Timişoara | Punct: Piaţa Unirii | Anul: 2015
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2015
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Perioada modernă; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Neatribuit; Domestic; Apărare (construcţii defensive); Civil;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare fortificată; Aşezare urbană; Cetate; Amenajare/construcţie;
Cod RAN:
| 155252.06 |
Județ:
Timiş
Unitate administrativă:
mun. Timişoara
Localitate:
Timişoara
Punct:
Piaţa Unirii
Sector:
Centru istoric
Localizare:
| 155252.06 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Szentmiklosi | Alexandru | responsabil | Muzeul Banatului, Timişoara |
| Diaconescu | Dragoş | participant | Muzeul Banatului, Timişoara |
| Bălărie | Andrei | participant | Muzeul Banatului, Timişoara |
| Georgescu | Andrei | participant | Muzeul Banatului, Timişoara |
| Leonti | Iulian | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Harnischfeger | Cristine | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
Raport:
În cadrul proiectului „Reabilitarea spaţiilor publice din centrul istoric al Municipiului Timişoara”, Muzeul Banatului a efectuat în Piaţa Unirii cercetări arheologice preventive care au fost finalizate în data de 16 august 2014. Ulterior, pe latura vestică a pieţei, constructorul a coborât sub cota de fundaţie a proiectului (-0,65 m), dezvelind baza valului de pământ care a format zidul de incintă a cetăţii Timişoara, în perioada stăpânirii otomane (Pl. 1/1-2). Ca urmare a sesizării şirului de stâlpi care au format structura de rezistenţă a valului de pământ, DJC Timiş a solicitat Muzeului Banatului reluarea cercetărilor arheologice preventive pentru descărcarea de sarcină arheologică a vestigiilor arheologice afectate. A doua campanie de cercetări arheologice preventive de la obiectivul Timişoara - Piaţa Unirii a demarat în 9 decembrie 2014 şi a fost finalizată pe data de 23 ianuarie 2015.
Perimetrul iniţial al cercetării arheologice (secţiunea S.III.B) a fost de 149 m2. Secţiunea arheologică a avut, iniţial, o lungime de 34,25 m şi 4,35 m lăţime. Deoarece umpluturile moderne de pământ ale pieţei prezentau un risc major de surpare, în baza informărilor oficiale făcute de specialiştii proiectului, cercetarea arheologică a fost restrânsă succesiv, pentru a se evita afectarea fundaţiilor clădirilor istorice de pe latura vestică a pieţei precum şi a infrastructurii de apă potabilă a cartierului Cetate.
Noile cercetări arheologice preventive din Piaţa Unirii au completat, în mod substanţial, informaţiile ştiinţifice privind atât tehnica de construire a zidului de incintă a cetăţii Timişoara cât şi a amenajării pieţei, în sec. al XVIII-lea.
Zidul de incintă a fost construit din depuneri succesive de pământ şi lut, confirmând descrierile făcute de către Henrik Ottendorf(1), Evliya Çelebi(2) şi Tutovicz János(3).
Cele trei escarpe surprinse în secţiunea S.III.B (Pl. 11/1) au corespuns cu escarpele surprinse în secţiunea S.lll, din prima campanie de cercetări arheologice preventive (2014). Escarpele I şi II care corespund unor perioade istorice anterioare asediului din 1716 au fost formată din câte două şiruri paralele de trunchiuri de copaci (probabil, stejar), cu diametrul de 0,15 m - 0,24 m. Aceste trunchiuri au avut vârful ascuţit, fiind bătuţi în şanţuri de fundaţie.
Cea de-a treia escarpă a vechiului val de pământ din perioada otomană a fost ultima reparaţie de dinaintea asediului din 1716. Din această reparaţie, a fost surprins un singur şir de trunchiuri de copaci. Conform hărţii din lui Ostertag Heinrich, tirul artileriei habsburgice a fost concentrat pe latura nordică a cetăţii Timişoara, identificată, în prezent, cu zona Pieţei Unirii. Urmele acestui bombardament au fost surprinse şi arheologic.
Pe baza artefactelor arheologice descoperite în lutul şi pământul adus pentru amenajările succesive ale escarpei zidului de incintă, s-a putut constata faptul că cetatea otomană a avut trei reparaţii majore şi mai multe intervenţii punctuale, de reparare sau de consolidare a structurii de rezistenţă a valului de pământ. Aceste reamenajări ale escarpei au avut loc în decursul sec. XVI-XXVIII. în ceea ce priveşte reparaţiile punctuale, nu ar fi exclus ca acestea să fi fost rezultatul evenimentelor militare de la sfârşitul sec. XVII când. în cadrul evenimentelor militare din anul 1716, latura nordică a cetăţii a fost bombardată de artileria habsburgică, urmele bombardamentului fiind surprinse şi în secţiunea S.III.B.
În completarea informaţiilor obţinute în cursul cercetărilor arheologice preventive din 2014, în cadrul celei de-a doua campanii, a fost confirmat faptul că după cucerirea Timişoarei, habsburgii au reparat şi reutilizat cetatea de pământ. Baza valului de pământ care a format zidul de incintă a fost lăţit aprox. 4 m, fiind protejată de o escarpă solidă, din trunchiuri de stejar. Escarpa a IV-a valului de pământ a fost făcută din trunchiuri masive de copaci de aprox. 0,30 m în diametru, dispuse orizontal. Fixarea escarpei s-a făcut cu ajutorul unor trunchiuri masive de copaci (foarte probabil, de stejar). Aceştia au fost ciopliţi la vârf şi bătuţi în albia îngustată a braţului de râu care a protejat latura nordică a cetăţii Timişoara.
După demararea lucrărilor de construcţie a fortificaţiei bastionare de tip Pagan(4), în 1732(5), vechea cetate de pământ a Timişoarei a fost dezafectată definitiv. Construirea catedralei episcopale romano-catolice (1736-1771)(6) a determinat şi amenajarea urbanistică a zonei în care a existat zidul de incintă. La amenajarea pieţei care urma să deservească procesiunile religioase din faţa catedralei episcopale romano-catolice, valul de pământ a fost nivelat, în prezent, păstrându-se doar baza acestuia. Din această cauză, în lipsa unor evidenţe stratigrafice clare, unele reamenajări şi reparaţii ale fortificaţiei sunt greu de precizat.
În secţiunea S.III.B nu au fost dezvelite vechile amenajări pietonale ale pieţei, surprinse pe laturile de nord, sud şi est a pieţei însă, în afara perimetrului de cercetare arheologică, la marginea trotuarului actual, în decaparea făcută de constructor au fost dezvelite vechile canalizări ale Timişoarei. Aceste conducte se datează la sfârşitul sec. XIX - începutul sec. XX. Alături de conducta canalizării „Vidrighin”, introdusă la aprox. 4 m adâncime, pe latura vestică a Pieţei Unirii (cel mai probabil, în 1910), a fost descoperită partea inferioară unei conducte de beton de aprox. 0,40 m, care a făcut parte din reţeaua de canalizare a oraşului, la începutul sec. XX. Marcajele în relief de pe exterior indică ca şi fabricant pe Goldstein Fülöp, cunoscut fabricant de ciment din Timişoara. La est de această conductă a fost dezvelită vechea ţeavă de canalizare a oraşului, introdusă de Stan Vidrighin.
Artefactele arheologice descoperite în S.III.B, în special ceramică, artefacte din fier şi piele) se datează, în marea lor majoritate, în perioada otomană. în pământul de umplutură din amenajarea escarpei IV (reparaţia habsburgică) a fost descoperit o monedă fragmentară veneţiană din aur (un zecchino, posibil Andrea Gritti, 1523-1538). Poziţia secundară în care s-a aflat moneda nu permite utilizarea ei ca şi argument de datare însă, contribuie la informaţiile privind relaţiile comerciale pe care le avea Timişoara la sfârşitul evului mediu.
La analizarea cercetărilor arheologice preventive, trunchiurile de copaci rămaşi in situ, au fost conservaţi în baza soluţiei tehnice formulate de specialişti. La final, trunchiurile de copaci care au format cele patru escarpe a fost acoperite cu pământ din acelaşi nivel, iar mai apoi, acoperiţi cu geotextil.
Bibliografie:
Note:
1.
1. Ottendorf 2006.
2. Călători stră/n/...19^6, 494-503.
3. Feneşan 2014, 295-299.
4. Capotescu 2008, 141.
5. Opriş 2007, 70.
6. Buruleanu-Medeleţ, 2004, 25; după M. Opriş şi M. Botescu, catedrala a fost finalizată în 1774 (Opriş-Botescu, 2014, 54).