Târgu Mureş | Punct: Cetate | Anul: 2010
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2010
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Epoca medievală timpurie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Cetate; Mănăstire;
Cod RAN:
| 114328.03 |
Județ:
Mureş
Unitate administrativă:
mun. Târgu Mureş
Localitate:
Târgu Mureş
Punct:
Cetate
Localizare:
| 114328.03 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Soós | Zoltán | responsabil | Muzeul Judeţean Mureş |
| Bencze | Ünige | participant | Muzeul Judeţean Mureş |
| László | Keve | participant | Muzeul Judeţean Mureş |
Raport:
Săpăturile arheologice din zona mănăstirii franciscane aveau ca obiectiv cercetarea zonei în afara teritoriului fostei mănăstiri, mai ales în zona nord-estică a aripii nordice, respectiv în zona grajdului militar de sec. XVIII, care ar urma să fie restaurat de către primăria municipiului Târgu Mureş şi era necesară descărcarea de sarcină arheologică a terenului. De asemenea, am continuat cercetarea în zona sectorului D, unde se află clădirea Muzeului de Istorie şi Arheologie.
În 2010 am deschis şase casete după cum urmează:
- C34, 5 x 6 m, orientat N - S, situat la N de C30 şi C31/2009, în continuarea acestora, lăsând un profil de 1 m între cele două casete.
- C34a, 4 x 5 m, orientat N - S, situat la 0,5 m N de C34, lăsând un profil de 0,5 m între cele două casete.
Sectorul B
- BC2, 3 x 4 m, lângă zidul estic a grajdului, la V de BS1, lăsând un profil de 0,5 m.
Sectorul D
Secţiunile din sectorul D erau în interiorul clădirii:
- DC5, 5,5 x 6,7 m, situat în aripa vestică a muzeului de istorie în camera a treia.
- DC6, 6 x 2,3 m, situat în aripa vestică a muzeului de istorie în ultima încăpere.
- DC7
C34. Profilul vestic:
- stratul 1, solul vegetal avea grosimea de 0,1-0,2 m.
- stratul 2, umplutură modernă din sec. XVIII, avea grosimea de 0,2-0,3 m. Stratul avea culoarea brun deschis şi conţinea multe fragmente de cărămidă şi mortar.
- stratul 3, avea grosimea de 0,6-0,7 m era umplutura superioară medieval târzie a construcţiei (sec. XV) pe toată suprafaţa casetei. Umplutura avea culoarea brun deschis şi conţinea fragmente de piatră şi cărămidă.
- stratul 4, lentilă în umplutura construcţiei, avea grosimea de 0,3-1,3 m, avea culoarea brun roşcat, cu lentile de mortar şi cărămidă, conţinea pigmenţi de mortar şi pietre.
- stratul 5, umplutură medievală cu fragmente de cărămidă, situată în mijlocul profilului, avea o lungime de 1,1 m şi o lăţime de 1 m, era la adâncimea de 2,7 m.
- stratul 6, era în partea sudică a secţiunii, avea grosimea de 0,4-0,5m şi partea inferioară era la adâncimea de 3,1 m faţă de nivelul de călcare modern. Este primul strat de umplutură cu monede Ludovic de Anjou (1342-1382).
- stratul 7, umplutură în partea nord vestică a casetei, având grosimea de 0,2-1,4 m şi lungimea de 1,5 m. Stratul reprezintă faza de demolare a primei mănăstirii de sec. XIV, când locul pivniţei L3 era folosit pentru prepararea varului.
Adâncimea maximă a podelei L3 (identificată prima oară în 2009) este de 3,1 m.
C34/a. Caseta era deschisă în continuarea C34, la N de acesta. Intenţia noastră era identificarea lungimii L3, deoarece în C34 nu am găsit zidul nordic al acesteia. Cel mai reprezentativ era profilul vestic, care parţial se continuă din C34.
- primul strat era stratul vegetal cu grosimea de 0,1 m.
- stratul 2, umplutură modernă din sec. XVIII, grosimea, 0,2-0,3 m; culoarea brun deschis; conţinea fragmente de mortar şi cărămidă.
- stratul 3, gros de 1,4 m era continuarea umpluturii din C34 datat la sfârşitul sec. XIV. Umplutura avea culoarea brun deschis şi conţinea fragmente de piatră şi cărămidă.
– stratul 4 avea grosimea de 1,4 m era în colţul nord-vestic a casetei C34/a. Stratul era nederanjat de intervenţii medievale conţinea fragmente ceramice din epoca bronzului, avea culoarea de brun gălbui şi se afla la adâncimea de 2,6 m.
- stratul 5 - sol steril nederanjat de pivniţa L3 în colţul nord-vestic a casetei, avea grosimea de 0,5 m, culoare brun-gălbui.
Construcţii identificate
C34. Caseta se afla la 0,5 m N de C30/2009, în continuarea acesteia. Materialul bogat şi deosebit din C30 cum ar fi ştampila gardianului mănăstirii franciscane din Győr, promitea o cantitate importantă de rare artefacte arheologice. Toată suprafaţa C34 era de fapt peste umplutura clădirii L3 şi conţinea un număr însemnat de materiale din sec. XIV şi de la începutul sec. XV.
La adâncimea de 3,1 m am identificat nivelul de călcare a clădirii L3, care se adâncea în solul viu format din lut galben. În c.1-6/e pe toată lungimea vestică a casetei am identificat un zid L3/Z2 orientat N - S, care de fapt era continuarea fundaţiei identificate în C30. Zidul era compus din pietre de nisip legate cu lut galben între ele. Zidul avea două-trei rânduri de lespezi groase de 15- 30 cm amplasate una peste cealaltă, după care era nivelat şi foarte probabil urma o structură de lemn. Înăuntrul clădirii ne-am adâncit încă 0,3 m atingând adâncimea de 3,4 m faţă de nivelul actual de călcare. În colţul sud-vestic a casetei am identificat o groapă de stâlp de mărimea 0,4 m care susţinea nivelul 2 a clădirii identificate. Diametrul destul de mare ne indică o structură masivă de lemn care trebuia să facă faţă presiunilor pământului în pivniţa clădirii. De-a lungul zidului am identificat încă două gropi de stâlp de 0,6 m diametru, a doua groapă era la distanţă de 0,5 m faţă de fundaţie, foarte probabil era ulterior amplasat pentru întărirea structurii.
Umplutura din L3 era destul de omogenă din punct de vedere cronologic. Pe nivelul de călcare din pivniţă am identificat monede Ludovic cel Mare, iar în restul umpluturii erau monede de Sigismund I şi Vladislav I. Monedele ne dau un orizont cronologic destul clar în ceea ce priveşte ultima perioadă de utilizare a clădirii (sfârşitul sec. XIV) şi finalizarea demolării clădirii, respectiv umplerii pivniţei, care se poate data până la mijlocul sec. XV.
C34/a, 4 x 5 m, orientată E - V, situată la 0,5 m N de C34, a urmărit continuarea clădirii L3. În această casetă am reuşit să identificăm închiderea nordică a L3. La adâncimea de 1 m se putea distinge solul nederanjat în care era săpată pivniţa clădirii identificate. La adâncimea de 2,4 m am identificat zidul construit cu tehnică identică zidului identificat în C34. Zidul format din două rânduri de lespezi era legat cu lut galben avea o lăţime de 0,66 m pe latura sudică, iar latura nordică avea numai 0,5 m lăţime. Am identificat colţul nord-vestic a clădirii la adâncimea de 2,6 m. La colţul fundaţiei am găsit o bucată cubică de lut ars, care avea dimensiunea de 0,5 m. Fundaţia zidului nordic a clădirii nu s-a păstrat - a fost demolată, iar pietrele s-au refolosit. Am identificat numai urma fundaţiei şi câteva pietre care au rămas din vechea structură. Zidul nordic avea lăţimea de 0,4 m. Aproape de profilul sudic a C34/a am identificat o groapă patrulateră, G2 care era lângă zidul vestic şi avea dimensiunile de 2 x 1,5 m. Groapa avea o adâncime superficială de 0,2 m şi conţinea un material osteologic bogat, multe coji de ouă. Nu am reuşit să identificăm dacă groapa avea o funcţiune anume sau umplutura a ajuns în ea accidental, deoarece toată pivniţa clădirii dezafectate era folosită ca groapă menajeră de către franciscani. Umplutura era similară cu materialul identificat în C34, compus din ceramică, material osteologic, oase prelucrate etc.
Latura sudică a clădirii L3 era de aproximativ 8 m, lungimea era în jur de 12 m. În 2010 am reuşit să stabilim dimensiunea exactă a clădirii, care avea o suprafaţă de 96 m2.
Sectorul B
BC2. Secţiunea a fost deschisă la V de BS1 în vederea verificării unui urme de zidărie identificată în c.3-5. În BC2 nu am identificat nici o urmă a zidăriei, iar în S1 am identificat numai fragmente din dărâmătura unei clădiri din apropiere. Stratul vegetal avea o grosime de 0,2 m, sub care am identificat o groapă din al doilea război mondial care cuprindea peste o mie de gloanţe de mitralieră. Groapa G1 avea adâncimea de 0,6 m.
- al doilea strat avea grosimea de 0,4 m, urmat de stratul trei gros de 0,6 m.
- al patrulea strat conţinea material arheologic din epoca fierului şi avea grosimea de 0,4 m. Sub acest nivel am identificat o groapă, G2, care conţinea un vas de provizii din epoca bronzului şi era la adâncimea de 1,52 m.
- al cincilea strat avea grosimea de 0,7 m conţinea fragmente ceramice din epoca bronzului şi avea adâncimea maximă de 2,2 m Sub acest nivel urma solul viu. În porţiunea de mijloc a casetei am identificat o groapă de gunoi din sec. XVII, G3.
Complexe identificate
G1. Avea adâncimea de 0,6 m, diametrul de 1,2 m conţinea muniţie din al doilea război mondial.
G2. Era situată lângă profilul estic, avea adâncimea de 1,52 m şi conţinea un vas de provizii întreg din epoca bronzului.
G3. Groapă de gunoi din sec. al XVII-lea, conţinea material arheologic din sec. al XVII-lea, ceramică şi fragmente de cahle, printre care am identificat un fragment de mulură din sec. XV cu urme puternice de ardere.
Sector D
DC5. Caseta se află în interiorul clădirii Muzeului de istorie şi arheologie, în aripa vestică, la parterul clădirii. Caseta era situată în a treia cameră din aripa vestică. În prima etapă, intenţia noastră era coborârea nivelului de călcare, înlăturarea umpluturilor moderne pentru uscarea zidurilor. După coborârea nivelului cu 0,4 m, pe toată suprafaţa camerei (DC5) am identificat o serie de ziduri mai timpurii. Am dedus că, iniţial, camera actuală avea cca. 36 m2. Era împărţită în trei, respectiv două camere pe latura nordică care erau legate de un coridor pe partea sudică. Am decis efectuarea unor sondaje, având în vedere că trebuia păstrată stabilitatea clădirii. Primul sondaj l-am efectuat în colţul sud-vestic a secţiunii. Sondajul avea 2,2 x 1,8 m. La adâncimea de 1 m de la nivelul de călcare al camerei am identificat o groapă patrulateră care avea pereţii zidiţi din cărămidă. Zidul sudic al gropii era format de fundaţia clădirii, dar se vedea că era ulterior încastrat în zid acoperind un arc de descărcare, care era parte din fundaţia clădirii. Zidul vestic a gropii era asemănător construit peste fundaţia clădirii şi era uşor oblic spre interior. Zidul estic şi nordic erau formate dintr-un zid simplu de cărămidă având grosimea de 0,15 m. Groapa avea adâncimea de 4,4 m de la nivelul de călcare şi avea o umplutură compactă din prima jumătate a sec. al XVIII-lea.
Pe baza analizei materialului am stabilit că groapa patrulateră ce avea dimensiunea de 1,3 x 1,3 m a fost umplută în jurul anilor 1740, după ce armata austriacă s-a instaurat în cetate şi a desfiinţat vechea primărie. Adâncimea gropii, zidăria cu cărămidă ne indică existenţa unui spaţiu care avea justificare doar în locuri de judecată. Târgu Mureş a devenit oraş liber regal din 1616 deci avea dreptul la jude şi la judecarea propriilor cetăţeni. Aşadar trebuia creată infrastructura necesară. Groapa identificată este, cu ceea mai mare probabilitate, fosta temniţă a oraşului din sec. al XVII-lea. Umplutura pivniţei conţinea material arheologic din a doua jumătate a sec. al XVII-lea şi prima jumătate a sec. al XVIII-lea. Materialul este bine datat de identificarea unui vas haban din 1708.
A doua casetă în DC5 a fost deschisă pe latura nord-vestică a camerei şi avea dimensiunea de 3,3 x 3 m – care, de fapt, era dimensiunea camerei vestice desfiinţate mai târziu.
Pe latura vestică a fundaţiei am identificat un nou arc de descărcare, care era compus din două arcuri şi din două rânduri de cărămidă. Sub al doilea arc de cărămidă era pământ nederanjat. Fundaţia clădirii era săpată până la solul viu galben la adâncimea de 2,1 m. Fundul casetei era la 2,4 m adâncime săpat în solul viu. Pământul din interiorul sondajului era nederanjat de alte perioade istorice şi nu conţinea material arheologic.
Al treilea sondaj era în colţul nord-vestic al camerei, avea dimensiunea de 3,1 x 1,5 m. Sondajul era efectuat în fosta cameră estică pa toată lungimea nordică a acestuia.
Primul strat avea grosimea de 0,1 m şi era compus din praf şi mortar.
- stratul 2, avea grosimea de 0,2 m şi era compus din umplutură modernă lutoasă cu bucăţi de cărămidă şi pietre;
- stratul 3, avea grosimea de 0,2-0,3 m era compus din sol brun nisipos;
- stratul 4, avea grosimea de 0,05 m era compus din mortar şi nisip;
- stratul 5, avea grosimea de 0,4 m, avea culoarea brună cu fragmente de cărămidă.
- stratul 6, avea grosimea de 0,3 m, avea culoarea brun deschis conţinea nisip, mortar şi pietricele.
- stratul 7, avea grosimea 0,8 m, era compus din sol brun şi conţinea fragmente ceramice din epoca bronzului.
- stratul 8 era solul viu la adâncimea de 2,4 m.
Pe latura estică sondajului trei am identificat al treilea arc de descărcare la fundaţia camerei, interesant este că aceasta conţinea pietre profilate din sec. al XVI-lea.
DC6. Caseta se situează în ultima parte a aripii vestice şi este format din două încăperi înguste. Încăperile înguste erau de fapt structura băilor. Ambele spaţii erau folosite ca şi wc-uri iar din sec. al XVIII-lea erau modernizate de armata austriacă având şi scurgere spre exterior. Până atunci erau numai gropi care erau curăţate ulterior. Prima încăpere dinspre E avea dimensiunea de 2,3 x 3 m, avea o umplutură care conţinea material destul de bogat de sec. XVII. Acest fapt atestă că prima încăpere era transformată deja în sec. al XVIII-lea şi nu servea ca baie.
Zidurile fundaţiei era puţin îngroşate având o talpă de 0,2 m iar pe latura nordică era un zid superficial, gros de 1 m, care probabil era o cărare iar wc-urile erau aliniate la zidul sudic. Solul viu galben era la adâncimea de 2 m, unde se termină şi fundaţia clădirii. Pe latura estică a camerei la 1,6 m adâncime, se văd urmele unui zid superficial care probabil era substructura unei structuri pentru curăţirea gropii. Groapa de wc nu avea pe fund nici o structură, numai lutul galben.
A doua încăpere este situată la nord-vestul clădirii, are dimensiunile de 3 x 2,3 m. După înlăturarea umpluturii de sec. XIX şi a şapei de beton am identificat o structură de baie din sec. al XVIII-lea. Camera era pavată cu piatră, iar pe latura vestică era o piatră găurită de granit, sub care am identificat un canal care ducea spre exterior. În canal ulterior era amplasat o ţeavă de fontă. Structura este interesantă şi unică, printre puţinele wc-uri din perioada barocă. După desfacerea pavajului de cărămidă am identificat o umplutură de la începutul sec. al XVIII-lea, care avea grosimea de 1,8 m. La această adâncime am identificat o nivelare din cărămidă peste care s-a pus o şapă de mortar de var cu înclinaţie spre N. În fundaţia nordică a clădirii se poate vedea o arcadă zidită care deservea curăţirea toaletelor din exterior.
Fundaţia celor două băi era din cărămidă şi se datează în sec. al XVII-lea.
DC7. Caseta DC7 era situat în aripa vestică a muzeului în a doua încăpere. DC7 era împărţit în două: DC7a având dimensiunile de 3,6 x 1,5 m situat în partea sud-estică a camerei şi DC7b având dimensiunile de 3 x 2 m. Casetele au fost trasate pentru verificarea îmbinării fundaţiei între camera I şi camera II, respectiv verificarea fundaţiilor între camera II şi camera III, verificarea fundaţiilor identificate între DC7a şi DC7b.
După înlăturarea umpluturilor de sec. XX şi XIX, la adâncimea de -0,3 m am identificat urmele unor ziduri de despărţire din interiorul camerei 2, respectiv două fundaţii de stâlp. În caseta DC7a am stabilit că fundaţia stâlpului era adâncită până la 1,2 m. Stâlpii aveau dimensiunea de 0,8 x 0,8 m şi foarte probabil susţineau hornul bucătăriei casei de sec. XVI înglobat în aripa vestică a clădirii comandamentului baroc. La începutul sec. al XVII-lea casa a fost transformată în primărie iar spaţiul din a doua cameră a fost reorganizat. Spaţiul unitar a fost împărţit în două, s-a construit un zid despărţitor la linia stâlpului nordic paralel cu zidul nordic al camerei la 1,9 m faţă de acesta. Foarte probabil clădirea primăriei nu mai avea nevoie de funcţionarea unei bucătării şi spaţiul era DC7a. Fundaţia era destinată pentru alte activităţi. Aşadar au fost create trei spaţii, primul era din cărămidă iar la adâncimea de 2,2 m lângă colţul sud estic a camerei am identificat un strat din epoca neolitică cu material ceramic din cultura Criş. Spaţiul micşorat avea dimensiunea de 3,7 x 3,6 m.
În al doilea spaţiu era situat DC7b. Aici am adâncit caseta în partea nordică până la solul steril la adâncimea de 1,9 m. Fundaţia clădirii era construită din cărămidă şi pe latura nordică şi estică am identificat două arcuri de descărcare zidite în fundaţie pentru mărirea stabilităţii clădirii. Latura vestică şi sudică a casetei era formată din umplutură de sec. XVII la cote de adâncime de -0,6 -0,9 m. La adâncimea de 1,3 m am identificat o lentilă de mortar care reprezenta nivelul de construcţie a fundaţiei din sec. al XVI-lea. Spaţiul doi avea dimensiunea de 3 x 2 m.
Al treilea spaţiu era un coridor situat la V de cele două încăperi şi asigura accesul în pivniţa clădirii.
Materialul osteologic cuprinde oase de animale de la diferite specii după cum urmează: ovine, suine, bovine, păsări (în curs de prelucrare).
În C34 şi C34a am identificat o serie de oase prelucrate - în marea majoritate coarne de cerb şi de căprioară din care erau confecţionate mărgele de os pentru rozar. În total am descoperit 20 de fragmente prelucrate, găurite pentru mărgele. Numărul mare de obiecte de os prelucrate precum şi apariţia materiei prime şi a rebuturilor însemna existenţa unui atelier de prelucrat oase în cadrul mănăstirii. Rozarele şi celelalte obiecte confecţionate de călugări erau vândute pelerinilor. Această activitate economică reprezenta o contribuţie consistentă la veniturile mănăstirii.
Cahlele au fost identificate în casetele C34 şi C34a, proveneau din aceeaşi perioadă, de la începutul sec. al XV-lea, deci perioada Sigismund de Luxemburg. Cahlele erau compuse din cahle oală în formă de ceapă şi cahle oală simple. Acestea erau combinate cu plăci ceramice cu dimensiunea de 22 x 9 cm şi piese de coronament care imitau forma unui turn gotic.
S-au identificat câteva piese de coronament de cahlă smălţuită care probabil sunt dintr-o altă sobă despre care avem foarte puţine informaţii. Majoritatea cahlelor erau nesmălţiute, văruite. Am identificat o figurină de teracotă care foarte probabil era amplasată pe coronamentul sobei. Aceasta este prima piesă de acest tip identificată la Târgu Mureş. Reprezintă un cavaler stilizat şi face parte din grupul de sobe identificate în cetăţile regale din Visegrád şi Diósgyőr.
O altă piesă rară de cahlă era o cahlă traforată de forma pătrată care avea în mijloc un decor de rozetă traforată. Piesa are dimensiuni mici 9 x 10 cm, adâncime de 5 cm şi foarte probabil era încastrat în sobă ca şi piesă de decor.
Ceramica descoperită în zona mănăstirii se încadrează după cum urmează:
- material ceramic neolitic (cultura Criş);
- material ceramic din epoca bronzului (cultura Wietenberg);
- material ceramic din epoca fierului, Hallstatt;
- material ceramic din sec. XIV – XV;
- material ceramic din sec. XVI – XVII;
- material ceramic din sec. XVIII–XIX.
Paharul simplu urmăreşte forma paharelor de sticlă, are formă conică iar sub buza simplă a paharului sunt trei inele.
Am identificat fragmentele a patru pahare de tip pocal din ceramică cenuşie cu pastă fină şi cu decor incizat în formă de v. Pocalele imită forma pocalelor confecţionat din cupru sau metale preţioase cu precădere argint.
Vasul cu toartă se numără printre piesele rare de import din zona Germaniei de S şi este denumit vas de tip schwab. Vasul are un mâner sub care este o toartă iar partea laterală este bombată, puţin asemănător vaselor de bronz tip grappe.
Vasul de distilat este o piesă specială smălţuită în interior cu smalţ verde. Vasul are un fund plat, diametrul de 38 cm şi până la buză are înălţimea de 20 cm. În interior are un inel pentru capac, care a vea o toartă. Smălţuirea interioară a vasului ne indică faptul că era folosit pentru distilare.
Obiectele din metal sunt preponderent din fier, dar şi câteva obiecte din bronz. Obiectele din metal sunt în general materiale de construcţie, respectiv cuie de dulgher, piroane, cârlige, lanţuri etc.
Obiecte de bronz:
- stilus identificat în C34 la adâncimea 2,2 m - este al doilea stilus din sec. XIV identificat la mănăstirea franciscană din Târgu Mureş. Stilus-ul are două capete unul în formă de spatulă iar al doilea capăt era ascuţit. Este folosit la tăbliţele de ceară.
- degetare - am identificat trei degetare din bronz în clădirea L3, C34. Pe suprafaţa lor se poate vedea un decor format din puncte adâncite în suprafaţa degetarului pentru a oferi sprijin acului. Degetarele au un inel în interior.
- aplică de carte - are formă pătrată, iar în mijloc o scenă reprezentând un şarpe încolăcită în jurul unui băţ. Foarte probabil este simbolul şarpelui de foc din cartea lui Moise.
- mâner de cuţit - provine din Styria sau Germania de sud, piesa este confecţionată din bronz, are capătul decorat cu trei petale, iar suprafaţa este incizată cu decor în formă de inele.
În 2010 am reuşit să stabilim dimensiunile exacte ale clădirii L3, care avea aproximativ 8 m lăţime şi în jur de 12 m lungime. Clădirea avea o suprafaţă de 96 m2. L3 este prima clădire de lemn (din cele două faze) din sec. XIV identificată în situl mănăstirii franciscane şi este foarte interesant faptul că am reuşit să surprindem fazele de lemn ale mănăstirii, care în sec. al XV-lea a fost zidită din piatră însă pe alt amplasament, permiţând astfel identificarea primelor faze de lemn. Urmele clădirilor de lemn, de fapt, justifică informaţiile provenite din documentele medievale despre fazele iniţiale de lemn ale mai multor mănăstiri. În cazul abandonării construcţiei mănăstirii, de multe ori rămânea numai clădirea de lemn care era ulterior demolată. În cazul Târgu Mureşului, mănăstirea de piatră a fost finalizată până la mijlocul sec. al XV-lea.
În aripa vestică a clădirii muzeului de istorie şi arheologie a Muzeului Judeţean Mureş (fostul comandament militar), care este în proces de restaurare din 2008, am identificat urmele unei case din sec. XVI-XVII. După identificarea temniţei din camera 3 s-a adeverit că de fapt este prima primărie a oraşului Târgu Mureş. În 1616, Târgu Mureş este ridicat la rangul de oraş liber regal. Cu acest prilej oraşul avea nevoie de construcţia unei primării unde să fie ţinute şedinţele, unde să fie locul de judecată şi unde să-şi exercite funcţia judele oraşului. Oraşul a cumpărat o casă existentă în cetate şi a transformat-o pentru nevoile sale cu funcţiunile necesare unei primării. Menţionăm că identificarea temniţei oraşului de sec. XVII este unicat în ţară, deoarece celelalte temniţe păstrate se află în cetăţi, iar ceea descoperită la Târgu Mureş era o temniţă care deservea jurisdicţia orăşenească. [Soós Zoltán]