Valea Stânii | Comuna: Ţiţeşti | Judeţ: Argeş | Punct: Vărzărie | Anul: 2016
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 4
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Măndescu | Dragoş | responsabil | Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti |
| Dumitrescu | Ion | participant | Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti |
Raport:
În campania 2016 (octombrie-noiembrie), a fost cercetată o suprafaţă de circa 380 m2 în zona central-nordică a necropolei halstattiene târzii (proprietatea Doru Ionescu), suprafaţă situată la circa 150 m N de drumul de câmp ce desparte teritoriul comunei Ţiţeşti (satul Valea Stânii) de oraşul Mioveni (cartier Racoviţa). Râul Argeşel curge la circa 600 m S de zona cercetată, de la E către V, pentru a se vărsa în apropiere,la 3,5 Km spre V, în Râul Târgului. Obiectul cercetării l-a constituit, pe de o parte, un grup de cinci tumuli cu manta de pietre de râu, bine individualizat în ansamblul cimitirului hallstattian târziu, iar pe de altă parte verificarea limitelor aşezării de epoca bronzului (cultura Tei, mileniul II BC) în partea vestică a sitului.
Pentru aşezarea de epoca bronzului (cultura Tei), cercetările din 2016 nu s-au soldat cu rezultate, ceea ce constituie dobândirea unui element solid în stabilirea limitelor acestei întinse locuiri preistorice, reperată atât prin descoperiri întâmplătoare cât şi în cadrul campaniei anterioare (2015). Putem afirma cu certitudine că sectorul cercetat acum se află în afara limitei de V a aşezării de epoca bronzului. Prin urmare, se conturează tot mai clar imaginea localizării acestui sit preistoric, rezultând că situarea în teren a aşezării Tei coincide în cea mai mare parte cu cea a satului actual Valea Stânii, fiind suprapusă de arealul intravilan al localităţii.
Referitor la celălalt obiectiv arheologic al sitului, cimitirul de incineraţie de tip Ferigile, având în vedere că în întreaga necropolă au fost reperaţi şi cuantificaţi 35 tumuli, explorarea grupului de cinci tumuli din această campanie echivalează cu finalizarea cercetării a mai bine de 14% din informaţia arheologică a cimitirului hallstattian târziu. Am ales acest cluster de tumuli pentru cercetarea din 2016 nu numai pentru potenţialul oferit de studiul în sine al unui grup de morminte bine individualizat şi bine delimitat în ansamblul necropolei, dar şi în continuarea firească a cercetării, în campania anterioară (2015) fiind cercetat un alt grup de morminte (Tumulii 3-5) aflat la circa 100 m N de gruparea T6-10.
Toate complexele funerare cercetate în anul 2016 conţineau morminte de incineraţie cu oasele depuse pe solul antic (mormântul era jefuit în cazul T7), în urnă sau în groapă. Numai doi tumuli au putut fi cercetaţi exhaustiv (T7 şi T9), în cazul celorlalţi trei (T6, T8 şi T10) cercetarea fiind numai parţială. În cazul T6 şi T8, porţiuni variabile din mantaua acestora(părţilevestice)sunt situate pe o proprietate unde nu am avut acces (proprietatea Nicolae Simion), săpăturile aici putând fi începute abia în campania viitoare (2017), după recoltarea culturilor agricole. În cazul T10, cercetarea extremităţilor sudice şi estice ale mantalei acestuia au rămas a fi finalizate tot în campania 2017, fiind nevoiţi să întrerupem săpăturile aici la 29 noiembrie 2016, o dată cu venirea primei ninsori. Oricum, mormintele pe care le considerăm a fi cele principale din cei trei tumuli investigaţi numai parţial, au fost cercetate şi documentate în sectorul săpat. Mantalele tumulilor, cu diametrul de 8-10 m, erau alcătuite din pietre de râu aşezate pe unul, două sau maximum trei rânduri, acoperind direct mormintele principale dispuse de regulă în centrul tumulului (cu oasele calcinate şi inventarul funerar depuse direct pe solul antic, eventual într-o mică alveolare). În zona marginală a mantalelor sau imediat adiacentă la acestea, au fost descoperite alte morminte : un mormânt de incineraţie în urnă în T8 şi câte un mormânt de incineraţie în groapă lângă T7 şi T9. Inventarul funerar este relativ bogat în cazul mormintelor principale (ceramică în exclusivitate la mână; arme – topoare, vârfuri de lance, pumnal, vârfuri de săgeţi; podoabe – brăţări, fibule, saltaleone, mărgele din pastă sticolasă colorată, dar şi din caolin, aplică de bronz, ţintă de fier; piese de harnaşament – fragmente dezăbale, verigi) şi extrem de sărac (câteva fragmente ceramice, fragmente informe din piese de fier, mărgică de lut) sau chiar absent în cazul mormintelor marginale.
Stratigrafia este simplă şi unitară: sub stratul recent, reprezentat de solul actual arabil (0-0,15 m) se evidenţiază mantaua tumulilor alcătuită din bolovani de râu (0,15-0,40 m) ce acoperă direct mormântul depus pe solul antic, aflat la maximum -0,40/-0,45 m adâncime. Imediat dedesubt (-0,45/-0,5 m) începe sterilul arheologic, „pământul viu”.
În cele ce urmează, furnizăm o descriere succintă a celor cinci tumuli cercetaţi în campania 2016:
T6 avea o formă ovală, cu diametrul mare de 9 m. O porţiune din extremitatea de V a rămas necercetată, fiind situată pe o proprietate unde nu am avut acces. Pietrele din manta erau dispuse pe unul-două rânduri, imediat sub solul actual vegetal (primele pietre apar deja la câţiva centimetri adâncime, altele sunt la suprafaţă, scoase de plug şi răvăşite). Mormântul principal era situat în zona centrală a platformei de pietre, sub acestea, la adâncimea de -0,20 m, şi consta din puţine oase calcinate, laolaltă cu cenuşă, fragmente ceramice, o brăţară de bronz cu capetele deschise şi petrecute, precum şi un arc de fibulă din bronz, depuse pe solul antic. La circa 1 m est de acestea, la adâncimea de -0,25/-0,29 m, alături de o cantitate însemnată de fragmente ceramice erau un vârf de lance (depus pe solul antic, cu vârful către NE) şi un topor bipen (înfipt în solul antic, la 25 cm E de lance). La SE de mormânt, printre pietrele din manta, a fost găsită o aplică de bronz foarte friabilă, trecută prin foc, iar pe solul antic în aceeaşi zonă SE, a apărut o altă aplică (verigă) de harnaşament, din bronz.
T7, localizat în extremitatea de N a suprafeţei cercetate, era cel mai mic din grupul de tumuli. Avea o formă ovală, cu diametrele de 8 m, respectiv 6 m. Pietrele din manta erau aşezate compact, pe un singur rând. Jumătatea S a mantalei era puternic deranjată, bolovanii lipsind pe două zone alungite, paralele, una dintre acestea înaintând până către mijlocul tumulului. Foarte probabil, cele două deranjamente reprezintă urmele unei jefuiri. În T7 nu a fost descoperit vreun mormânt, ci doar fragmente ceramice sub marginea de N a mantalei. Alte fragmente ceramice erau depuse pe solul antic la N şi NE de manta, în afara acesteia. Tot în afara mantalei, la 0,6 m distanţă faţă de extremitatea sa dinspre SE, a fost descoperit un mormânt de incineraţie în groapă, ce conţinea numeroase oase calcinate, unele dintre acestea fiind de dimensiuni mai mari decât cele îndeobşte întâlnite în necropolă.
T8 se afla imediat la N de T6, cu o formă ovală alungită pe direcţia N-S (diametrul mare de 10 m). Bolovanii ce alcătuiau mantaua erau de dimensiuni mari (unii dintre aceştia atingând 40-50 cm în diametru,mai mari decât cele observate până acum în alcătuirea tumulilor din această necropolă) şi aşezaţi pe două rânduri. Ca şi în cazul T6, o porţiune din jumătatea sa de V a rămas necercetată, fiind situată pe aceeaşi proprietate unde nu am avut acces. Mormântul principal, dispus central, era de incineraţie, cu oase foarte puţine depuse pe solul antic, alături de ceramică şi piese metalice: un topor de luptă din fier, un cuţitaş fragmentar de fier şi podoabe de bronz (fragmente de saltaleone, două brăţări, o fibulă). La marginea de E a mantalei de piatră, între pietrele acesteia, a fost descoperit un mormânt de incineraţie în urnă (secundar), surprins la adâncimea de -0,2 m. Urna era aşezată pe o piatră plată, într-un „cuib” de pietre de râu aranjate în jurul său. În urnă s-au găsit: oase calcinate în cantitate însemnată, o mărgică din lut şi fragmente informe dintr-o piesă din fier.
T9 a fost cercetat integral, fiind situat între T7, aflat la N, şi T8, aflat la S. Mantaua avea o formă ovală, orientată NE-SV (cu diametrele de 8,5 m, respectiv 7 m), cu deranjamente vizibile în zona centrală şi în extremitatea de NV, de unde pietrele păreau scoase în mod sistematic. Pietrele din manta erau aşezate pe un rând, cu excepţia zonei centrale, unde erau dispuse pe două rânduri. În jumătatea de N, mantaua era deranjată, pietrele lipsind pe o zonă alungită, orientate NV-SE (probabil urmele unei intenţii de jaf). În mijlocul jumătăţii de S a tumulului, la 1,5 m distanţă către S de zona deranjată a mantalei, mormântul principal a fost descoperit intact, la -0,25/-032 m adâncime, suprapus de bolovanii din manta. Era un mormânt de incineraţie cu oasele şi inventarul depuse pe solul antic. Conţinea oase calcinate în cantitate mica, ceramică fragmentară, un topor de luptă, un vârf lance, un vârf de săgeată plat din fier, un cuţitaş din fier cu lama uşor curbată, fragmente dintr-un tub de înmănuşare din fier, alte fragmente din fier ca par a proveni de la o teacă şi o mărgică din bronz. Oase calcinate au fost descoperite şi într-o zonă din marginea de V a tumulului, la 2,5 m NV de mormântul principal, răspândite printre pietrele din manta. De aici provine şi o mărgică fragmentară din pastă sticolasă albastru închis, cu „ochi” alb. Alte oase calcinate au fost descoperite împrăştiate pe solul antic, laolaltă cu fragmente ceramice şi o mărgică din pastă sticloasă verde-închis, în marginea de N tumulului, în afara mantalei, la 6 m distanţă către N faţă de mormântul principal. Imediat în afara mantalei, la SE de marginea acesteia, a fost descoperit un mormânt de incineraţie în groapă (diametrul de 0,6 m), ce conţinea oase calcinate, cenuşă, câteva fragmente ceramice de mici dimensiuni, o piesă informă din fier (probabil un muştiuc de zăbală) şi un fragment de aplică din bronz.
T10, cel mai mare dintre tumulii exploraţi în 2016, a fost cercetat numai parţial, fiind forţaţi de condiţiile meteo să închidem campania. Este amplasat imediat la E de T19, alipit de acesta, şi la SE de T7. Diametrul maxim al lui T10 îl estimăm la circa 10 m. Aflat în conexiune cu T9, T10 este însă mai recent, având mantaua mai înaltă şi mult mai bine conturată decât cea a lui T9. Pietre din mantaua lui T10 suprapuneau uşor zona mantalei lui T9. În zona de tangenţă dintre cei doi tumuli, mantaua lui T10 este foarte bine conturată, continuu, pe când cea a lui T9 este discontinuă, rarefiată, cu urme evidente de demontare. Mantaua lui T10 era alcătuită din bolovani de râu de dimensiuni mai mici, de regulă (10-15 cm diametru), existând însă în structura sa şi unii bolovani foarte mari, de 50-60 cm diametru. Pietrele erau aşezate foarte compact, pe trei rânduri. Printre pietrele din zona de NV a mantalei a apărut un fragment de zăbală (o psalie) din fier. Mormântul a fost descoperit în zona centrală a tumulului, fiind de incineraţie cu depunerea oaselor pe solul antic. Mormântul se înfăţişa ca o pată de cenuşă şi cărbune, de circa 0,7x0,5 m, orientată E-V, cu o grosime de 10-15 cm, între -0,3 şi -04/-0,45 m adâncime, în care se aflau puţine oase calcinate şi ceramică foarte fragmentată (se poate reconstitui, totuşi, un pahar cu baza dreaptă şi gura evazată, prevăzut cu mici butoni perforaţi pe diametrul maxim, o formă mai rară, întâlnită în necropola de la Curtea de Argeş), o aplică de harnaşament din bronz cu verigă de prindere, un pumnal de fier, câteva mărgele mici din caolin, 30 vârfuri de săgeţi din bronz întregi şi fragmentare cu trei şi două aripioare, unele deformate de focul rugului, precum şi alte 6-7 vârfuri săgeţi plate din fier suprapuse şi prinse între ele în urma ruginirii. Zona mormântului era acoperită suplimentar cu pietre mărunte, mult mai mici decât cele ale mantalei. La 1 m NE de mormânt se afla o groapă cilindrică (diametrul 0,5 m, adâncimea 0,35 m) în umplutura căreia se găseau numeroşi cărbuni, pietricele şi nisip galben-roşcat.
Cercetarea arheologică a celor cinci tumuli a adus date relevante atât despre tipologia mormintelor, despre elementele de ritual funerar, cât şi despre maniera de alcătuire a inventarului funerar, a tipologiei inventarului şi a etapelor cronologice ale cimitirului. Studierea unei suprafeţe funerare mai largi a adus noi precizări privind confirmarea existenţei unor „nuclee / cuiburi / clustere” de morminte şi amenajări funerare bine conturate şi individualizate în ansamblul necropolei. Evidenţierea unor gropi cu cenuşă şi oase calcinate adiacente tumulilor, în afara zonei acoperite de mantaua de piatră (T7 şi T8) au furnizat date noi asupra problematicii mormintelor „secundare” din cadrul cimitirelor grupului Ferigile.
În privinţa tipologiei inventarului funerar, campania 2016 a adus precizări necunoscute până acum. Pentru prima dată a fost ilustrat în cadrul necropolei tipul combinatoriu 2 de la Ferigile (topor de luptă cu un singur tăiş şi tijă cu secţiune rectangulară, podoabe de bronz de tip saltaleone, ceramică specifică – inventarul funerar al mormântului principal din T8) şi cu acesta posibilitatea ca necropola să-şi găsească începuturile într-o fază de tranziţie între orizonturile Ferigile Sud şi Ferigile Nord (şi nu exclusiv Ferigile Nord, aşa cum se credea până acum). Atestarea fazei Ferigile Sud la Valea Stânii este întărită şi de fragmentele ceramice specifice (borcane cu buza decorată cu morive geometrice) descoperite pe solul antic, într-o zonă aflată la E de T9 şi imediat la N de T10, precum şi sub extremitatea NE a mantalei T10.
Foarte important, finanţarea din partea Ministerului Culturii a făcut posibilă realizarea primelor analize şi determinări radiocarbon pe probe din mormintele de la Valea Stânii (os calcinat din T4 şi lemn carbonizat din T5, ambele morminte fiind cercetate în campania 2015), efectuate prin intermediul laboratorului Universităţii Adam Mickiewicz din Požnan, ceea ce a dus la obţinerea unor rezultate concludente privind cronologia absolută a sitului. Datele calibrate indică prima jumătate a sec. VIII BC în cazul T4 şi sec. VI BC pentru tumulul învecinat (T5). Relaţia de anterioritate a lui T4 faţă de T5 fusese surprinsă şi în urma observaţiilor directe în timpul săpăturii, iar rezultatele analizelor C14 nu fac decât să confirme justeţea concluziilor desprinse din săpătura arheologică propriu-zisă în cazul celor doi tumuli adiacenţi. În acelaşi timp, obţinerea unei date absolute atât de timpurii pentru T4, complex închis pe care înclinăm să-l atribuim cu prudenţă fazei Ferigile Nord (ceramica din acest mormânt nu este încă prelucrată în totalitate), este în măsură să relanseze discuţia nu numai în privinţa cronologiei generale a necropoleie de faţă, ci a întregului grup Ferigile.