Vităneşti | Judeţ: Teleorman | Punct: Măgurice | Anul: 2005
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Andreescu | Radian-Romus | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Mirea | Pavel | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Moldoveanu | Katia | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Tell-ul se află în valea Teleormanului, la 1,5 km E de şoseaua Bucureşti-Alexandria, în apropierea terasei de NE.
Primele cercetări au fost întreprinse în 1993. Din 1998 tell-ul a fost inclus în cadrul proiectului de cercetare româno-britanic Southern Romania Archaeological Project.
În prezent cercetările se derulează în cadrul programului „Începuturile civilizaţiei europene. Neo-eneoliticul la Dunărea de Jos“, proiectul „Cercetarea locuirii neo-eneolitice din vestul Munteniei“.
Dimensiunile tell-ului sunt de 40 x 45 x 6,5 m. Starea de conservare este relativ bună
Obiectivul cercetării l-a constituit continuarea săpăturilor în suprafaţa de control stratigrafic A-G.
Obiectivul specific al campaniei a fost continuarea săpăturilor în zona C. C1,2-D1,2-E1,2, unde au fost conservate din campania precedentă urmele unei presupuse locuinţe.
Suprafaţa tell-ului a fost împărţită în două suprafeţe, Sx şi Sy, separate printr-un martor de 2 m. La rândul ei, Sx a fost împărţită în carouri de 2 x 2 m, numerotate de la A la Z (1-10) şi în continuare cu A I-V.
Stratigrafia sitului:
Gumelniţa A1, A2, B1
Cercetările s-au concentrat asupra vetrei care a fost secţionată şi demontată. Cu această ocazie, în jurul vetrei s-a conturat o interesantă situaţie stratigrafică. În partea de SV era o zonă de cca. 2,5 m care poate fi interpretată ca o podea arsă. Peste aceasta se aflau mai multe lutuieli succesive amestecate cu lentile de cenuşă şi cărbune, a căror grosime era de cca. 0,3 m. Podeaua aflată în jurul vetrei consta într-un strat de lut compact, de culoare gri închis.
În partea N şi E a vetrei, situaţia stratigrafică era perturbată de o groapă aparţinând unei secvenţe de locuire posterioară, care a distrus aproape jumătate din vatră. În zona acestei gropi au fost descoperite numeroase fragmente ceramice, oase (numeroase scoici, unele cu cochilie dublă), râşniţe, percutoare, dăltiţe de os şi corn, printre care se remarcă un „sceptru” din corn.
Vatra, de formă rectangulară cu latura de cca. 1,40 m, orientată E-V, avea partea nordică uşor înclinată. Secţionarea vetrei a dus la descoperirea unor interesante detalii constructive. Astfel, se pare că a existat o primă vatră, cu dimensiuni de cca. 0,6 m, care se prezenta sub forma unei mase de lut de culoare cenuşiu închis, înclinată spre N. Plăcuţele de vatră erau mai groase în partea de V. Vatra avea probabil o gardină formată dintr-o singură lipitură. Peste această vatră se construieşte o a doua, cu dimensiunile menţionate mai sus. Din observaţiile făcute în colţul de SV al vetrei, singurul rămas relativ întreg, se pare că pe vechea gardină se ridică alta, formată din cel puţin patru lutuieli de grosimi diferite, de culoare cenuşie şi cenuşiu-deschis. Grosimea gardinei era de cca. 0,2 m, iar înălţimea de cca. 0,35 m. Umplutura vetrei era constituită din pietricele, resturi de plăcuţe de vatră şi chirpici ars fărâmiţat.
Vatra avea două faze de refacere. Plăcuţele ultimei faze conţineau mult nisip în compoziţie, aveau dimensiuni de cca. 5 cm grosime, iar cele din apropierea gardinei erau uşor albiate. Plăcuţele din faza a doua aveau dimensiuni de cca. 7-10 cm grosime, acest fapt sugerând o îndelungată utilizare a vetrei.
În colţul de SV, gardina prezenta un inedit element constructiv, constând în două bucăţi de lemn carbonizate care aveau probabil rolul de a întări acest colţ. De altfel, în această zonă, lutuielile gardinei se subţiază şi se arcuiesc formând un gol în care erau încastrate bucăţile de lemn. Gardina era la acelaşi nivel sau puţin mai ridicată decât nivelul plăcuţelor care, pe latura vestică, par a suprapune gardina.
O altă observaţie interesantă este legată de faptul că vatra era utilizată mai intens în jumătatea ei vestică, dovadă fiind grosimea mai mare a plăcuţelor în această parte.
Vatra a fost iniţial atribuită unei locuinţe, L10/2002, dar cercetările din jurul ei par a infirma această ipoteză întrucât nu au fost descoperite elemente care să ateste existenţa unei locuinţe, resturi masive de chirpici, pereţi etc. Doar în partea de SV a vetrei a fost descoperită o amenajare gen podea. Vatra şi podeaua suprapuneau o zonă acoperită de resturi vegetale şi fragmente mineralizate de lemn. La cca. 4 m V de această vatră, în C. G3-F3, a fost descoperită o alta asemănătoare. În zona acestor vetre se aflau un fel de zone menajere în care erau concentrate fragmente ceramice, cărbune, multe scoici, unelte, mici fragmente mici de lemn, precum şi lentile albe sugerând o materie vegetală. Au mai fost descoperite râşniţe întregi şi fragmentare. Toate acestea conturează o ipoteză conform căreia ne aflăm în faţa unei zone de activităţi exterioare plasată la marginea aşezării.
Obiectivele cercetării viitoare: continuarea cercetării în suprafaţa de control stratigrafic A-G în vederea clarificării situaţiei locuirii din marginea de est a aşezării.