Vinţu de Jos | Judeţ: Alba | Punct: Vila romană | Anul: 2005
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2005
Perioade:
Preistorie; Protoistorie; Antichitate;
Epoci:
Epoca bronzului; Hallstatt; La Tène; Epoca romană timpurie;
Categorie:
Agricultură şi subzistenţă; Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Locuire civilă;
Cod RAN:
| 8835.11 |
Județ:
Alba
Unitate administrativă:
Vinţu de Jos
Localitate:
Vinţu de Jos
Punct:
Vila romană
Localizare:
| 8835.11 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ciauşescu | Mihaela | participant | Humboldt Universität Berlin, Germany |
| Paul | Iuliu | responsabil | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia, Institutul de Arheologie Sistemică |
| Borşan | Tudor | participant | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia, Institutul de Arheologie Sistemică |
| Breazu | Marius | participant | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia, Institutul de Arheologie Sistemică |
| Gligor | Mihai | participant | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia, Institutul de Arheologie Sistemică |
| Maican | Ionuţ | participant | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia, Institutul de Arheologie Sistemică |
| Mazăre | Paula | participant | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia, Institutul de Arheologie Sistemică |
| Bogdan | Doru | participant | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
| Mustaţă | Silvia | participant | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
| Pánczél | Szilamér-Péter | participant | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
| Haynes | Ian | participant | University of London, UK |
Raport:
Perimetrul în care s-au efectuat săpăturile unde se află Vila romană de la Vinţu de Jos este localizat pe primul platou al Mureşului, în dreapta şoselei ce duce de la Alba Iulia la comuna Vinţu de Jos, vis-à-vis de staţia de pompare a gazului metan.
Săpăturile arheologice de la Vinţu de Jos se înscriu într-un proiect mai amplu (Apulum Hinterland Project), lansat în urmă cu câţiva ani de către Birkbeck College din Londra şi Univ. Alba Iulia. Acest proiect îşi propunea studierea zonei din vecinătatea oraşelor romane, pentru a observa modul în care acest areal a fost locuit în diverse epoci istorice, de către diferite populaţii.
Vila romană de la Oarda de Jos a fost primul sit cercetat prin metodele magnetometriei şi rezistivităţii electrice a solului, stabilindu-se astfel locaţia exactă a construcţiilor şi forma lor probabilă. În luna august 2004, zona a fost săpată aproape integral1. Continuarea firească a proiectului a fost studierea unei alte vile romane cu caracteristici relativ apropiate, pentru comparaţie. Situl de la Vinţu de Jos a fost identificat cu ajutorul fotografiei aeriene2, iar în campania 2005 o mare parte a acestuia a fost săpat şi documentat.
Situl a fost semnalat în ,,Repertoriul Arheologic al Judeţului Alba”3, prin descoperiri Wietenberg, Noua, Hallstatt, de epocă dacică şi romană, însă săpături nu au fost efectuate în zonă.
Cercetarea sitului prin intermediul unei săpături preventive s-a dovedit imperios necesară având în vedere faptul că era serios ameninţat cu dispariţia din cauza lucrărilor agricole mecanizate ce se desfăşurau în zonă. Din acest motiv, s-a dezvelit o suprafaţă mare, care să ofere o imagine cât mai completă a vestigiilor de epoca romană (clădirea rectangulară), dar care să şi încorporeze câteva locuinţe semiîngropate pentru a putea fi datate pe baza materialului arheologic din interior şi eventual înţeleasă relaţia cu vila din vecinătate.
Lucrările au început printr-o ridicare topografică complexă realizată de departamentul topografic al IAS Alba Iulia. În primul rând au fost marcate colţurile celor trei unităţi de cercetare de 20 x 30 m (Sp I), 10 x 12 m (Sp II) si respectiv 15 x 15 m (Sp III), ulterior intreaga suprafaţă ce urma a fi săpată fiind divizată cu un caroiaj de 5 x 5 m.
Pe lânga acestea, alte doua caroiaje, mai largi, au fost trasate. Primul de 80 x 120 m, împărţit în pătrate cu latura de 20 m a fost aşezat în zona din imediata apropiere a secţiunilor şi a servit investigaţiilor geofizice (rezistivitate electrică cu ajutorul unui aparat RM 15). Al doilea caroiaj de 1 x 1 km, împărţit în pătrate cu latura de 200 m, a avut rolul unui transect pe care s-a efectuat periegheza sistematică, în paralel cu săpăturile arheologice. Lucrările topografice au fost realizate prin folosirea Sistemului GPS Leica 510 (realizarea reţelei de ridicare - procesarea şi transcalculul datelor din sistemul WGS 84 în sistem de proiecţie naţional Stereo 70, au fost realizate cu software-ul Leica Sky-Pro 2.1) şi staţia totala Leica TC302 (trasarea caroiajelor, a secţiunilor şi măsurarea detaliilor planimetrice şi nivelmetrice- în sistem de proiecţie Stereo’70, pentru măsurătorile planimetrice şi sistem de referinţă Marea Neagră 1975, pentru măsurătorile altimetrice). Datele culese în teren au fost descărcate în computer cu software-ul de specialitate Leica Survey Office. Raportarea punctelor, organizarea datelor spaţiale pe straturi (group) şi întocmirea planurilor s-a realizat cu softul ArcGIS Desktop 8.3,produs deESRI.
Fotografia aeriană a scos la iveală o imagine destul de clară a situaţiei din teren, putând fi identificată o clădire rectangulară, înconjurată de numeroase structuri ovoidale, ce păreau a fi bordeie. Întrebarea imperioasă la care se căutau lămuriri prin săpătura arheologică era dacă aceste complexe adâncite erau contemporane cu ceea ce părea a fi o villa rustica romană sau se datau în alte perioade.
Înlăturarea solului arabil din Sp I a scos la iveală clădirea rectangulară identificată pe fotografia aeriană. Aceasta măsura 14 x 20 m (la exteriorul zidurilor) şi era orientată cu latura mică înspre NV, către râul Mureş. Fundaţiile zidurilor erau amplasate în şanţuri de aproximativ 0,40 m adâncime, fiind costruite cu ajutorul unui strat gros de bolovani şi pietriş de râu, pe care era aşezată piatra legată cu mortar în tehnica opus incertum. În elevaţie, zidurile măsurau 0,80 m lăţime şi la exterior aveau aspectul unui opus quadrtaum legat cu mortar, în timp ce spaţiul dintre cele două şiruri exterioare de piatră cioplită era umplut cu bolovani de râu şi mortar. Acestea s-au păstrat doar pe înălţimea unui singur şir de pietre, restul fiind erodat de lucrările agricole. De asemenea, largi sectoare de zid au fost în mod evident înlăturate de locuitorii din zonă, prin săparea unor şanţuri ce serveau la recuperarea materialului de construcţie.
La interior, zidul de E era prevăzut cu patru contraforturi rectangulare, iar cel de S era susţinut de două astfel de structuri. Deşi nu s-au păstrat până astăzi, este de presupus că şi de-a lungul zidurilor de N şi V erau astfel de elemente arhitectonice. Rolul acestora rămâne necunoscut, putând fi implicaţi în susţinerea unei podele de lemn, sau având scopul de a spori rezistenţa zidurilor. Ambele interpretări prezintă probleme, prima variantă fiind greu de avansat în lipsa existenţei unor elemente similare, care să susţină podeaua la mijlocul încăperii, iar în al doilea caz, contraforturile ar fi trebuit să fie plasate în exteriorul zidurilor. Nu este exclus ca aceste baze de zidărie să fi avut rolul de a susţine nişte semicoloane adosate zidurilor la interior.
Nivelul de călcare în interiorul clădirii a fost identificat prin faptul că solul era bătut, dar urme ale unor podele de lemn sau de lut nu s-au păstrat. Întregul edificiu a fost în mod cert acoperit cu tegulae şi imbrices, un strat gros de astfel de materiale fiind documentat şi excavat de pe întreaga suprafaţă.
La 70 m NE de prima suprafaţă, o a doua a fost deschisă pentru a putea fi studiate două locuinţe semiîngropate şi un posibil şanţ, identificate iniţial prin intermediul fotografiei aeriene. În colţul sudic al Sp II a fost excavat un şant orientat E-V, care putea să fi avut rol defensiv sau de demarcare a unui teritoriu, dar nu este exclus să fi fost săpat pentru lucrări de drenaj.
Cele doua bordeie (semibordeie) erau puţin adâncite sub nivelul de călcare şi stâlpi de lemn rectangulari au fost folosiţi la construcţia suprastructurii. Interesant este materialul arheologic recuperat din interiorul acestora. Ceramică romană (inclusiv terra sigillata) a fost gasită alături de ceramică lucrată cu mâna. Pe lângă aceasta, în unul dintre bordeie s-au găsit şi patru fibule romane, una de bronz şi trei de fier. Este evident aşadar că aceste locuinţe au fost ocupate în perioada romană, probabil coexistând cu vila din apropiere. Specialişti în ceramică dacică au opinat însă că cioburile lucrate cu mâna sunt dacice şi sunt de un tip care dispare înainte de sfârşitul sec. I a.Chr.
Având în vedere starea avansată de eroziune a sitului, cercetarea din acest an a fost oportună. Date fiind aceste controverse, precum şi faptul că Sp III nu a fost finalizată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, necesitatea încă a unui sezon de săpătură se impune.
Obiectivele cercetărilor viitoare: continuarea săpăturilor arheologice în cadrul sitului de la Vinţu de Jos este necesară din mai multe motive. În primul rând soluţionarea controverselor legate de materialele arheologice de epoca dacică şi romană descoperite în acelaşi context se poate face doar prin săparea mai multor locuinţe semiîngropate. Acest obiectiv este de importanţă majoră, pentru că dacă situaţia se confirmă şi în alte astfel de bordeie, va fi clar că autohtonii au locuit în vecinatatea vilei, lucrând pe domeniul acesteia, iar datarea ceramicii dacice de acel tip, strict în sec. I a.Chr. va trebui revizuită. În al doilea rând se impune finalizarea săpăturilor din Sp III pentru a avea imaginea de ansamblu a vilei romane, care pare să mai fi avut un corp la NV de clădirea rectangulară.