Timișoara | Comuna: Municipiul Timișoara | Judeţ: Timiș | Punct: Castelul Huniade | Anul: 2021
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raportul de cercetare de la Timișoara, jud. Timiș Punct: Castelul Huniade
Anul cercetarii:
2021
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Tipuri de sit:
Castel;
Cod RAN:
| 155252.09 |
Județ:
TIMIŞ
Unitate administrativă:
MUNICIPIUL TIMIŞOARA
Localitate:
TIMIŞOARA
Punct:
Castelul Huniade
Localizare:
| 155252.09 |
Lista Ilustrațiilor - 15
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Tănase | Daniela | responsabil | Muzeul Național al Banatului - Timișoara |
| Flutur | Alexandru | participant | Muzeul Național al Banatului - Timișoara |
| Köpeczny | Zsuzsanna | participant | Muzeul Național al Banatului - Timișoara |
Raport:
În cursul anului 2021, din primăvară până în luna decembrie, cu intermitenţe, au avut loc cercetări arheologice preventive în curtea Castelului Huniade din Timişoara, monument istoric care adăposteşte în prezent Muzeul Naţional al Banatului. Cercetările au fost prilejuite de execuţia proiectului de restaurare și punere în valoare a donjonului construit la începutul secolului al XIV-lea, situat în curtea interioară a Castelului Huniade.
Donjonul a fost descoperit în cursul săpăturilor arheologice efectuate în anul 2009 şi se datează la începutul secolului al XIV-lea, pe baza stratigrafiei, a artefactelor, precum şi a analogiilor cu construcţii similare din epoca medievală, de pe teritoriul regatului Ungariei medievale sau chiar al Europei Centrale[1].
Obiectivul cercetărilor arheologice preventive din 2021 a fost descărcarea de sarcină arheologică a unei suprafeţe limitate din jurul donjonului unde urmează să fie construit un zid de sprijin pentru protejarea malurilor. Astfel, s-au trasat două secţiuni, una pe latura vestică a donjonului, orientată N-S, notată S21, cu lungimea de 16,50 m și lățimea de 3,15 m în partea nordică, pe o lungime de 4,40 m spre sud, și între 3-15-3,30 m în rest, iar pe latura sudică a fost trasată secţiunea notată S22, orientată E-V, cu lungimea de 12,20 m și lățimea de 1,80 la capătul vestic și 2,20 m la capătul estic. Cele două secţiuni sunt adiacente pe latura vestică a S22, respectiv pe latura estică a S21, caroul 7.
Stratigrafia generală a săpăturii constă în stratul vegetal, până la o adâncime de aproximativ -0,25 m, față de nivelul actual de călcare. Sub stratul vegetal sunt straturi şi gropi de moloz şi dărâmătură din epoca modernă şi cea contemporană, în care apar reţele de ţevi de metal, conducte de beton şi canale din cărămidă pentru paratrăsnet. De menționat este faptul că pe traseul secțiunii S21 se află bazinul de beton al unei fântâni arteziene care a funcționat în anii ‘50 - ’60 ai secolului XX și un cămin de racordare a apei pentru aceasta. Așadar, curtea interioară a Castelului Huniade a suferit numeroase transformări de-a lungul timpului, ceea ce a dus pe alocuri la bulversarea serioasă a urmelor de locuire din epoca medievală.
Intervențiile moderne suprapun structuri construite şi secționează niveluri de locuire din epoca medievală (secolele XIV-XVI). Dintre acestea unele au fost totuși păstrate parțial în secțiunea S21, iar în secțiunea S22 s-a găsit doar palisada și șanțul de apărare ce țin de faza timpurie de funcționare a donjonului. De altfel, aceste elemente reprezintă și ultimul nivel de locuire reperat, sub care apare un pământ galben-maroniu, steril arheologic, care a fost identificat la circa 2-2,30 m față de nivelul actual de călcare, în zona palisadei și la 2,70 m în zona escarpei șanțului de apărare. Șanțul de apărare a fost găsit de-a lungul profilului vestic al S21, în colțul de sud-vest al suprafeței cercetate, unde S21 și S22 sunt adiacente, precum și de-a lungul profilului sudic al S22. Donjonul avea și un șanț de implementare a stâlpilor situați pe partea interioară a palisadei, găsit parțial înspre colțul său de sud-vest, în partea de est a secțiunii S21.
Se cuvine menţionat faptul că au fost intersectate şi mici porţiuni din secţiunile cercetate arheologic în anii anteriori, respectiv secţiunea S14/2011 în partea de vest a secţiunii S21 şi secţiunea S18/2013, pe latura sudică a secţiunii S22. Pe traseul secţiunii S21, în partea sa de est, se află o fântână de cărămidă din epoca modernă, a cărei groapă de construire a fost reperată în carourile 4-6. Această groapă este secţionată parţial de o altă groapă în care sunt schije de ghiulea din fier, formată probabil în urma bombardamentelor din timpul revoluţiei de la 1848-1849, când Timişoara a fost asediată de armata revoluţionarilor maghiari. Această situaţie ne relevă faptul că fântâna, descoperită în timpul săpăturilor din anul 2009, a fost construită anterior jumătăţii secolului al XIX-lea. Hărțile orașului de la finalul secolului al XVIII-lea și începutul veacului următor, cu reprezentarea rețelelor de canalizare și alimentare cu apă, confirmă acest lucru.
La profilul vestic al secțiunii S21, carourile 6-7, la o adâncime de 1,10 m față de nivelul actual de călcare, a fost găsită o altă fântână din cărămidă, care a putut fi cercetată parțial (Fig. 1). Aceasta are o formă rotundă, cu diametrul în interior de 1,50 m și ghizdurile cu lățimea de cca 0,30 m, iar de la profilul vestic spre est ea a fost surprinsă pe o lungime de 0,88 m. Fântâna are talpa fundației la adâncimea de 2,40 m, zidăria fiind mai neîngrijită în partea sa inferioară. Groapa fântânii secționează nivelurile de locuire medievale și are o lățime de 0,90 m, în jurul fântânii.
În secţiunea S21, în partea sa de nord, a fost descoperită o porţiune dintr-o construcţie de cărămidă zidită cu mortar, la adâncime de aproximativ 0,40 m față de nivelul actual de călcare. Se pare că este capătul de răsărit al unei clădiri anexă descoperită în anii 2008 și 2011[2]. Această clădire a fost construită destul de neglijent, fundaţia şi elevaţia prezintă neregularităţi, cărămida este friabilă, prost arsă, iar mortarul este albicios, sfărâmicios; încăperea are un acces cu lățimea de 1 m pe latura de est, înspre capătul nordic, precum şi un acces pavat cu cărămidă pe partea de sud, prevăzut cu o treaptă, surprinsă în S21 pe o porțiune de 0,68 m (Fig.2-4). Acesta din urmă reprezintă pragul unei uşi. De remarcat este faptul că această clădire este adosată zidului de incintă al castelului, edificat în secolul al XIV-lea, și aparține fazei constructive a secolelor XV-XVI[3] (Fig.5). Zidul are grosimea de 0,52 m în partea de est şi de 0,76 m în partea de sud.
Deosebit de interesant este faptul că această încăpere are în interiorul său un zid prăbuşit, care a făcut parte din turnul de colț nord-vestic al donjonului angevin, astfel că aparent această construcţie a fost ridicată peste această zidărie (Fig.6-7). Cel mai probabil această încăpere a fost un atelier, partea sa vestică fiind cercetată în anul 2011.
În interiorul construcţiei au apărut indicii cu privire la funcţionalitatea acestui spaţiu. Astfel, pe jumătatea sa de vest surprinsă în secţiunea S21, există o podea de cărămidă, la o adâncime de 0,80 m faţă de nivelul actual de călcare, dispusă ordonat, compusă din cinci asize, care suprapune zidul prăbuşit al turnului de nord-vest al donjonului (Fig.8). Sub aceasta este un strat subțire de lut de culoare galben-verzui, care reprezintă probabil o nivelare necesară construirii podelei din cărămidă. La est de această podea, s-a găsit un pavaj neregulat, compus din cărămizi şi piatră de râu, care se opreşte în molozul care mărginea zidul prăbuşit. Se prea poate ca după prăbușirea zidului donjonului, curtea să fi fost pavată cu pietre de râu și cărămidă, iar mai apoi s-a construit încăperea care a fost folosită ca atelier. Pavajul din piatră pare a se opri în zidul prăbușit. Printre pietrele pavajului s-au găsit multe oase de animale, ceea ce înseamnă că la un moment dat aici a fost un spațiu în care se aruncau resturi, probabil o parte a curții din preajma unei bucătării.
Toată această zonă unde nivelul de călcare era destul de neîngrijit, a fost acoperită de la aproximativ 0,55 m adâncime față de nivelul actual de călcare, cu un strat de arsură neagră, cu multă funingine şi arsură nisipoasă, sticloasă chiar, de culoare galben-maronie, care pe alocuri s-a format într-o crustă tare, și care deasupra podelei de cărămidă a avut o grosime de 10-15 cm. Aceste straturi de amenajare trec şi peste nivelul pragului de acces din peretele estic. Posibil ca această încăpere să fi fost un atelier, dat fiind crusta de arsură şi pavarea destul de neîngrijită în partea sa de est, precum și rebuturile de turnare a bronzului, găsite atât în interior, cât și în exteriorul clădirii.
La sud de această construcţie, unde se afla curtea interioară a castelului medieval, în moloz, la adâncimea de 0,85 m față de nivelul actual de călcare, a apărut o monedă de la începutul secolului al XVI-lea, un dinar din argint emis în anul 1531 de Ferdinand I (1527-1562). Exact în același perimetru, sub moloz, la o adâncime de 1,22 m, s-a găsit un pavaj de cărămizi și pietre (Fig.9). Cu toate că moneda a fost găsită într-un strat de moloz, aceasta indică faptul că în prima jumătate a secolului al XVI-lea construcția de cărămidă exista, dar și faptul că în acea perioadă a avut loc o distrugere în curtea castelului. Sub acest strat de moloz apare un mortar de culoare albicioasă, cu mult var în compoziție și fragmente de cărămidă, un strat probabil legat de construirea zidului de cărămidă, anterior secolului al XVI-lea. De aici se poate trage concluzia că această încăpere a existat mai înainte, fiind edificată probabil în cursul secolului al XV-lea, când în urma unui eveniment tragic (cutremur?), din donjon au căzut bucăţi de zid. La această concluzie se adaugă descoperirea unei monede în interiorul clădirii, emisă în timpul lui Sigismund de Luxembourg (1387-1437), în pământul afânat amestecat cu cenușă, înspre zidul sudic, foarte aproape de pavajul din cărămidă, la o adâncime de 0,95 m față de nivelul actual de călcare.
Un alt fapt deosebit de interesant este că această construcţie suprapune un cuptor din cărămidă de formă rotundă, de dimensiuni apreciabile, cercetat în anul 2011, din care în secţiunea S21 a fost găsită o porţiune mică (Fig.10-11). Acest cuptor a avut un postament de cărămidă, deasupra căruia este un lut galben, nisipos, cu grosimea de 5-6 cm. Deasupra postamentului s-a găsit arsură neagră, acoperită ulterior cu lut, peste care s-a făcut din nou focul. Tot cu lut galben au fost lipite şi cărămizile cuptorului. Nivelul de funcționare al cuptorului a fost compus din arsură de culoare neagră și cenușă, amestecate cu oase de animale și fragmente ceramice. Probabil că şi arsura şi lutuiala de pe postament să fie legate de folosirea cuptorului.
Conform observațiilor din 2011 și a descoperirilor monetare din jurul lui, cuptorul a funcţionat cândva la finalul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea, în timpul regelui Sigismund de Luxemburg[4]. În orice caz, a fost construit după astuparea şanţului de apărare al donjonului, când palatul şi zidul de incintă de pe latura nordică existau deja împreună cu nivelurile de pavaj aferente, identificate în straturile de bază, și înainte de construcţia cu podea parţială de cărămidă.
Lângă cuptor, înspre sud, la adâncimea de 1,55 m, faţă de actualul nivel de călcare, a fost găsită o vatră deschisă, înconjurată de cărămizi, din care s-au găsit bucăţi cu grosimea de 5-7 cm, precum şi multă arsură neagră şi cenuşă în care apar fragmente ceramice, oase de animale şi obiecte de fier. Această vatră a funcţionat anterior cuptorului din cărămidă şi a fost lutuită în mod repetat, probabil pentru a fi reparată, iar deasupra straturilor de nivelare s-a făcut din nou focul. După ce nu a mai fost folosită, această vatră a fost căpăcuită cu un strat de lut galben deasupra căruia a fost construit cuptorul.
Această vatră cu faze succesive de folosire a fost aşezată pe un pământ lutos, gălbui, amestecat cu pigment de cărbune, sub care este un strat de pământ nisipos, verzui, probabil un lut adus ca să se amenajeze un nivel de călcare. Sub acesta apare un strat de pământ de culoare gălbuie, nisipos, amestecat cu fragmente de cărămidă şi mortar, în care apar fragmente ceramice şi oase de animale, foarte probabil nivelul de construcţie al donjonului, reperat la circa 1,80 m faţă de nivelul actual de călcare şi care ajunge până la adâncimea de 1,90-2,05 m. Sub acesta apare un pământ gălbui-maroniu, nisipos, steril arheologic, care reprezintă panta naturală a şanţului de apărare.
Un pavaj din piatră amestecat cu cărămizi, aparent cu mai multe faze de refacere a fost găsit spre sud, la o adâncime de circa 1,65 m față de nivelul actual de călcare, și pare a fi contemporan cu perioada de funcționare a cuptorului, fiind la aproximativ aceeași adâncime.
Pe suprafața aflată la sud de clădirea de cărămidă și de cuptor, suprapuse de acestea, între 1,70-2 m adâncime, au fost identificate mai multe faze de amenajare a pavajului curții castelului, din bucăți de cărămidă și mortar, ce se datează în secolul al XIV-lea. De pe aceste suprafețe au fost recuperate cantități semnificative de fragmente ceramice de caolin, provenind de la vesela de masă fină utilizată în această perioadă.
La profilul de vest al secţiunii S21, caroul 4, la adâncimea de 2 m faţă de nivelul de călcare actual a apărut o groapă de formă rectangulară, căpăcuită cu un strat de arsură neagră în care au fost găsite mai multe verigi de fier de aceeași dimensiune, realizate din sârma subtire, posibil de cămasă de zale şi vârfuri de săgeată şi de arbaletă. Marginile gropii sunt înconjurate de 6 asize de cărămidă aşezate pe cant şi o piatră de râu, prinse cu lut, iar în interior are cărămizi prăbuşite, care sunt de aceleaşi dimensiuni cu cele din turnul donjonului (8-9 cm grosime), dar şi cu cele ale zidului de incintă și ale zidului donjonului (5-7 cm grosime). Despre această groapă s-a presupus că ar fi o fântână cu ghizduri amenajate din cărămidă, mai apoi astupată cu cărămizi şi o piatră mare de râu (Fig.12). Groapa ajunge până la adâncimea de 3,70 m faţă de nivelul actual de călcare, însă nu s-a ajuns la pământul steril din cauza pericolului de prăbuşire a profilului secţiunii; are pe axa N-S lungimea de 0,90 m, iar pe axa E-V a fost cercetată parțial, pe o lungime de 0,70-0,80 m. În pământul de umplutură al gropii, amestecat cu pigment de mortar, de cărbune şi de chirpici, au fost găsite multe fragmente ceramice, oase de animale, câteva verigi şi cuie de fier şi două pietre rotunjite, de tuf vulcanic, probabil de la o râşniţă. Groapa a fost săpată în escarpa șanțului de apărare, dezafectat la data amenajării ei. Pe baza stratigrafiei ea este contemporană cu cuptorul aflat în vecinătatea ei, puțin mai la nord.
O altă groapă, asemănătoare acesteia ca formă, dar amenajată cu lemn pe margini a apărut la profilul estic, la cca 2,25 m spre sud-est, de presupusa fântână. Spre fundul acesteia, la o adâncime de cca 2,70 m faţă de nivelul actual de călcare a apărut o aglomerare de cărămizi aruncate, la fel ca în groapa precedentă. Această a doua groapă a fost cercetată parţial în anul 2009. Funcţionalitatea acestor gropi rămâne o necunoscută, deşi este posibil să fi fost o fântână (cea din profilul vestic) și o groapă/latrină (?) (cea din partea estică).
Groapa de construcţie a fântânii din epoca modernă, găsită în anul 2009, secţionează o groapă de formă poligonală conturată la circa 2,05 m faţă de nivelul actual de călcare, în pământul galben, steril. Pământul de umplutură este de culoare negricioasă, amestecat cu pigment de mortar, fragmente de cărămizi şi de piatră. Funcţionalitatea acesteia nu a fost stabilită, posibil să fie tot o fântână sau o pivniţă (?).
În epoca modernă, au avut loc amenajări ale curţii, fapt relevat de pavajul de cărămidă, găsit în faţa construcţiei de cărămidă, la adâncimea de aproximativ 0,70 m faţă de nivelul actual de călcare. Tot de epoca modernă este legată fântâna din cărămidă, cercetată în anul 2009, a cărei groapă de construire a apărut în secţiunea S21, carourile 3-4, precum şi fântâna de formă rotundă, din cărămidă, dezvelită parţial, mai spre sud, la profilul vestic.
În secţiunea S22 nu au fost surprinse structuri zidite din epoca medievală sau modernă, ci doar şanţul de apărare şi palisada care înconjurau donjonul (Fig.13). Acest fapt este explicabil în condiţiile în care, potrivit cercetărilor anterioare, ne aflăm pe latura de sud a donjonului într-o zonă a curții palatului din secolele XV-XVI, unde nu au fost construite clădiri ulterior umplerii şanţului de apărare. În pământul de umplutură, de culoare neagră, al şanţului de apărare au fost găsite pietre de râu. Straturile medievale târzii şi cele din epoca modernă au fost bulversate în secolul XX de canalele pentru paratrăsnet şi de sistemul de canalizare care colectează apa pluvială de pe panta dinspre curte a acoperişului Castelului Huniade.
Un rezultat remarcabil al acestor săpături arheologice este reprezentat de descoperirea sistemului de fortificare al donjonului, care constă într-un zid de pământ cu o palisadă din lemn dublată de un șanț de apărare exterior (Fig.14-15). Palisada a fost construită din stâlpi și pari din lemn, care întăresc un val de pământ nisipos, de culoare galben-maronie. Șirul de stâlpi de lemn este mai dens pe latura de vest a donjonului și în colțul său de sud-vest și ceva mai rar pe latura de sud. Stâlpii și parii sunt de diverse mărimi, cu un diametru de 10-25 cm, între care se remarcă totuși un stâlp gros, de 0,60 m diametru, situat exact în colțul de sud-vest al fortificației.
S-a observat că fortificația a avut două faze de construire, una în care structura de lemn a fost constituită din mai mulți pari de dimensiuni mai reduse, bătuți la distanță mai mică unii de alții. Mai apoi, într-o a doua fază de construire, mai degrabă de reparare, în colțul de sud-vest al donjonului a fost implementat un stâlp gros înconjurat de o baterie de pari, bătuți în pământ și întăriți cu cărămidă mărunțită. Acest strat de cărămidă mărunțită se regăsește și pe latura de vest a donjonului, fapt care ne relevă o reconstruire a palisadei, o întărire și reparare a sa. Stâlpul pare să marcheze un element esenţial al fortificaţiei, posibil zona de acces.
În anii 2011 și 2013, în cadrul secțiunilor S14 trasată pe latura vestică a donjonului, perpendicular pe acesta, și S18, trasată perpendicular pe latura sudică a donjonului, la o distanță de aproximativ 4-5 m de acesta, au fost descoperite traseele unui alt zid de palisadă și al unui șanț de apărare, ulterioare celui descoperit acum în imediata apropiere a donjonului[5]. Conform observațiilor contextului arheologic și pe baza descoperirilor ceramice se poate aprecia că aceste faze de lemn și pământ se datează cel puțin în secolul al XIII-lea, urmând ca analizele probelor de cărbune prelevate să lămurească acest detaliu. Este posibilă și existența unei faze de lemn a donjonului care să fi fost contemporană măcar cu prima fază a fortificației de lemn, acest lucru însă nu poate fi verificat, donjonul de cărămidă suprapunând eventualele urme ale unei prime construcții de lemn[6].
Structurile construite descoperite, construcția de cărămidă care adăpostea probabil un atelier și fântâna de la profilul vesti al secțiunii S21, vor fi păstrate in situ, proiectul de restaurare şi punere în valoare a donjonului fiind adaptat noilor realităţi.
Bibliografie:
1. Kopeczny (2012), Zsuzsanna Kopeczny, Timişoara-Castelul Huniade, CCA 2011, (2012), 258-259.
2. Kopeczny (2012a), Zsuzsanna Kopeczny, A temesvári Hunyadi-kastély és 2011. évi régészeti Kutatása, Castrum 15 (2012), 87-95.
3. Kopeczny (2013), Zsuzsanna Kopeczny, Reşedinţa regală medievală de la Timişoara, Analele Banatului S.N. 21, 2013, 211-231.
2. Kopeczny (2012a), Zsuzsanna Kopeczny, A temesvári Hunyadi-kastély és 2011. évi régészeti Kutatása, Castrum 15 (2012), 87-95.
3. Kopeczny (2013), Zsuzsanna Kopeczny, Reşedinţa regală medievală de la Timişoara, Analele Banatului S.N. 21, 2013, 211-231.
Note:
1.
Kopeczny 2013, 216
2.
Kopeczny 2012a, 93.
3.
Kopeczny 2012, 258; Kopeczny 2012a, 93.
4.
Kopeczny 2012a, 93.
5.
Kopeczny 2013, 217.
6.
Kopeczny 2013, 217-218