Tătărăştii de Sus | Judeţ: Teleorman | Punct: La ziduri | Anul: 2006
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2006
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă; Monumente - Restaurare;
Epoci:
Evul Mediu; Monumente Restaurare; Perioada modernă;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată;
Cod RAN:
| 154674.01 |
Județ:
Teleorman
Unitate administrativă:
Tătărăştii de Sus
Localitate:
Tătărăştii de Sus
Punct:
La ziduri
Localizare:
| 154674.01 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Iosipescu | Raluca-Georgeta | participant | Institutul Naţional al Monumentelor Istorice |
| Mehedinţeanu | Constantin | participant | Institutul Naţional al Monumentelor Istorice |
| Mihai | Daniela | participant | Institutul Naţional al Monumentelor Istorice |
| Sandu | Ciprian | participant | Institutul Naţional al Monumentelor Istorice |
| Ţânţăreanu | Ecaterina | participant | Muzeul Judeţean Teleorman |
Raport:
Cercetările arheologice s-au desfăşurat în perioada 12.07.-21.07.2006, fiind demarate în vederea obţinerii datelor arheologice pentru proiectul de restaurare realizat de S.C. Proiect Argeş S.A. Situl arheologic “Curtea întărită a Bălăcenilor”, se află în localitatea Tătărăştii de Sus, jud. Teleorman, pe malul stâng al râului Teleorman, la 60 km de Piteşti, pe traseul şoselei Piteşti-Alexandria. Situl arheologic este situat în centrul localităţii, pe un vechi drum comercial ce făcea legătura între Dunăre şi munţi.
Satul Tătărăştii de Sus este atestat documentar pentru prima dată în anul 1538. Boierii Bălăceni, proprietari de moşie în aceste locuri, sunt menţionaţi mult mai târziu, spre sfârşitul sec. al XVIII-lea, prin şetrarul Ioniţă Bălăceanu. Deşi începuturile lucrărilor de edificare a curţii rămân aproape necunoscute, este sigur că ele au fost terminate de Zoiţa Bălăceanu înainte de 1798, când îşi îngroapă soţul, pe Anghelache Amiras, în biserica de la Tătărăştii de Sus. Mai târziu, în anul 1817, ea cedează drepturile de proprietate asupra curţii de la Tătărăştii de Sus lui Ştefan Bellu, cu condiţia îngrijirii lor şi a unei rente pentru donatoare. Neîndeplinirea condiţiilor de către epitrop va conduce la un şir de procese cu moştenitorii Zoiţei şi colateral la degradarea şi ruinarea acestei reşedinţe boiereşti.
Curtea de la Tătărăştii de Sus, corespunzătoare programului arhitectonic al epocii, se prezintă ca un ansamblu unic, ridicat după un plan închegat, perfect axat, care integrează atât locuinţa şi acareturile, cât şi biserica şi turnul-clopotniţă. Din păcate, deşi încă se prezintă ca un ansamblu de arhitectură monumental, starea de conservare este destul de precară, astfel încât turnul-clopotniţă este ameninţat cu prăbuşirea. Celelalte elemente ale ansamblului suportă urmările nefaste ale lipsei de întreţinere, precum şi a unei degradări continue, din cauza lipsei unei restaurări recente.
Ansamblul “Curtea întărită a Bălăcenilor” ocupă o suprafaţă de aprox. 5400 m2. Ansamblul este format din două incinte, inegale ca întindere şi diferite ca formă, din care incinta mare este de cca. 3774 m2, iar incinta mică de cca. 1628 m2, incintă în care este situată şi biserica paraclis. Întregul ansamblu este construit din cărămidă, în afara ancadramentelor intrărilor dintre cele două incinte, care sunt realizate din piatră. La curtea boierească de la Tătărăştii de Sus, caracterul de apărare este dominant, el subordonând toate celelalte funcţiuni chiar şi pe cea de reprezentare.
Prima incintă, de formă pătrată, este înconjurată de un zid de cărămidă înalt de aprox. 7 m, care dispune la colţuri de câte un turn circular dotat cu metereze, singurul păstrat fiind cel de SE. Celelalte turnuri se păstrează la nivelul fundaţiilor, distrugerea lor datând de la mijlocul sec. XX. Dispozitivul principal de apărare era turnul-clopotniţă situat deasupra porţii principale, dispunând de metereze care traversează pieziş zidurile şi de un sistem de baricadare a uşilor masive.
În interior dispunerea construcţiilor respectă compoziţia simetrică faţă de axul longitudinal al ansamblului. Pe latura sudică este locuinţa boierească, din care se păstrează numai pivniţa acoperită cu o boltă în leagăn. Pe latura de N erau magaziile şi grajdurile. Pe latura de E, pe lângă bucătărie, adosată zidului de NE, existau trei deschideri: două porţi de acces în exterior, iar în centru poarta către al doilea sector al curţii, la rândul lor dotate cu un sistem de baricadare. Cea de-a doua incintă este mai mică, de formă poligonală, pe latura estică zidurile fiind fortificate în interior cu 12 contraforturi. O clădire de mai mari dimensiuni, care cuprindea trei încăperi, era amplasată în colţul de SV. Edificiul cel mai important era biserica, aliniată pe axul longitudinal ce traversează cele două incinte. Înscrisă într-un plan dreptunghiular, cu absida altarului semicirculară în interior şi poligonală în exterior, cu pridvor deschis, biserica a fost cel mai probabil lipsită de turlă. În interior arcadele care permiteau accesul dintre pronaos şi naos, cât şi deschiderile de la tâmpla de zid sunt închise cu arc frânt, în timp ce arcadele pridvorului sunt semicirculare şi inegale. Intrarea în biserică se făcea printr-o uşă masivă de lemn, înzestrată cu o grindă pentru baricadare în interior.
Scopul principal al cercetării este de a pune în valoare etapele de construcţie ale ansamblului, precum şi de a oferi date inedite proiectului de restaurare care s-a poticnit tocmai din lipsa acestor investigaţii.
Suprafaţa finală cercetată a fost de cca. 65 m2, fiind trasate trei secţiuni şi trei casete. Secţiunile au avut următoarele dimensiuni: S. I=16,45 x1,5 m, S. II= 12,90 x 1,5 m, S. III=10 x 1,5 m. În incinta mică au fost trasate două secţiuni, denumite S. I şi S. II.
S. I a avut ca scop stabilirea stratigrafiei în incinta mică şi eventual descoperirea unei amenajări de tip alee principală. S. I a fost trasată de la intrarea în incinta mică până la intrarea în pridvorul bisericii, ulterior fiind lărgită prin două casete laterale (C. 1 şi C. 2 ), cu dimensiunile de 1,75 x 0,75 m.
S.II a fost trasată pentru a stabili relaţia stratigrafică între zidul de incintă nordic şi biserică. S. II a fost trasată perpendicular pe latura de N a bisericii, la joncţiunea dintre pridvor şi pronaos, suprapunând o parte din primul contrafort.
În incinta mare a fost trasată o secţiune, denumită S. III, cu dimensiunile de 10 x 1,5 m, al cărei scop a fost de a pune în evidenţă zidul despărţitor al celor două construcţii, care cad perpendicular pe latura nordică a incintei.
În pronaosul bisericii a fost trasată o casetă, denumită C.3, pentru a se verifica existenţa mormântului ctitorului, având dimensiunile de 2 x 2 m.
Stratigrafie:
S. I - sub stratul vegetal este identificat nivelul de distrugere al zidului de incintă (al laturii de V a acestuia), nivel care conţine fragmente de cărămidă amestecate cu mortar. Din c. 4 spre E până în capătul secţiunii, sub stratul vegetal, este un strat de pământ maroniu granulos, pigmentat cu fragmente mici de cărămidă şi mortar. Sub acest strat se află primul nivel de distrugere al bisericii, nivel care conţine fragmente de cărămidă şi mortar, fragmente de tencuială, inclusiv de frescă. Următorul nivel este format dintr-un pământ cenuşiu-maroniu, conţinând pietricele şi fragmente de cărbune, nivel care se întinde pe toată suprafaţa secţiunii.
La -0,50 m faţă de nivelul de călcare, a fost surprinsă o groapă de var cu d aprox. 2 m, a cărei ad. maximă este de -0,80 m. Fundul gropii este reprezentat de o platformă de var întărit.
În capătul de E al S. I a fost descoperită intrarea in biserică, C1 şi C2 au fost trasate pentru a se cerceta în întregime intrarea în biserică, ce are deschiderea maximă de 2,62 m. Nivelul de amenajare al intrării este format din cel puţin două rânduri de cărămizi (cu l=0,35 m) legate cu mortar.
S. II - sub stratul vegetal, se află nivelul de distrugere (recentă) a zidului nordic de incintă. Zidul prăbuşit (probabil datorită unui cutremur) a fost surprins pe o L cca. 2,50-3,00 m. În S. II, la aprox. 2 m de zidul de incintă, în c. 5 şi 6, a fost surprins şi cercetat la -1,20 m, primul mormânt (notat m.1).
În S. II a fost cercetată fundaţia bisericii şi a contrafortului amplasat între pridvor şi pronaos. Talpa fundaţiei bisericii se găseşte la -1,92 m faţă de nivelul actual de călcare, iar talpa fundaţiei contrafortului este la -1,45 m sub nivelul actual de călcare, fapt ce indică o succesiune în timp a fazelor de construcţie ale bisericii. Succesiunea este confirmată şi de faptul că, contrafortul este construit peste brâul soclului bisericii, realizat din cărămizi profilate. Fundaţia bisericii are h=0,85 m. A fost surprins nivelul de distrugere al bisericii, având în compoziţie fragmente de cărămidă şi mortar. Conform stratigrafiei, se poate deduce faptul că mai întâi s-a ruinat biserica şi apoi zidul de incintă. Zidul de incintă nordic are fundaţie de cărămidă înecată în mortar. Fundaţia are o h=0,40 m, deasupra înălţându-se 10 asize de cărămidă până la nivelul actual de călcare.
S. III -În c. 3 la -0,17 m a fost surprins zidul exterior (Z1) al unei construcţii, a cărei funcţionalitate probabil că era aceea de grajduri. În c. 1 şi 2, la -0,50 m faţă de nivelul actual de călcare, a apărut un zid de compartimentare (Z2) al aceleiaşi construcţii, perpendicular pe zidul exterior (Z1).
În capătul nordic al S. III s-au putut face următoarele observaţii în legătură cu fundaţia şi elevaţia zidului de incintă nordic. Astfel, talpa fundaţiei zidului de incintă, construit din cărămidă înecată în mortar este la -1,30 m, având un decroş de la faţa zidului, de 0,20 m. Pe zid mai sunt încă vizibile urme de tencuială. Zidul de compartimentare (Z2), perpendicular pe incintă, suprapune decroşul fundaţiei incintei, dar asizele de mortar fac masă comună cu cele ale incintei. H păstrată are maxim 0,22 m, iar gr. fundaţiei zidului de compartimentare (Z2) este de 0,40 m. Talpa fundaţiei este la -1,12 m faţă de nivelul solului. Zidul exterior (Z1) are o l=0,58 m. H=0,50 m (7 asize de cărămidă). Fundaţia din mortar amestecat cu fragmente de cărămidă, se păstrează pe o h=0,40 m şi este aşezată pe un strat de amenajare, din piatră de râu şi nisip. Talpa fundaţiei este la -1,07 m faţă de nivelul solului. În interior, zidul are un decroş l=0,20 m cu gr.=0,40 m (4 rânduri de cărămizi).
C. 3. Pe latura sudică a pronaosului, s-a trasat o casetă de 2 x 2 m, notată C3. Sub nivelul actual de călcare, a apărut un nivel de demolare, conţinând: mortar, tencuială, pământ şi fragmente de cărămidă. Sub acest nivel de demolare, la -0,30 m s-a descoperit nivelul de călcare din interiorul bisericii, fiind vizibilă o porţiune dintr-un paviment de cărămidă profilată cu dimensiunile de: 0,30 x 0,20 x 0,05 m. Singura informaţie cu privire la înmormântările efectuate în biserică se referă la piatra de mormânt a lui Anghelache Amiras, pusă la 1798 de soţia sa Zoiţa Bălăceanu, piatră care apărea figurată într-un plan aflat în arhiva INMI, realizat de arh. V. Moisescu, datat 1945, din păcate neconfirmat arheologic.
Cercetarea arheologică, dublată de cea de parament, a pus în evidenţă faptul că ansamblul de la Tătărăştii de Sus, nu a beneficiat până în prezent de investigaţii sistematice, aducând date preliminare noi cu privire la fazele de construcţie ale ansamblului. Cercetările din acest an au avut un caracter de sondare a problematicii acestui sit. Astfel, s-a putut constata faptul că din punct de vedere stratigrafic, biserica a fost primul edificiu care a suferit distrugeri masive, urmând apoi prăbuşirea zidului de incintă de pe latura de N.
Cercetarea arheologică efectuată la fundaţia bisericii şi a contrafortului a pus în evidenţă faptul că contrafortul este construit peste brâul soclului bisericii, construit din cărămizi profilate, deci este adosat. Se constată în acelaşi timp existenţa unei diferenţe de 0,47 m între adâncimea de fundare a acestuia şi cea a bisericii. Contrafortul face corp comun cu zidul bisericii doar la partea superioară a acestuia. Se mai remarcă faptul că fundaţia bisericii a fost tencuită cu mortar pentru o mai bună izolaţie.
Biserica a avut cel puţin două faze de distrugere, puse în evidenţă stratigrafic. Cercetarea arheologică a descoperit amenajarea din faţa intrării în pridvor despre care nu existau informaţii până în acest moment, treptele semicirculare din cărămidă şi piatră. Nu s-a constatat arheologic existenţa unei alei care să facă legătura între biserică şi intrarea în incinta acesteia.
În interiorul bisericii, în pronaos, a fost descoperit nivelul de călcare original, realizat din cărămizi profilate. Acestea erau aşezate pe un nivel de amenajare din nisip cu mortar. În această zonă a existat o intervenţie antropică ulterioară nivelului pavajului de cărămizi, groapa săpată având în umplutură şi fragmente din pavaj. În privinţa presupusului mormânt al lui Amiras, localizat pe planul amintit anterior, în pronaosul bisericii, nu avem în stadiul actual al cercetărilor date care să confirme ipoteza.
În stadiul actual nu ne putem pronunţa în legătură cu existenţa în jurul bisericii a unui cimitir. În incinta mare au fost descoperite două ziduri ale unei construcţii (un zid exterior şi unul despărţitor), adosate zidului de incintă nordic. Zidul despărţitor este perpendicular pe zidul nordic al incintei mari, încălecând decroşul fundaţiei. Pe cele câteva asize din elevaţie păstrate se poate observa încercarea de ţesere a cărămizilor acestui zid cu zidul de incintă. Zidul exterior este fundat pe un pat din piatră de râu şi nisip. Construcţia aceasta este posterioară zidului de incintă. Din cauza stării precare a zidurilor bisericii, cercetarea arheologică s-a limitat la o zonă restrânsă pentru a nu afecta şi mai mult starea actuală a monumentului care este precară1.
Având în vedere concluziile cercetării arheologice se impune continuarea acestora, atât în incinta mică, pentru descoperirea unui posibil cimitir şi pentru lămurirea fazelor de construcţie şi de refacere a elementelor ansamblului, a relaţiei între acestea, precum şi în incinta mare, pentru evidenţierea construcţiilor interioare: clădiri, pivniţe, turnuri de colţ, etc. Proiectul de restaurare va trebui să îşi însuşească rezultatele prezentei cercetări arheologice, precum şi pe cele viitoare.