Voineşti | Comuna: Lereşti | Judeţ: Argeş | Punct: Malul lui Cocoş – Măilătoaia; | Anul: 2017
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Matei-Popescu | Florian | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Dumitrescu | Ion | participant | Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti |
Raport:
Cercetările arheologice desfăşurate la Voineşti (Lereşti, judeţul Argeş), în 2017, au vizat latura sudică a clădirii termelor. Prin cercetările efectuate în anii 2013-2016 s-a reuşit degajare parţială a opt încăperi, ceea ce oferă în linii generale o imagine mai clară cu privire la planimetria şi dimensiunile clădirii termelor de la Voineşti. Pentru a înlesni descrierea situaţiei arheologice, încăperile au fost numerotate. Numerotarea a pornit din colţul sud-vestic a clădirii. În faţa numărului camerei, notat cu cifre arabe, apare întotdeauna litera „C”, prescurtarea de la „cameră”.
Reamintim că pe latura sudică au fost identificate un bazin de apa caldă (C1) şi o altă cameră la est de el (C2), ambele cercetate integral anul acesta şi pe care le vom descrie mai jos. La nord de aceste încăperi în secţiunea 1 şi în Sp. A, B, şi C, a fost degajat parţial un al doilea şir de încăperi. El este compus din trei încăperi.
Camera din partea de vest a şirului (C3) era prevăzută cu hipocaust, prezentând toate elementele specifice unei astfel de instalaţii: pilae; tegulae mammatae fragmentare; cuie (crampoane) care serveau la fixarea tegulelor pe perete; un praefurnium pe latura de sud. Pe latura nordică a încăperii a fost identificată o intrare cu deschiderea de 1,05 m. Ea este dispusă la 0,50 m faţă de colţul nord-vestic al încăperii. Camera măsoară 6,20 × 5,60 m la interior.
La est de această încăpere, urmează o alta cu dimensiuni interioare de 7,90 × 5,60 m (C4). Ea nu a fost cercetată integral. De pe latura ei sudică porneşte un canal cu pereţii laterali realizaţi din cărămizi dispuse pe cant, cu deschiderea de 0,40 m. El taie colţul zidului estic al încăperii de la est de bazinul cu apă caldă (C2). Pereţii încăperii sunt acoperiţi cu tencuială de culoare albă. Grosimea tencuielii este de 5 cm. Podeaua încăperii era acoperită, de asemenea, cu un strat de mortar alb. Pe latura estică, la distanţa de 0,35 m faţă de zid, nivelul podelei coboară cu 0,25 – 30 cm. Între zid şi zona adâncită, o structură compusă din lespezi de piatră formează un fel de treaptă. Diferenţa de 25-30 cm se menţine şi în zona intrării de pe latura nordică, unde marginea podele apare la adâncimea de 1,05 m, iar pragul la adâncimea de 0,77 m. Pe latura nordică se observă decupajul unei intrări, cu deschiderea de 1,15 m. Între uşorii uşii a apărut amprenta unei bârne de lemn, lată de 12 cm – pragul uşii. Faţă de colţul nord-estic al încăperii, deschiderea uşii se află la 2,65 m. Ea nu este dispusă, deci, la jumătatea peretelui încăperii, ci în partea de est a acestuia. În interiorul acestei încăperi s-a constata un strat de arsură puternică, el reprezintă nivelul de distrugere al clădirii.
Şirul se închide cu încăpere absidată (C5). El s-a aflat într-o stare buna de conservare cu pereţii acoperiţi cu un strat de tencuială albă peste care s-a depus un strat de cocciopesto. Din acelaşi material este realizată şi podeaua. Toate structurile sunt specifice unui bazin.
La nord de încăperea absidată şi est de şirul de trei încăperi a fost identificată o a doua încăpere cu hipocaust (C6). Ea a fost puternic afectată de săparea, în 1986, a şanţul conductei magistrale de alimentare cu apă a oraşului Câmpulung. În interiorul încăperii, s-au conturat nouă şiruri de pilae orientate vest-est. Pilele sunt realizate, cele mai multe din cărămizi cu dimensiuni 0,28×0,28 × 0,08 cm, dar şi din lespezi din piatră. În colţul NV al încăperii, în alcătuirea pilelor au fost folosite tegulae şi cărămizi sparte. Înălţimea maximă păstrată a pilelor era de 40 cm. Pilae-le sunt aşezate, aici, direct pe solul viu, lutos şi ferm. Din stratul de dărâmătură au fost recuperate şi câteva fragmente de tegulae mammatae, de acelaşi tip cu cele găsite în camera cu hipocaust identificată pe latura vestică a clădirii. Au apărut, tot în stratul de dărâmătură, fragmente din podeau de opus signinum a camerei. Dispunerea ei, în raport cu celelalte încăperi, precum şi faptul că zidul de nord al ei este adosat arată că încăperea este rezultatul unei extinderi a clădirii termelor.
La nord de şirul compus din trei încăperi urmează alte două încăperi, si anume: în colţul nord-vestic se conturează un al doilea bazin de apă caldă (C7). Spaţiul interior al bazinului este împărţit în două de un zid orientat vest-est. Zidul despărţitor nu are fundaţie, ci a fost ridicat de la nivelul podelei încăperii. Desigur el, compartimenta spaţiul bazinului. În această încăpere, fostul profesor de istorie de la Şcoala Generală din Voineşti, Marin Bădescu, a găsit două conducte de plumb, piese azi, din păcate, dispărute precum şi plumb topit. La est de acest bazin se conturează spaţiul unei încăperi de mari dimensiuni. Săpătura în această zonă este de abia la început.
După cum se vede, datele obţinute nu oferă elemente suficiente pentru a înţelegea funcţionalitatea încăperilor, de aceea în campania 2017, am decis să trecem la cercetarea integrală a încăperilor identificate până acum, urmărind desigur în paralel să extindem săpătura în zonele unde limitele încăperilor nu sunt clare.
S-a început astfel degajarea integrală a bazinului de apă caldă şi a încăperii de la est de el. În principiu, s-a trecut la demontarea martorilor dintre secţiunile 1-2 şi 2-3, ambii cu lăţimi de 2 m.
În campania 2014, prin intermediul secţiunilor S3 şi S4, a fost identificată latura sudică a încăperii bazinului. Cu această ocazie, s-a observat că pe toată lungimea peretelui s-a păstrat un rest de podea (lată de 10-25 cm) şi parte din tencuiala de pe perete, ambele structuri realizate din cocciopesto. În colţul de sud-vest al încăperii s-a păstrat un rest de podea cu suprafaţa de circa 0,70×1,00×1,25 m. S-a putut astfel preciza cota până la care se ridicau pilele care susţineau podeaua. Ele aveau înălţimea de 0,70 m. De altfel, pe traiectul S3, în interiorul bazinului, au apărut două şiruri de pile. Pe lângă pile, podeaua era susţinută de nişte piloni. Trei erau lipiţi de peretele sudic. Ei au fost realizaţi din cărămizi de formă pătrată, de tipul celor folosite la pilae (0,28/0,29 × 0,28/0,29×0,8 cm). Baza lor era compusă din patru cărămizi, măsurând circa 0,70 × 0,70 m. În parte superioară, pilonul se evaza uşor pentru a avea o suprafaţă mai mare de susţinere. Distanţa dintre cei trei piloni era de 0,75-0,85 cm. Alte două şiruri de pile, precum şi un pilon au fost interceptate pe traseul S2. De asemenea, un rest de podea şi tencuiala s-au păstrat şi pe peretele vestic al bazinului.
Tot în campania 2014, pe latura sudică, aproximativ la jumătatea ei, a fost surprins un canal de evacuare a apei. În zona gurii de evacuare, la interior, zidul s-a prăbuşit, păstrându-se doar paramentul exterior. Din interiorul bazinului, prin zid trecea o conductă, din tuburile de lut fiind recuperate mai multe fragmente. La exterior, gura de evacuare era perfect pătrată şi măsura 0,25×0,25 cm. Gura aceasta de formă pătrată se vărsa într-un mic bazinet, urmele sale fiind indicate de un strat mai gros de mortar, lipit de zid, cu o suprafaţă de 0,70×1,00 m. Din acest bazinet apa se scurgea mai departe pe un canal. Materialele recuperate din acest mic bazinet s-au rezumat la câteva fragmente dintr-o căniţă realizată dintr-o pastă fină de bună calitate, pe exterior prezentând urme de firnis roşu.
În 2017, am început mai întâi demontarea martorului dintre S2 şi S3 din interiorul bazinului. În peretele estic al bazinului am descoperit gura unui cuptor (fornax) De altfel, în campania 2015, în exteriorul bazinului, fusese deja observată bolta praefurnium-ului. În interior, în zid se observă pereţii bolţii. Pentru realizarea ei s-au folosit acelaşi de acelaşi tip cărămizi cu acele care alcătuiesc pilele. Partea din faţă a cheii de boltă s-a prăbuşit. În faţa bolţii, cuptorul se prelungea cu aproximativ un metru în interiorul bazinului, pe sub podeaua acestuia. Ea a fost amenajată prin săparea în pietrişul nativ a unei gropi de formă rectangulară, cu adâncimea de 0,20 cm şi suprafaţa de 1,00 × 1,00 m. Pentru a ajunge la acelaşi nivel cu suprafaţa pe care erau aşezate pilele, în spaţiul săpat au fost aşezate două asize de cărămizi întregi de formă pătrată (0,29×0,29×0,08 cm) legate cu lut. Între ele se observă multă cenuşă (de culoare gri-albicioasă), dar şi lut ars puternic (din vatră). De o parte şi de alta a vetrei, spre interior doi piloni cu baza alcătuită din patru cărămizi susţineau podeau şi erau dispuşi totodată în continuarea bolţii cuptorului, între piloni şi pereţii bolţii fiind dispusă câte o pila. La bază, bolta are o deschidere de 1,10 m. Măsurată la exterior, baza bolţii măsura 1,70 m.
În exteriorul bazinului, a fost amenajat praefurnium-ului. El nu a fost cercetat integral. Peretele său nordic se sprijinea pe zidul sudic al încăperii de la est de bazin (C2). Paralel cu acesta, un zid orientat vest-est sprijină peretele sudic al praefurnium-lui. El nu pare a fi fost depăşit în înălţime bolta praefurnium-ului, zidul fiind amenajat în trepte. În partea de est, un zid orientat nord-sud închide spaţiul în care a fost amenajat praefurnium-ului. Spaţiul în care a fost amenajat praefurnium-ului a fost săpat în pietrişul aluvionar. La sud de încăperea praefunium-ului a apărut multă cenuşă, precum şi lut ars, desigur rezultate din curăţarea instalaţiei de încălzire.
În interiorul bazinului, tot sub martorul dintre S2 şi S3 a apărut şi un rest de podea cu suprafaţa de 1,50 × 1,20 m. Ea s-a prăbuşit peste pilae, dar şi-a păstrat întreaga structura. Astfel, s-a constatat că stratul de cocciopesto a fost aşezat peste podeaua din cărămizi, care erau susţinute desigur pe pilae. În situaţia de faţă au putut fi precizate dimensiunile cărămizilor pe care era aşezat materialul hidrofug (cocciopesto). Ele măsurau 0,60 × 0,60 × 0,09 m.
Pe lângă structurile amintite, în spaţiul interior al bazinului, care măsoară 7,60 × 5,90 m, au fost identificate şirurile de pilae care susţineau podeaua. Am amintit de prezenţa a trei piloni lipiţi de zid care serveau de asemenea la susţinerea podelei. Un alt pilon se află pe latura estică a bazinului către colţul nord-estic al său. El nu este lipit de zid, ci între cele două structuri a fost intercalat un şir de pilae. El se află pe aceeaşi linie cu un pilon amenajat pe latura nordică a bazinului, fiind dispus între acesta şi vatra cuptorului. Tot pe latura nordică, către colţul NV al încăperii pare a fi existat un alt pilon. Nici el nu este lipit de zid, ci între ele a fost intercalat un şir de pilae. Deci, la 10-15 cm de zidul nordic, paralel cu el, se află un şir de pile. Aceeaşi situaţie avem şi pe latura estică a bazinului. În faţa celor două şiruri sunt dispuşi pilonii pe care i-am amintit. În spaţiul dintre piloni, pilele de hipocaust sunt dispuse în nouă şiruri pe direcţie nord-sud şi şapte pe direcţie vest-est. Intervalul între şiruri era de 0,30 m.
Zidurile care închid bazinul au o particularitate: cele de vest şi sud, unde s-au păstrat resturile de podea şi tencuială din cocciopesto, prezintă o plintă, lată de 0,40 m, în timp ce la acele de nord şi est această plintă lipseşti. Toate cele patru ziduri se ţes între ele. În peretele nordic, către colţul NV al încăperii bazinului, se observă o întrerupere. Sub pietrele căzute din zid în acest spaţiu stau mai multe fragmente de cărămidă, provenite posibil de la o boltă. Este foarte posibil ca aici să fi existat o deschidere amenajată cu scopul de a realiza tirajul aerului cald. Precizăm că în nivelul de dărâmătură nu au fost găsite tegulae mammatae. Oricum ele nu erau prezente sigur pe laturile de vest şi de sud ale bazinului, unde tencuiala din cocciopesto s-a păstrat in situ. Doar în colţul NE, lipit de perete, dar în poziţie secundară, a apărut un fragment dintr-o tegula mammata. Ea se afla alături de alte cărămizi fragmentare care par a face parte dintr-o amenajare legată de pilele de hipocaust. Desigur, nu excludem cu totul posibilitatea ca pe latura de nord şi parte pe colţul nord-estic să fi existat o tubulatură din tegulae mammatae.
Întregul bazin era încălzit de un singur fornax. Pe celelalte laturi nu a fost constată existenţa altor instalaţii de acest tip. Dimensiunile mari ale cuptorului, precum şi prelungirea sa cu un metru în interiorul bazinului, pe sub podeaua acestuia, arată că instalaţia avea o capacitate mare.
La est de bazin, în campania 2014, a fost identificată o încăpere cu dimensiunile 3,20 × 3,00 m, la interior. Cu scopul de a înţelege funcţionalitatea ei, în campania 2015, a fost extinsă spre nord secţiunea 3, porţiunea carourile 7-11, fără a o uni însă cu S2, ci păstrând între ele un martor lat de 0,50 m. După înregistrare (desen, fotografie), în campania de anul acesta martorul a fost demontat. În mare parte, el suprapunea zidul sudic al încăperii.
Pe profilul martorului, s-a observat că sub nivelul de dărâmătură apărea un strat de mortar de culoare albă, care de altfel se regăseşte pe întreaga suprafaţă a încăperii şi suprapune integral zidul estic al încăperii. După degajarea martorului, s-a constatat că acest strat acoperă şi suprafaţă zidului sudic al încăperii. Se poate totuşi admite că pe această latură podeaua s-a scurs peste zid, scurgerea fiind antrenată în momentul prăbuşirii zidului. Totuşi, structura podelei a acoperit cu siguranţă zidul estic al încăperii, podeaua şi colţul lui fiind tăiate în parte de nord de canalul care a fost amenajat pe latura sudică a celei de-a doua încăperii din şirul al doilea de camere – C4.
În 2013, am secţionat structura podelei, ea fiind identificată pe traseul secţiunii 2. Cu această ocazie, s-a observat că stratul avea o compoziţie omogenă, alcătuit din mortar, cărămizi şi pietre. În grosime, ea măsura 10-12 cm. Podeaua a fost aşezată pe stratul de lut galben, nativ.
De asemenea, s-a constatat de peretele sudic al micii încăperi se sprijină praefurnium-ul care încălzea bazinul de apă caldă (caldarium). Cum am subliniat colţul nord-estic al încăperii era tăiat de canalul care porneşte din camera C4, deci canalul ar putea reprezenta o amenajare ulterioară momentului construirii încăperii de la est de caldarium. Deocamdată, în stadiul actual al cercetării, nu putem preciza funcţionalitatea încăperii de la est de caldarium.
Din interiorul bazinului, în campania aceasta au apărut cinci ţigle ştampilate. Ele sunt de acelaşi tip cu alte opt piese găsite, tot în încăperea bazinului. Din cele cinci, patru sunt ştampilate cu ştampila legiunii XI Claudia pia fidelis (LEG XI CPF) şi una cu ştampila cohortei I Flavia Commagenorum (COH COMM).
IV. Concluzii
În campania din anul 2017, am reuşit să cercetăm integral încăperile de pe latura sudică a clădirii termelor. Ele au adus elemente suficiente care în viitor vor contribui la stabilirea funcţionalităţii încăperilor aflate în acest sector al termelor. Deocamdată putem preciza clar funcţia bazinului identificat pe latura sudică, fiind vorba despre un caldarium.
Materialul tegular descoperit în cursul cercetărilor confirmă, fără umbră de îndoială, că termele de la Voineşti au funcţionat în perioada traianică, aproximativ între anii 106 – 118 p. Chr. Prezenţa materialului tegular al legiunii XI Claudia pia fidelis este o dovadă că această zonă se afla sub directa supraveghere a legiunii. În acelaşi timp, prezenţa materialului tegular al cohortei I Flavia Commagenorum, prezent şi în alte puncte din zona Munteniei în epoca traianică, este o dovadă a implicării active a acestei unităţi în activităţile constructive şi în supravegherea militară a drumului care unea linia Dunării cu zona de SE a Transilvaniei, cu alte cuvinte, drumul care unea Moesia inferior de provincia Dacia. Dovezile care atestă prezenţa acestei cohorte în castrul de la Jidova, în secolul al III-lea p.Chr., împreună cu dovezile care demonstrează prezenţa legiunii XI Claudia pia fidelis în castrul de la Pietroasele pe timpul domniei lui Caracalla, pot duce la concluzia că deşi cele două unităţi au fost retrase, legiunea pe linia Dunării, la Durostorum, iar cohorta pe linia Oltului, probabil în zona Romula, au continuat să supravegheze vechea zonă de acţiune, fiind primele unităţi trimise când, într-un nou context, imperiul alege să aibă o prezenţă efectivă în Muntenia.