Topliţa | Judeţ: Harghita | Punct: Pârâul Baicăului | Anul: 2012
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2012
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Paleolitic; Mezolitic; Epoca bronzului;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Locuire sezonieră;
Cod RAN:
| 83641.02 |
Județ:
Harghita
Unitate administrativă:
Topliţa
Localitate:
Topliţa
Punct:
Pârâul Baicăului
Localizare:
| 83641.02 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Cordoş | Elena Cristina | participant | Asociaţia pentru Promovarea Patrimoniului Arheologic din Transilvania |
| Lie | Marian Adrian | participant | Asociaţia pentru Promovarea Patrimoniului Arheologic din Transilvania |
| Gogâltan | Florin | responsabil sector | Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Demjén | Andrea | participant | Muzeul "Tarisznyás Márton", Gheorghieni |
| Khadro Lowy | Maya | participant | New York University, UUA |
| Anghelinu | Mircea | responsabil | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Niţă-Bălăşescu | Loredana-Cristina | responsabil sector | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Eeckhout | Jimmy | participant | University of Gent, Belgium |
| Boullet | Danielle | participant | Western Washington University, USA |
Raport:
Cercetările desfăşurate în anul 2011 în situl Topliţa - Pârâul Baicăului au indicat posibilitatea ca locuirea paleolitică de aici, localizată într-un depozit sedimentar puternic afectat de lucrări agricole, să cunoască o extindere mai mare decât cea estimată iniţial. Campania anului 2012 a avut drept obiective continuarea săpăturii în secţiunea I (2 x 2 m), deschisă în anul anterior, ca şi efectuarea de sondaje suplimentare (V-VII) (1x1 m), pentru verificarea extensiunii aşezării. La NV de secţiunea I, înspre pârâul Baicău, sondajele practicate pe terasele artificiale au dezvăluit un depozit stratigrafic remaniat de lucrări agricole, cu grosime redusă, de doar 90 de cm, sub care pot fi observate pietrişurile de terasă. Materialul litic remaniat ce apare în partea superioară a acestui depozit aparţine cu siguranţă ultimei etape paleolitice de ocupare a sitului, identificată, în secţiunea I, în stratul prăfos (tardiglaciar), de sub solul actual.
În secţiunea I, continuarea săpăturii în depozitul lutos maroniu-roşcat, prismatic, aflat la 0,30 – 0,63 m adâncime faţă de suprafaţă, a condus la recuperarea, în densitate variabilă, a numeroase piese litice, unele aflate în poziţie secundară (ex. orientate oblic sau vertical în sol): galeţi şi blocuri fragmentate natural, fragmente indeterminabile, nuclee lame, lamele, aşchii (unele retuşate). Fenomenele gelive reprezintă cea mai probabilă explicaţie pentru modificarea dispoziţiei originale a artefactelor. De altfel, numeroase piese au fragmentate de gelifracţie, după abandonarea sitului. Cu toate acestea, structura generală a ansamblului, care numără deopotrivă piese de mari dimensiuni şi resturi mărunte de debitaj, nu sugerează modificări post-depoziţionale importante (ex. deplasare, sortare pe dimensiuni).
Materia primă este predominant locală (opal), la care se adaugă câteva suporturi laminare din gresie sau calcedonie, aşchii şi fragmente din cuarţit, silex. Pentru o estimare mai bună a componenţei microlitice eşantionului litic de aici, s-a încercat cernerea sedimentului, sub jet de apă, în sită cu ochiuri de 2 mm, dar rezultatele demersului nu s-au dovedit concludente: la un volum de 10.000 cmc de sediment cernut, s-au descoperit mai puţin de 20 de fragmente indeterminabile şi aşchii de tip esquilles. Nu s-au identificat resturi organice.
Cele peste 300 de piese litice descoperite in situ reprezintă resturi de debitaj rezultate din producţia de suporturi laminare şi unelte. Caracteristicile metrice şi morfologice ale nucleelor şi ale produselor de reamenajare indică practicarea debitajului semiturnant, iniţiat din două sau trei planuri de lovire, destinat unei exploatări aproape complete a nucleelor, sau cel puţin a porţiunilor foarte omogene din blocul de materie primă. Piesele retuşate – în general, lame de dimensiuni variabile – prezintă pe una sau pe ambele laturi lungi retuşe directe, semiabrupte parţiale, situate, în cele mai multe din cazuri, în treimea sau jumătatea proximală a pieselor. Merită remarcată descoperirea in situ a unei lamele á dos din silex, care întăreşte încadrarea crono-culturală propusă iniţial, epigravettian.
Ca şi în campania anterioară, descoperirile de suprafaţă din perimetrul afectat de agricultură includ fragmente ceramice şi aproximativ 200 de piese litice. Din punct de vedere morfologic, acestea nu diferă semnificativ de cele descoperite in situ. Varietăţile de opal şi calcedonie par a fi mai numeroase în colecţia de suprafaţă, fapt explicabil fie prin extensiunea considerabilă a zonei din care provin, fie prin apartenenţa lor la etapa finală de locuire paleolitică a sitului, caracterizată de exploatarea selectivă a unor surse de mai bună calitate.
Ca o concluzie generală, cercetările din acest an au confirmat natura de sit-atelier a punctului de la Pârâul-Baicăului, încadrarea sa culturală într-o etapă târzie a paleoliticului superior, dar şi, prin identificarea unei lame retuşate din şist negru de Audia (sondajul VI), legăturile prezumtive dintre ultimii ocupanţi paleolitici ai acestui sit şi aşezările epigravettiene, mai bine cunoscute, de pe Valea Bistriţei moldovene. Dimensiunea, dar şi caracterul funcţional al sitului, care implică existenţa unei reţele de situri contemporane în proximitate, impune atât continuarea cercetărilor sistematice aici, cât şi extinderea lor, prin cercetări de suprafaţă, în întregul segment al Mureşului superior şi afluenţilor săi.
Pe lângă cercetările în obiectivul paleolitic, s-a continuat cu deschiderea de mici casete, în vederea surprinderii nivelului de epoca bronzului. Aşa cum precizam în raportul de anul trecut, pe această terasă a pârâului Baicăului ne aflăm la marginea unei aşezări aparţinând bronzului târziu. Nu am reuşit să identificăm nivelul respectiv, ceea ce sugerează clar că aşezarea a fost una de mici dimensiuni, fiind amplasată doar pe terasa a doua a râului Mureş. Astăzi, ea este în mare parte distrusă de şoseaua ce leagă Topliţa de Gheorgheni şi de casele nou ridicate în zonă. Materialele ceramice recuperate din sondaje sau prin cercetări de suprafaţă aparţin fazei târzii a culturii Wietenberg, dar şi culturii Noua.