Instituții și
Persoane implicate:
Nume |
Prenume |
Rol |
Instituție |
Matei-Popescu |
Florian |
responsabil |
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
Dumitrescu |
Ion |
participant |
Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti |
Sava-Moise |
Mădălina |
participant |
Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti |
Raport:
Cercetările arheologice desfășurate la termele castrului de la Voineşti (Lerești, județul Argeș) în anul 2021 au vizat latura nordică a clădirii termelor[1]. Cu scopul de a stabili planimetria, funcționalitatea încăperilor și circuitul termal, începând din anul 2017, am decis să degajăm integral clădirea termelor. Astfel, în campaniile 2017–2018, s-a reușit cercetarea încăperilor de pe latura sudică: C1 identificată cu caldarium-ul (7,60 x 5,90 m) și o încăpere de mici dimensiuni – C2 (3,20 x 3 m), a cărei funcționalitate nu o putem deocamdată preciza. Tot în campaniile 2017–2018, între zidul estic al caldarium-ului și zidul sudic al C2 au apărut structurile unui praefurnium, denumit de noi praefurnium nr. 1. El încălzea bazinul cu apă caldă, caldarium, situat, conform preceptelor vitruviene, pe latura de sud a edificiului (Vitruvius, De architectura, V, 10, 1). Un praefurnium (nr. 1) a fost cercetat integral în campania 2019. La degajarea umpluturii a fost recuperat un sestertius de la Hadrian, datat 119 p. Chr., piesă care constituie un terminus post quem pentru momentul părăsirii castrului și termelor de la Voinești. De asemenea, în campania 2019 am demontat martorul dintre S1 și S2, carourile 1-2. Urmare a cercetării acestei zone, s-a constatat că în spațiul dintre zidul vestic al C1 (caldarium) și zidul estic al C3 nu a mai existat o altă încăpere, ci între cele două a fost intercalat un un alt praefurnium (nr. 2), diferit de praefurnium-ul de pe latura estică a C1 (caldarium). El a fost realizat în aceeași manieră cu praefurnium-ul nr. 1, având pereții laterali ieșiți în afara zidului. În acest caz, pereții ieșeau față de zidul sudic al C3 cu 1,10 m, fiind de piatră. Bolta era de cărămidă. Peretele estic se sprijinea pe zidul vestic al C1. Ambii pereți aveau o grosime de 0,70 m. La interior, bolta avea o înălțime de 0,90 m și o lățime de 0,75 m. Vatra de lut a fost amenajată direct pe pietrișul nativ. În campania 2020, cercetarea a fost concentrată pe latura de vest a clădirii termelor. În această zonă, era delimitată clar numai latura de vest a încăperii C3. Totodată, în campaniile precedente, la nord de încăperea C3, se conturase spațiul unei alte încăperi ale cărei ziduri orientate vest-est intrau în profilurile de vest ale Sp. A și Sp. E. Cu scopul de a identifica limitele acestei încăperi, în capătul de vest al suprafețelor Sp. A și Sp. E a fost trasată secțiunea S5. Ea este orientată relativ nord-sud, măsura 13 m x 2 m. Între această secțiune și cele două suprafețe a fost lăsat un martor de 1 m. În S5, după degajarea, nivelului vegetal, la adâncimea de 0,20 - 0,30 m, în carourile 3-6 (numerotarea carourilor s-a făcut de la sud la nord), a apărut un zid orientat relativ nord-sud, care împreună cu alte două ziduri descriau traseul unei încăperi. În exteriorul acestei încăperi, la colțurile de nord-vest și de sud-vest ale ei, erau prezenți doi contraforți. Un al treilea contrafort a fost identificat în continuarea zidului care închidea în partea de nord încăperea C3. De asemenea, reamintim că, tot pe latura vestică, existau încă doi contraforți: unul în colțul de sud-vest al încăperii C1 (caldarium) și un altul la colțul sud-vestic al încăperii C3. Exceptând contrafortul din colțul de SV al C1, care îmbracă la exterior tot colțul încăperii, ceilalți patru erau dispuși pe latura de vest a clădirii termelor și ieșeau în afara zidului cu 0,65 – 0,80 m, iar grosimea lor varia între 0,70 și 0,75 cm. Pentru a înțelege mai bine descrierea situației arheologice, dar și urmare a faptului că multe dintre zidurile clădirii băilor au fost interceptate în campaniile precedente, am procedat la numerotarea lor. Astfel, plecând de pe latura sudică a clădirii termelor au fost identificate următoarele ziduri: Z1 închide în partea de est încăperea C2, Z2 închide în partea de sud încăperea C2; Z3 închide în partea de est încăperea C1; Z4 închide în partea de sud încăperea C1; Z5 închide în partea de vest încăperea C1; Z6 închide în partea de sud al doilea șir de încăperi; acesta este împins spre vest față de Z5 cu 2,85 m, dimensiune nu include lungimea contrafortului, cu acesta măsurând 3,80 m; Z7 închide în partea de vest încăperea C3; Z8 desparte încăperile C3 și C4; Z9 închide în partea de est încăperea C4 și pe aceea aflată la nord de ea; Z11 reprezintă zidul absidei = încăperea C5; Z11 închide în partea de nord încăperea C6 și este adosat la Z9; Z12 închide în partea de nord al doilea șir de încăperi și delimitează în partea de sud al treilea șir de încăperi; Z12 este mai împins către vest cu 2,60 m față de Z7,s la această dimensiune se adaugă și lungimea contrafortului de 0,75 m; Z13, zid în mare parte scos de o groapă din epoca medievală – GR1, a fost identificat în campania 2020 și s-a observat că face colț cu Z12. El măsura la exterior 1,60 m. În traseul S5 au fost intersectate Z14, Z15 – zidul orientat nord-sud și Z16. Z14 pornește din Z13 și era orienta est-vest, iar Z16 este parale cu Z14 și pleacă din Z17, orientat nord-sud. Z13 și Z17 sunt aproape egale (1,90 m). Din zidul Z17 pornește Z18, orientat vest-est. Față de zidurile Z13 și Z17, limita exterioară a zidului Z15, este mai împinsă către vest cu 2,47 m, dimensiune care este egală cu lungimea exterioară a zidurile Z14 și Z16. Din ambele ziduri se prelungește câte cu un contrafort (fig. 2). Zidul Z15 este întrerupt, porțiune unde s-a observat și o intervenție modernă. Ea este rezultatul unui sondaj arheologic, 3 × 2 m, realizat de profesorul de istorie de la Școala Voinești, Marin Bădescu, anterior anului 1989. În umplutura gropii sondajului a fost găsită, între altele, o insignă de comandant de detașament de pionieri. Ulterior anului 1989, groapa a fost umplută cu gunoaie. În profilul estic al S5 s-a observat că intervenția modernă tăia nivelurile de depunere, dar nu a scos și zidul Z15. Susținem aceasta deoarece, prin sondajul amintit, nu s-a degajat integral zidul, iar pe profil, în porțiunea nederanjată de intervenție, am putut constat că toate depunerile coborau, situație determinată de prăbușirea zidului Z15 și a podelei de opus signinum, de fapt cocciopesto. Degajarea integrală a zidului și nivelurilor de dărâmătură ne-a permis să clarificăm mai bine această situație. Pe taseul zidului a fost sesizată baza unei bolți din cărămizi (?). Amenajarea ei într-un zid exterior, precum și prezența unei amprente de mortar în exteriorul zidului, imediat la sud de peretele bolții, sunt elemente care fac probabil identificare structurii cu un fornax și gura sa de alimentare (praefurnium). Amprenta de mortar ar putea proveni de la unul dintre pereții acestui praefurnium. Distanța dintre cei doi pereții de cărămidă ai bolții era de 0,87-0,90 m. Totuși, față de celelalte două praefurnia, identificate și cercetate la Voinești, acesta are o particularitate: pietrele de dimensiuni mai mari dintre pereții bolții de cărămidă sunt prinse cu mortar. În celelalte două situații, vatra praefunium-ului era fie din cărămizi, fie din lut și era amenajată direct pe solul nativ Am subliniat mai sus că zidurile Z14, Z15 și Z16 descriu planul unei încăperi. Între aceste ziduri, sub stratul vegetal, a apărut un nivel de dărâmătură. El se compunea din pământ de culoare brun deschisă amestecat cu cenușă, cărbune și fragmente de tencuială albă. După degajarea acestui nivel, în jumătatea de sud a încăperii, a apărut o podea încăperii prăbușite pe loc. Pe peretele de sud al încăperii și parțial pe cel vestic s-a păstrat și un strat de tencuială cu grosimea de 0,07 m. Podeaua de mortar era alcătuită din trei straturi: stratul inferior mai compact, cu mult mortar de var în compoziție; stratul intermediar constând dintr-un mortar amestecat cu cărămidă pisată și pietre de mai mari dimensiuni; și stratul superior reprezentând un mortar cu multă cărămidă pisată în compoziție, relativ fin. În grosime, podeaua măsura 0,20-0,24 m. Un rest de podea s-a păstrat și în colțul de nord-vest al încăperii (fig. 5a). Pe podea au fost găsite mai multe țigle / cărămizi înguste acoperite cu morar alb, probabil căzute din structura acoperișului. Între aceste cuie au apărut și unele în formă de „T”, cu partea inferioară lățită și prezentând un orificiu în care era fixat un cui simplu. Piesele aveau o lungime de 12-13 cm, iar cuiul care trece prin acel orificiu măsoară în lungime 7 cm. Cuie având această formă au fost găsite și în încăperea cu absidă, fiind asociate cu același tip de țigle/cărămizi (acoperite cu mortar alb). În jumătatea de nord a încăperii, unde podeau nu s-a conservat, au fost identificate patru șiruri de pile. Primul șir, pe direcție nord-sud, este lipit de zidul sudic, al doilea șir este lipit de primul. Celelalte două șiruri pe direcție nord-sud sunt dispuse la distanța de 0,30-0,35 m unele față de altele În partea de est, spațiul încăperii pare a fi închis de un zid cu lățimea de 0,60 m – Z20, din el păstrându-se numai un fragment, lipit de zidul nordic al încăperii. Un zid similar, Z19, a fost identificat în continuarea lui Z16 și întocmai ca Z20, el este adosat. Încăperea închisă de Z14, Z15, Z16 și Z20 măsura pe direcție nord-sud 4,15 m, iar pe direcție vest-est 2,10 m. Spațiul acesta este legat structural de camera C8 (spațiul acesteia este descris de Z12, Z18 și Z21), de aceea am ales să o denumim C8a. (fig. 1-2). În campania 2021, în sectorul de nord al clădirii băilor au fost trasate două secțiuni: S6 (27 x 2 m) și S7 (28 x 2 m). El au fost orientate Est-Vest, în continuarea suprafețelor E-H. În capătul de vest a secțiunii S6, carourile 2-3, a fost degajat un praefurnium (nr.3). El alimenta instalația de încălzire a camerei C8, iar din punct de vedere tehnic era realizat în aceeași manieră cu cele două praefurnia identificate în campaniile precedente - nr. 1 și 2 (fig. 3). Tot pe traseul secțiunii 6, a fost intersectat și zidul Z22, care închidea în partea de nord încăperea C7. Dimensiunile acestei încăperi sunt relativ mari, circa 11 x 10 m. În spațiul dintre zidul și profilul sudic al secțiunii, pe un strat de lut (posibil podeaua încăperii) au apărut multe fragmente ceramice. Între acestea și un vas-borcan de tradiție La Tène. Având în vedere dimensiunile încăperii, cât și prezența ceramicii, spațiul ar fi putut avea funcția de apodyterium (fig.4). Traseul zidului Z22 este întrerupt de șanțul conductei magistrale de alimentare cu apă a orașului Câmpulung, care a fost săpat în anul 1986. La est de șanțul conductei zidul reapare, dar el a fost demantelat din epoca romană, în partea de est fiind suprapus de un zid orientat nord-sud – Z23. Acesta continuă spre nord dincolo de limita nordică a încăperii C7, marcată de zidurile Z21 și Z22. S-a constatat că peste zidul demantelat a fost depus un strat de lut galben, gros de 0,15-0,20 m. Totodată pe traseul zidului Z23, a fost amenajată și boltă de cărămidă, posibil un alt praefurnium. Este astfel posibil ca edificiul termal să continue spre nord sau să aibă o nouă încăpere adăugată la colțul de NE. Situațiile expuse sunt rezultatul unor schimbări de plan și nu determinate de distrugeri provocate de vreun eveniment istoric. Concluzii. În campania 2021, a putut fi precizată închiderea spațiilor situate în colțul de nord-vest al clădirii băilor, s-a stabilit planul încăperii C7, identificată cu un apodyterium, dar și planul parțial al încăperii C8, care având în vedere prezența instalației de încălzire, ar putea fi identificată cu un tepidarium. Dar cea mai importantă observație privește schimbările de plan constate pe laturile de nord și est ale clădirii. În campania următoare, vom încerca să surprindem limita nordică a edificiului și să stabilim dacă traseul zidului Z23 descrie o prelungire spre NE a clădirii termelor sau doar o adăugire ulterioară la colțul de NE al edificiului termal.
Abstract [EN]:
During the 2020 archaeological season, we completely uncovered the western side of the Roman military bathhouse from Voinești. In the north-western corner, a room 4,15 × 2,10 m in size was excavated. In its southern half, the cocciopesto floor, 0,20-0,24 m width was preserved in situ. In the other half, under the collapsed floor four rows of pillars from the hypocaust system were uncovered on the north-south direction. A partially preserved praefurnium was identified on the western side of the room. On the same side the wall was supported by buttresses. They were needed on this side of the building since it followed the slope of the land towards the little valley which divided the areas where the fort and the bathhouse were located.
During the 2021 archaeological season, we moved northwards aiming to completely uncovered the building. We have been able to identified the layout of the rooms at the north-western corner, where a possible tepidarium was identified (C8), and to see some changes in the layout on the eastern and northern side of the building. One of the biggest room of the building (C 7), which has probably an entrance from the north, between the walls Z21 and Z22, could have been the apodyterium. It directly communicates both with the tepidarium (C8) and with the frigidarium (C4). At north-eastern corner of the room C 7, another wall, overlapping the wall Z22, which seems to have been dismantled in the Roman period, and heading north, has partially been uncovered (Z 23). This opens the possibility that the building stressed also northwards or some additions have been made on its north-eastern edge. This will be the task of the future archaeological season, aiming to finally reached the northern and north-eastern limits of the bathhouse.
Note:
1.
În campaniile 2013-2017 au fost identificate opt încăperi din clădirea băilor, vezi: Constantin C. Petolescu, Florian Matei-Popescu, Ion Dumitrescu, Castrul și termele de la Voinești, comuna Lerești, județul Argeș, în Limes, 2, 2017, p. 14-19; Florian Matei-Popescu, Ion Dumitrescu, Voineşti, com. Lereşti, jud. Argeş - Punct: Malul lui Cocoş - Măilătoaia, în Cronica cercetărilor arheologice din România, campania 2017, Institutul Național al Patrimoniu, București, 2018, p. 153-155; Florian Matei-Popescu, Ion Dumitrescu, Băile militare romane de la Voinești, în Constantin Augustus Bărbulescu, Costin Croitoru, Ovidiu Vasile Udrescu (editori), Miscellanea Historica et Archaeologica in Memoriam Dumitru Berciu, Brăila, Editura Istros a Muzeului, Brăilei „Carol I”, 2020, p. 261-268.