Vânători-Neamţ | Punct: Vechiul Schit Nifon al Mănăstirii Secu | Anul: 2012
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2012
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Biserică; Mănăstire;
Cod RAN:
| 125025.04 |
Județ:
Neamţ
Unitate administrativă:
Vânători-Neamţ
Localitate:
Vânători-Neamţ
Punct:
Vechiul Schit Nifon al Mănăstirii Secu
Localizare:
| 125025.04 |
Lista Ilustrațiilor - 14
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Niţă | Cosmin | participant | Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Iaşi |
| Stratulat | Lăcrămioara | participant | Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Iaşi |
| Josanu | Vitalie | participant | Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ |
| Asăvoaie | Costică | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Minea | Bogdan | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Munteanu | Lucian | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
Raport:
Încă înainte de a ajunge actualul colectiv, a existat o tentativă de cercetare din partea câtorva specialişti, în frunte cu domnul Dr. Silviu Văcaru de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iaşi1. Înainte de demersul celor menţionaţi mai sus a existat o intenţie a unor membrii ai obştii Mănăstirii Secu de a săpa in altar. În vara anului 2011 s-au iniţiat săpături de sondaj descrise în Cronica Cercetărilor din România. Campania 20112.
Pe parcursul anului 2012 continuarea documentării a relevat câteva elemente hotărâtoare pentru a combate legenda conform căruia că schitul nu ar fi funcţionat continuu, conform datelor de mai jos.
Conform unei legende Schitul Nifon ar fi fost întemeiat de un călugăr cu numele Nifon, venit de la Muntele Athos, la puţin timp după fondarea Mănăstirii Secu, fiind sfinţit de mitropolitul Anastasie Crimca3.
În pomelnicul Mănăstirii Secu din prima jumătate a secolului XIX în lista stareţilor este pomenit Nifon, care este poziţionat după Zosima, Dositei şi Nichifor4; şi în pomelnicul din 1826 ordinea stareţior este aceeaşi5, deci, se pare că acel Nifon pomenit în legedă corespunde cu perioada în care Anastasie Crimca a fost mitropolitul Moldovei (1608-1629), de unde putem presupune că schitul exista la acea vreme.
La sfârşiul secolului XVII, mai exact în 1691, în contextul incursiunilor poloneze în Ţara Moldovei, m-rea Secu a fost ocupată de soldaţi polonezi „În al şesălea anu a domniei lui Cantemir vodă coborâtu-s-au craiul Sobeţichii cu oşti grele în Ţara Moldovei ... au lăsat oaste cu bucate în cetate, la Neamţu, şi-n Sucevi, în mănăstirea armenească, şi-n Săcul, şi-n Câmpu Lungu, şi-n Hangul”� (I. Neculce, 2003, p. 913). Abia în timpul domniei lui Constantin Duca (1693-1695), s-au luat măsuri pentru eliberarea acestor meleaguri: „Apoi oastè lui Antiohie [Jora] s-au şi sămeţit şi s-au dus la mănăstire la Agapie, şi la Săcul, şi la Schit s-au tot bătut ş-au scos pe joimiri şi pe drăgani de pen mănăstiri.”� (I. Neculce, 2003, p. 933). În acestă perioadă, conform unei monografii a Mănăstirii Secu, Mănăstirea Secu o veche şi nestinsă candelă în Munţii Neamţului, editura Trinitas [Iaşi], 2006, p. 14, „Schitul Nifon, cu hramul Buna Vestire, întemeiat de Ieroschimonahul Nifon de la Mănăstirea Secu, în anul 1690” şi p. 33: Icoana Maicii Domnului – Ciprioata a fost mutată de la Cetatea Neamţului în anul 1718 la Biserica Schitului „Sfântul Nifon” până în anul 1758), din cercetările ulterioare a rezultat că acel Schit pomenit în Letopiseţul lui I. Neculce nu este acelaşi cu cel arătat în lucrarea pomenită anterior.
Schitul Nifon mai este amintit într-o însemnare de pe o icoană „Sfinţii 40 de mucenici” cu următorul conţinut „Această sfântă icoană iaste a mea prin egumenul Schitului Nifon ot Secu şi am dat sfântului Neculai ce iaste zidit în sfânta mănăstire Secul şi cine o va înstrăina să fie blestemat de Dumnezeu. Vleat 7203 (1795) Nifon prin egumenul Schitului Nifon ot Zosima (Secul)”.6 Altă însemnare este din 1815 „Acest Checragarion, cu bl(a)goslovenia preasfinţitului nostru arhipăstoriul chirio Veniamin s-au dat cuviosului ieroschimonah Andrei ot schitul ce să numeşte a(l) lui Nifon, care să-i fie spre cetire până la moarte. Iară de i s-ar întâmpla ieşire de la schit, nu are voie să-l ia, ci să rămâe schitului. Aşa iaste voia şi bl(a)goslovenia preosfinţiei sale şi aşa mi-au pomenit să-l scriu, mie, nevrednicului ieromonah Gherontie tipograf. 1815 fevr(uarie) 11. Însă schiturile ce sânt supt stăpânirea mănăstire(i) Neamţului, are voie să o ia ori (unde) s-ar muta, iar afară de stăpânirea mănăstirei, nu”.7
În anul 1843 sunt dăruite schitului mai multe cărţi necesare cultului, dintre care amintim cartea Simeon Tesaloniceanul, tipărit la Bucureşti în anul 1765 cu următoarea însemnare: „Această carte este dăruită de sfinţia sa Ieroschimonahul Gherman din Sfânta Mănăstire Neamţul, Sfântului schit Nifon, unde se cinsteşte şi se prăznuieşte hramul „Bunei Vestiri a prea sfintei Născătoarei de Dumnezeu” şi cine o va înstreina, oricare ar fi acela, de la numitul schit să fie sub neiertat canon până iarăşi o va întoarce. 1843 Februarie 2”. Tot în acest an este dat domnul Moldovei Mihail Sturza, Aşezământul pentru mănăstirile Neamţu şi Secu, care la punctul 36 menţionează următoarele:” Schiturile Săhăstria, Sihla şi Nifon, vor rămânea întru purtarea de grijă a Egumenului, rânduindu-se de cătră stareţul la dânsele proistoşi din părinţi cei mai încuviinţaţi ai Monastirii aceştia Secul, după rânduiala păzită încă din zilele prea cuviosului Paisie”.8
Dionisie Udişteanu, opinează că schitul a dăinuit până la 1850, când a fost distrus de foc, ceea ce nu se confirmă arheologic din mai multe puncte de vedere: lipasa urmelor de incendiu, rezerva de materiale (nisip),refacerea de cel putin trei ori a bisericii, demantelarea catapeteasmei, demontarea sistematică a complexului, pomenirea icoanelor ce probabil au fost aduse în Mănăstirea Secu de la Schitul Nifon.
Aceste relatări confirmă dăinuirea schitului Nifon încă din veacul al XVII-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea.
În proiectul anual de cercetare arheologică sistematică la Vechiul Schit Nifon, depus odată cu cererea de autorizaţie pentru cercetarea arheologică în anul 2012, se prevedea:
- Axul E-V al bisericii, cu prelungire în exterior (circa 60 x 1,5 m) cu adâncimi variabile dictate de contextul descoperit;
- 6 casete în interiorul bisericii (circa 2 x 2 x 2,60 m);
- 8 casete (2 x 3 x 0,60 m) la fundaţiile corpului de chilii şi 2 cuptoare;
- Evacuarea de pe traseul secţiunii magistrale II (N-S), sectorul nordic a pietrelor aflate în poziţie secundară şi eliminarea arborilor, în regim silvic, de pe traseul viitoarei secţiuni (circa 40 x 3 m);
- Curăţarea fântânii de către un fântânar specialist (angajamentul mănăstirii).
Aceste obiective propuse nu au putut fi îndeplinite în toatalitate datorită faptului că autorităţile silvice au fost convinse de autorităţile locale pentru a marca un număr minimal de arbori a căror doborâre ar fi făcut posibilă desfăşurarea normală a săpăturii prevăzute pentru anul 2012. Din păcate birocraţia silvică şi priorităţile firmelor subcontractate al parchetului forestier au condus la întârzierea lucrărilor. Se cuvine a fi amintit şi faptul că (re)igienizarea sitului a presupus şi presupune în continuare eforturi deosebite.
În ciuda acestor impedimente arătate mai sus s-au întreprins următoarele activităţi ce vor fi arătate în continuare.
În interiorul bisericii s-a putut realiza doar o singură casetă în altar (jumătatea sudică), cu următoarele dimensiuni: 4 m lungimea maximă, 2 m lăţimea maximă 2,30 m adâncime, celelalte nu a fost îndeplinite deoarece arborele din naos, deşi a fost marcat, nu a putut fi extras.
Din sectiunea magistrală S1 E-V, s-a efectuat prelungirea sa pe Est, pe o lungime de 6 m, 1,5 m lăţime şi 1 m adâncime. Pe acesată parte de secţiune, în compoziţia fundaţiei, la adâncimea de - 1 m s-au observat câteva bârne din lemn, care se presupune că ar fi avut rolul de a proteja biserica contra alunecărilor de teren, pentru că această parte a bisericii este poziţionată pe o pantă.
Pe latura de sud a bisericii au fost deschise casetele C 5 şi C6. C 5 a fost deschisă de la jumătatea absidei până la jumătatea pilastrului angajat din dreptul Arcului de Triumf, având următoarele dimensiuni:
- 2 m lăţime din dreptul jumătăţii absidei de sud;
- 2,80 m lăţime din dreptul jumătăţii pilastrului anjajat situat pe Arcul de Triumf;
- 3,75 m lungime;
- Adâncime maximă, lângă fundaţie 1,70 m;
- Adâncime minimă 1.20 m.
Diferenţa dintre cotele de fundare 0.60 m reprezintă un strat de umplutură din lut, adăugat pentru scurgerea apei de pe acoperiş, pentru a nu afecta fundaţia, ceea ce sugerează o şarpantă îngustă. Între cele două cote s-a observat un strat de mortar de cca. 0.20 m, care reprezintă nivelul anterior de călcare, nivelul constructorului. În rest, în casetă nu s-au găsit alte materiale.
Castea C 6 a fost deschisă în dreptul diaconiconului, având următoarele dimensiuni: Lăţime 2,30 m; Lungime – latura de vest – 2,80 m; Lungime – latura de est – 3,10 m.
Situaţia stratigrafică este similară cu cea din C 5.
Tot pe latura de sud a bisericii, a fost deschisă o secţiune S 2, care este poziţionată perpendicular faţă de C5, având următoarele dimensiuni: Lungime 10 m; Lăţime 1,10 m; Adâncime maximă 1 m.
Din punct de vedere stratigrafic în secţiune s-a observat un strat de litieră de cca. 0,10 m iar sub acest strat se observă un strat de sol amstecat cu mortar (cca. 0.10 m), sub acest strat solul este neumblat, la cca. 0.70 m s-au găsit formaţiuni din piatră care fac parte din structura geologică a solului.
În extremitatea de N N-V a complexului a fost observată o movilă şi pentru a verifica dacă în acest loc s-au făcut amenajări antropice s-a deschis o secţiune S 3, cu următoarele dimensiuni: Lungime 7 m; Lăţime 1 m; Adâncime maximă 1 m.
În această movilă sub stratul de litieră a fost găsit un depozit de nisip, care se pare că din punct de vedere geologic nu aparţine zonei. Acest tip de nisip era folosit ca degresant în procesul de producţie al ceramicii, ceea ce ne indică că în această zonă s-a produs ceramică, deoarece există şi cuptoare.
Ultimul punct explorat, care de fapt a fost şi epuizat în această campanie a fost fântâna. Prin îndelungate eforturi a fost curăţită până la talpă, având o adâncime de 12. 5 m şi un diametru de 1 m. Din fântână au fost scoase cantităţi mari de lemn, piatră, mâl şi de la jumătatea adâncimii fântânii au fost recuperate multe fragmente de lemn prelucrat, unele cu urme de arsură, care se presupune că ar fi aparţinut mobilierului din biserică, eventual din catapeteasmă. Fragmentele au fost grupate astfel:
- Elemente din lemn ecarisat folosit pentru îmbinare;
- Talpă din lemn cu scobitură;
- Elemente de grindă fără posibilităţi majore de identificare;
- Fragmente din lemn prelucrate sub formă de arcatură;
- Elemente din lemn de boltire;
- Policandru;
- Cuie de lemn;
- Lemn ecarisat;
- Diverse elemente;
Pentru documentarea şi popularizarea acestui sit arheologic şi a Mănăstirii Secu a fost organizat un simpozion naţional „Rolul Mănăstirii Secu în viaţa religioasă a Ţării Moldovei”, Ediţia I, Mănăstirea Secu, 25-27 mai 2012, in acest an se va incerca realizarea celei de a doua ediţie a simpozionului şi sperăm ca această manifestare ştiinţifică să se permanentizeze, iar pentru popularizarea sitului a fost realizat un reportaj de către TVR Iaşi, în luna noiembrie 2012 întitulat „Taina îngropată în Poiana lui Nifon”, difuzat ulterior pe postul TVR 3.
Note:
1.
1. Silviu Văcaru, Un schit uitat din Munţii Neamţului: Schitul Nifon, în Monumentul – Tradiţie şi viitor, ediţia XII, vol. II, coord. Lucian-Valeriu Lefter, Aurica Ichim şi Sorin Iftimi, Iaşi-Chişinău, 2010, p. 355-369.
2. CCA 2012, p. 252-254.
3. Arhim. Dionisie Udişteanu, Graiul Evlaviei Străbune, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, colecţie recuperată, îngrijită şi editată de Mircea Motrici, Suceava, 2005, p. 128.
4. Pomelnicul Mănăstirii Secu, p. 6, Inv. 66.
5. Pomelnicul Mănăstirii Secu, p. 6, Inv. 67.
6. Mari Cronicari ai Moldovei. Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Ion Neculce, ediţie, studiu introductiv, glosare, repere istorico-literare de Gabriel Ştrempel, Bucureşti, 2003, p. 913.
7. Idem, p. 933.
8. Arhim. Dionisie Udişteanu, op. cit. p. 169.