Târgu Neamţ | Comuna: mun. Târgu-Neamţ | Judeţ: Neamţ | Punct: La Canton | Anul: 2015
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Diaconu | Vasile | responsabil | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Ceauşu | Silviu | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
Raport:
Cu toate că Târgu Neamţ este printre cele mai vechi aşezări urbane din Moldova (1), cercetările arheologice dedicate acestei perioade au fost lipsite de amploare. Acestea au stat mereu în umbra importantelor lucrări de consolidare şi restaurare a Cetăţii Neamţ, desfăşurate în tandem cu cele de la Suceava, în anii ’50-’60 ai secolului trecut, sau, de dată mai recentă, în anii 2007-2008 (2).
În zona vechiului târg, primele informaţii arheologice le avem din anul 1975 când au fost dezvelite în cartierul Condreni ruinele unor ziduri, ca urmare a unor lucrări edilitare (3). La acea vreme, sondajele au surprins resturile a două construcţii de zid sau cel puţin cu fundaţiile realizate din piatră legată cu mortar. În primul caz este vorba despre un edificiu de plan rectangular, care mai păstra intactă doar una dintre laturi - în lungime de 6,55 m - şi frânturi din alte două (4). Cea de-a doua construcţie a fost depistată la circa 25 m faţă de cea amintită mai sus, dezvelindu-se un colţ al acesteia, dar fără să fie menţionate prea multe amănunte. Tot aici au fost interceptate şi câteva morminte datate în perioada medievală. Cu privire la datare, materialul ceramic recuperat din secţiuni în mare parte se încadrează în secolele XV-XVI. La aceste informaţii se mai adaugă şi rezultatele campaniei din anul 1979, când, în punctul La Damian, a fost descoperită o locuinţă ce a funcţionat în ultimele decenii ale secolului al XIV-lea (5).
În perioada 2014-2015, ca urmare a unor lucrări cu caracter edilitar, ce au constat în montarea unui sistem de canalizare, s-a solicitat asistenţă arheologică de specialitate pe Strada Cetăţii, în zona vestigiilor descoperite în anul 1975 (6). Noile cercetări au pus în evidenţă existenţa unui ansamblu medieval format dintr-o biserică (C1), o construcţie de mari dimensiuni (C2) şi, cel mai probabil, un turn-clopotniţă (C3) (7).
Biserica (C1), care corespunde celui de-al doilea edificiu interceptat în anul 1975, se înscrie în rândul celor cu fundaţie de piatră şi elevaţie din lemn. De dimensiuni mari, cu o lungime de aproximativ 18 m, aceasta a funcţionat începând cu sfârşitul veacului al XV-lea şi până în prima parte a secolului al XVII-lea. Edificiul cunoaşte o compartimentare specifică ritului ortodox, cu pronaos, naos şi altar, cu precizarea că atât pronaosul, cât şi altarul prezintă un traseu poligonal. Biserica a fost abandonată undeva în prima jumătate a secolului al XVII-lea, unul dintre factori fiind şi aluviunile scurse de pe versantul la poalele căruia s-a şi ridicat construcţia (8), materialul lemnos fiind recuperat. O altă observaţie constă în faptul că din suprafeţele cercetate nu rezultă că acest edificiu ar fi suprapus altul mai vechi.
În jurul bisericii s-a dezvoltat o necropolă ce a funcţionat până în prima jumătate a veacului al XVII-lea. În totalitate au fost interceptate un număr de 17 morminte, cu un inventar sărăcăcios, dispuse pe două şi chiar trei niveluri.
La aproximativ 30 m est de biserică a fost interceptată o altă construcţie, notată C2. Aceasta este una de mari dimensiuni, cu lungimea de 22,20 m şi lăţimea de 8,20 m. Interiorul cunoaşte o compartimentare pluricelulară, încăperile fiind dispuse în anfiladă (de la est la vest Cam. 1, Cam. 2 şi Cam. 3). Încăperea mediană (Cam. 2) este şi cea mai mare, descriind un perimetru de 6,80 x 6,25 m, în timp ce celelalte două, de dimensiuni egale, sunt ceva mai mici de 6,25 x 6,25 m. De asemenea, a fost interceptat un gol cu ambrazură evazată realizat din cărămidă, dispus în axul central al clădirii şi care asigura trecerea din Cam. 2 în Cam. 3. În cazul trecerii din Cam. 2 în Cam. 1, din cauza faptului că şanţul nu a putut fi săpat pe axul central al edificiului, intrarea a putut fi doar anticipată prin prezenţa asizelor de cărămidă surpinse în zidărie. Se pare că încăperile au fost boltite în semicilindru, în nivelul de dezafectare găsindu-se numeroase lespezi de tuf calcaros. Accesul în interiorul clădirii se realiza, cel mai probabil, pe latura sudică a acesteia. Din păcate, pe această latură, nu s-au obţinut rezultate satisfăcătoare, zona vizată de noi fiind distrusă de numeroase intervenţii edilitare, mai noi sau mai vechi, realizate fără asistenţă arheologică. Astfel, a fost dezafectată mai bine de jumătate din latura sudică împreună cu colţul sud-vestic al clădirii.
Parte din acest edificiu a fost suprapus de o locuinţă de suprafaţă (C4) ce a dispus şi de un atelier de feronerie. Aceasta a funcţionat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea.
Menţionăm că, pe întregul sector a fost interceptat un nivel arheologic ce se înscrie, din punct de vedere al trăsăturilor ceramicii, în ultimele decenii ale secolului al XIV-lea – începutul secolului al XV-lea şi care se caracterizează prin prezenţa unor puternice urme de incendiu. Această observaţie întâmpină o ipoteză lansată recent şi anume, că în timpul expediţie regelui ungar din anul 1395, oraşul a fost devastat de un incendiu (9). După acest episod, până în momentul ridicării ansamblului medieval, stratigrafia nu mai prezintă depuneri consistente de materiale arheologice, ci doar de aluviuni aduse de pe Culmea Pleşu.