Tuluceşti | Judeţ: Galaţi | Punct: Râpa Bălaia | Anul: 2013
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2013
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca bronzului; Epoca medievală timpurie;
Categorie:
Neatribuit; Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare deschisă; Descoperire funerară; Necropolă plană;
Cod RAN:
| 77340.02 |
Județ:
Galaţi
Unitate administrativă:
Tuluceşti
Localitate:
Tuluceşti
Punct:
Râpa Bălaia
Localizare:
| 77340.02 |
Lista Ilustrațiilor - 7
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Chiriac | Costel | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
| Croitoru | Costin | responsabil | Muzeul Brăilei |
| Vernescu | Mirela | participant | Muzeul Brăilei |
| Costel | Ilie | participant | Muzeul de Istorie Galaţi |
Raport:
Comuna Tuluceşti este situată în extremitatea de sud-est a judeţului Galaţi, la aproximativ 12 kilometri de municipiul omonim. Din punct de vedere administrativ este formată din localităţile Tuluceşti, Tătarca şi Şiviţa, dispuse succesiv, de la sud la nord pe terasa superioară a Prutului. Punctul „Râpa Bălaia” este dispus la sud-est de localitatea Tuluceşti, în dreapta DN26, pe terasa superioară a Câmpiei Covurluiului, cu o bună vizibilitate pe valea largă a Prutului. Altitudinea maximă de aproximativ 40 de metri se înregistrează în apropierea DN26 şi coboară spre est, spre valea Prutului, actualmente atingând la marginea terasei aproximativ 18-20 de metri. În zona mediană, coordonatele geografice ale sitului sunt: latitudine N: 45°33'35.93", E: 28° 2'26.96".
Este de notat faptul că în vechime acest „pinten” de terasă înainta până aproape de lunca Prutului, dar a suferit mutaţii antropice semnificative după deceniul al cincilea al secolului trecut, atunci când sute de tone de pământ au fost dislocate din terasă pentru a se efectua terasamentul căii ferate, pentru a se ridica nivelul luncii inundabile în vederea introducerii în circuitul agricol, ori pentru îndiguiri.
Un prim obiectiv pe care l-am urmărit a fost determinarea existenţei unor eventuale noi vestigii arheologice (altele decât cele cunoscute şi aflate în colecţia şcolară din localitate sau la muzeul de istorie din Galaţi), cu alte cuvinte îmbogăţirea indicilor cronologic, tipologic etc. şi evaluarea stării de conservare şi a întinderii sitului arheologic, adică încercarea de cunoaştere a limitelor sale, evident, în scopuri ştiinţifice, dar şi pentru a demara, în cazul în care va fi fost necesar, procedurile de clasare, în vederea protejării sitului.
Adaptarea la condiţiile din teren a impus efectuarea unor secţiuni şi/sau suprafeţe diferite ca dimensiuni, mai mari sau mai mici, cu orientări variabile. Astfel, au fost efectuate S1 (8 x 2 metri) orientată nord-sud în punctul Movila lui Amelian Chirilă, S2 (10 x 2 metri) orientată est-vest în punctul Râpa Bălaia, S3 (6 x 2 metri) orientată nord-sud în punctul La Palencu, S4 (3 x 3 metri) orientată nord-sud / est-vest în punctul La Palencu, S5 (4 x 2 metri) orientată nord-sud în punctul La Palencu, S6 (8 x 2 metri) orientată nord-sud în punctul Râpa Bălaia, completată cu o suprafaţă (4 x 2 metri) perpendiculară. Pe durata celor 28 de zile cât a durat şantierul arheologic au fost investigaţi arheologic în total 89 de metri pătraţi.
Unele situaţii ne-au confirmat observaţiile precedente din diagnozele de teren, atât din punct de vedere stratigrafic cât şi al materialului ceramic recoltat. Nu au fost surprinse nici un fel de complexe arheologice, doar ceramică fragmentară rulată, majoritar atipică şi unele resturi osteologice animale; este cazul S1, S2 şi S5, unde totuşi notăm (în S2) prezenţa unei toarte masive provenind de la o amforă romană (ruptă din zona de prindere mediană a recipientului, aproape rotundă în secţiune, lucrată din pastă fină, cu mică în compoziţie, de culoare cărămizie, bine arsă), dar şi a altor fragmente, inclusiv toarte (lucrate din pastă de culoare alb-gălbuie, având nisip în compoziţie) la adâncimea de – 0,70 metri, în caroul 1; precum şi fundul, inelar, uşor evazat drept al unui recipient de mai mici dimensiuni (lucrat din pastă fină de culoare cărămizie; din decor se păstrează două caneluri fine, plasate în zona de diametru minim, în jos se evazează uşor piciorul, iar în sus porneşte corpul propriu-zis).
Cea de-a treia secţiune efectuată în campania de cercetări arheologice a anului 2013 a fost dispusă chiar pe marginea terasei. Două au fost raţiunile pentru care am ales acest punct: pe de o parte, datorită rezultatelor modeste din S2 am dorit să ne apropiem cât mai mult posibil de marginea terasei actuale (şi evident a ceea ce a mai rămas din situl arheologic), pe de altă parte, în perieghezele sistematice efectuate în zonă, cu ocazia deschiderii şantierlui, am remarcat în partea superioară a terasei, chiar în ruptura malului, resturi osteologice umane provenind din cel puţin două morminte, dintre care unul deja parţial prăbuşit, împrăştiat pe pantă.
Încă de la adâncimea de – 0,60 / 0,70 metri apar în carourile nr. 3 şi 1 două complexe, notate Cx1 (o groapă de formă aproximativ rotundă, în care au fost identificate multe fragmente ceramice şi osteologice animale) şi respectiv Cx2 (este o locuinţă semi-îngropată, surprinsă doar parţial, din inventarul căreia au fost recuperate numeroase fragmente ceramice, urme de pereţi, fragmente de vatră, urme de arsură, cenuşă, resturi osteologice animale. În actualul stadiu al cercetărilor nu se pot face precizări în legătură cu dimensiunile bordeiului, ce avea, după toate aparenţele, o formă rectangulară. „Podeaua” bordeiului se afla la – 1,70 de metri şi era formată din pământ bătătorit, amestecat cu lut).
Complexele identificate în cadrul S3 se încadrează din punct de vedere cronologic în secolele X-XI şi aparţin culturii Dridu. Ceramica descoperită este specifică culturii amintite. În general, atât cât se poate observa în funcţie de gradul de conservare al fragmentelor (nu au fost identificate recipiente întregi ori reîntregibile) acestea au fost lucrate la roata cu turaţie rapidă, iar în unele cazuri este posibilă interpretarea unor „semne” drept retuşuri (neteziri) ulterioare cu ajutorul unor spatule. Pasta este cea caracteristică culturii menţionate, cu nisip de diverse granulaţii în compoziţie, utilizat ca degresant, uneori şi mică sau/şi cioburi pisate – acestea din urmă conferind ceramicii un apect zgrunţuros. În marea majoritate a cazurilor arderea este incompletă. Multe fragmente păstrează de asemenea urme de ardere secundară, fără a putea preciza în acest moment o proporţie între cele arse secundar la exterior (rezultat al utilizării lor cotidiene) respectiv cele arse la interior (acestea din urmă indicând contactul cu focul după scoaterea din uz, în stadiul fragmentar). În ceea ce priveşte decorul (şi acesta atât de specific pentru cultura amintită), de o mare diversitate, este realizat exclusiv prin incizie, cu diverse unelte (cu pieptenele, cu beţişorul ori cu rotiţa dinţată). Motivul dominant – linia vălurită – este utilizat ca atare sau în diverse combinaţii (serii de linii paralele sau în val, simple ori suprapuse, benzi, mai scurte sau mai lungi, caneluri, serii de împunsături). Atât cât se poate observa datorită gradului de fragmentare, aceste resturi ceramice aparţin în cele mai multe dintre cazurile determinabile unor recipiente de tip borcan, cu fundul drept şi gura evazată, având de obicei buza răsfrântă. Nu au fost identificate alte materiale arheologice cu excepţia unei unelte din os şlefuit (de tip împungător).
La săparea bordeiului au fost antrenate şi materiale ceramice din alte epoci, de exemplu un fragment dintr-o căniţă geto-dacică – buza şi o parte din corp ce păstrează toarta lată – lucrată din pastă cenuşie, acoperită cu angobă lustruită ce îi conferă un aspect metalic; ori un fragment ceramic decorat cu un brâu în relief, din pastă proastă de culoare cărămizie, arsă incomplet. Notăm şi cantitatea relativ mare de resturi osteologice animale (predomină Bos taurus, alături de Ovis aries şi, foarte rar, Sus domesticus şi Equus caballus) .
Cea de-a patra secţiune efectuată în campania de cercetări arheologice a anului 2013 a fost dispusă la 1,5 metri nord de precedenta chiar deasupra mormintelor vizibile în marginea terasei. Până la adâncimea de 1,15 metri la care apar gropile mormintelor au fost identificate fragmente ceramice rulate, specifice culturii Dridu şi resturi osteologice animale.
Mormântul nr. 1. Resturile osoase ale individului deshumat sunt într-o stare de conservare satisfăcătoare, fără să fi fost afectate de factorii tafonomici. Scheletul cranian este reprezentat printr-un cranium aproape complet, din care lipsesc doar oasele nazale, cele ale orbitelor şi arcadele zigomatice. Scheletul postcranian este, de-asemenea, aproape complet. Coloana vertebrală, cu excepţia vertebrei T12, este integră. Sunt prezente: segmentul cervical (C1-C7), 11 vertebre toracale (T1-T11) şi segmentul lombar (L1-L5). Centura scapulară prezintă aproape toate coastele (unele în stare fragmentată), claviculele, scapulele şi sternul, iar centura pelviană – ambele coxale şi osul sacrum. Membrele superioare şi cele inferioare sunt reprezentate în inventar prin aproape toate oasele, cu excepţia unor carpiene şi metacarpiene, unor metatarsiene şi falange. Patela dreaptă lipseşte.
Aspectul extrem de gracil al oaselor, caracteristicile centurii pelviene, relieful osos (cranian şi postcranian) slab dezvoltat, semnele de degenerare osoasă ce apar odată cu înaintarea în vârstă, precum şi ţesutul osteoporotic din epifizele oaselor lungi, uzura simfizei pubiene, uzura suprafeţei auriculare a iliumului, uzura capetelor costale şi, în general, prezenţa semnelor de osteoartrită degenerativă, toate acestea, alături de gradul de uzură dentară şi de cel de sinostozare a suturilor craniene sunt indicii clare ce ne determină să atribuim acestui schelet sexul feminin şi o vârstă la deces de cel puţin 50 de ani (categoria maturus avansat).
Defuncta fusese depusă într-o groapă de formă dreptunghilară cu colţurile rotunjite, ce mai păstra pe extremitatea nordică vagi urme de fibră lemnoasă, cel mai probabil de la sicriu. Era orientată est-vest, cu mâinile pe bazin. Nu au fost identificate obiecte de inventar funerar.
Mormântul nr. 2. Individul deshumat prezintă un inventar osteologic incomplet (se prăbuşise odată cu ruperea malului), cel puţin în segmentul postcranian, care numără doar câteva oase, după cum urmează: din coloana vertebrală sunt prezente 7 vertebre cervicale (C1-C7) şi 10 vertebre toracale; din centura scapulară – claviculele, scapulele şi manubriumul; din cutia toracică – coastele fragmentate; din membrele superioare – doar humerusul stâng. Oasele centurii pelviene şi cele ale membrelor inferioare lipsesc. În porţiunea craniană scheletul este reprezentat printr-un cranium foarte bine conservat.
După relieful osos cranian, după caracterele mandibulei, după semnele de degenerare osoasă, dar şi după gradul de abraziune dentară şi cel de obliterare a suturilor craniene, susţinem că scheletul a aparţinut unui individ de sex masculin cu vârsta la deces de aproximativ 40-45 ani (categoria maturus). Subliniem că scheletul postcranian al acestui individ nu este tipic masculin, gracilitatea accentuată a acestuia lăsând loc de interpretări.
Având în vedere starea acestui complex nu se pot face aprecieri relative la amenajarea funerară, poziţia defunctului sau eventualele obiecte de inventar.
Cea de-a şasea secţiune efectuată în campania de cercetări arheologice a anului 2013 a fost dispusă chiar pe marginea terasei, cât mai aproape de ceea ce va fi însemnat situl arheologic, anterior intervenţiilor antropice. Aici au fost identificate mai multe complexe şi o mare cantitate de material arheologic (aproximativ de trei ori mai mult decât în toate celelalte secţiuni deschise), fapt ce ne determină să credem că încă ne aflăm în limitele sitului arheologic. Complexele menţionate sunt două gropi „menajere” (G1 şi G2 identificate în zona carourilor 1-2), o vatră de formă rotundă (notată V1) şi un complex de locuire (Cx1) pentru cercetarea căruia a fost necesară deschiderea unei suprafeţe în capătul nordic al S6.
Materialul arheologic recoltat este exclusiv ceramic şi osteologic. În cazul acestuia din urmă nu au fost sesizate urme de prelucrare. Semnalăm şi prezenţa unei mari cantităţi de cenuşă, precum şi a numeroase fragmente de „lipitură”. Repertoriul formelor ceramice (în special toarte cu „creastă” şi „buton”), al decorului (brâuri, uneori crestate) sau al ceramicii (modelată „cu mâna”, în general din pastă de calitate inferioară, arsă inegal, ce păstrează lustrul specific şi unele impresiuni de la finisarea cu „măturica”) este caracteristic culturii Noua din epoca bronzului.
Descoperirea unui material ceramic bogat, chiar dacă fragmentar, alături de identificarea unor complexe de locuire şi a unor morminte pentru care, deocamdată, nu avem nici un indiciu cronologic, ne fac să sugerăm continuarea proiectului de cercetare arheologică sistematică de la Tuluceşti, judeţul Galaţi.
Bibliografie:
Note:
1.
I. Determinarea resturilor osteologice animale a fost efectuată de către lector univ. dr. Luminiţa Bejenaru, Facultatea de Biologie a Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi.
Ii. Analiza antropologică a fost efectuată de către C.S. III, dr. Angela Simalcsik de la Secţia de Cercetări Antropologice, Academia Română, Filiala Iaşi; descrierea resturilor osteologice provine din raportul antropologic.