Zalău | Judeţ: Sălaj | Punct: Valea Mâţii - Dealul Lupului | Anul: 2004
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2004
Perioade:
Protoistorie; Antichitate; Evul Mediu; Perioadă neprecizată;
Epoci:
La Tène; Epoca romană timpurie; Epoca migraţiilor; Epoca medievală timpurie; Perioadă neprecizată;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Tip neprecizat;
Cod RAN:
| 139713.20 |
Județ:
Sălaj
Unitate administrativă:
mun. Zalău
Localitate:
Zalău
Punct:
Valea Mâţii - Dealul Lupului
Localizare:
| 139713.20 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Matei | Alexandru | responsabil | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
| Pop | Horea Dionisiu | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
Raport:
Proiectul investiţional "Racord de înaltă presiune şi SRM pentru alimentare CET Zalău" a fost demarat de către SNTGN Transgaz SA Mediaş, pentru a implanta o ţeavă de transport gaze naturale necesare pentru alimentarea zonei industriale a oraşului Zalău. Şanţul conductei proiectate urma să traverseze o zonă care era susceptibilă să conţină vestigii arheologice. Terenul respectiv se află pe un bot de deal care are o suprafaţă netedă terminată spre V cu o pantă lină. Acest platou este foarte întins, câteva zeci de hectare, aici funcţionând şi un loc de aterizare pentru avioanele sanitare de unde i-a rămas şi toponimul "Pe Aeroport".
Pe suprafaţa netedă de 10 ha, mărginită la V şi S de valea Mâţii, au fost efectuate săpături arheologice de salvare în anul 20031, săpături care au identificat două castre romane de marş lucrate din pământ şi lemn, o necropolă barbară - aparţinând purtătorilor culturii Pzeworsk, o aşezare Latene dacică, o aşezare slavă timpurie de sec. VI, precum şi vestigii preistorice (neolitic, epoca bronzului, Hallstatt). Traseul conductei a fost propus să treacă pe la capătul platoului la baza pantei line pentru ca apoi să urce pe platoul central al Dealului Lupului (Aeroport) în imediata apropiere a zonei unde au apărut vestigiile arheologice amintite mai sus. Era necesară cercetarea zonei respective, mai ales din perspectiva identificării elementelor de fortificaţie a castrului de pământ identificat anterior, care după traseul şanţului laturii de N, părea să urce pe platoul central al Dealului Lupului (Aeroport).
Concluziile istorice sunt foarte importante. Cele două castre romane sunt situate în afara provinciei Dacia. Probabil că acestea aparţin unei alte linii de castre care într-o fază de început a sec. II p. Chr. au marcat zonele cucerite şi integrate iniţial provinciei Dacia. Limitrof castrelor de pământ a apărut o necropolă a purtătorilor culturii Przeworsk, una din primele necropole importante din România cuprinzând şi morminte de luptători. La acestea se adaugă aşezarea Latne, sec. III-II a. Chr., una din puţinele aşezări de acest tip descoperită în Transilvania.
Situl cercetat se află pe panta lină a primei terase (bot de deal) netede şi pe platoul central al Dealului Lupului, ambele aflându-se la V şi S de Valea Mâţii, în stânga şoselei Zalău - Şimleu, şi dreapta străzii Lupului din Zalău, cartier Valea Mâţii. Obiectivele ştiinţifice ale acestei cercetări au fost legate de necesitatea identificării elementelor de fortificaţie romane, a altor morminte din necropola cunoscută din anul precedent şi de salvare a vestigiilor aflate în pericol de distrugere datorită săpării mecanizate a şanţului pentru conductă.
Având în vedere tipul investiţiei, conductă cu o lungime de mai mulţi kilometri ce trebuia implantată într-un şanţ cu lăţimea de 2 m, şi tipul săpăturii - secţiuni cu lungimi mari - a fost cel ales ca metodă de cercetare. Au fost trasate 5 secţiuni cu lungimea de 50 m, 35 m, 30 m respectiv 14 m şi lăţimea de 1,5 m. Secţiunea nr. 5 a fost trasată în paralel cu S4. Secţiunile au fost executate manual cu răzuiri repetate ale profilelor şi planului pentru conturarea complexelor arheologice.
Stratigrafia zonei cercetate este profund modificată pe diversele sectoare cercetate (N, V, S, SE). Platoul central al Dealului Lupului a suferit o erodare extrem de accentuată în ultimii cca. 1600-1700 de ani, probabil în urma defrişării zonei încă din epoca romană, când s-a amenajat aici o zonă fortificată cu scopul blocării accesului spre provincia Dacia (spre Poarta Meseşană şi Porolissum). Astfel întreg humusul antic, stratul de "pământ negru de pădure" de pe platoul central a fost "cărat" de fenomenul de eroziune şi depus la baza pantei line a platoului pe următorul platou de mai jos care formează aşa-zisa primă terasă a Văii Mâţii. Stratigrafic acest pământ a fost depus peste nivelul antic de locuire a platoului inferior. Pe platoul de sus pământul are o culoare gălbuie, de steril şi care în ultimii 1700 de ani şi-a refăcut un nivel foarte subţire de humus. Astfel între m. 0-10 ai SI amplasată în vârful pantei line, apare humusul actual de culoare gălbui murdară (0 -0,2 m) apoi apare sterilul galben. Spre m. 15-20 ai sectorului SI în care secţiunea coboară pe panta lină şi parţial ajunge şi pe platoul neted de jos stratigrafia se prezintă astfel: 0 -0,2 m humus actual galben murdar sub care apare un strat galben aluvionar adus în timp (sterilul platoului inferior), strat de pământ negru aluvionar adus de pe platoul superior (humusul antic şi "negru de pădure adus de pe platoul superior), strat de pământ negricios deschis care reprezintă humusul antic al zonei, strat de pământ negru de pădure original al zonei apoi nivel de steril. Aceeaşi situaţie a fost înregistrată şi în SII (35 m). În S III, IV, V trasate pe platoul superior al Dealului Lupului stratul de humus actual este de 0,1-0,15 m şi are culoare gălbuie murdară sub care urmează sterilul galben.
În SI m. 0-15 au fost identificate elementele de fortificaţie ale castrului de lemn, şanţ, val, via sagularis.
Complexul 1. Şanţul fortificaţiei de pământ se conturează la -0,4 m şi are cca. 3 m lăţime, iar adâncimea păstrată este de cca. 1,6 m de la nivelul suprafeţei humusului actual. Trebuie semnalat faptul că şanţul se află amplasat pe panta accentuată a platoului Dealului Lupului, zonă puternic erodată în timp, deci partea superioară a şanţului nu se mai păstrează. Umplutura apare ca un pământ închis la culoare cu mult pietriş. Pe fund (icul şanţului) au apărut bucăţi mari de cărbune care proveneau de la palisada de lemn a valului ars.
Complexul nr. 2. Între m. 4-10 ai SI au fost identificate la -0,55 m urmele armăturii de lemn care forma structura de susţinere a valului. Trebuie semnalat că secţiunea are un traseu oblic peste elementele de fortificaţie ale castrului. Măsurat perpendicular pe axul şanţului şi al via -ei sagularis, valul avea la bază cca. 5 m lăţime şi o bermă de cca. 0,5-0,6 m lăţime. La baza valului la cca. -0,5 -0,6 m de la nivelul actual, pe nivelul de călcare antic au fost aşezate bârne care formau o structură de rezistenţă cu rolul de a susţine valul şi posibil palisada de lemn. Bârnele aveau 0,24-0,3 m grosime şi erau prinse între ele în formă de reţea. La m. 9,4-9,7 a apărut urma unui stâlp de lemn care sprijinea valul şi armătura de lemn dinspre interior (dinspre via sagularis).
Complexul nr. 3. Via sagularis apare conturată în caroul 10,5-13,7, la cca. -0,8 -0,9 m, într-o zonă în care fenomenul de eroziune a depus un strat de pământ mai consistent peste complexele antice. Pe marginile sale apar două urme mai închise la culoare de la bîrnele (?) de lemn care au cca. 0,4 m lăţime, bârnele de susţinere a acestei structuri de lemn a drumului de rond. Ne aflăm într-o zonă de pantă accentuată unde probabil romanii au avut nevoie de un sistem de protecţie în plus a zonei de circulaţie, împotriva erodării datorate ploilor încă din timpul folosirii castrului. În profilul stratigrafic peste via sagularis se observă mai multe faze de amenajare şi "reparare" a drumului de rond aflat în spatele valului de apărare. Pe nivelul celor două faze principale de amenajare a drumului de rond apar şi straturi de pietriş împrăştiat pe drum.
În continuarea S1 spre zona m. 30-50, care străbate zona netedă de la baza pantei, s-a putut surprinde urma unei nivelări, netezirii accentuate a nivelului de călcare a epocii romane, dar nu am surprins urme de alte amenajări (construcţii, barăci de lemn). Lipseşte şi materialul ceramic cu excepţia a două mici fragmente romane. Netezirea suprafeţei plane a acestei zone a castrului credem că se datorează folosirii suprafeţei respective pentru ridicarea corturilor militarilor care au locuit o anumită perioadă de timp în castru.
Complexul nr. 4 În SII trasată perpendicular pe traseul SI la cca. 40 m E de aceasta, a fost identificată o urmă de pământ mai închisă la culoare şi două rigole care se distingeau foarte greu pe marginile acesteia. Urma a avut un traseu oblic în zona m. 5-10. Pământul din această suprafaţă părea aşezat în straturi compactate şi avea o culoare uşor diferită de cea a nivelului "negru de pădure" care este nivelul obişnuit al zonei. Interpretăm această suprafaţă ca fiind urma drumului via praetoria a castrului de pământ.
Complexul nr. 5. În SII, m. 25-28 a apărut o pată circulară cu diametrul iniţial de cca. 2,5 m de pământ negru depus. Treptat în adâncime diametrul ajunge la 1,10 m şi se conturează ca o fântână la care s-a ajuns la adâncimea de -4,2 m, adâncime la care a apărut pânza de apă freatică, şi nu s-a mai putut continua golirea. În umplutură au apărut câteva fragmente ceramice atipice şi bucăţi de chirpic. După adâncime şi nivelul de săpare atribuim fântâna epocii romane, ea aparţinând castrului de pământ în interiorul căruia a fost săpată (la cca. 15 m E de via praetoria).
Complexul nr. 6. În SIII (37 x 1,5 m) trasată pe platoul superior al Dealului Lupului, la cca. 70 m V de SII, înspre capătul său estic, au fost identificate urmele şanţului castrului de pământ. În zona m. 27,8-30,85 pe fundul secţiunii la -0,5 m s-a conturat traseul oblic al şanţului fortificaţiei romane. Şanţul are traseul perpendicular pe prelungirea spre V pe platoul dealului, a şanţului identificat în S.I m. 0,2-3,4. Acest şanţ reprezintă una din laturile scurte (de V) a castrului. Având în vedere că spre V este zona "barbară", zona dinspre duşman, atunci considerăm că şanţul identificat în SIII, reprezintă şanţul laturii praetoria pe care probabil se află şi porta praetoria, poarta de intrare în castru şi de aici pe via praetoria surprinsă în zona m. 5-10 din SII. Cu ocazia identificării laturii scurte a castrului coroborată cu datele obţinute în anul anterior (2003) pe platoul Fabricii de cord "Michellin" am putut să stabilim dimensiunile aproximative ale acestei fortificaţii de pământ - castru de marş (?) - de: 366 x 187 m.
Complexul nr. 7. La cca. 20 m V de capătul vestic al SIII pe platoul dealului au fost realizate secţiunile IV şi V cu lungimile de 30 respectiv 14 m. În SIV la m. 13 la -0,25 m au apărut resturile distruse ale unei urne ce conţinea oase umane incinerate. Adâncimea mică (la baza humusului actual) la care apare îngropată urna (nu s-a identificat groapa) face ca urna să fie aşezată direct pe steril. Din urnă se mai păstrează doar partea inferioară, lucrată cu roata înceată din pastă semifină. degresată cu multe pietricele şi nisip. A mai putut fi descoperită doar un mic fragment de buză, bine profilat. Sub buză, pe partea superioară a vasului care s-a păstrat parţial, pe peretele vasului apar, ca ornament trasat cu pieptănul în pasta crudă, benzi de linii în val alternând cu benzi trasate liniar. Şi după acest tip de ornament specific, avem aici descoperite fragmentele de la un vas ( urnă ) slav datat în sec. VI-VII p. Chr.
Complexul nr. 8. Lateral, la 0,2 m E de capătul vestic al SIV a fost realizată SV (14 x 2 m). În zona m. 8,7-9 la -0,25 m au apărut resturile unei alte urne funerare distruse. Nu s-a putut contura urma gropii. Puţinele oase arse erau împrăştiate de plug. După pasta cu mult pietriş şi nisip, lucrată cu mâna cu profil oblic invazat, lucrată simplu, resturile urnei par să aparţină slavilor sec. VI-VII p. Chr. Probabil acestea sunt morminte care aparţin primului val de slavi care ating zona de V a României în această perioadă.
Complexele 9 şi 10 reprezintă urmele unor tălpi (?) de la o construcţie probabil preistorică (?). Acestea au fost surprinse pe 6-7 m respectiv 5 m în SV. În suprafaţa cercetată au apărut numai fragmente ceramice preistorice, în cantitate mică, întreg nivelul de locuirea fiind erodat.
Cercetările arheologice efectuate pe platoul de la Dealul Lupului au dus la identificarea elementelor de fortificaţie ce aparţin unui castru de pământ căruia i s-au putut stabili dimensiunile de 366 x 187 m. Este cel mai mare castru de marş cunoscut până în prezent pe teritoriul României. Probabil acest castru aparţine perioadei de lupte pentru cucerirea Daciei sau este făcut în perioada războaielor marcomanice. Descoperirile au o importanţă naţională iar cercetările sistematice trebuiesc continuate pentru a putea stabili foarte clar datarea şi elementele de organizare internă - presupunem că ar putea fi identificată principia comandamentul care sigur era o construcţie din lemn. Prezenţa fântânii romane, a urmelor de lemn ars de la palisadă arată că acest castru a fost folosit o perioadă mai lungă de timp decât primii ani ai sec. II p. Chr.
Tipul de vase folosit ca urnă, cu buza oblică, invazată, lucrat cu mâna şi la roata înceată, dintr-o pastă grosieră care conţine multe pietricele şi nisip se datează în sec. VI-VII şi aparţine slavilor timpurii. Urnele cu oase arse reprezintă o nouă necropolă slavă, a doua identificată în această zonă din nord-vestul României. Ambele descoperiri reprezintă o contribuţie ce depăşeşte importanţa regională, fiind descoperiri de importanţă naţională pentru cunoaşterea epocii romane timpurii (castrele de marş) şi a perioadei migraţiilor (necropola slavă timpurie). Cercetarea castrului roman de marş şi a necropolei trebuie continuată prin cercetări sistematice.
În actualul cartier Valea Mâţii din municipiul Zalău, în timpul împăratului Traian la anul 106 p. Chr., armata romană care a ajuns în timpul luptelor pentru cucerirea Daciei până aici, au construit pe platoul Dealului Lupului o cazarmă (castru roman) cu dimensiunile de 366 x 187 m, cca. 7 ha de teren. Această cazarmă a adăpostit cca. 3.000 de soldaţi romani care locuiau în corturile lor de campanie. Cercetările din acest an au reuşit să descopere şanţul pe două laturi ale cazarmei, o fântână romană şi elementele de apărare ale valului şi a palisadei de lemn care a fost incendiată. Este cel mai mare castru de marş descoperit până în prezent în România.
În perioada migraţiilor, sec. IV-IX, o parte din populaţiile antice îşi ardeau (incinerau) morţii, iar resturile oaselor calcinate erau puse în vase de lut (urne) şi apoi îngropate în pământ. Pe platoul superior al dealului au fost identificate două urne cu oase arse. Aceste două urne demonstrează existenţa unei necropole (cimitir) care aparţine populaţiei slave timpurii care s-au aşezat aici în sec. VI-VII p. Chr.
Rezumat:
Cercetările arheologice efectuate pe platoul de la Dealul Lupului în 2004 au dus la identificarea elementelor de fortificaţie ce au aparţinut unui castru de pământ căruia i s-au putut stabili dimensiunile de 366 x 187 m, cca. 7 ha de teren. Această cazarmă a adăpostit cca. 3.000 de soldaţi romani. Cercetările au reuşit să descopere şanţul pe două laturi ale cazarmei, o fântână romană şi elementele de apărare ale valului şi a palisadei de lemn care a fost incendiată. Este cel mai mare castru de marş descoperit până în prezent în România. Probabil acest castru aparţine perioadei de lupte pentru cucerirea Daciei sau este făcut în perioada războaielor marcomanice. Prezenţa fântânii romane, a urmelor de lemn ars de la palisadă arată că acest castru a fost folosit o perioadă mai lungă de timp decât primii ani ai sec. II p. Chr. Pe platoul superior al dealului au fost identificate două urne cu oase calcinate. Aceste două urne demonstrează existenţa unei necropole (cimitir) care aparţine populaţiei slave timpurii care s-au aşezat aici în sec. VI-VII p. Chr. În perioada migraţiilor, sec. IV-IX, o parte din populaţiile antice îşi ardeau (incinerau) morţii, iar resturile oaselor calcinate erau puse în vase de lut (urne) şi apoi îngropate. Tipul de vase folosit ca urnă, cu buza oblică, invazată, lucrat cu mâna şi la roata înceată, dintr-o pastă grosieră care conţine multe pietricele şi nisip se datează în sec. VI-VII şi aparţine slavilor timpurii. Urnele cu oase arse fac parte dintr-o nouă necropolă slavă, a doua identificată în această zonă din nord-vestul României.