.

Cronica Cercetărilor Arheologice
Raport preliminar de cercetare arheologică

Acasă Despre Lista Completă

Timişoara | Punct: Str. Strada Sergent Constantin Muşat | Anul: 2015

Descriere:
Anul cercetarii:
2015
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Perioada modernă; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Domestic; Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Aşezare urbană; Fortificaţii;
Cod RAN:
| 155252.30 |
Județ:
Timiş
Unitate administrativă:
mun. Timişoara
Localitate:
Timişoara
Punct:
Str. Strada Sergent Constantin Muşat
Localizare:
| 155252.30 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Diaconescu Dragoş responsabil Muzeul Banatului, Timişoara
Szentmiklosi Alexandru participant Muzeul Banatului, Timişoara
Georgescu Andrei participant Muzeul Banatului, Timişoara
Leonti Iulian participant Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Muscalu - Crețescu Amina participant Universitatea de Vest, Timişoara
Giorgi Raluca Maria participant Universitatea de Vest, Timişoara
Harnischfeger Christine participant Universitatea de Vest, Timişoara
Brândușan Lavinia participant Universitatea de Vest, Timişoara
Tincu Sorin participant Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara
Raport:
Cercetarea arheologică preventivă din acest obiectiv a fost datorată proiectului de reabilitare al centrului istoric al municipiului Timişoara. Acest proiect edilitar a avut ca şi ţinte, în obiectivul vizat de noi, reabilitarea pavimentului şi a infrastructurii de utilităţi (apă, canal şi telecomunicaţii speciale). Scurtă descriere a stratigrafiei Strada Sergent Constantin Muşat leagă colţul de NV al Pieţei Unirii de Piaţa Mărăşti. Strada, orientată aprox. N-S, are o lungime de 58 m şi o lăţime de 12 m. Geo-referenţierile hărţii căpitanului inginer-şef F. Perette (şi ale copiilor mai târzii acestei hărţi), au indicat, în mod clar, prezenţa celui de-al doilea rând de fortificaţii care a protejat zidul de incintă a cetăţii Timişoara, în momentul capitulării garnizoanei turceşti în faţa trupelor prinţului Eugeniu de Savoya (1716). Cercetarea respectivei linii de fortificaţie a constituit în fapt principala ţintă a cercetării arheologice preventive. Unitatea de cercetare arheologică preventivă numită S.1/2015 a avut dimensiunile de 2 x 58,71 m şi a fost situat între axul central al străzii (marcat de altfel de ductul canalizării Vidrighin) la o distanţă de cca. 30 cm de marginea estică a acestui şanţ în vederea obţinerii unui profil stratigrafic longitudinal (cel de vest) pentru secţiunea S.I/2015. Distanţa respectivă a fost păstrată şi din dorinţa de a reduce la minimum afectarea stratului arheologic având în vedere proiectul constructorului ce prevedea ca descărcările de apă pluvială de pe stradă să fie făcute în canalizarea existentă. Datorită unei modificări a strategiei constructorului în capătul de nord al străzii Muşat s-a dorit amenajarea unui cămin de intervenţie şi ramificaţie pentru reţeaua de telecomunicaţii. Astfel s-a trecut la trasarea Casetei nr. 2 (cu dimensiunile de 3,5x3,5 m) plasată la capătul de nord-est al secţiunii S.I/2015 Observaţiile stratigrafice făcute şi documentate, ne permit să afirmăm că toată suprafaţa actuală a străzii Sergent Constantin Muşat a fost amenajată pe o terasă înaltă situată la nord de cursul Timişului Vechi, curs de râu transformat de otomani în linia principală de apărare a cetăţii Timişoarei. În această terasă a fost săpat şanţul liniei exterioare de fortificaţie a cetăţii la începutul secolului al XVIII-lea şi amenajată palisada aferentă. Nivelurile de amenajare observate aparţin perioadei medievale sau moderne. Nivelul 1 (superior) nu acoperă toată suprafaţa cercetată şi se leagă de amenajarea Pieţei Unirii şi a zonei imediat învecinate. Nivelul 2 aparţine secolului al XVIII-lea şi se leagă de primele amenajări efectuate în arealul ocupat acum de Piaţa Unirii, constituindu-se în amenajarea, de către austrieci, a unui prim nivel de călcare (cu siguranţă şi o nivelare a zonei, moment în care este distrusă partea superioară a gropii C.12) în perioada imediat următoare anului 1716. Faptul că nivelul 2 acoperă gropile stâlpilor palisadei (stâlpi care au fost scoşi, cel puţin în sectorul cercetat de noi) ne indică că nivelul de călcare respectiv a fost amenajat după demontarea liniei palisadei, dar înaintea umplerii şanţului de apărare (ne bazăm pe relaţia nivelului 2 cu umpluturile şanţului de apărare). C.12 reprezintă un schelet uman, depus în decubit dorsal, sesizat la adâncimea de 0,70 m faţă de nivelul de conturare. Orientarea este E-V cu capul spre V, privirea spre E. La picioarele acestuia au fost găsite cuie şi colţare din fier, detaliu ce ar putea sugera faptul că defunctul a fost depus într-un cosciug. Toate aceste date coroborate permit afirmaţia conform căreia avem de-a face cu mormântul unui creştin. În partea superioară a corpului (cap, umeri), scheletul a fost distrus de săparea şanţului canalizării Vidrighin (pentru cercetarea acestui aspect a fost practicată Caseta 1 cu dimensiunile de 1,45x0,75 m). În profilul vestic al secţiunii nu s-a observat însă nici o groapă, în care acesta să fi fost depus. Scheletul uman este depus practic pe partea superioară a nivelului 6, fiind suprapus în mod direct de nivelul 2, nivel ce şi distruge, cel mai probabil, groapa mormântului. Câtă vreme nivelul 2 este nivelul aferent amenajărilor pietonale de tip C.5, amenajări relaţionate cu începuturile construcţiilor din viitoarea Piaţă a Unirii şi datate în a doua jumătatea a sec. al XVIII-lea, putem afirma că acest moment este un terminus ante quem pentru această înmormântare. Dacă acceptăm că nivelul 6 corespunde momentului asediilor Timişoarei de la sfârşitul sec. al XVII-lea – începutul sec. al XVIII-lea (nivel „tăiat” de amenajarea liniei exterioare de fortificaţie a cetăţii turceşti), atunci ne putem permite să fixăm cronologic această înmormântare în prima jumătate a sec. al XVIII-lea, dar nu mai târziu de amenajarea nivelului 2. Nivelul 6 se constituie, în partea din spatele liniei de fortificaţie într-un strat format din cenuşă şi arsură, în exterior având aspectul unui nivel lutos de culoare cenuşie. Acest nivel, având în vedere că este suprapus în mod direct de nivelul 2 şi luând în considerare aspectul său din interiorul cetăţii turceşti, este considerat de noi ca fiind nivelul de călcare în perioada asediului de la 1716. Argumente conjuncturale pentru această datare sunt faptul că gropile palisadei „taie” acest nivel precum şi faptul că această linie de fortificaţie a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea. Nivelul 3 este un nivel cu grosimi variabile (între 0,80 şi 0,40 m), nivel pe care îl putem data cel mai probabil în secolul al XVII-lea. Această unitate stratigrafică are, cel mai probabil, rolul de a nivela zona din arealul nordic al liniei principale de fortificaţie. Afectarea sa de către gropile stâlpilor palisadei şi de către complexul C.26 (complex ce după formă şi material arheologic identificat este în mode cert o groapă rezultată în urma exploziei unei ghiulele în solul lutos din spatele liniei de fortificaţie) ne permite să avansăm ca terminus ante quem pentru acest nivel, momentul amenajării şi, să zicem, cel al folosirii liniei exterioare de fortificaţie a cetăţii turceşti a Timişoarei (i.e. debutul secolului al XVIII-lea). Nivelul 4 (inferior) al stratigrafiei de pe strada Muşat aparţine tot perioadei medievale. Singurul complex mai timpuriu, suprapus de acest nivel, este C.84, o fântână, de formă circulară în plan, conturată la adâncimea de 1,15 m faţă de nivelul de decapare. Diametrul gropii nu a putut fi estimat datorită faptului că groapa a fost afectată de mai multe complexe ulterioare. Adâncimea finală a complexului a fost de 2,30 m faţă de nivelul de conturare. Linia exterioară de fortificaţie a cetăţii turceşti a Timişoarei Linia de fortificaţie este compusă din şanţ de apărare şi palisadă, confirmând izvoarele istorice conform cărora sistemul este construit pe acest tipic. Singura diferenţă este faptul că distanţa dintre escarpa şanţului şi linia palisadei este mult mai mică în zona cercetată de noi comparativ cu planurile efectuate de inginerii austrieci. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că ductul secţiunii S.1/2015 „taie” linia de fortificaţie în zona bastionului Azig Paşa. Afirmăm acest lucru datorită direcţiei ductului liniei de fortificaţie cercetată de noi şi anume SV-NE. Pe geo-referenţierile avute la dispoziţie, putem observa că singura zonă în care sistemul de fortificaţie are această direcţie este exact latura exterioară a bastionului menţionat. Astfel putem spune că ductul străzii Sergent Constantin Muşat suprapune latura exterioară a acestui bastion şi nu colţul său de N-E. Aproximativ între metrii 24-28, şanţul de apărare prezintă un tronson adâncit (aici este atinsă adâncimea maximă a şanţului), plasat la un metru distanţă spre nord de escarpă. Din raţiuni care au ţinut în primul rând de securitatea muncii, dar şi de dorinţa de a avea suficient timp pentru documentarea profilelor stratigrafice, în caroul 14 şi 17 umplutura şanţului a fost cruţată, fiind ulterior săpată până la cota proiectului constructorului. Un alt aspect extrem de important este faptul că se poate afirma că şanţul de apărare aferent acestei linii de fortificare a fost săpat în solul terasei dispusă la nord de cursul Timişului Vechi. Argumentul cel mai solid pentru această concluzie este, pe lângă faptul că nivelurile 3 şi 4 observabile pe profilul vestic al secţiunii sunt tăiate de şanţul de apărare, intersecţia dintre C.50 (şanţ de apărare) şi complexele C.57, C.51, C. 52. Este foarte clar că săparea şanţului de apărare (şi totodată amenajarea liniei de fortificaţie) duce la distrugerea unor structuri de locuit reprezentate aici prin şanţul de fundaţie C.51 cu gropile de stâlp aferente C.57 şi C.53 (groapa de stâlp C.53 şi şanţul C.51 sunt tăiate de groapa de implementare stâlp palisadă C.33). Tehnica de săpare a şanţului de fundaţie şi a gropilor de stâlp (plasate pe baterii de fundare formate din ţăruşi bătuţi în pământ) sunt identice cu cele identificate pe latura de est a Pieţei Unirii, zonă în care au fost cercetate substrucţiile unora dintre clădirile vizibile pe planul Perrette, între cele două linii de fortificaţie (vezi Raport cercetare arheologică preventivă Timişoara-Piaţa Unirii şi Fig. 8 şi 23 din Opriş 2007). Singura diferenţă este că pe Strada Sergent Constantin Muşat, stâlpii de rezistenţă ai structurii de locuit lipsesc, detaliu ce indică scoaterea acestora în mod intenţionat. Un argument în plus pentru o datare târzie a acestei părţi a sistemul de apărarea a cetăţii turceşti a Timişoarei (1) , este faptul că linia palisadei taie nivelurile 3, 4 şi 6 (niveluri vizibile şi în faţa şi în spatele liniei de fortificaţie). Dacă analizăm relaţia dintre nivelurile de umplere a şanţului de apărare şi nivelurile 1 şi 2 vizibile la sud de linia de fortificaţie, la prima vedere şanţul taie şi aceste două niveluri. Aceste două niveluri suprapun însă gropile de stâlp aferente palisadei (C.33 şi C.34). Această situaţie are o explicaţie clară în modul de dispunere a nivelurilor de umplere a şanţului de apărare (vezi Fig. 12) care demonstrează o umplere a acestui şanţ dinspre nord spre sud, cu excepţia lentilelor L6, L7, L8 care sunt cu siguranţă plasate în şanţ dinspre sud. Lentila L.8 este de altfel singura care conţine material arheologic, toate celelalte lentile din şanţul de apărare fiind extrem de sărace din acest punct de vedere. Toate aceste aspecte ne oferă posibilitatea să afirmăm că umplerea şanţului de apărarea a fost făcută mai târziu de momentul amenajării nivelului 2 şi implicit complexului C.5. Analizând Fig. 27 din Opriş 2007, putem observa că în anul 1740 şanţul exterior în zona străzii Sergent Constantin Muşat era deja umplut, iar Domul catolic era construit. Astfel, acest an devine un terminus ante quem pentru complexul C.5 şi cele similare identificate în Piaţa Unirii, considerate ca fiind legate de construcţia Domului. Un element de datare foarte bun este descoperirea în lentila L.8 din C.50, în caroul 13 a unei cărămizi care poartă de ea marcat în relief anul 1716. Astfel, umplerea şanţului începe undeva la un moment post 1716 (practic după cucerirea Timişoarea de către Eugeniu de Savoya) şi se încheie înainte de 1740. În total au fost identificate 100 de complexe arheologice, dintre care 15 sunt relaţionate de amenajări edilitare efectuate între sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XXI-lea. Cu excepţia tronsonului cercetat din linia de fortificaţie a cetăţii turceşti cele mai reprezentative complexe ale zonei sunt şanţurile de fundaţie şi gropile de stâlpi ale unor structuri de locuit situate la nord faţă de linia principală de fortificare a cetăţii (Hauptwall), cercetată în Piaţa Unirii precum şi o serie de complexe de formă circulară în plan şi tronconică din punctul de vedere al geometriei în spaţiu, complexe ce conţin, majoritatea, vas/vase întregi/întregibile. Această ultimă categorie complexe, prin formă şi material arheologic, au fost interpretate ca şi fântâni/puţuri. Structurile de locuit menţionate au fost demontate (cel puţin unele dintre ele) o dată cu amenajarea liniei exterioare de fortificaţie, iar situarea lor extra-muros în raport cu linia principală de apărare (Hauptwall) ne determină sa le atribuim populaţiei creştine a Timişoarei secolului al XVII-lea. Bazat pe rezultatele obţinute în obiectivul Timişoara – Str. Sergent Constantin Muşat, a fost propusă eliberarea certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru tot ductul unităţii de cercetare S.1/2015 precum şi al casetelor C1 şi C2, cu excepţia zonelor prezentate mai jos la paragraful ulterior, zone în care cercetarea arheologică a mers până la cota necesară proiectului de reabilitare a străzii actuale. Propunerile privind conservarea unor perimetre cercetate arheologic până la cota de siguranţă a muncii În umplutura şanţului de apărare a cetăţii turceşti, cu scopul de a evita prăbuşirea pereţilor unităţii de cercetare, au fost păstraţi doi martori cu dimensiunile de 2x2 m în carourile 14 şi 17. Aceşti martori au fost săpaţi la final până la cota dorită de constructor. Pe zonele ocupate de cei doi martori de la adâncimea de 1,90 m faţă de nivelul spaţiului pietonal până la cota sterilului a fost propusă conservarea in situ a acestor două zone. Propuneri legate de conservarea, protejarea şi valorificarea ştiinţifică şi educaţională a descoperirilor arheologice din Piaţa Unirii A. Marcarea în pavaj a liniei fortificaţiei otomane. B. Panouri explicative bilingve (română, engleză), amplasate în zona liniei de fortificaţii şi a şanţului de apărare. C. Realizarea unui portal e-learning dedicat Pieţii Unirii.
Bibliografie: