.

Cronica Cercetărilor Arheologice
Raport preliminar de cercetare arheologică

Acasă Despre Lista Completă

Târgu Mureş | Punct: Cetatea medievală, Zona Mănăstirii Franciscane | Anul: 2007

Descriere:
Anul cercetarii:
2007
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; Hallstatt; Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Mănăstire;
Cod RAN:
| 114328.03 |
Județ:
Mureş
Unitate administrativă:
mun. Târgu Mureş
Localitate:
Târgu Mureş
Punct:
Cetatea medievală, Zona Mănăstirii Franciscane
Localizare:
| 114328.03 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Rusu Adrian Andrei responsabil Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca
Soós Zoltán participant Muzeul Judeţean Mureş
Raport:
Săpăturile arheologice din zona mănăstirii franciscane aveau ca obiectiv identificarea succesiunii fazelor de construcţie şi recuperarea culturii materiale folosind metode moderne. Lucrările de cercetare şi conservare din cetate se derulează conform contractului cu MCC. Săpăturile s-au concentrat asupra unor zone parţial excavate în anii anteriori şi care au adus la iveală date şi materiale inedite despre evul mediu transilvan, cum ar fi zona sistemului de încălzire (C15/2006), zona porticului aripii nordice cu urme de locuire din sec. XVII (C 17/2006), zona aripii vestice cu urmele clădirilor de sec. XIV (C13-C14/2006) şi zona pivniţei mănăstirii (C8/2004). În conformitate cu cele descrise, în zona mănăstirii franciscane am deschis opt casete şi o secţiune după cum urmează: - S23 6 x 2,5 m, orientată E-V, situată la S de C7 şi C14, se intenţiona surprinderea aripii vestice a mănăstirii. - C13/a, 5 x 5 m, situat la V de C13/2006, lăsând un martor de 0,50 m. - C13/b, 5 x 5 m, situat la N de C13/a şi C13 având formă triunghiulară condiţionat de existenţa unei magazii din sec. XX. - C15/a, 6 x 3 m, orientat N-S paralel cu C15/2006, situat la E de aceasta, lăsând un martor de 0,50 m. - C17/a, 3 x 6 m, orientat N-S, paralel cu C17/2006, situat la E de aceasta, nu am lăsat martor între cele două casete. - C19, 5 x 5 m, situat la est de C8/2004 în continuarea acesteia, lăsând un profil de 1 m între cele două casete. - C20, 5 x 5 m, situat la N de C 12/2005, în continuarea acesteia, lăsând un profil de 1 m între cele două casete. - C21, 5 x 5 m, situat la N de C 8/2004, în continuarea acesteia, lăsând un profil de 1 m între cele două casete. - C22, 5 x 5 m, situat la est de C 20, în continuarea acesteia, lăsând un profil de 1 m între cele două casete. Descrierea stratigrafică: S23 Stratul superior este reprezentat de solul vegetal (nivelul de călcare actual) de 0,2 m. Sub acesta se găseşte o umplutură modernă (sec. XVII-XVIII) cu fragmente de cărămidă şi bucăţi de mortar având gr. de 0,4-0,5 m. Grosimea acestui strat variază, la mijlocul secţiunii în c.3 atinge gr. de 0,8 m, deoarece aici este negativul zidului Z13 având gr. de 0,7 m. În c.2/b am identificat o urmă de par având d. de 0,25 m şi pe baza materialului descoperit în gaura stâlpului se putea data în sec. XVIII. Pe profilul nordic a secţiunii am găsit un strat de umplutură care conţinea mult nisip şi var şi era urma unui zid anterior zidului sudic a porticului (Z4) construit la începutul sec. XV. - al treilea strat, gros de 0,40 m, este unul de umplutură, conţinând fragmente de mortar şi cărămidă în formă de lentile, avea culoarea brun negricoasă şi a fost datat în sec. XV-XVI. - al patrulea strat, gros de 0,20 m, este de culoare neagră, cu pigmenţi de cărămidă şi pietricele şi conţine material ceramic din perioada arpadiană şi Hallstatt. - al cincelea strat avea gr. de 1,1 m, conţinea material din epoca bronzului (cultura Wietenberg) şi din neolitic (cultura Criş). La ad. de 1,80 m a apărut solul viu format din lut galben. C13/a (5 x 5 m). Trasată paralel cu C13 cu scopul de a continua săparea cpl. L1 din C13/2006. Stratigrafie: - pământul de umplutură a fost degajat până la ad. de 1,56 m CA (=cotă absolută; toate adâncimile vor fi redate în CA) - pământ maroniu pigmentat cu fragmente de cărămizi şi mortar. - strat de pietre, probabil o amenajare exterioară. - strat negru-maroniu, uşor pigmentat cu lentile de mortar, fragmente de cărămizi fărâmiţate. - strat de nivelare brun lutos, câteva fragmente de chirpici, mortar. - lentilă lutoasă de culoare galben-maronie pe alocuri pigmentată cu mici lentile calcaroase. - nivel de distrugere a construcţiei de lemn. - podea galbenă. - lut galben, steril. Nivelul de călcare amenajat din pietriş şi gresii calcaroase se întindea pe aproape toată suprafaţa casetei şi a suprapus aproape perfect traseul gropii construcţiei de lemn. Sub acest nivel am degajat un strat de umplutură gros de cca. 0,20-0,25 m cu multe materiale de ceramică databilă în sec. al XV-lea. În partea nordică a casetei (c.1-2/A-B) toate straturile au fost deranjate de o groapă de var care s-a adâncit până la limita nivelului superior al stratului de ardere şi distrugere al cpl. L1. În stratul brun lutos, alături de ceramică şi fragmente de metal am descoperit multe oseminte animaliere, foarte multe oase şi chiar solzi de peşte. C13/b Trasată paralel cu C13 şi C13A spre N de acestea, cu laturile lungi orientate V-E. Trasarea a fost îngreunată de imobilul din apropiere, din cauza căruia nu am reuşit să marcăm o secţiune regulată. Latura sudică are L de 5,7 m, cea nordică de 6,25 m, cea estică de 0,7 m şi cea vestică de 3,4 m. Stratigrafia este identică cu cea descrisă în cazul C13A. Jumătatea vestică a casetei a fost deranjată de groapa de var deja amintită în cazul casetei C13A, aici însă adâncimea gropii de var a compromis şi o bună parte a stratului de ardere a construcţiei L1. C17/a (3 x 6 m) Caseta era amplasată lângă C17/2006 şi era orientată N-S. Am urmărit dezvelirea porticului nordic a mănăstirii şi a casei de sec. XVII identificate între zidurile porticului. Stratigrafia era similară cu cea a C17, solul vegetal avea gr. de cca 0,1 m. Al doilea strat de culoare brună avea gr. de 0,4 m şi conţinea fragmente de cărămidă şi ceramică din sec. XVII-XVIII. - al treilea strat, gros de 0,6 - 0,8 m era dărâmătura casei de sec. XVII, demolate la sfârşitul sec. XVII. Dărâmătura conţinea cantităţi mari de cărămidă, mai multe fragmente de ogivă de cărămidă, multe fragmente ceramice, cahle şi material osteologic. În profilul estic am surprins urmele unui zid de cărămidă (Z17), lat de 0,5 m construit în sec. XVII. Zidul era legat cu lut nisipos şi calitativ era mult inferior zidului medieval. La 6 m V de acest zid am identificat un alt zid construit în sec. XVII (Z16), ceea ce înseamnă că prin zidirea porticului s-a creat o casă orăşenească, după ce în 1557 franciscanii erau alungaţi din mănăstire şi din oraş. Prezenţa în număr mare a ogivelor de cărămidă din prima jumătate a sec. XVI în casă însemna că bolta porticului supravieţuise demolărilor şi făcea parte din casa de sec. XVII. În c.1 am identificat negativul de zid Z5 la ad. de 1,1 m faţă de nivelul actual de călcare, talpa zidului se afla la 1,6 m. În interiorul casei de sec. XVII (portic) nu am săpat până la steril deoarece aceasta ar fi slăbit prea mult structurile păstrate ale mănăstirii. Distanţa dintre cele două ziduri ale porticului era de 2,9 m. C19 (5 x 5m) Primul strat este reprezentat de solul vegetal, având gr. de 0,1 m. Stratigrafia casetei este deranjată pe latura vestică şi sudică de o groapă imensă de gunoi din sec. XX, având ad. de 2,2 m. Groapa de gunoi se suprapune unei clădiri din lemn din sec. XVI, podeaua clădirii fiind la 2,30 m adâncime. Stratigrafia pe latura estică şi nordică. - al doilea strat sub solul vegetal este o umplutură din epoca modernă (sec. XIX) cu fragmente de cărămidă şi mortar, având gr. de 0,6 m. Pe profilul nordic în c.1/a-c la ad. de 0,25 m, apare o lentilă de lut groasă de 0,1 m şi lungă de 1,4 m. - al treilea strat, gros de 0,4 m, este compus dintr-un pământ brun lutos cu fragmente de cărămidă şi mortar şi se datează din sec. XVII-XVIII. - al patrulea strat măsoară între 0,1 şi 0,2 m, conţine foarte mult mortar; pe baza materialului arheologic se datează în sec. XVII. - al cincelea strat măsoară 0;25 m, este compus din lut gălbui cu bucăţi de mortar şi lentile de sol negru; pe baza materialului arheologic se poate data în sec. XVI. - al şaselea strat măsoară 0,2 m, compus din lut gri deschis cu bucăţi de mortar, stratul se poate data în sec. XV-XVI. Pe profilul nordic acest strat este înlocuit de un strat lutos maroniu cu urme de arsură, şi coboară lent în pantă, ca să dispară în c.1/c. În c.1/c-d, avem o groapă umplută cu sol brun şi bucăţi de mortar, care de fapt reprezenta intrarea în construcţia (pivniţa) de lemn. - al şaptelea strat se află la ad. de 1,67 m, reprezentând epoca fierului, măsoară 0,25 m şi conţine material ceramic din epoca fierului. - al optulea strat începe la ad. de 1,9 m, reprezentând epoca bronzului (cultura Wietenberg), la ad. de 2,04 m, am identificat două vase cu toartă în stare bună (doar toartele erau rupte) într-o groapă de provizii G5. - al nouălea strat începe la ad. de 2,35 m, conţinea material ceramic bogat din perioada neolitică (cultura Criş). Sub 2,70 m adâncime materialul arheologic treptat a dispărut, iar la 2,9 m am ajuns la solul viu, format din lut galben. Pe profilul nordic, sub groapa de la intrarea presupusă în casă, apare o umplutură groasă roşu-maroniu care conţinea foarte multe fragmente ceramice şi arsură, dând senzaţia unui nivel de călcare bătătorit. Stratul se află la ad. de 1,1 m de la solul vegetal. La această adâncime s-a conturat urma unei gropi, G3, care era compusă dintr-o umplutură compactă format din lut ars, fragmente ceramice, cărămidă, lut galben. Groapa avea ad. de 2,2 m de la solul vegetal. Sub G3 am identificat conturul gropii G4, care avea avea d. de 2,34 m. Groapa pornea de la podeaua casei de lemn adâncite şi avea adâncimea maximă de 4,2 m de la solul vegetal. Era săpată în lutul galben, doar partea superioară era lutuită şi era primul complex arheologic care trecea peste lutul galben steril şi ajungea până la stratul aluvionar al terasei Mureşului, format din pietricele şi nisip. Groapa avea un pervaz pe fund lat de 0,35 m peste care era aşezată o structură de lemn. C20 (5 x 5 m) Caseta este situată în zona aripii nordice a mănăstirii în afara zidului nordic a aripii nordice, la E de C16/2006 şi la N de C12/2005. Primul strat este reprezentat de solul vegetal, având gr.a de 0,1 m, stratul vegetal cu umpluturile de sec. XX era înlăturat cu utilaje. Caseta se poate despărţi în două, prima parte fiind reprezentată de şanţul mănăstirii, iar a doua parte fiind stratigrafia arheologică nederanjată pe partea estică şi sudică. - al doilea strat pe porţiunea nederanjată era din evul mediu târziu (sec. XVI), având grosimea de 0,5 m. - al treilea strat, gros de 0,4 m, conţinea material arheologic din evul mediu timpuriu, respectiv epoca arpadiană şi Hallstatt. - al patrulea strat are gr. de 0,45 m şi conţine material ceramic din epoca bronzului (cultura Wietenberg); are culoarea neagră cu pigmenţi de pietricele. - ultimul strat are gr. de 0,3 m, conţinând material ceramic din epoca neolitică, respectiv cultura Criş. Materialul arheologic era irelevant pentru această perioadă şi sporadic. Sub acest strat urma solul viu, la adâncimea de 1,85 m. Pe profilul estic şi vestic am identificat urmele şanţului mănăstirii care distruge complet straturile arheologice, şanţul fiind mai adânc decât materialul neolitic. Stratigrafia gropii are foarte multe succesiuni de umplere, dar nici unul dintre straturi nu conţinea material relevant. Umplutura şanţului conţinea mai multe lentile de lut şi nisip, iar după stratigrafie şanţul a fost umplut cândva în sec. XVII, cu ocazia extinderii cetăţii, care a făcut inutilă existenţa şanţului, acesta fiind înconjurat de ziduri noi. În afara şanţului am descoperitt două structuri relevante C20/G1 şi am identificat un contrafort aflat pe latura nordică a mănăstirii, în afara acesteia, la întâlnirea dintre zidul nordic al refectoriului şi zidul Z11. Groapa G1 este identică cu groapa descoperită în 2005 în C12/G12, identificată ca groapă de lut pentru atelier de olar din sec. XVII. Umplutura G1 era similară cu umplutura G12 (straturi succesive de pământ brun) şi conţinea o cantitate mare de ceramică şi lentile de lut. În partea inferioară a gropii la ad. de 2,3 m am identificat un strat care conţinea material osteologic, coji de ouă, bucăţi de ţiglă şi un ulcior intact de la începutul sec. XV; admaximă a gropii este de 2,9 m. C21 (5 x 5m) Caseta este situată la N de C8/2004 în continuarea acesteia, urmărind identificarea structurii pivniţei mănăstirii, deoarece în C8 am găsit intrarea spre pivniţă şi locul uşii. Primul strat este reprezentat de solul vegetal, care are grosimea variabilă de 0,1-0,2 m. Stratigrafia casetei diferă la profilul estic faţă de celelalte profile, deoarece aceasta se află în afara pivniţei mănăstirii. Pe profilele nordic, vestic şi sudic al doilea strat are gr. de 0,4-0,5 m fiind o umplutură modernă din sec. XIX. - al treilea strat, gros de 0,4-0,6 m, conţinea material arheologic din sec. XVIII şi reprezintă faza de amenajare a teritoriului fostei mănăstiri. - al patrulea strat are grosimea de 0,2-0,5 m şi conţine material ceramic din sec. XVII, reprezentând faza de demolare a mănăstirii, stratul este datat cu un denar Gabriel Báthory din anul 1611. - sub cota de 1,2 m ad. urmează o succesiune de straturi şi lentile care au fost produse în urma demolării zidurilor. Aceste straturi conţin o cantitate mare de moloz, mortar, cărămidă, lut şi relativ puţin material arheologic. Aceste straturi succesive din sec. XVI continuă până la ad. de 3,2 m care este podeaua lutuită a pivniţei. Pe profilul sudic şi nordic apare şi negativul de zid, fundaţia pivniţei (Z6, Z8). Zidul avea grosimea de 0,85 m şi negativul s-a păstrat pâna la 0,9 m de la talpa fundaţiei. În profilul sudic negativul de zid apare în c.5/b-c, iar în profilul nordic se poate urmări în toată partea inferioară până la 0,8 m de la talpa fundaţiei, deoarece zidul Z6 se întoarce spre V la 90 grade continuând ca Z8. Aici am identificat colţul de NE al mănăstirii. Pe profilul vestic la c.5/e am identificat rămăşiţele unui pilon de susţinere a bolţii pivniţei. Pe profilul estic stratigrafia se prezenta altfel: sub stratul vegetal de 0,1 m era un strat brun pe care l-am identificat în careurile 1-3, c.4-5 fiind deranjate. Aici până la ad. de 1,4 m am identificat straturi similare profilului sudic din sec. XVII-XVIII. Sub stratul brun din c.1-3, era un strat brun închis care conţinea material din perioada arpadiană şi avea gr. de 0,12 m. Al treilea strat avea culoarea gri închis, gr. de 0,6 m şi conţinea material din epoca fierului şi din epoca bronzului. În c.4-5, sub umplutura de sec. XVII, am identificat o groapă de gunoi din secolul XVI din timpul funcţionării mănăstirii. S23 Prin trasarea acestei secţiuni am încercat identificarea aripii vestice a mănăstirii şi legătura acestuia cu aripa nordică. În c.3 am identificat fundaţia unui zid lat de 0,7 m. Zidul era orientat N-S, dar superficialitatea adâncimii fundaţiei şi lăţimea relativ mică a zidului (Z13) însemna că aceasta era de fapt fundaţia unui gard din piatră sau a unui zid de incintă care nu trebuia să reziste la o greutate sau presiune însemnată. Desigur având în vedere că era foarte aproape panta este posibil că numai spre nava bisericii existau construcţii la aripa vestică. Zidul Z13 era legat de un pilastru mai masiv Z15, care avea dimensiunile de 1,2 x 0,7 m. Fundaţia acestuia era mai adâncă cu 0,3 m faţă de Z13. Sub Z15 am descoperit un negativ de zid a cărei talpă era cu 0,5 m mai jos decât talpa pilastrului. Urmele zidului scos (Z14) le-am identificat şi în C17, la 15 m E de S23. Probabil era un şanţ de fundare a zidului sudic a porticului aripii nordice (Z4), care era prea adânc şi a fost umplut şi refăcut cu 0,5 m mai sus. Negativul de zid nu are alte ramificaţii, deci sigur era rezultatul unei erori, corijate prin umplere şi prin construcţia zidului Z4. Pilastrul Z15 este orientat E-V, probabil era legat cu arc de Z4 şi de Z5. Z15 era prelungit pentru a prelua presiunea arcului. La capătul vestic a porticului aripii nordice erau două arcuri care asigurau accesul spre V şi spre S adică curtea mănăstirii. C13/a. Cpl. L1 La -2,15 m am identificat groapa adâncită a construcţiei L1. Construcţia era orientată NE-SV aşa cum a reieşit după curăţarea pereţilor săpaţi în stratul preistoric şi lutul steril până la ad. de 2,60 m. Pereţii gropii erau săpaţi drept, pe alocuri, mai ales la colţuri uşor oblic. Lăţimea construcţiei este de 3,95-4,10 m. Stratul de umplutură conţine foarte multe fragmente de cărbune, chirpici, pe alocuri cenuşă, resturile carbonizate a materialului lemnos. Structuri de lemn carbonizate nu s-au păstrat. Ceramica abundentă poate fi încadrată în categoria veselei comune, de culoare brun-roşcată sau cenuşie, majoritatea fragmentelor fiind de oale formă diferită. Câteva fragmente provin de la ulcioare de calitate superioară cu buza trilobată. Două fragmente pot fi incluse în categoria ceramicii fine (importuri?) având decorul ştampilat cu rotiţa dinţată. Metalele sunt reprezentate de cuie şi piroane, câteva piese deocamdată neidentificate. Din umplutura gropii am cules mai multe kilograme de seminţe carbonizate. C13/b. Cpl L1 În această parte am reuşit să surprindem doar parţial pereţii gropii lui L1, restul fiind total distrus de groapa de var. În jumătatea estică a casetei s-au păstrat însă şi grinzile carbonizate ale structurii de lemn al cpl. L1, orientate NE-SV asemenea pereţilor gropii. Între grinzi s-au păstrat foarte multe fragmente de chirpici, cărbune, cenuşă, etc. În partea vestică a casetei sub groapa de var s-au păstrat resturi din cpl. L1. Astfel am putut observa că sub nivelul grinzilor păstrate au fost amenajate scânduri (late de 0,10-0,11 m, gr. de 0,06 m), care aveau probabil funcţia de pardoseală. Pe acestea s-au găsit, aproape de peretele gropii, pe o mică platformă de lut, mai multe fragmente de recipiente din lemn carbonizate şi resturi de cânepă. Sub scândurile menţionate s-a surprins un strat de arsură de 0,04-0,05 m gr., conţinând multă cenuşă, reprezentând probabil un incendiu mai timpuriu. Sub nivelul de incendiu s-a curăţat prima podea de lut galben a construcţiei. Aceasta era de fapt lutul steril. C17/a Caseta a fost deschisă la E de C17/2006. În C17 am identificat zidul sudic (Z4) a porticului aripii nordice, care este prima construcţie ce s-a păstrat deasupra nivelului de fundaţie de după demolarea aripii nordice a mănăstirii. Zidul Z5 a fost demolat şi scos până la talpa zidului la sfârşitul sec. XVII. La V de C17 nu am putut săpa în 2006, extinderea fiind blocată de un tei. În aprilie 2007 am reuşit să extindem spre V C17 şi la 1,1 m de profilul vestic al C17 am identificat un zid care închidea porticul (Z16) şi care se datează în sec. XVII. La V de Z16 am descoperit o porţiune din pavajul original al porticului, compus din cărămizi patrulatere. Pe zidul sudic al porticului am identificat pragul medieval, accesul spre curtea mănăstirii. La întâlnirea dintre zidul sudic a porticului (Z4) şi zidul Z16 din sec. XVII am identificat o groapă de provizii circulară cu pereţii confecţionaţi din cărămidă. Diametrul gropii era de 0,95 m, ad. de 2,65 m. Existenţa zidului Z16 presupune existenţa unui zid la E de acesta care închidea porticul. De fapt, prin zidirea porticului s-a creat o casă în vechiul portic. Pentru identificarea părţii estice a casei de sec. XVII şi a porticului medieval am deschis caseta C17/a. La 3 m E de profilul estic al C17 am identificat zidul estic a casei de sec. XVII, denumit Z17. Casa din perioada premodernă avea dimensiunile de 2,7 x 6,3 m. Nu am identificat urmele unui zid de despărţire, casa avea un singur spaţiu la parter, conform majorităţii caselor orăşeneşti din Transilvania sec. XVII (avea posibil un etaj). În interiorul casei am identificat un strat gros de demolare, care ajungea la 0,8 m. Stratul de distrugere conţinea numeroase ogive din cărămidă, de la începutul sec. XVI, ceea ce presupunea păstrarea cel puţin parţială a bolţii medievale din portic. Pe lângă ogive am identificat câteva fragmente din mulura ferestrelor porticului, dar acestea erau refolosite în zidăria de sec. XVII, deci deschiderile medievale erau zidite din motive de termoizolare. În afară de materiale de construcţii, dărâmătura conţinea un material bogat ceramic ceea ce ne va permite reconstrucţia culturii materiale de ceramică a unei gospodării orăşeneşti din sec. XVII. Transformarea interiorului porticului a salvat multe din zidurile medievale, astfel am reuşit să stabilim tipul de pavaj, pragul porticului prin care se accesa curtea mănăstirii şi elemente din zidăria medievală. Totodată se pare că zidurile au fost reconstruite folosind fundaţia medievală de piatră şi materialul de construcţie al porticului. C19 Caseta a adus mai multe noutăţi la iveală dar ne-a ajutat şi să înţelegem rolul structurii de lemn identificate în 2004, paralel şi lângă zidul estic a mănăstirii (Z6). Atunci am identificat mai multe urme de par legate între ele cu scânduri. În partea sud- vestică a C19, am descoperit cinci gropi de par, dintre care Gp1 şi Gp2 erau la presupusa intrare, ieşind din pătratul adâncit a construcţiei, fiind amplasate pe vechea groapă de provizii, adâncă de 4,1 m. După cele două gropi de par au urmat încă trei gropi formând o a doua linie, orientate E-V, iar Gp3 conţinea şi urme de bârnă faţetată. La această linie de pari era conectată structura identificată în 2004, care era orientată N-S, deci era perpendiculară pe linia de pari descoperită în acest an. Încă nu am reuşit să cercetăm latura sudică pentru identificarea acestei părţi a clădirii. Oricum clădirea fondată pe pari era probabil o pivniţă sau o magazie adâncită în pământ, paralel cu clădirea de piatră a mănăstirii şi, după poziţia clădirii de lemn şi a materialului descoperit în fundaţia stâlpilor de lemn, este cert că acestea au convieţuit o vreme, după care a funcţionat numai magazia de lemn. Interesantă era groapa de provizii identificată sub structura de lemn din secolul 16. Groapa de provizii avea forma rotundă, era lutuită pe margini şi pe fundul gropii am identificat un pervaz în care erau adâncite bârnele unei structuri de lemn care probabil deservea accesul în groapă. După dimensiuni groapa era impresionantă, avea lăţimea de 2,3 metri şi în evul mediu, fără umpluturile moderne, avea adâncimea de circa 3,2 metri. Oricum este primul complex care trecea de lutul steril şi era adâncit în stratul de piatră al dealului. Umplutura gropii era din sec. XVI, aproximativ în perioada când în locul acesteia s-a construit magazia de lemn. Interesant este că din G4 a apărut prima monedă arpadiană la ad. de 2,9 m, din context de sec. XVI. Apariţia acestei gropi uriaşe de provizii era o noutate pentru evul mediu din cetate, fiind primul complex de acest gen identificat în zonă. Din păcate construirea magaziei adâncite distruge stratul şi structura superioară a G4 deci nu cunoaştem cum arăta structura de lemn a gropii în partea superioară. C20 Am identificat continuarea laturii sudice a şanţului mănăstirii în partea nordică a casetei, identificat şi în C16/2006, având orientarea de NE-SV. Adâncimea şanţului faţă de nivelul medieval de călcare era de 2,1 m. În partea sud-estică a secţiunii am identificat un contrafort care era amplasat la întâlnirea zidurilor Z11 şi Z12. Contrafortul este amplasat într-un unghi de cca. 450 faţă de Z12, care este zidul nordic al mănăstirii. Deocamdată nu avem explicaţie pentru această situaţie, probabil cercetarea zonei la N de C12 (respectiv zidul Z11) va da răspuns. Complexul G1 care de fapt este aceeaşi cu G12/C12 din 2005, după analiza materialului ceramic şi a stratigrafiei a reieşit că era o groapă de provizii cu marginile lutuite de la sfârşitul sec. XIV şi nu era o groapă modernă. Umplutura foarte solidă cu straturi succesive de pământ brun cu ceramică şi lentile de lut se explică prin trecerea zidului nordic a mănăstirii prin G1, deci trebuia asigurată o stabilitate mănăstirii. C21 În C21 am identificat colţul nord-estic a mănăstirii, respectiv întâlnirea zidurilor Z6 şi Z8 Negativele de zid aveau l 0,85 m. Pe profilul vestic în c.5/e am identificat un pilon de susţinere a bolţii pivniţei. Pilonul avea l de 0,6 m şi s-a păstrat pâna la h de 0,8 m. Pilonul era confecţionat din cărămidă, legat cu mortar de var şi era fisurat la bază, probabil cu ocazia demolărilor. Sub podeaua pivniţei am identificat solul viu. Pilonul se afla la distanţa de 2,8 m faţă de zidul (Z6) estic şi la 3,4 m faţă de zidul nordic (Z8) al mănăstirii. Având în vedere că mărimea pivniţei era de 12,5 x 7,5 m putem presupune că bolta sau tavanul pivniţei erau susţinute de trei piloni aşezaţi pe axa centrală a pivniţei şi se aflau la câte 3 m distanţă. Din dărâmătura pivniţei din păcate nu reiese dacă aceasta a fost boltită sau avea un tavan confecţionat din grinzi de lemn. Lângă zidul estic (Z6) am identificat groapa G1/C21 care era situat în colţul sud estic a casetei şi avea admaximă de 2,4 m faţă de nivelul actual de călcare. Groapa conţinea un material bogat care provenea din perioada de funcţionare a mănăstirii şi era datat cu două monede, respectiv din anii 1531 şi 1568. Monedele descoperite în urma cercetărilor arheologice efectuate în zona mănăstirii franciscane: C13/A - monedă foarte rău păstrată, ilizibilă - probabil Carol Robert de Anjou [c.2C, ad. 2,18 m - din stratul brun-măzăros ]. - monedă ruptă în două, foarte rău păstrată, ilizibilă - probabil Carol Robert de Anjou [c. 2C, ad.2,18 m - din stratul brun-măzăros ]. - denar, Ludovic I de Anjou, anii 1346-1349. U-419 [c.2E, ad. 0,40m de la nivelul excavat - sub stratul format din pietriş, din stratul lutos]. C19 - denargreulizibil, cu siglele S-I, probabil fals din timpul lui Vladislav I. Anii 1442-1443 U-473 [c.1A, ad. 0,60m]. - denar, Slavonia cu siglele S-R. În numele regelui Ştefan V al Ungariei( 1270-1272), Ban al Slavoniei Joachim Pectari (1270-1272). U–Sz.12 [cpl. G3, ad. 0,40 m (2,90 m de la solul vegetal)]. cpl. F1 (groapă de provizii?) - piesă foarte deteriorată, ilizibilă, neidentificabilă, au rămas numai rămăşiţele (amprentele). [din umplutura complexului F1, ad.1,36m]. C21 - groş al lui Sigismund I, rege al Poloniei emis la Danzig în 1531. [cpl. G1] Denar cu Rv. ilizibil, emis în 1568 de către Maximilian II rege al Ungariei. [cpl. G1, c.4-5/A-B, ad. 2,30 m–găsit într-un vas din groapa menajeră]. - groş al lui Gabriel Báthori, principele Transilvaniei, emis în 1611. [c.5E, ad: 1,60 m, din umplutura pivniţei mănăstirii]. S17/A - piesă de un kreuzer al lui Carol VI, ducele Austriei, emisă în 1712. [c. 2A, ad. 0,40 m, din umplutură (din pământul brun negricios deasupra stratului lutos cu cărămizi)]. S23 - piesă de argint de bună calitate, neidentificată încă, probabil din epoca arpadiană? [c. 1B, ad. 0,95 m, la 1,40 m de profilul estic şi 0,32 m de profilul sudic în apropierea gropii de par) Materialul osteologic cuprinde oase de animale de la diferite specii după cum urmează: ovine, porcine, bovine, păsări şi solzi de peşti (în curs de prelucrare). Material ceramic: Cahlele identificate se pot grupa în două perioade majore, prima fiind din perioada evului mediu, până la mijlocul sec. XVI, iar a doua categorie este de la mijlocul sec. XVI (după reforma religioasă), până la mijlocul sec. XVIII. La cahlele medievale în campania din 2007 am identificat un fragment din locuinţa L1 din C13, 13/a, 13/b, care este printre cele mai timpurii cahle smălţuite din Transilvania, după context se datează la începutul perioadei angevine, între 1310 şi 1330. Provine de la un coronament de cahlă din C13/a, c. 1/a de la ad. de 2,56 m. Restul cahlelor medievale provin de la tipuri des întâlnite în acest sit, cahle oală şi cahle decorate cu angobă albă şi roşie. Cahlele din perioada sec. XVI-XVIII provin din case orăşeneşti din mediu protestant deci se modifică decorul, dispar cahlele cu reprezentare de sfinţi şi apar decoruri cu motive vegetale - florale, cahle cu ulcior, husari şi cahle cu blazoane. În C17/a am identificat o cahlă reîntregibilă având în centru un trandafir stilizat cu şase petale, care probabil continuă moda cahlelor cu trandafir din sec. XV. Decorul este mai simplu, dispar de pe colţuri frunzele de stejar, dar chenarul devine mai elevat. Am identificat mai multe fragmente de cahle cu reprezentări de lalele, ghindă şi motive geometrice. Ceramica descoperită în zona mănăstirii se încadrează după cum urmează: - material ceramic neolitic (cultura Criş). - material ceramic din epoca bronzului (cultura Wietenberg). - material ceramic din epoca fierului, Hallstatt. - material ceramic din sec. XIV-XV. - material ceramic din secolele XVI -XVII - material ceramic din secolele XVIII-XIX Materialul ceramic este în curs de prelucrare, amintim doar câteva piese importante. În C13/a la ad. de 2,65 m în L1 am găsit un fragment dintr-un ulcior confecţionat din ceramică albă de lux de la începutul sec. XIV, care este primul ulcior de acest tip din România. În C19 am identificat o groapă din epoca Wietenberg la ad. de 2,8 m, c.2-3/a-b, unde pentru prima dată am găsit vase aproape complet păstrate din această perioadă (lipseau toartele). În C20/G1, care corespunde cu C12/G4/2005, la ad. de 1,3 m am identificat un ulcior de la sfârşitul sec. XIV, perioada Sigismund de Luxemburg. Ulciorul avea culoarea roşu deschis şi buza era prevăzută cu un cioc. Pe laterală avea decor de fascicole de linii incizate. În C21/G1 am identificat mai multe oale reîntregibile şi o oală cu toartă, complet conservată. G1 era datat pe baza monedelor la mijlocul sec. XVI, deci prin restaurarea ceramicii vom putea reconstrui tipurile de oale folosite în ultima fază de funcţionare a mănăstirii. În c.2/c la ad. de 1,8 m, am identificat un pahar semifinisat, bine ars, are culoare de roşu închis. Interesant este că paharul nu a fost finisat de către olar, totuşi a fost folosit. Obiectele din metal erau preponderent din fier şi câteva obiecte din bronz. Obiectele din metal erau primordial materiale de construcţie respectiv, cuie de dulgher, piroane, cârlige, lanţ etc. Mult mai importante sunt obiectele de bronz şi argint printre care se remarcă o aplică de carte. Aplica a fost identificată în C21, la ad. de 2,9 m, c.4/e, deasupra nivelului de călcare a pivniţei din umplutură; era turnată, are o formă patrulateră şi este traforată. O parte din ea s-a rupt (posibil era o placă mai lungă). S-a păstrat unul din capete, care are o formă gotic târzie cu motive de trilob, pe cele două margini are două chenare simple, între care găsim un decor vegetal foarte bogat format din frunze de acant, care înconjoară un pocal. După forma pocalului şi a frunzelor aplica prezintă motive ale goticul târziu şi renaşterii şi a fost confecţionată probabil la sfârşitul sec. XV, începutul sec. XVI. În C21/G1 la ad. de 1,8 m am identificat un nasture din argint, lângă care am identificat o linguriţă de argint. Linguriţa avea mânerul decorat cu motiv de spirală în care era un decor de filigrană. Cercetările arheologice din zona mănăstirii franciscane sau concentrat asupra unor sectoare deja cercetate unde am identificat complexe bogate, dar având în vedere adâncimile mari cercetarea necesită timp îndelungat. Am continuat cercetarea zonei casetei C13 unde am deschis C13/a şi C13/b recuperând un material bogat ceramic, seminţe carbonizate şi material osteologic. Cpl. L1 identificat în cele trei casete conţine ruinele unei clădiri din lemn care a ars în jurul anilor 1336/1338 conservând un material arheologic preţios. Aici am identificat stilusul medieval din bronz (primul din România), ceramica albă de lux şi mulţimea de seminţe prin care vom putea reconstrui alimentaţia franciscanilor din oraş din prima jumătate a sec. XIV. Al doilea sector important s-a conturat în jurul casetei C17 unde am identificat o casă de sec. XVII, care de fapt refolosea parţial spaţiul şi structura mănăstirii, salvând astfel numeroase elemente din structura medievală (pavajul porticului, pragul, pietre profilate etc.). Un ultim element important era umplutura casei, care conţinea un material ceramic foarte bogat care ne va permite să reconstituim vesela dintr-o gospodărie orăşenească de sec. XVII. Al treilea sector important era pivniţa mănăstirii, a cărei intrare am identificat-o în C8/2004. În C21, deschis la N de C8 în continuarea acestuia, am identificat colţul de NE al mănăstirii şi al pivniţei, dar şi elemente arhitectonice din interiorul pivniţei cum ar fi pilonul, care ne ajută să înţelegem suprastructura pivniţei. Ultimul sector important era la N de mănăstire, în afara clădirilor, unde am cercetat în continuare şanţul mănăstirii, identificând partea nordică a G4 din C12/2005, unde am găsit un material bogat, din care vom putea reconstitui parţial cultura materială a sfârşitului sec. XIV. După campania din 2007 ne-am apropiat mult de finalizarea cercetării aripii nordice a mănăstirii franciscane, din care mai trebuie cercetate pivniţa şi zona dintre pivniţă şi refectoriu, care înseamnă o suprafaţă de aprox. 70 m2. Având în vedere stadiul avansat de cercetare şi în domeniul ştiinţelor auxiliare (arheozoologie, arheobotanică, dendrocronologie), a materialului din aripa nordică a mănăstirii, scopul cercetărilor din 2008 ar fi terminarea săpăturilor în aripa nordică şi scoaterea în 2009 a unui volum monografic cu rezultatele săpăturilor începute în 1999. [Soós Zoltán]
Rezumat:

Săpăturile arheologice din zona mănăstirii franciscane aveau ca obiectiv identificarea succesiunii fazelor de construcţie şi recuperarea culturii materiale folosind metode moderne. Săpăturile s-au concentrat asupra unor zone parţial excavate în anii anteriori, fiind deschise opt casete şi o secţiune. Având în vedere stadiul avansat de cercetare şi în domeniul ştiinţelor auxiliare (arheozoologie, arheobotanică, dendrocronologie), a materialului din aripa nordică a mănăstirii, scopul cercetărilor din 2008 ar fi terminarea săpăturilor în aripa nordică şi scoaterea în 2009 a unui volum monografic cu rezultatele săpăturilor începute în 1999.