Voineşti | Comuna: Lereşti | Judeţ: Argeş | Punct: Malul lui Cocoş – Măilătoaia | Anul: 2020
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 13
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Matei-Popescu | Florian | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Dumitrescu | Ion | participant | Muzeul Județean Argeș, Piteşti_ |
| Sava-Moise | Mădălina | participant | Muzeul Județean Argeș, Piteşti_ |
Raport:
Cercetările arheologice desfăşurate la termele castrului de la Voineşti (Lereşti, judeţul Argeş), în 2020, au vizat latura vestică a clădirii termelor (nota 1).
Cu scopul de a stabili planimetria, funcţionalitatea încăperilor şi circuitul termal, începând din anul 2017, am decis să degajăm integral edificiul termal. Astfel, în campaniile 2017–2018, s-a reuşit cercetarea încăperilor de pe latura sudică: C1 identificată cu caldarium-ul (7,60 × 5,90 m) şi o încăpere de mici dimensiuni – C2 (3,20 × 3 m), a cărei funcţionalitate nu o putem deocamdată preciza. Tot în campaniile 2017–2018, între zidul estic al caldarium-ului şi zidul sudic al C2 au apărut structurile unui praefurnium, denumit de noi praefurnium nr. 1. El încălzea bazinul cu apă caldă, caldarium, situat, conform preceptelor vitruviene, pe latura de sud a edificiului (Vitruvius, De architectura, V, 10, 1).
Praefurnium-ul nr. 1 a fost cercetat integral în campania 2019. La degajarea umpluturii din praefurnium a fost recuperat un sestertius de la Hadrian, datat 119 d. Hr., piesă care constituie un terminus post quem pentru momentul distrugerii şi părăsirii castrului şi termelor de la Voineşti.
De asemenea, în campania 2019, s-a demontat martorul dintre S1 şi S2, carourile 1-2. Prin unirea celor două unităţi de săpătură a rezultat o suprafaţa de 6×4 m. Limitele ei au fost trasate: cea vestică perpendicular pe zidul sudic al C3; cea sudică perpendicular pe zidul vestic al C1. Am ales această soluţie pentru a avea o relaţie stratigrafică între cele două ziduri.
Urmare a cercetării s-a constatat că în spaţiul dintre zidul vestic al C1 (caldarium) şi zidul estic al C3 nu a mai existat o altă încăpere, ci între cele două a fost intercalat un praefurnium, notat de noi, pentru al diferenţa de praefurnium-ul de pe latura estică a C1 (caldarium), praefurnium nr. 2. El a fost realizat în aceeaşi manieră cu praefurnium¬-ul nr. 1, cu pereţii laterali ieşiţi în afara zidului. În acest caz, pereţii ieşeau faţă de zidul sudic al C3 cu 1,10 m, fiind realizaţi din piatră. Bolta praefurnium-ului era de cărămidă. Peretele estic al praefurnium-ului nr. 2 se sprijinea pe zidul vestic al C1. Ambii pereţi aveau o grosime de 0,70 m. La interior, bolta avea o înălţime de 0,90 m şi o lăţime de 0,75 m. Vatra a fost amenajată din lut, direct pe pietrişul nativ.
Prin excavarea suprafeţei dintre zidul sudic al C3 şi zidul vestic al C1 s-a reuşit degajarea integrală a laturii sudice a clădiri băilor. Dată fiind această situaţie, în campania 2020, cercetarea a fost concentrată pe latura de vest a clădirii termelor. În această zonă, era delimitată clar numai latura de vest a încăperii C3. Totodată, în campaniile precedente, la nord de încăperea C3, se conturase spaţiul unei alte încăperi ale cărei ziduri orientate vest-est intrau în profilurile de vest ale Sp. A şi Sp. E. Cu scopul de a identifica limitele acestei încăperi, în capătul de vest al suprafeţelor Sp. A şi Sp. E a fost trasată secţiunea S5. Ea este orientată relativ nord-sud, măsura 13 m × 2 m. Între această secţiune şi cele două suprafeţe a fost lăsat un martor de 1 m.
În S5, după degajarea, nivelului vegetal, la adâncimea de 0,20 - 0,30 m, în carourile 3-6 (numerotarea carourilor s-a făcut de la sud la nord), a apărut un zid orientat relativ nord-sud, care împreună cu alte două ziduri descriau traseul unei încăperi. În exteriorul acestei încăperi, la colţurile de nord-vest şi de sud-vest ale ei, erau prezenţi doi contraforţi. Un al treilea contrafort a fost identificat în continuarea zidului care închidea în partea de nord încăperea C3. De asemenea, reamintim că, tot pe latura vestică, existau încă doi contraforţi: unul în colţul de sud-vest al încăperii C1 (caldarium) şi un altul la colţul sud-vestic al încăperii C3. Exceptând contrafortul din colţul de SV al C1, care îmbracă la exterior tot colţul încăperii, ceilalţi patru erau dispuşi pe latura de vest a clădirii termelor şi ieşeau în afara zidului cu 0,65 – 0,80 m, iar grosimea lor varia între 0,70 şi 0,75 cm.
Pentru a înţelege mai bine descrierea situaţiei arheologice, dar şi urmare a faptului că multe dintre zidurile clădirii băilor au fost interceptate în campaniile precedente, am procedat la numerotarea lor. Astfel, plecând de pe latura sudică a clădirii termelor au fost identificate următoarele ziduri: Z1 închide în partea de est încăperea C2, Z2 închide în partea de sud încăperea C2; Z3 închide în partea de est încăperea C1; Z4 închide în partea de sud încăperea C1; Z5 închide în partea de vest încăperea C1; Z6 închide în partea de sud al doilea şir de încăperi; acesta este împins spre vest faţă de Z5 cu 2,85 m, dimensiune nu include lungimea contrafortului, cu acesta măsurând 3,80 m; Z7 închide în partea de vest încăperea C3; Z8 desparte încăperile C3 şi C4; Z9 închide în partea de est încăperea C4 şi pe aceea aflată la nord de ea; Z11 reprezintă zidul absidei = încăperea C5; Z11 închide în partea de nord încăperea C6 şi este adosat la Z9; Z12 închide în partea de nord al doilea şir de încăperi şi delimitează în partea de sud al treilea şir de încăperi; Z12 este mai împins către vest cu 2,60 m faţă de Z7, la această dimensiune se adaugă şi lungimea contrafortului de 0,75 m; Z13, zid în mare parte scos de o groapă din epoca medievală – GR1, a fost identificat în campania 2020 şi s-a observat că face colţ cu Z12. El măsura la exterior 1,60 m.
În traseul S5 au fost intersectate Z14, Z15 – zidul orientat nord-sud şi Z16. Z14 porneşte din Z13 şi era orienta est-vest, iar Z16 este parale cu Z14, toate aceste ziduri delimitează spaţiul unei încăperi – C7, pe care o vom descrie mai jos (vezi figura 1-2)
Din Z16 pleacă Z17, orientat nord-sud. Acesta are la exterior o lungime de 1,90 m. Din expunerea acestor date tehnice, se poate observa că Z13 şi Z17 sunt aproape egale. Din zidul Z17 porneşte Z18, orientat vest-est. Faţă de zidurile Z13 şi Z17, limita exterioară a zidului Z15, este mai împinsă către vest cu 2,47 m, dimensiune care este egală cu lungimea exterioară a zidurile Z14 şi Z16. Din ambele ziduri se prelungeşte câte cu un contrafort (fig. 2).
Zidul Z15 este întrerupt, în aceeaşi zonă fiind observată şi o intervenţie modernă. Ea este rezultatul unui sondaj arheologic, ale cărui dimensiuni au putut fi precizate, 3 × 2 m. El a fost realizat de profesorul de istorie de la Şcoala Voineşti, Marin Bădescu, anterior anului 1989. În umplutura gropii sondajului a fost găsită, între altele, o insignă de comandant de detaşament de pionieri. Ulterior anului 1989, groapa a fost umplută cu gunoaie. Pentru a proteja structurile antice, profesorul le-a acoperit cu carton bitumat. (fig. 3a).
În profilul estic al S5 s-a observat că intervenţia modernă tăia nivelurile de depunere, dar nu a scos şi zidul Z15. Susţinem aceasta deoarece, prin sondajul amintit, nu s-a degajat integral zidul, iar pe profil, în porţiunea nederanjată de intervenţie, am putut constat că toate depunerile coborau, situaţie determinată de prăbuşirea zidului Z15 şi a podelei de opus signinum (fig. 3b).
Degajarea integrală a zidului şi nivelurilor de dărâmătură ne-a permis să clarificăm mai bine această situaţie. Pe taseul zidului a fost sesizată baza unei bolţi din cărămizi (?). Amenajarea ei într-un zid exterior, precum şi prezenţa unei amprente de mortar în exteriorul zidului, imediat la sud de peretele bolţii, sunt elemente care fac probabil identificare structurii cu un fornax şi praefurnium-ul său. Amprenta de mortar ar putea proveni de la unul dintre pereţii praefurnium-ului. Distanţa dintre cei doi pereţii de cărămidă ai bolţii era de 0,87-0,90 m. Totuşi, faţă de celelalte două praefurnia, identificate şi cercetate la Voineşti, acesta are o particularitate: bolovanii dintre pereţii bolţii de cărămidă sunt prinşi cu mortar. În celelalte două situaţii, vatra praefunium-ului era fie din cărămizi, fie din lut şi era amenajată direct pe solul nativ (fig. 4a).
Am subliniat mai sus că zidurile Z14, Z15 şi Z16 descriu planul unei încăperi. Între aceste ziduri, sub stratul vegetal, a apărut un nivel de dărâmătură. El se compunea din pământ de culoare brun deschisă amestecat cu cenuşă, cărbune şi fragmente de tencuială albă. După degajarea acestui nivel, în jumătatea de sud a încăperii, a apărut o podea prăbuşită pe loc. Pe peretele de sud al încăperii şi parţial pe cel vestic s-a păstrat şi un strat de tencuială cu grosimea de 0,07 m. Podeaua de mortar era alcătuită din trei straturi: stratul inferior mai compact, cu mult mortar de var în compoziţie; stratul intermediar constând dintr-un mortar amestecat cu cărămidă pisată şi pietre de mai mari dimensiuni; şi stratul superior reprezentând un mortar cu multă cărămidă pisată în compoziţie, relativ fin. În grosime, podeaua măsura 0,20-0,24 m. Un rest de podea s-a păstrat şi în colţul de nord-vest al încăperii (fig. 5a). Pe podea au fost găsite mai multe ţigle / cărămizi înguste acoperite cu morar alb, probabil căzute din structura acoperişului. Între aceste cuie au apărut şi unele în formă de „T”, cu partea inferioară lăţită şi prezentând un orificiu în care era fixat un cui simplu. Piesele aveau o lungime de 12-13 cm, iar cuiul care trece prin acel orificiu măsoară în lungime 7 cm. Cuie având această formă au fost găsite şi în încăperea absidată, fiind asociate cu acelaşi tip de ţigle/cărămizi (acoperite cu mortar alb).
În jumătatea de nord a încăperii, unde podeau nu s-a conservat, au fost identificate patru şiruri de pile. Primul şir, pe direcţie nord-sud, este lipit de zidul sudic, al doilea şir este lipit de primul. Celelalte două şiruri pe direcţie nord-sud sunt dispuse la distanţa de 0,30-0,35 m unele faţă de altele (fig. 5b).
În partea de est, spaţiul încăperii pare a fi închis de un zid cu lăţimea de 0,60 m – Z20, din el păstrându-se numai un fragment, lipit de zidul nordic al încăperii. Un zid similar, Z19, a fost identificat în continuarea lui Z16 şi întocmai ca Z20 este adosat la Z16. Încăperea măsura pe direcţie nord-sud 4,15 m, iar pe direcţie vest-est 2,10 m. Pentru descrierea şi identificarea în plan, ea a fost denumită C7 (fig. 2).
În nivelul de dărâmătură al încăperii C7 a fost descoperit un pandantiv de harnaşament de bronz. El datează din prima jumătate a secolului al II-lea d. Hr.
Din cele prezentate se poate constata că încăperea era prevăzută cu hipocaust, un praefurnium fiind amenajat pe latura de vest. În privinţa funcţionalităţii încăperii, ea nu poate fi deocamdată precizată.
Tot în S5, la sud de încăperea cercetată, a fost surprins un pavaj realizat din pietriş bătut. El era amenajat în exteriorul clădirii termelor (fig. 6).
Pe lângă complexele din epoca romană, în campania 2020 a fost identificată şi o groapă medievală. Complexul, denumit GR. 1, s-a conturat la adâncimea de 0,70 m, având o formă ovală, cu diametrul de 1,80 × 1,70 m, secţiunea tronconică, mai largă la gură, atingând de la conturare o adâncime de 0,90 m. Umplutura gropii era constituită dintr-un pământ de culoare brun închis, amestecat cu tencuială romană, fragmente ceramice şi bolovani de mari dimensiuni. Groapa a spart parţial zidurile Z12, Z14 şi a scos în mare parte zidul Z13, fundaţia acestuia fiind sesizată pe fundul ei. Inventarul a fost relativ bogat şi se compunea din: ceramică de factură medievală (fragmente de farfurii, o toartă smălţuită, un fund de oală borcan), un braţ de foarfece, un cui, câteva seminţe. La acestea se adaugă unele materiale romane antrenate: un fragment de tegula mammata, câteva fragmente de tencuială acoperită cu vopsea roşie, un fragment de cărămidă romană (fig. 7).
Materiale arheologice medievale descoperit în groapă, în special, ceramica, permit datarea complexului în secolele XVI-XVII. Materiale medievale au mai apărut şi în campaniile din anii anterior, însă nu într-un complex.
Concluzii. În campania 2020 s-a reuşit degajarea integral a laturii vestice a clădirii băilor. Dispunerea încăperilor în acest sector, prezenţa contraforţilor, dovedesc faptul că planimetria clădirii a fost influenţată de forma terenului, limita vestică a ei copiind curba de nivel a terasei. Amplasarea în acest punct a clădirii a fost determinată, probabil, şi de prezenţa apei, valea care desparte în prezent castrul de clădirea băilor existând cu certitudine şi în epoca romană.
Descoperirea pandantivului de harnaşament reprezintă un element care vine să confirme, alături de descoperirile din campaniile precedente, datarea clădirii băilor la începutul secolului al II-lea d. Hr.
Prezenţa unei gropi medievale, la care se adaugă şi descoperirea unor materiale de factură medievală făcute campaniile precedente, confirmă existenţa în punctul „Malul lui Cocoş” a unui nivel de locuire medievală din secolele XV-XVII.
Note:
1.
1.În campaniile 2013-2017 au fost identificate opt încăperi din clădirea băilor, vezi: Constantin C. Petolescu, Florian Matei-Popescu, Ion Dumitrescu, Castrul şi termele de la Voineşti, comuna Lereşti, judeţul Argeş, în Limes, 2, 2017, p. 14-19; Florian Matei-Popescu, Ion Dumitrescu, Voineşti, com. Lereşti, jud. Argeş - Punct: Malul lui Cocoş - Măilătoaia, în Cronica cercetărilor arheologice din România, campania 2017, Institutul Naţional al Patrimoniu, Bucureşti, 2018, p. 153-155; Florian Matei-Popescu, Ion Dumitrescu, Băile militare romane de la Voineşti, în Constantin Augustus Bărbulescu, Costin Croitoru, Ovidiu Vasile Udrescu (editori), Miscellanea Historica et Archaeologica in Memoriam Dumitru Berciu, Brăila, Editura Istros a Muzeului, Brăilei „Carol I”, 2020, p. 261-268.