Zau de Câmpie | Judeţ: Mureş | Punct: La Grădiniţă | Anul: 1995

Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Lazăr | Valeriu | responsabil | Institutul de Cercetări Socio-Umane "Gheorghe Șincai", Târgu-Mureș |
S-au deschis 3 secţiuni noi: S I de 10 x 1,5 m (ulterior prelungită cu 2 m) cu orientare E-V, la circa 1,5 m de S I/1982, paralelă cu aceasta; S II de aceeaşi dimensiune, perpendiculară faţă de S I, în marginea grădiniţei, paralelă cu strada din dosul clădirii; S III în grădina din faţa clădirii, la 7,80 m faţă de aceasta, de aceeaşi orientare şi dimensiune ca şi S I.
Toate secţiunile deschise şi săpate au confirmat stratigrafia şi depunerile sesizate de săpăturile anterioare (1982), aducând însă şi precizări de detaliu sau nuanţări noi. Peste stratul steril, constituit din pietriş şi nisip galben, în două secţiuni (I, III), în nivelul cel mai vechi de depunere, cu pământ de culoare neagră, nivel a cărui grosime variază între 2,75 - 4,65 m, săpăturile au secţionat câte o locuinţă. Pe platforma locuinţelor a fost descoperit un bogat şi variat inventar, în care preponderenţa o are ceramica, aparţinând a două specii distincte, sub aspectul compoziţiei pastei şi a tehnicii de prelucrare: fină şi grosieră, decorată, în proporţie aproape egală prin incizie şi pictură. Fragmentele ceramice se înscriu în forme ca: străchini, castroane, cupe cu picior, vase de provizii etc. Alături de ceramică au fost descoperite şi obiecte din silex, os, lut ars, piatră. Din silex-aşchii, lame, gratoare; din piatră-frecători, dălţi, topoare, râşniţe, sule, străpungătoare etc. Sub nivelul unei locuinţe (S I) a fost decopertată o groapă de provizii, care avea inventar similar celor din locuinţe.
Ceramica din secţiunile săpate (încă în studiu) încadrează aşezarea în faza târzie a culturii Turdaş (grupa Iclod, faza II), peste aşezare adâugându-se alte nivele de locuire (epoca bronzului, Hallstatt) ale căror urme au fost scoase la lumină (fragmente ceramice) prin săpăturile efectuate.