6. - argilă galben-brună, omogenă, compactă, cu fisuraţie prismatică şi o structură cu agregate bine dezvoltate. Conţine oxizi de fier şi mangan (maximum 5%).
Aceasta din urmă este uneori înlocuită de o argilă (6'=3) siltică brun-roşcată, omogenă, compactă, cu fisuraţie prismatică şi o structură cu agregate bine dezvoltate, care conţine oxizi de fier şi mangan (cca. 40%).
Numai în cazul staţiunii de pe Valea Şişterea a fost identificat ceea ce se numeşte îndeobşte nivel cultural (11), fiind constituit dintr-o argilă siltică brun-negricioasă, organică, care conţine fragmente de cărbune, chirpic ars, ceramică. Este mai degrabă, însă, vorba de un sol antropizat nu de un nivel cultural propriu-zis. Umplutura gropilor descoperite este de aceeaşi factură.
Metodologia imediată de cercetare s-a aflat în directă legătură cu obiectivele avute în vedere. Amplasamentul tuturor secţiunilor din situl kilometric (Km54) a ţinut cont de mai mulţi factori - poziţie şi elemente topografice, gradul de degradare/conservare al zonelor avute în vedere, existenţa unor surse de apă, şi nu de prezenţe ceramice sau de varii piese la suprafaţa solului. Uneori, o serie de secţiuni au fost trasate şi cercetate imediat în exteriorul benzii autostrăzii, tocmai din dorinţa de a elimina orice posibilitate de a nu surprinde un sit veritabil sau altul. Dimensiunile dominante ale secţiunilor din siturile kilometrice sunt 9 x 1 şi 12 x 1 m. Neimplicând şi o cercetare arheologică propriu-zisă nu vom mai insista asupra lor.
În cazul staţiunii de pe Valea Şişterea, au fost utilizate două metode de lucru. Cea dintâi a vizat mai cu seamă zona de E a staţiunii pentru a avea un control stratigrafic sever asupra spaţiului cuprins între km 047+000 şi 047+250. Exceptând două dintre secţiunile cercetate în campania 2005, care au relevat un sol antropizat, format în dauna unui strat natural nu am descoperit o altă depunere de acest tip decât începând aprox. cu km 047+220. În acest spaţiu au fost trasate numai secţiuni (în număr de 15) şi casete (acolo unde a fost necesar pentru a se cerceta complexe).
Dispunerea topografică a tuturor secţiunilor de aici a avut în vedere situaţia generală a zonei - prezenţa torenţilor, alunecările vizibile de teren, pantele uneori foarte abrupte (60-70°). De asemenea, s-a avut în vedere situaţia stratigrafică generală şi cea punctuală, noi secţiuni fiind amplasate în funcţie de cele anterior cercetate.
Cea de-a doua metodă a fost aplicată în zona presupusului tumul care părea să suprapună aşezarea. Aprox. 2/5 din suprafaţa sa se afla în exteriorul benzii viitoarei autostrăzi. Cu toate acestea, caroierea pe sferturi (cruţând un martor dublu, în cruce) a movilei, care părea atunci a reprezenta mantaua unui tumul, a inclus şi spaţiile exterioare proiectului de construcţie.
Pentru decaparea primelor două sferturi, cel de SV şi cel de SE, amplasate integral pe banda de 50 m, am utilizat mijloace mecanice. Suprafaţa imensă de decapat (incluzând-o aici şi pe cea din exteriorul tumului propriu-zis) şi randamentul utilajului folosit ne-a permis să finalizăm această acţiune într-un tip rezonabil. Pentru că primii, în general, 0,30 de m ai stratigrafiei fuseseră afectaţi de lucrările agricole exact aceştia au fost îndepărtaţi mecanic. Fineţea paradoxală a decapării a condus la descoperirea unor complexe, reprezentate în general de gropi. Acestora li se adaugă o serie de zone de arsură - locuri de foc, fără a reprezenta vetre, ci numai mici spaţii unde un foc ocazional a înroşit sedimentul. Toate aceste descoperiri se plasează în zona presupusului tumul. Stratigrafia fiind identică cu cea din întreg spaţiul considerat de noi a aparţine staţiunii din Hallstatt-ul timpuriu, am concluzionat că alveolarea pozitivă a terenului nu este una antropică. Cu alte cuvinte nu ne-am aflat în prezenţa unui tumul.
De aceea, ulterior decapării mecanice, cercetarea a continuat prin trasarea de secţiuni paralele cu axul E-V al caroiajului iniţial al movilei (păstrând caroiajul suprafeţelor iniţiale). În unele cazuri, după cercetarea complexelor, adâncirea în sterilul arheologic s-a realizat, de asemenea, mecanic, până la adâncimi care să înlăture riscul de a nu surprinde posibile complexe adâncite.
În cazul descoperirii de complexe au fost trasate şi cercetate o serie de casete de dimensiuni variabile.
Nivelul de cultură (11), deşi cvasi-prezent, este absent dintr-o serie de secţiuni, plasate spre limitele estice ale staţiunii sau pe pantele Văii Femeii Frumoase. Lipsa acestuia din zonele estice nu poate presupune decât că, de fapt, spaţiul locuit este mai mic decât suprafaţa pe care s-au răspândit materialele arheologice. Extrem de puţine şi de rulate, acestea se plasează fie în segmentul arabil al stratigrafiei (nivelul 4), fie în nivelul 9 (la partea sa superioară). Această situaţie stratigrafică se menţine (începând din dreptul km 047+000) până aprox. în dreptul km 047+280.
În ceea ce priveşte lipsa nivelului de cultură pe panta nord-estică a văii Pârâului Femeii Frumoase, situaţia se datorează antrenării întregului material arheologic şi două niveluri stratigrafice spre josul pantei (pluvial).
Nivelul 11 s-a format în dauna nivelului 9 (aşa cum am amintit) şi, uneori, afectând şi nivelul 5. Astfel, în general, în zona aşezării propriu-zise nivelul 11 înlocuieşte stratigrafic nivelul 9, pentru ca în unele cazuri se înlocuiască şi nivelul 5.
Cercetarea staţiunii a cunoscut două mari etape. Cea dintâi a fost în concordanţă cu necesitatea delimitării cât mai exacte a spaţiului care adăpostea resturi antropice, urmată apoi de sondaje de natură preventivă menite a asigura un control stratigrafic cât mai ferm (include, în general secţiunile din campania 2005 şi cele trasate şi cercetate în prima parte a campaniei 2006).
Exceptând cele două secţiuni cercetate în campania 2005, care au relevat acel sol antropizat (nivelul 11), nu am descoperit o altă depunere de acest tip decât începând aprox. cu km 047+220. Ne aflăm cu siguranţă în exteriorul aşezării, ceramica şi celelalte materiale prezente în aceste secţiuni fiind antrenate. Amplasată la limita zonei în care a reapărut nivelul de sol antropizat a fost descoperită o groapă ovală (Cx11), puţin adâncă şi având în compoziţia umpluturii numai câteva fragmente ceramice.
Adăugând acestui spaţiu de 220 m liniari de autostradă cei cca. 30 de m de pe versantul estic al văii, spălat de ploi, suprafaţa cercetabilă efectivă a staţiunii se redusese la 150 m liniari de autostradă (pe o bandă de 50 m lăţime).
În această primă etapă au fost trasate şi cercetate 28 de secţiuni (dintre care şapte în campania 2005). Aşa cum am menţionat în dese rânduri, stratigrafia este comună întregii zone, exceptând secţiunile amintite. Una din acestea secţiuni a secţionat întregul ax al viitoarei autostrăzi, având capetele aprox. în dreptul km 047+150 şi, respectiv, km 047+200.
Cea de-a doua etapă a vizat cercetarea presupusului tumul care părea că suprapune aşezarea. A urmat caroierea sa pe sferturi păstrându-se un martor de control stratigrafic în cruce (cu îmbinarea aprox. pe centrul său). Continuarea cercetării în suprafeţele astfel deschise (TA - 28 x 26 m şi TB - 26 x 21 m, corespunzând celor două sferturi ale movilei suprapuse de banda de 50 m a viitoarei autostrăzi) a relevat însă aceeaşi stratigrafie (descrisă mai sus) ca cea din exteriorul presupusului tumul, evident, exceptând complexele descoperite. Din păcate, aşadar, movila s-a dovedit în cele din urmă a fi stric naturală, formată prin dublă eroziune, spre V pe pantele pârâului Femeii Frumoase, iar spre E şi N pe o alveolare de mică amplitutidine altimetrică, dar bine conturată spaţial.
Ca urmare a acestei concluzii, cele două suprafeţe (fostele sferturi ale tumului) au fost cercetate ulterior prin secţiuni paralele şi perpendiculare pe martorul stratigrafic (păstrându-se însă caroiajul iniţial al suprafeţelor - format din cifre arabe pe latura orientată aprox. N-S şi cifre romane pe latura E-V). În unele cazuri, pentru un control stratigrafic suplimentar, unele dintre aceste secţiuni au fost adâncite în sterilul arheologic prin aceleaşi mijloace mecanice.
Au fost descoperite şi cercetate şapte gropi (Cx 3, 11-12, 14-16, 18) - de formă circulară sau ovală în plan, cu dimensiuni variabile, o locuinţă adâncită (Cx 17) şi o lentilă coerentă stratigrafic de sediment ars (Cx 13), putând reprezenta locul unei vetre - singurele complexe identificate în această staţiune. Acestea sunt amplasate aprox. între km 047+220 şi 047+340.
Complexele 17 (locuinţa adâncită), 14 (o groapă) şi 13 (lentila de sediment atins de foc) puteau face parte dintr-o singură unitate de locuire. Omogenizarea pedogenetică, însă, nu a permis observarea vreunei legături stratigrafice orizontale între acestea, partea superioară a gropilor (Cx 14) şi lentila de lut ars fiind acoperite de nivelul 11 şi suprapunând stratigrafic nivelul 6.
Majoritatea materialului arheologic (exceptând resturile osteologice) a fost descoperit în ceea ce am numit solul antropizat (nivelul 11). Este extrem de fragmentat, de mici dimensiuni, cu suprafeţele exterioare corodate, părând, în general rulat. Mai cu seamă în gropile care au adâncimi de peste 1 m, fragmentele ceramice (ca şi cele osteologice) s-au conservat superior. Este, fără, îndoială, efectul acţiunii mai puţin intense a factorilor fizico-chimici.
Materialul ceramic şi petrografic, aflat în curs de prelucrare, a fost integral spălat şi marcat. De asemenea, au realizate determinări petrografice şi arheozoologice.
Cantitativ, ceramica este cea mai importantă categorie de material arheologic descoperit. În general, este vorba de un singur tip de pastă - grosieră, neomogenă, dimensiunile incluziunilor (minerale, cuarţitice şi ceramică pisată) fiind majoritar încadrate în intervalul 2-4 mm. Un subtip al acestuia vizează numai dimensiunile caracteristicilor dimensionale ale incluziunilor curţitice, care nu depăşesc 1 mm.
Diferă, însă, tratamentul suprafeţelor exterioare care este în concordanţă şi cu tipul de ardere. Cele două mari categorii identificate în acest stadiu al prelucrării ceramicii marchează existenţa unei categorii care include o ceramică bine netezită (uneori chiar lustruită) şi arsă reducător (cu decor, în general, canelat) şi a unei categorii cu suprafeţe neglijent tratate (cel mult, mai bine netezite la interior) arsă reducător, dar vasele fiind extrase timpuriu din cuptor (indicată de succesiunea nuanţe cărămizii - nuanţe gri-negricioase - nuanţe cărămizii). Această din urmă categorie are un decor, în general, plastic (butoni, tortiţe, brâuri alveolate).
Excepţii de la asocierile dintre tipul de pastă/ardere şi decor sunt minime. Formele cele mai frecvente sunt cele globulare şi acelea tronconice (inclusiv străchini). Nu lipsesc, însă, nici cănile cu toartă supraânălţată.
Rarele fragmente osteologice sunt mai cu seamă indeterminabile.
În ceea ce priveşte staţiunea amplasată aprox. în dreptul km 047+400 - 047+600, Valea Şişterea sud, cea Starčevo, datorită spaţiului extrem de restrâns care adăposteşte resturi antropice, au fost suficiente secţiunile şi, acolo unde a fost cazul, casetele.
Cercetările arheologice preventice ale colectivului MNIR desfăşurate în campaniile 2005-2006 pe tronsonul 3C (Sălard-Sârbi) al Autostrăzii Transilvania au condus la precizări de natură să permită accesul constructorului în zonă.
În primul rând, secţiunile trasate şi cercetate între km 050+100 şi 054+000 (Km54) nu au relevat resturi antropice care să necesite o cercetare suplimentară. Majoritatea covârşitoare a descoperirilor sunt contemporane şi nu ne-au reţinut atenţia în acest context.
Staţiunea Valea Şişterea sud (Starčevo) nu este propriu-zis o aşezare. Cel mult, poate fi privită ca un punct de staţie de scurtă durată a unei comunităţi din zonă.
În ceea ce priveşte aşezarea hallstattiană de pe Valea Şişterea, cercetările au fost exhaustive, dar descoperirile arheologice îmbogăţesc doar un repertoriu local. Nu pun, cel puţin prin prisma stadiului actual al prelucrării materialului, probleme deosebite.