Zăbrani | Judeţ: Arad | Anul: 2003
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Hügel | Peter | responsabil | Complexul Muzeal Arad |
Pascu Hurezan | George | participant | Complexul Muzeal Arad |
Boroneanţ | Vasile | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
Popescu | Gabriel | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
Tuffreau | Alain | participant | Mission archéologique française |
Bălescu | Sanda | participant | Université des Sciences et Technologies, Lille, France |
Boroneanţ | Adina Elena | participant | Université des Sciences et Technologies, Lille, France |
Doboş | Adrian | participant | Université des Sciences et Technologies, Lille, France |
Lefevre | Bertrand | participant | Université des Sciences et Technologies, Lille, France |
Vigreux | Thomas | participant | Université des Sciences et Technologies, Lille, France |
Raport:
Situl paleolitic de la Zăbrani este localizat în partea septentrională a Banatului, pe malul drept al văii Mureşului, nu departe de intrarea sa în câmpia Tisei. La N este situat pe un promontoriu dominând valea Mureşului iar la S şi la E este mărginit de pârâul Guttenbrun. (46° 04’ 51" N, 021° 33’ 52" E, altitudine: 148 m ; date obţinute prin GPS).
Primele săpături au fost realizate între 1972 şi 1975 de V. Boroneanţ şi E. Dorner în apropierea unei cariere deschise pe extremitatea estică a promontoriului. O secţiune cu o suprafaţă de 50 m2 (46°04’51" N; 021°33’52" E; alt: 146 m) şi un sondaj (S1 - 46°04’51" N; 021°33’50" E) au fost realizate în septembrie 2003.
Următoarea succesiune stratigrafică a fost observată:
- Sol vegetal
- Loess brun-gălbui cu concreţiuni calcaroase (10 YR 5/6), grosime de la 0,3-0,4 m
- Limon cafeniu (10 YR 4/4), grosime 0,3-0,4 m
- Limon argilos, brun închis (10 YR 4/2 a 3/2)
Solul cafeniu prezintă trăsăturile unui sol brun de pădure caracteristic începutului glaciarului. Suprapune un complex pedologic a cărui parte superioară a fost atinsă de săpături. În S1, la 31 m V de săpătură, acest complex pedologic a apărut la adâncimea de 0,5 m. Este vorba de un pedo-complex corespunzând unei perioade interglaciare. Limonul cafeniu este un paleosol datând de la începutul ultimului glaciar (stadiu izotopic 5)
Materialul arheologic
Au fost puse în evidenţă trei nivele arheologice, individualizate prin prezenţa pieselor cioplite şi a unor resturi faunistice după cum urmează:
Nivelul Z – la limita solului vegetal
Nivelul A - în limonul brun-gălbui
Nivelul B – în limonul cafeniu
Materialul arheologic este predominant litic, cu excepţia unor fragmente de mamut (Mammuthus primigenius) şi a fost înregistrat pe plan cu ajutorul unei staţii totale. Piesele arheologice rezultate, în conformitate cu protocolul de colaborare semnat cu CM Arad au fost transportate în Franţa în vederea studiului, pe o durată de maxim un an.
Dispersia materialului litic este relativ regulată în nivelul A. Situaţia este contrară în nivelul B unde putem observa o concentrare foarte clară a pieselor. Un prim studiu al materialului va permite determinarea caracteristicilor materialului litic (atribuit deja unei industrii musteriene). Materiile prime utilizate au fost cuarţul şi diverse roci silicioase sau vulcanice.
Pe durata campaniei din septembrie 2003 nu a apărut material arheologic caracteristic altor epoci decât paleolitic, deşi săpăturile anterioare indică urme de locuire din epoci istorice ulterioare.
Rezumat:
Situl paleolitic de la Zăbrani este localizat în partea septentrională a Banatului, pe malul drept al văii Mureşului, nu departe de intrarea sa în câmpia Tisei. Materialul arheologic este predominant litic, cu excepţia unor fragmente de mamut (Mammuthus primigenius) şi a fost înregistrat pe plan cu ajutorul unei staţii totale. Pe durata campaniei din septembrie 2003 nu a apărut material arheologic caracteristic altor epoci decât paleolitic, deşi săpăturile anterioare indică urme de locuire din epoci istorice ulterioare.