Tauţ | Judeţ: Arad | Punct: La cetate | Anul: 2001
CC BY-SA 4.0 Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Hügel | Peter | participant | Complexul Muzeal Arad |
| Pascu Hurezan | George | participant | Complexul Muzeal Arad |
| Rusu | Adrian Andrei | participant | Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
Raport:
Punctul "La Cetate" (sau "Cetatea Turcească"), un mamelon acoperit cu o bogată vegetaţie de talie medie (de fapt, o livadă căzută în paragină), se află la cca 1 km în stânga pârâul Cigher, la limita S-V a comunei Tauţ. Deja în 1892 sunt semnalate ruinele şi lucrările de fortificaţie existente aici. Predecente arheologice nu sunt cunoscute.
Am început investigaţia arheologică prin defrişarea terenului, acoperit cu o bogată vegetaţie de talie medie, şi cu ridicarea topografică. Astfel am putut constata că se păstrează foarte bine urmele celor două şanţuri şi valuri care în zona de E şi S-E se întretaie formând două insule.
Elementele de fortificaţie închid un platou aprox. rectangular, cu o suprafaţă de 0,2 ha. Pe latura nordică a acesteia se păstrează un segment de 25 m lungime din zidul de incintă. La nivelul solului, incinta mai poate fi recunoscută pe laturile de E şi S. În sectorul nordic zidul este conservat până la o înălţime maximă de 1,70 m, din care cca. 1 m reprezintă elevaţia, marcată printr-o crepidă care măreşte grosimea construcţiei de la 1 la 1,10 m.
La 14 m S de faţa exterioară a incintei, se poate distinge, la nivelul solului, ductul unui alt zid pe direcţia V - E. Spre E, acesta pare că descrie un umăr de altar, iar la cca. 10 m S se poate distinge zidul de închidere a navei.
În interiorul construcţiei au fost depistate trei sondaje recente executate de căutători de comori. Acestea au răscolit două morminte de maturi şi au scos la lumină o podea de cărămidă aşezată pe un pat de mortar. Cu ocazia unor lucrări de extragere de piatră de construcţie, efectuate în secolul XIX, au fost deranjate alte morminte, acreditând, atunci, ideea existenţei unui osuar în această zonă.
Puţinele fragmente ceramice ieşite la iveală cu ocazia lucrărilor executate de noi se înscriu în categoria ceramicii comune databile în sec. XIV - XVI. La acestea se adaugă altele, similare, găzduite de muzeul şcolar din comună, împreună cu câteva fragmente de cahle din sec. XV - XVI.
Pe baza datelor preliminare obţinute până acum, se poate afirma că în acest punct s-a aflat un complex ecleziastic, dublat sau urmat în timp de o nouă amenajare cu spaţii rezidenţiale. Se poate afirma cu toată certitudinea că locul a fost utilizat cel puţin până în secolul al XV-lea.
Bibliografie: