Valea Crişului | Judeţ: Covasna | Punct: Castelul Kálnoky | Anul: 2003
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2003
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca bronzului; Hallstatt; Evul Mediu;
Categorie:
Civil;
Tipuri de sit:
Castel;
Cod RAN:
| 64915.02 |
Județ:
Covasna
Unitate administrativă:
Valea Crişului
Localitate:
Valea Crişului
Punct:
Castelul Kálnoky
Localizare:
| 64915.02 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Istrate | Angel | participant | SC Damasus SRL Braşov |
| Istrate Marcu | Daniela | participant | SC Damasus SRL Braşov |
Raport:
Săpăturile de salvare efectuate la castelul Kálnoky din Valea Crişului s-au desfăşurat în luna iunie 2003, şi au avut drept scop principal identificarea fazelor constructive, a adâncimilor de fundare precum şi a evoluţiei istorice a sitului. Planul de săpătură a fost stabilit împreună cu arhitectul şi inginerul de rezistenţă, cele 17 sondaje fiind amplasate în principal în funcţie de interesele echipei de proiectare. Informaţiile pe care le-am obţinut sunt în consecinţă fragmentate la diferitele segmente investigate, doar două complexe fiind mai bine definite: un ansamblu construit al unei intrări în castel dinspre est şi o construcţie cu două încăperi pe latura de N.
A fost precizată stratigrafia generală a sitului, cu această ocazie fiind constatată o locuire preistorică aparţinând epocilor bronzului final până în Latene, precum şi o reluare a vieţuirii în zonă începând cu sec. al XIV-lea şi continuând neîntrerupt până în zilele noastre.
În secţiunile S 9, S 13 şi S 14 s-a descoperit latura de N a unei clădiri care a fost demolată în cea mai mare parte, păstrându-se doar colţul de SE înglobat în clădirile mai noi. Dimensiunile casei la exterior erau de 9,60 x 6 m, cu latura lungă a dreptunghiului pe direcţia E - V; interiorul probabil era despărţit în două încăperi mari, fiind descoperit un zid despărţitor care separa o cameră lată de 2,80 m (la interior), cealaltă cameră având 4,30 m. Grosimea zidurilor variază între 0,76 şi 0,80 m. În S 13 s-a putut constata la interior prezenţa unei amenajări de pardoseală din cărămidă. La zidurile casei vechi se adosează:
- în S 13 un zid orientat E - V care se alipeşte laturii nordice a casei. Grosimea zidului este de 0,56 m şi este realizat din materiale refolosite, liantul fiind lutul galben. Funcţia constructivă sau complexul din care face parte nu pot fi precizate în acest stadiu al cercetărilor.
- în S 14 apare în prelungirea laturii vestice a casei un zid lat de 0,43 m, orientat pe direcţia N - S.
Scara castelului din partea de E a fost identificată în urma cercetărilor efectuate în secţiunile S 2, S 3 şi S 7. Ansamblul construit descoperit în această zonă asigura accesul în castel la nivelul parterului, şi era compus dintr-o terasă dreptunghiulară din care coborau două scări laterale în formă de semicerc. Construcţia scării are o fundaţie relativ superficială, realizată din zidărie mixtă: piatră şi cărămidă folosită pentru egalizare, şi este aşezată pe un strat de umplutură care conţine vestigii preistorice. Mortarul folosit are un aspect gălbui, este realizat din var şi nisip, de rezistenţă medie. Se remarcă folosirea a două tipuri de mortar; în locurile unde s-au păstrat şi fragmente de elevaţie se observă un mortar gri-albicios cu o duritate ceva mai bună.
Amenajarea scării este o construcţie ulterioară fundaţiei pivniţei. Se observă adosarea clară a zidului scării, şi de asemenea în jurul geamului de pivniţă actual sunt vizibile urme de refacere a zidăriei cu cărămidă, ceea ce ar conduce la concluzia că în prima sa fază zidul de piatră al pivniţei nu avea goluri la acest nivel pe latura de E. Acest fapt poate fi completat cu observaţia că intrarea actuală în pivniţă este spartă ulterior; partea deasupra fiind sprijinită cu buiandrug din lemn, iar zidurile laterale sunt de asemenea adosate. Se mai poate constata că rezaliţii din cărămidă de pe faţada actuală au un sistem de fundare foarte precar (pietre aşezate într-o groapă fără mortar), restul fiind practic lipit cu mortar de zidul casei.
Stratigrafia înregistrează imediat deasupra solului viu un strat negru argilos cu rare urme de cultură preistorică. Peste acest nivel în S7 se înregistrează un strat de construire acumulat la construcţia scării, suprapus de nivelări şi depuneri recente.
Pe latura de S a aripii nordice a castelului, în dreptul pivniţei de pe această latură, a fost descoperit un zid perpendicular pe peretele casei actuale, care se adosează fundaţiei pivniţei (S 1). Zidul este demolat neregulat până la o adâncime de cca. 0,80 m sub nivelul de călcare actual. Zidăria este realizată din piatră de vale nefasonată legată cu mortar din nisip şi var de slabă calitate, materialele fiind înecate în şanţ. Fundaţia pivniţei prezintă două etape şi este realizată din pietre de dimensiuni variabile legate cu mult mortar. În partea de la bază mortarul formează un conglomerat compact.
Pe latura de N a aripii sudice a castelului a fost descoperit un zid perpendicular pe clădirea actuală (zid vechi 2), care se continuă pe direcţia S - N cu un zid care i se adosează (zid vechi 3) (S 4). Direcţia de orientare corespunde cu cea a zidului în ruină din S 1, însă deocamdată nu putem face nici o altă precizare.
Pe latura de E a castelului, la 15 m sud de peretele intrării actuale în pivniţă, se pot observa două segmente distincte ale fundaţiei (S 6), care evidenţiază prelungirea clădirii centrale până la colţul actual.
O situaţie asemănătoare a fost înregistrată şi în S 8, plasată la 5 m S de colţul casei: partea de S aparţine unei case mai vechi, are zidăria realizată înecat în şanţ, cu mult mortar şi nu prezintă decroş pe latura de est, în timp ce pe partea de N se constată prezenţa unui decroş lat de cca. 30 cm. Tronsonul din partea de N aparţine unei adăugiri ulterioare realizată într-o tehnică mai precară.
Interiorul pivniţei de sub corpul central a fost cercetat prin S 17, plasată în colţul de NE al încăperii centrale. Se constată aici faptul că zidul de compartimentare este adosat la zidul de E al casei, este fundat aproape de nivelul de călcare actual, talpa fiind aşezată pe un strat umblat foarte subţire format deasupra solului viu prin folosirea pivniţei.
Zidul fortificaţiei a fost identificat în colţul de NV al corpului de S al castelului (S 15). Zidăria este realizată prin metoda înecării în şanţ cu mult mortar, folosind pietre de dimensiuni variate bine potrivite între ele. Grosimea fundaţiei zidului este de 2,74 m, ceea ce sugerează existenţa unui drum de strajă.
În toate punctele investigate au fost stabilite caracteristicile tehnice ale structurilor zidite, dar pe ansamblu săpăturile actuale, extrem de restrânse, sunt încă departe de a contura o imagine coerentă despre evoluţia castelului de la Valea Crişului. O serie de probleme precum cele legate de structurile zidite din partea centrală a curţii, de traseul fortificaţiei sau de etapele constructive ale aripii de sud urmează a fi clarificate prin extinderea săpăturilor în campaniile viitoare.
Materialul descoperit în săpătură constă aproape exclusiv din ceramică de uz comun şi cahle, la care se pot adăuga câteva fragmente de sticlărie, respectiv resturile greu identificabile ale unor obiecte din fier. Aşa cum era de aşteptat în cazul unei săpături de salvare, de dimensiuni extrem de reduse faţă de scara întregului ansamblu, nu au fost identificate complexe închise, materialul fiind recuperat din straturi. În majoritatea situaţiilor depunerile au un caracter cumulativ, realizându-se fie într-un interval lung de timp, fie ca rezultat al unor nivelări şi umpleri care au antrenat artefacte din epoci diferite. Aşa se explică faptul că materialele sunt amestecate, în special cele medievale asociindu-se frecvent pe o perioadă relativ lungă, de câteva secole.
Excepţie de la aceste observaţii fac depunerile preistorice care sunt relativ clare în acele porţiuni unde nu au fost afectate direct de şanţuri de fundare sau de alte intervenţii. În câteva cazuri s-au surprins şi depuneri medievale in situ, cum ar fi de exemplu stratul de arsură din apropierea casei dispărute; fragmentele recuperate de aici datează predominant din sec. al XVII-lea, oferind astfel un argument important pentru cronologia ansamblului de la Valea Crişului.
Un procent de aproximativ 30% din întreaga cantitate este reprezentat de ceramica preistorică aparţinând unei perioade cuprinse între epoca bronzului şi Laténe târziu, - acestea fiind cele mai vechi orizonturi de ocupare a sitului. În ordine cronologică următorul nivel de locuire aparţine sec. XIV - XV, reprezentat fiind de relativ puţine fragmente de vase de uz comun. Din sec. al XIV-lea datează foarte probabil şi o oală arsă reducător, ce păstrează pe suprafaţa exterioară urme de şlefuire.
Secolele XV - XVI sunt şi ele ilustrate printr-o serie de fragmente: oale de dimensiuni mici cu gât proeminent, marginea simplă uşor evazată spre exterior şi şănţuită pentru capac, frecvent decorate cu benzi de linii superficial incizate pe umăr. Tot în acest interval plasăm unele profile care păstrează amprenta perioadei anterioare, cu marginea îngroşată şi şănţuită, gâtul frumos arcuit, şi decor din valuri incizate pe umăr.
Aproximativ 50% din ceramica descoperită aparţine însă sec. XVI - XVII. Dintre formele mai des întâlnite menţionăm oalele de dimensiuni mari (R deschiderii = 14 cm) lucrate din pastă grosieră şi decorate cu benzi de linii incizate şi alveole. Oalele de dimensiuni medii sunt lucrate în general din pastă grosieră, mai rar semi fină, şi au marginile tratate în forme complicate, mult înclinate spre exterior şi îngroşate, teşite vertical sau rotunjite cu buza ascuţită şi un lăcaş adânc pentru capac; frecvente sunt şi marginile îngroşate marcate prin şenţuiri succesive (canelate). În general ceramica din această perioadă este simplă, fragmentele cu urme de smalţ sau/şi de vopsea fiind rare. În această ultimă categorie se înscrie un capac în formă de clopot databil în sec. al XVII-lea.
Ceramica de calitate bună este lucrată din pastă fină sau semi fină foarte densă, cu nisip fin folosit ca degresant, foarte compactă, arsă reducător; pasta are un aspect cimentos, vasele au pereţii subţiri şi pe ansamblu se poate spune că sunt lucrate cu multă atenţie. Menţionăm o cană cu gura strâmtă (R = 9,5 cm) decorată pe gât cu linii incizate. Tot la ceramica fină se încadrează o căniţă arsă oxidant, cu pereţi extrem de subţiri şi suprafaţa exterioară canelată.
Din sec. al XVII-lea datează şi o serie de fragmente de cahle plăci din tipurile specifice acestei perioade, decorate în principal cu ornamente tapet care acopereau întreaga suprafaţă continuându-se de pe o placă pe alta. Câteva fragmente aparţin unor piese produse de habani în colonia de la Vinţu de Jos, fiind smălţuite bicrom, cu smalţ alb de cositor şi albastru de staniu. Dintre piesele mai deosebite le menţionăm pe cele decorate cu medalion octogonal în interiorul căruia este reprezentată o mască feminină; în exterior, spre colţurile plăcii se dezvoltă motive vegetale, cel mai frecvent frunze de stejar unite câte 3 într-o tulpină. Câteva fragmente aparţin unor exemplare policrome, destul de cunoscute în mobilierul interior al castelelor din această perioadă, având în general inscripţii care le plasează în primele decenii ale veacului. Alte fragmente au aparţinut unor cahle cu aversul smălţuit simplu în verde de plumb peste angobă. Un alt tip de decor prezintă o bordură marginală lată decorată cu un motiv geometric asemănător unor cupe, aşezat alternativ cu deschiderea spre interior sau spre exterior. Uzual aceste plăci au în câmpul central un decor vegetal dispus simetric pe cele două diagonale ale unui pătrat, şi se datează în sec al XVII-lea. Dintre formele mai rare menţionăm o cahlă-disc decorată cu vrejuri, având faţa vizibilă acoperită cu un strat gros de smalţ verde de calitate proastă, aproape complet exfoliat. Sunt de asemenea prezente şi cahle de coronament decupate în forme vegetale, din păcate sub forma unor fragmente de mici dimensiuni care nu au permis reconstituirea ansamblurilor. Menţionăm şi un fragment din partea superioară a unei cahle oală cu marginea simplă, databilă în sec. XV - XVI.
Rezumat:
Săpăturile de salvare efectuate la castelul Kálnoky din Valea Crişului s-au desfăşurat în luna iunie 2003, şi au avut drept scop principal identificarea fazelor constructive, a adâncimilor de fundare precum şi a evoluţiei istorice a sitului. În toate punctele investigate au fost stabilite caracteristicile tehnice ale structurilor zidite, dar pe ansamblu săpăturile actuale, extrem de restrânse, sunt încă departe de a contura o imagine coerentă despre evoluţia castelului de la Valea Crişului. Aproximativ 50% din ceramica descoperită aparţine însă secolelor XVI - XVII.