.

Cronica Cercetărilor Arheologice
Raport preliminar de cercetare arheologică

Acasă Despre Lista Completă

Târgu Mureş | Punct: Cetate | Anul: 2005

Descriere:
Anul cercetarii:
2005
Perioade:
Preistorie; Antichitate; Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; Hallstatt; Epoca romană timpurie; Epoca migraţiilor; Epoca medievală timpurie; Epoca medievală timpurie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Cetate;
Cod RAN:
| 114328.03 |
Județ:
Mureş
Unitate administrativă:
mun. Târgu Mureş
Localitate:
Târgu Mureş
Punct:
Cetate
Localizare:
| 114328.03 |
Lista Ilustrațiilor - 7
 
 
 
 
 
 
 
Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Rusu Adrian Andrei responsabil Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca
Soós Zoltán participant Muzeul Judeţean Mureş
Raport:
Structurile identificate în zona turnului porţii aparţin unor succesiuni de construcţii şi au fost remarcate patru faze. Prima fază, care era o fundaţie de piatră, se datează în sec. XV şi probabil făcea parte din sistemul de fortificare a mănăstirii franciscane. A doua structură, care se leagă de turnul porţii construit în sec. XVII, este o fundaţie situată în partea sudică a turnului şi reprezintă baza casei scărilor. A treia construcţie este adosată turnului porţii şi casei scărilor şi avea rol de depozit. În sectorul B lângă bastionul Dogarilor am identificat fundaţia unei case şi pivniţa acesteia. Fundaţia casei este construită într-un stil destul de răspândit în mediul urban transilvan din sec. XVI-XVII - fundaţie pe stâlpi. Structura este prima de acest gen descoperită în cetatea Târgu Mureş şi în oraş, dar extinderea cercetărilor poate dezvălui mai multe structuri similare. Casa a fost demolată în sec. XVIII, după instalarea armatei austriece. În zona mănăstirii franciscane cercetările din 2005 s-au bazat pe rezultatul cercetărilor din 2004, când în C6 şi C7 am identificat deambulatoriul aripii nordice a mănăstirii. În cele patru casete deschise am descoperit nu numai fundaţiile clădirii care se leagă de deambulator, ci am reuşit să identificăm şi rolul spaţiului. În C10, 11 şi 12 am identificat un spaţiu având lungimea de 14 m şi lăţimea de 7 m. În mijlocul sălii era un pilastru care susţinea două arcade peste care erau aşezate grinzile tavanului. De fapt aceasta era refectoriul sau sala de mese. În C13 am identificat un pavaj de piatră din sec. XV, iar sub acest pavaj am descoperit urmele unei clădiri din sec. XIV, deci din prima fază de construcţie a mănăstirii. Săpăturile arheologice din cetate, conform contractelor nr.165/2005 şi 189/2005 au vizat partea sud-estică a cetăţii, zona de lângă turnul porţii şi zona bisericii reformate, fosta mănăstire franciscană. Despărţim zona mănăstirii franciscane de restul săpăturilor. În prima parte a raportului prezentăm cercetările cu caracter de descărcare, anume zona bastionului porţii (care se leagă de fortificaţia mănăstirii franciscane) şi zona sud-estică a cetăţii, de lângă bastionul Dogarilor. Menţionăm că pentru complexitatea şi mărimea sitului arheologic din cetate am fost nevoiţi să separăm zona sud-estică a cetăţii, denumind-o sectorul B. Zona este situată între bastionul Dogarilor, zidul sudic al cetăţii pe latura sudică până la grajdul militar de sec. XVIII, aceasta fiind partea vestică a sectorului. Pe partea nordică, limita sectorului este clădirea manutanţei, iar pe partea estică, zidul estic a cetăţii. Conform împărţirii sectorului am început o nouă numerotare a casetelor adăugând în faţă litera B, însemnând sectorul B. În acest sector am săpat pe linia conductei de apă, executată fără avize de către primăria municipiului Târgu Mureş. Am avut două casete: - BC1, 3,5 x 4 m la cca. 8 m de zidul sudic a cetăţii de sec. XVII. - BC2, 3,5 x 4 m la N BC1 în continuarea acestuia, între casete am lăsat un profil de 1 m. A doua zonă cu caracter de descărcare a fost zona turnului porţii, unde s-au efectuat fără avize conducte de gaz metan şi apă. Aici am continuat numerotarea din anii anteriori după cum urmează: - S19, având dimensiunile de 6 x 2,5 m perpendicular pe zidul vestic al cetăţii, pe latura sudică a bastionului porţii, orientat E-V, lăsând un profil de 0,20 m între turn şi secţiune, care a fost desfăcut mai târziu. - S20, situat la N de S19, perpendicular pe aceasta, orientat N-S la 3,5 m N de S19, având dimensiunile de 4 x 1,5 m. - S21, paralel cu S19, lăsând un martor de 0,5 m între S19 şi S21, având dimensiunile de 4 x 2,5 m, perpendicular pe faţada estică a bastionului porţii, în faţa intrării în fosta cameră a gărzii. - S22, paralel cu S19, pe partea sudică a acestuia, lăsând un martor de 0,5 m între cele două secţiuni, având dimensiunile de 4,5 x 2,5 m, orientat E-V. Secţiunile şi casetele din cadrul săpăturilor sistematice: - C10, (caseta) lângă clădirea magaziei moderne având dimensiunile de 5 x 5 m. - C11, la 1 m E de C10 în vecinătatea acestuia, având dimensiunile 6 x 5 m. - C12, situat la 1 m E (profil) de C11, având dimensiunile de 5 x 5 m. - C13, situat la 1 m V de C10, având dimensiunile de 5 x 6 m. Pentru documentarea materialului excavat am folosit fişe, care conţineau datele importante despre locul şi stratul unde a fost găsit materialul, pentru obiectele mai importante am făcut fişe separate. Toate secţiunile au fost desenate, fotografiate şi incluse pe planul de ridicare topografică în sistem Stereo 70. Zona Turnului de Poartă Cercetarea a vizat identificarea nivelului de călcare din sec. XVII, deoarece podeaua camerei gărzilor aflată la parter era cu cca. 0,40 m mai jos decât nivelul actual de călcare din afara camerei. Al doilea scop era identificarea construcţiei de lângă turnul porţii, care încă se vedea pe gravurile din 1827, dar între timp a fost demolată. Descriere stratigrafică: S19. Orientat E-V, având dimensiunile de 6 x 2,5 m a fost deschis pe latura sudică a turnului porţii. Nivelul superior era format de un strat de umplutură din sec. XX gros de cca. 0,50 m. În acest strat la o adâncime de 0,20 m au apărut mai multe ziduri orientate N-S, cele aflate pe partea estică a secţiunii fiind paralele iar zidul din partea vestică a secţiunii în formă de L aparent făcea parte dintr-o altă structură. Nivelele dintre ziduri erau răvăşite deoarece în jurul anilor 70 s-a instalat un paratrăznet lângă turn. Totuşi în câteva zone s-a păstrat stratificarea ceea ce ne-a permis o datare aproximativă a construcţiilor. Sub nivelul superior de umplutură groasă de 0,50 m, menţionat mai sus, se afla un alt strat de umplutură din sec. XIX, care era un strat de culoare brună cu multe bucăţi de piatră, cărămidă şi mortar. Stratul se afla la o adâncime de cca. -0,80 m sub nivelul actual a drumului din cetate şi avea o grosime de cca. 0,30 m. Sub aceasta se afla un strat având grosimea de cca. 0,20 m, de culoare brună cu bucăţi de cărămidă şi mortar care data din timpul construcţiei zidurilor, conţinând o cantitate mică de material arheologic. Sub acest strat la o adâncime de cca. 1,10 m s-a început solul viu, brun lutos. Solul viu era la adâncime mai la întâlnirea dintre fundaţia actuală a turnului porţii şi a zidului de incintă. S20. Orientat N-S, având dimensiunile de 4 x 1,5 m, a fost deschis perpendicular pe S19 la o distanţă de 3,5 m de acesta, şi se extindea aproximativ de la mijlocul drumului de acces în cetate până la uşa camerei gărzilor. Aici am identificat următoarele straturi: - primul strat era format din patul nisipos al drumului actual confecţionat din piatră cubică, având o grosime de 0,10 m. - al doilea strat gros de cca. 0,50 m era un strat de umplutură care conţinea fragmente de cărămidă, piatră, mortar având o culoare brun deschis. Lângă zidul turnului porţii, sub acest nivel, se afla o lentilă cu pietricele şi nisip, groasă de cca. 0,10 m, iar sub aceasta se afla o lentilă de pământ compactă, cu pigment de cărămidă, groasă de cca. 0,12 m. Aceste lentile aflate la colţul interior al turnului lângă calea de acces în cetate de fapt erau umplutura în jurul pietrei care era aşezată la colţul interior pentru a-l proteja pe acesta de roţile carelor. Lângă aceste lentile am identificate şi piatra respectivă. - al treilea strat avea o grosime de cca. 0,05 m, era la adâncimea de 0,70 m şi era format din pietriş compactat. Aceasta era nivelul drumului din sec. XVII. - al patrulea strat gros de 0,30 m avea culoarea brun-deschis, fără material arheologic. - al cincelea strat era solul viu, care se afla la o adâncime de 1,05 m. - în partea nordică a secţiunii am identificat un şanţ modern având lăţimea de 0,50 m şi adâncimea de 1,25 m, aceasta fiind al şaselea element stratigrafic. S21. Orientat E-V, având dimensiunile de 4 x 2,5 m, aflat între S19 (paralel cu acesta) şi S20 lăsând un martor de 0,50 m între S21 şi celelalte două secţiuni. În partea nordică a secţiunii am urmărit zidurile din S19 care au luat o cotitură de 90 grade închizând spaţiul dintre ziduri: - primul nivel de umplutură având grosimea de cca. 0,25 m, avea o culoare de brun deschis, şi conţinea bucăţi de cărămidă, piatră, şi ceramică de sec. XVIII-XIX. - al doilea strat era format dintr-o lentilă de mortar groasă de 0,03 m care se extindea pe aproape toată suprafaţa secţiunii. - al treilea nivel avea grosimea de cca. 0,55 m, fiind o umplutură modernă de culoare brună şi conţinea pigmenţi de mortar cu bucăţi de cărămidă. - al patrulea nivel aflat la o adâncime de cca. 0,80 m, avea grosimea de cca. 0,05 m, era un strat compact de pietriş, adică drumul sau nivelul de călcare din sec. XVII. Lângă zidul turnului am verificat adâncimea acestuia, care se afla la -1,80 m faţă de nivelul actual de călcare. Sub nivelul drumului de sec. XVII se aflau trei straturi sterile de lut, stratul superior de lut având grosimea de 0,30 m avea culoarea maro, al doilea strat gros de 0,40 m avea culoarea de ocru, iar al treilea strat era format din lut galben. S22. Orientat E-V, având dimensiunile de 4,5 x 2,5 m, paralel cu S19, aflat pe partea sudică a acesteia, având un martor de 0,50 m între ele: - primul strat avea grosimea de 0,10 m fiind nivelul de călcare actual, format din pământ negru. - al doilea strat, gros de 0,25 m, era o umplutură de sec. XX având culoarea maro cu bucăţi de cărămidă. - al treilea nivel era la o adâncime de 0,35 m, avea grosimea de cca. 0,10 m. La mijlocul profilului sudic, începând de la acest strat am identificat o lentilă lutoasă nisipoasă, având lărgimea de 1,55 şi înălţimea de 0,60 m. - al patrulea nivel avea grosimea de 0,58 m, era de culoare maro cu bucăţi de pietriş şi cărămidă. - al cincelea strat era la o adâncime de cca. 1,05 m, era de culoare brun închis, fără material arheologic. În caroul patru al secţiunii am identificat un şanţ umplut cu lut la adâncimea de 1,15 m, având lăţimea de 0,40 m şi înălţimea de 0,60 m. Nu am reuşit să identificăm rolul şanţului, însă am identificat urmele lui şi în S19. Probabil era un şanţ de fundaţie abandonat şi umplut. Structurile identificate în zona turnului porţii aparţin unor succesiuni de construcţii. În cele patru secţiuni am identificat mai multe ziduri, dintre care cinci ziduri de cărămidă şi un zid de piatră. Zidul de piatră avea grosimea de 0,70 m, era cea mai timpurie construcţie şi l-am denumit Z1. Pornea din S22, şi închidea un spaţiu patrulater, Peste tot construcţiile de cărămidă erau suprapuse, ori acestea tăiau zidul de piatră. Interesantă era relaţia acestuia cu fundaţia zidului de incintă, cu care s-a întâlnit la contrafortul care susţinea coridorul pentru defensivă. Fundaţia contrafortului este mai masivă şi direcţia zidului Z1 este uşor diferită. Aşa se pare că cele două construcţii, eventual temporar, au funcţionat una lângă cealaltă, dar probabil odată cu construcţia zidului de incintă de sec. XVII s-a demolat construcţia susţinută de fundaţia Z1. Acest lucru se vede mult mai clar la întâlnirea dintre Z1 şi fundaţia turnului de poartă. Lângă fundaţia turnului se poate observa că groapa de fundaţie era săpată lângă Z1 în lutul galben, dar la reumplerea şanţului odată cu zidirea fundaţiei turnului de sec. XVII a ajuns lut galben între cele două ziduri, iar sub Z1 este sol negru deci această construcţie nu a atins lutul galben. De aici putem conclude că Z1 este anterior turnului porţii de sec. XVII care a fost terminat în 1613. S-ar putea ca fundaţia de piatră să fi aparţinut fortificaţiilor din jurul mănăstirii din sec. XV. Al doilea zid identificat (Z2) este din cărămidă, are lăţimea de 0,80 m dar tehnica de construcţie este destul de rudimentară lăsând spaţii relativ mari între cărămizi. Zidul se află lângă turnul porţii şi închide o zonă relativ mică, cca. 2 m2. Construcţia putea să fie numai fundaţia unui structuri relativ mici , cum ar fi fundaţia unui turn de scară. Z2 este adosat clar atât zidului de incintă, cât şi a zidului turnului porţii, deci este o construcţie ulterioară. După stratigrafie s-a construit cândva în sec. XVII dar nu cunoaştem exact când s-a demolat. Nu putem defini relaţia dintre Z2 şi restul zidurilor descoperite deoarece nu este în contact cu acestea. A treia construcţie care include patru ziduri de cărămidă, în continuare Z3, Z4, Z5 şi Z6, pare să fie ultima din cele descoperite. Aparent Z1 era deja demolat sau în curs de demolare la construcţia turnului porţii, iar fundaţia pentru scări probabil exista când s-a trecut la construcţia edificiului de formă patrulateră. Z3 şi Z6 sunt paralele şi perpendiculare pe zidul de incintă a cetăţii, având o distanţă de cca. 4 m între ele. Z3 şi Z6 sunt legate pe latura estică de Z4 iar paralel cu aceasta la o distanţă de 1,10 m se află Z5, aşadar cele patru ziduri închid un spaţiu rectangular. Este de notat că Z2 nu era deranjat de această construcţie deci se poate presupune că cele două construcţii au convieţuit, adică scara a fost înglobată în construcţia formată din cele patru ziduri. După gravura din 1827 aceasta era un turn patrulater adosat turnului de poartă şi pe lângă scară care asigura urcarea la etajele turnului porţii avea încăperi mai mici pentru gărzi şi pentru depozitarea armelor. Construcţia datează din a doua jumătate a sec. XVII şi a fost demolat cândva în sec. XIX din motive necunoscute. Probabil fiind o construcţie adosată zidului de incintă cu timpul s-a deteriorat structura acestuia, devenind mai instabilă, şi s-a hotărât demolarea acestuia. Un ultim element structural descoperit la turnul porţii era piatra de protecţie de la colţul interior al acestuia. Piatra era şlefuită pe partea unde era adosată zidului şi proteja colţul turnului de roţile carelor, structură întâlnită începând de la arhitectura gotică până la sec. XIX. Piatra dislocată s-a reaşezat la locul ei, iar nivelul de călcare din faţa camerei gărzilor a fost coborât cu aproximativ 0,70 m adică la nivelul de sec. XVII. Zona sector B, Bastionul Dogarilor Sectorul B este zona sud-estică a cetăţii, delimitat de către grajdul de sec. XVIII, clădirea manutanţei şi bastionul Dogarilor. - BC1, 3,5 x 4 m la cca. 8 m de zidul sudic a cetăţii de sec. XVII, orientată N-S. - BC2, 3,5 x 4 m la N de BC1 în continuarea acestuia, între casete am lăsat un profil de 1 m, orientat N - S. Descrierea stratigrafică: BC1. Stratul superior era reprezentat de un strat de pietriş (nivel de călcare) de 0,2-0,3 m. Sub acesta se găsea o umplutură modernă cu fragmente de cărămidă având grosimea de 0,4 m. Sub umplutură în c. 3,5/BCD am identificat un strat de călcare-nivelare gălbui lutos cu grosimea de 0,1-0,3 m. Sub nivelul de călcare era un strat de arsură de 0,1-0,2 m consistentă, urmat de un strat cenuşiu deschis până la adâncimea de 1,15 m cu material ceramic medieval. În c. 3-3,5/C la –1,10 m am identificat o vatră medievală de formă rotundă cu dimensiunile de 1/1,1m. Între –1,15 m şi –1,75 m era stratul de culoare cenuşiu închis uşor pigmentat cu bucăţele de chirpici , cu material ceramic din epoca medivală, migraţii şi romană. În colţul sud-estic al casetei aceste 3 straturi erau tăiate de groapa medievală/modernă G3 adâncă de 0,7 m, dedesubt având groapa G4 cu material ceramic din epoca migraţiilor şi romană, care tăia stratul de culoare cenuşiu închis până la –1,3 m. Între –1,75 m şi –2,60 m am identificat un strat brun-deschis cu material ceramic sporadic aparţinând epocii bronzului. În acest strat am identificat la –2,10 m o podea cu grosimea de 0,2–0,3 m. Stratul din epoca bronzului era urmat de un strat galben-lutos cu material ceramic abundent aparţinând culturii Criş până la adâncimea de 2,80 m. Straturile mai erau deranjate în profilul vestic în c. 2-3-3,5/D de groapa modernă G1 până la adâncimea de 1,40 m, respectiv în profilul nordic în c. 1/ABC de groapa G2 ajungând la – 2,30 m. În partea estică a casetei, groapa G5 cu material ceramic roman ajungea până la nivelul culturii Criş. În profilul nordic am identificat fundaţia unei clădiri din sec. XVII-lea la adâncimea de 2,14 m. BC2. Primul strat era reprezentat de un strat de pietriş gros de 0,1 m. În profilul sudic şi vestic am identificat zidurile unei clădiri din cărămidă din sec. al XVII-lea, a cărei fundaţie a fost sesizată în profilul nordic al C1. Stratigrafia profilului nordic al casetei consta de fapt din umpluturi succesive. Sub stratul de pietriş se găsea un strat cenuşiu gros de 0,4 m cu pigmenţi de cărămidă, urmat de un strat brun cu pigmenţi şi bucăţi de cărămidă gros de 0,6 m. Sub acestea am identificat un strat negricios ars, cu bucăţi de cărbune cu grosimea de 0,5 m, întretăiat de un strat lutos negricios de 0,1 m, urmat de un strat brun cu molozi de cărămidă până la –1,95 m, care conţinea lentile de culoare galben lutos, roşie cu molozi de cărămidă şi cenuşiu cu fragmente de cărbune. Aceste straturi succesive de umplutură sunt legate de părăsirea clădirii respective, când aceasta pierde funcţionalitatea anterioară, şi după demolarea zidurilor este umplută pivniţa pentru nivelarea terenului. În profilul sudic sub bolta pivniţei au rămas straturile originale din timpul construcţiei în felul următor: Primul strat imediat sub boltă avea o culoare cenuşie cu fâşii de var şi pigmenţi de mortar cu grosimea de 0,5 m. Dedesubt a apărut un strat subţire de cenuşă de culoare negricioasă de 0,04 m, urmat de un strat albicios cu var şi mortar cu grosimea de 0,04–0,1 m. Următorul strat până la 1,95 m era de culoare cenuşie închis–negricios cu pigmenţi de mortar. În BC2 am identificat fundaţia, respectiv pivniţa unei construcţii de cărămidă din sec. XVI–XVII. Colţul casei l-am identificat în profilul nordic din caseta BC1. În casetă am surprins cca. un sfert din fundaţia casei. Zidurile respectiv Z1, era orientat N-S şi Z2 perpendicular pe Z1 era orientat E-V. Ambele ziduri aveau o grosime de cca. 0,90 m. Este prima casă premodernă din sec. XVI-XVII, pe care am reuşit să o identificăm pe teritoriul cetăţii din Târgu Mureş. Deşi aveam informaţii despre existenţa a două străzi şi a multor case din cetate, până acum am surprins numai câteva fragmente de pavaje din sec. XVI-XVII, dar nu structuri arhitectonice. Asta se datorează şi faptului că după ce armata austriacă a ocupat oraşul şi cetatea la începutul sec. XVIII, civilii au fost expulzaţi din cetate, iar casele acestora au fost demolate. În locul acestor case s-au construit clădirile de garnizoană şi de comandament care s-au păstrat în stare bună şi se pot vedea şi astăzi. Revenind la structura identificată în BC1, nu este foarte rar în rândul construcţiilor orăşeneşti de sec. XVI–XVII. Pivniţa a fost adâncită în pământ iar pe cele patru colţuri s-a construit câte un stâlp. Aceşti stâlpi erau legaţi cu arcade, sub arcade fiind reumplut cu pământ, pentru a face mai rezistent structura. Aşa au creat o structură numită casa pe pilaştri. Desigur dimensiunea nu era foarte mare cca. 5 x 5 m putea să fie şi de obicei în afară de pivniţă avea parter şi un etaj unde era amplasat dormitorul. Deasupra arcadelor identificate s-a făcut un pervaz spre interiorul casei, lat de cca. 0,10 m pe care era amplasată podeaua de lemn a parterului. Intrarea în pivniţă se făcea ori din afară construind o scară de acces sub una dintre cele patru arcade din pivniţă ori din casă, prin tăierea unui orificiu patrulater în podeaua de lemn a parterului. Deocamdată nu ştim care era soluţia preferată, deoarece pe cele două laturi descoperite ale pivniţei se văd straturile de construcţie nederanjate. Dacă se intra de pe stradă în pivniţă deci sub arcadă, probabil intrau prin partea nordică deorece aceasta „privea” spre stradă şi de multe ori intrătrile în pivniţe erau dinspre stradă uşurând cărarea mărfurilor. În 2006 planificăm să cercetăm latura nordică a pivniţei. După ce clădirea pierde rolul iniţial, este demolată şi pivniţa este umplută pentru nivelarea terenului. După materialul descoperit din umplutura pivniţei clădirea a fost demolată la sfârşitul sec. XVII, umplutura conţinând şi o monedă austriacă din 1697. Bazându-ne pe structura casei putem presupune cu mare probabilitate că edificiul a aparţinut unui negustor sau meşteşugar bogat din oraş. Construcţia unei case de cărămidă din sec. XVII, mai ales pe teritoriul cetăţii presupunea un venit considerabil. Obiectele din fier sunt reprezentate de cuiele găsite în umplutura pivniţei, folosite pentru structurile de lemn şi acoperiş. Mărimea lor variază între 5 şi 10 cm şi au fost identificate în toate straturile de umplutură. Materialul osteologic cuprinde oase de animale de la diferite specii după cum urmeează: ovine, porcine, păsări. Material ceramic Ceramica descoperită în sectorul B se încadrează după cum urmează: material ceramic neolitic (cultura Criş), material ceramic din epoca bronzului, material ceramic roman, material ceramic sec. XV-XVI, material ceramic modern (sec. XVII-XVIII). Zona mănăstirii Franciscane Cercetarea fostei mănăstiri s-a început în 1999, descoperind şi identificând treptat planimetria, extinderea mănăstirii, precum şi rolul spaţiilor descoperite. În 2004 am reuşit să identificăm aripa nordică, mai precis deambulatoriul acestuia şi o porţiune mică din aripă vestică. Bazat pe aceste rezultate în 2005 am deschis 4 casete acoperind o suprafaţă de cca. 110 m2, la N de deambulatoriu, scopul fiind dezvelirea sistematică a aripii nordice. Necesitatea săpăturilor în această zonă era justificată şi de construcţia unui drum neavizat peste situl arheologic. Lucrările au fost oprite cu ajutorul Poliţiei Judeţene iar beneficiarul lucrărilor (primăria municipiului Târgu Mureş), a fost obligat să plătească cheltuielile cercetărilor arheologice. Descriere stratigrafică: C10. (5 x 5 m). Situat la 1 m N de C7/2004, lângă clădirea unei magazii moderne. - primele straturi conform rezultatelor din anii precedenţi, sunt formate de nivele de umpluturi din sec. XVIII-XX, peste care s-a depus un strat de pietriş cu ocazia construcţiei drumului. Stratul de pietriş recent avea o grosime de cca. 0,15 cm. - al doilea nivel (2) era format de un nivel de umplutură din sec. XVII-XVIII, care în mod ciudat era chiar deasupra stratului de călcare din sec. XV-XVI. Stratul provine parţial din demolarea clădirilor mănăstirii conţinând multe materiale de construcţie, cărămidă, bucăţi de mortar, piatră, bucăţi de lemne putrezite şi material ceramic. Materialul arheologic conţinea ceramică şi cahle din sec. XV, până în sec. XVIII, deci straturile erau răvăşite de mai multe ori. Acest nivel de umplutură avea o grosime de cca. 0,25 m în acest nivel am descoperit trei gropi (fără semnificaţie) şi negativul de zid a aripii nordice, care s-a suprapus cu profilul nordic a casetei. Negativul de zid (Z8) începea de la c. 1/A de unde am urmărit până la 1/E. În 1/E s-a ramificat continuându-se spre E şi spre S. Deci aveam un al doilea negativ de zid orientat N - S (Z9), care s-a situat în c. 1/E – 5/E. Negativul se afla la adâncimea de 0,90 m faţă de nivelul medieval de călcare, adică stratul 3. Dintre gropile descoperite, numai G2 conţinea material de consemnat, constând în mare parte din fragmente ceramice din sec. XVII. G2 avea o formă patrulateră şi avea adâncimea de 0,80 m. - stratul următor (3) era bine compactat, avea culoarea negricioasă şi reprezenta nivelul de călcare a mănăstirii. Desigur peste acest nivel se afla o podea de lemn, deoarece nu am descoperit nici o urmă de lutuire a podelei. Stratul avea o grosime de cca. 0,60 m şi partea inferioară era la o adâncime de cca. 1 m. Materialul arheologic era sărăcăcios, fiind compus din puţine fragmente ceramice din sec. XII-XIII, respectiv XIV-XV. - al patrulea strat (4) avea culoarea brun-maroniu, o compoziţie mai lutoasă, grosimea de cca. 0,40 - 0,35 m conţinea în număr redus material din epoca Hallstatt târziu (cultura Noua) şi epoca bronzului. - ultimul strat (5) avea o grosime de cca. 0,58 m fiind la adâncimea de -2,10 m faţă de nivelul actual de călcare. Stratul avea o culoare gălbuie şi conţinea un nivel de locuire neolitică care aparţinea culturii Criş. Am identificat un „covor” format din ceramică aruncată, probabil au confecţionat o cărare pentru vremea ploioasă şi o vatră care aparţinea aceleaşi culturi. Vatra era situat în c. 5/A-B, la adâncimea de 1,80 m. - nivelul următor era solul viu. C11. (6 x 5 m). Situat la 1 m E de C10 şi la 1 m V de C12. Am urmărit negativul de zid (Z8) din C10, care s-a continuat în direcţia E-V. - primul strat era format dintr-o umplutură nisipoasă, groasă de cca. 0,40 - 0,50 m, care conţinea moloz, cărămidă şi pietre. - al doilea nivel era surprins în profilul vestic şi sudic sub forma unei lentile groase de mortar nisipos, având o grosime de 0,10-0,20 m. Sub acest moloz am identificat alte trei gropi de gunoi datând din sec. XVIII-XIX, dintre care unul era continuarea G2 din C10, pe lângă care se afla G4 şi respectiv G5. În partea inferioară a G4 am găsit aproape o treime dintr-un vas de tip borcan din sec. XII-XIII, din păcate într-un context modern. G4 avea adâncimea de 1,45 m. Negativul de zid Z8 face parte din acest strat, dar se diferenţiază prin cantitatea mare de moloz şi mortar. Tot în acest nivel a apărut în c. 4-6/B-C o fundaţie de zid, care intra în profilul sudic. Între acest zid (Z10) şi Z8 era o distanţă de 2,40 m, Z10 fiind perpendicular pe Z8. După curăţirea zidului şi verificarea acestuia în profilul sudic am identificate că este o fundaţie de pilastru aflat în mijlocul unei săli. Z10 era orientat N-S, avea lungimea de 2,20 m şi lăţimea de 1,20 m. Sub fundaţia pilastrului am identificat o groapă de gunoi G7, care data din sec. XIII-XIV şi conţinea doar câteva fragmente ceramice. - al treilea nivel era format dintr-o lentilă groasă de cărămidă, surprinsă în profilul sudic, fiind la o adâncime de cca. 0,40–1 m în funcţie de umpluturile superioare. În colţul sud-estic a secţiunii am surprins o stratigrafie mai complexă, trei nivele succesive din care al doilea din mijloc era o cărare din cărămidă, Toate cele trei nivele erau din sec. XVIII şi aveau o grosime de 0,38 m, 0,16 m şi 0,22 m. - sub nivelele enumerate mai sus se afla nivelul patru (4) care era bine compactat, avea culoarea negricioasă şi reprezenta nivelul de călcare a mănăstirii. Stratul avea grosimea de 0,70 m şi reprezenta un nivel de reper în secţiune fiind nivelată suprafaţa acestuia. Materialul provenit din acest strat era o cantitate mică de ceramică de sec. XIV-XV, ceramică arpadiană de sec. XII-XIII şi foarte puţin material roman. - nivelul cinci (5) avea culoarea brun-maroniu, o compoziţie mai lutoasă, avea grosimea de cca. 0,30 m, şi conţinea în număr redus fragmente ceramice din Hallstatt (Noua). - nivelul şase (6) avea grosimea de cca. 0,35 m, având culoarea ocru-maroniu şi conţinea material din epoca bronzului (cultura Wietenberg). În acest strat am identificat o groapă de gunoi G6, în profilul estic, care conţinea fragmente de vase din cultura Wietenberg, două vase mai mici şi fragmentele unui vas de provizie. G6 era la adâncimea de 1,90 m. - ultimul strat avea o grosime de cca. 0,20 m fiind la adâncimea de 2,10 m faţă de nivelul actual de călcare. Stratul avea o culoare gălbuie şi conţinea câteva fragmente ceramice din cultura Criş. C12. (5 x 5 m). Situat la 1 m E de C11. Având în vedere structurile descoperite în C10 şi C11, care de fapt părea să fie o sală lungă, cu un pilastru de susţinere a tavanului, amplasat în mijloc. În C12 pe lângă identificarea structurilor mănăstirii am surprins mai multe complexe care aparţineau oraşului premodern din sec. XVI-XVII, deci după demolarea mănăstirii. - primul strat era format dintr-o umplutură modernă din sec. XVIII-XIX, având grosimea de cca. 0,20 m pe partea vestică a casetei, dar se îngroşa treptat spre partea estică a casetei, având 0,95 m. Ridicarea de nivel se datora umpluturilor moderne. - sub stratul modern de umplutură pe profilul vestic a apărut deja nivelul medieval de călcare, conform experienţei din casetele C10 şi C11, dar la o distanţă de 0,60 m de profilul vestic, nivelul medieval a scăzut cu 0,30 m iar după încă 0,60 m de profilul vestic a scăzut cu încă 0,36 m, creând trepte în solul negricioasă care reprezenta nivelul de călcare. După curăţirea nivelului medieval ne-am dat seama că aceste trepte nu a fost create în timpul funcţionării mănăstirii, ci s-au format în sec. XVII, când s-a nivelat terenul, care nu era orizontal, s-au format mai multe găuri şi gropi de gunoi din sec. XVII. Aceste succesiuni de umpluturi aveau o grosime de cca. 1 m pe partea estică a secţiunii şi 0,10 m pe partea vestică a casetei. Din această umplutură se diferenţiază groapa G10, care era lângă profilul sudic la o adâncime de 0,80, iar groapa la rândul său avea o adâncime de 0,40 m. Pe fundul acestei gropi am găsit o ceaşcă aproape intactă, lipseau numai câteva fragmente din buză. După compoziţia materialului găsit în groapă oala se datează la sfârşitul sec. XVII, începutul sec. XVIII. Ceaşca este vopsită având o bază albă, pe care s-a făcut un decor cu linii de culoare maro şi pete de culoarea verde. - groapa denumită G12 deşi face parte din umpluturile moderne, se diferenţiază de acestea. Groapa - peretele ei nordic fiind surprins în perimetrul nord-vestic al casetei, respectiv vestic - s-a suprapus peste profilul casetei. G12 avea dimensiuni impresionante, având lăţimea de 2,40 m, lungimea 2,48 m şi adâncimea de 3,30 m faţă de nivelul de călcare actual. Adâncimea iniţială a gropii era de 2 m. Groapa a tăiat zidul nordic a mănăstirii, având o stratigrafie interesantă. În groapă era o succesiune de straturi compacte galbene de lut, cca. 5, având grosimea de cca. 0,10–0,20 m, iar între acestea erau straturi de umplutură groase de cca. 0,20 m cca. 6. Aceste straturi conţineau un material ceramic bogat. Sub adâncimea de 2,20 m de la nivelul de călcare erau două straturi: cel superior având grosimea de 0,60 m, iar cel inferior grosimea de 0,70 m. Pereţii gropii patrulatere erau lutuiţi şi bătuţi. După modul de realizare al gropii şi după nivelele succesive de umplere a acestuia este foarte probabil ca G12 să aparţină unui atelier de olărit din cetate şi în această groapă depuneau lutul adus din altă parte. După ce au extras majoritatea lutului, groapa a fost reumplută din nou, dar la fiecare reumplere s-a ridicat nivelul gropii ajungând şi gunoiul atelierului între straturile de lut. Groapa nu a mai fost curăţată şi pe la sfârşitul sec. XVII a fost abandonată şi umplută definitiv. Materialul ceramic bogat a fost recuperat din groapă şi urmează analiza şi reîntregirea acestuia. - negativul de zid a mănăstirii se deosebeşte de restul umpluturilor, dar aparţine de umpluturile moderne. Negativul de zid aparţine de Z8, continuând în direcţia E-V. Primii doi metri şi jumătate a negativului de zid lipsesc din cauza G12. Din c. 1/C aceasta se continuă, făcând două ramificaţii, una în c. 1/A-B în direcţia nordică şi una în c. 1/A spre direcţia sudică. Zidul orientat N-S este perpendicular pe Z8, denumit Z11 şi de fapt închide sala lungă identificată în C10 şi C11. Z11 intră în profilul sudic, dimensiunea casetei nefiind destul de mare ca să surprindem legătura dintre Z11 şi deambulatoriul (Z5) care mergea lângă sală. Z11 avea lăţimea de 0,95 m. Spre N am descoperit o altă structură de zid, de această dată şi zidul care a scăpat demolării. Încă nu ne putem explica rolul acestui zid (Z12), deoarece presupunem că Z8 este zidul cel mai nordic a mănăstirii. Lăţimea acestuia este de 1,50 m, care comparat cu celelalte fundaţii este mai lat. Totuşi este posibil să fi descoperit numai fundaţia unui contrafort care sprijinea zidul nordic şi asta ar putea fi şi explicaţia scăpării zidului de demolare. Z12 era construit din piatră prinsă cu mortar de var. Zidul s-a păstrat numai la nivelul de fundaţie având o înălţime de 0,60 m. - sub nivelele de sec. XIV-XVIII a urmat stratul negricios medieval, având grosimea de cca. 0,80 m şi conţinea un număr redus de ceramică din sec. XII-XIII. Lângă negativul de zid Z11 în careul 4/B am identificat o groapă medievală patrulateră, G11. Groapa avea dimensiunile de 1,10 x 0,80 m şi adâncimea de 0,60 m. G11 era umplută cu lut galben nisipos, iar după curăţirea gropii pe fundul acesteia am găsit patru urme de stâlp în cele patru colţuri, fiecare având o lăţime de cca. 0,08 m. Sub o lespede de piatră căzută în groapă am găsit o ceaşcă, care după tipologie (forma buzei) şi pastă se datează din a doua jumătate a sec. XV. Este cert că G11 funcţiona o dată cu mănăstire şi cu sala lungă, care este cel mai mare spaţiu descoperit până acum din mănăstire şi în mod sigur este fosta sală de mese sau refectoriul. G11 era în parte estică a refectoriului şi o posibilă folosinţă a acestuia, era o mini cămară în care era o structură de lemn şi în care erau păstrate mâncăruri care se consumau des, dar necesitau răcire. Probabil şi în ceaşca găsită au păstrat alimente. G11 a fost scoasă din folosinţă înaintea demolării mănăstirii, deoarece era umplută cu lut nisipos, deci s-a refăcut nivelul de călcare iniţial. - sub stratul medieval apare un strat maroniu, care conţinea o cantitate redusă de ceramică şi avea grosimea de cca. 0,60 m. - ultimul strat lutos avea culoare gălbuie, conţinea material ceramic din cultura Criş, avea grosimea de 0,20 m, sub care am identificat solul viu la o adâncime de 2,20 m faţă de nivelul modern de călcare. C13. (5 x 6 m). Situat la 1 m V de C10. Prin C13 am dorit să identificăm linia zidului Z8, dar nu am reuşit să surprindem întoarcerea acestuia spre biserică, deci nu am surprins încă în această porţiune aripa vestică a mănăstirii. În direcţia vestică urmează să urmărim linia zidului Z8 în 2006. Totuşi am identificat câteva structuri interesante. - primul strat era reprezentat de pietrişul folosit la fundaţia drumului, aceasta având o grosime de cca. 0,10 m. Nivelele de umplutură se subţiau în funcţie de cum ne apropiam de marginea vestică a terasei de râu. - sub nivelul de pietriş (2) am identificat o umplutură groasă de cca. 0,30 m, (profilul estic) care conţinea moloz, bucăţi de cărămidă şi fragmente ceramice din sec. XVIII-XIX. Sub nivelul de umplutură a urmat negativul de zid în latura nordică a secţiunii. În latura vestică a secţiunii stratul de umplutură s-a îngroşat, având cca. 0,75 m grosime. Umplutura avea rolul de a nivela scăderea stratului medieval. - al treilea nivel (3) era bine compactat, avea culoarea negricioasă şi reprezenta nivelul de călcare a mănăstirii. În acest strat era adâncit o groapă (G8) modernă de sec. XVII-XVIII, având adâncimea de cca. 0,50 m. Groapa avea formă patrulateră orientat E-V, avea lăţimea de 1,10 m şi lungimea de 1,80 m şi era împletit cu scânduri. Probabil servea ca loc de depozitare. Nivelul de călcare al mănăstirii menţinea nivelul identificat în C10 şi C11 numai până la mijlocul casetei C13, de unde nivelul a scăzut cu 0,90 m. Scăderea nivelului se poate explica cu apropierea marginii terasei pe care se afla mănăstirea. Pe această porţiune mai adâncă am identificat un pavaj de piatră de râu, având grosimea de 0,20 m. Prin fragmentele ceramice identificate am stabilit că pavajul de piatră era funcţional în sec. XV-XVI, după care era treptat umplut, mai ales după demolarea mănăstirii. În partea vestică a casetei, nivelul de călcare medieval era la o adâncime de 1,50 m faţă de profilul estic unde nivelul medieval este la o adâncime de cca. 0,30 m. O altă surpriză era sub pavajul de piatră, unde la adâncimea de 1,20 m am identificat un nivel călcare compus din lut. Lutuirea avea o grosime de cca. 0,20 m. Suprafaţa lutuită se afla în partea vestică a casetei în c. 1-5/D-F. La E de lutuire am surprins urmele maronii a unei bârne de lemn, care era orientată N-S şi la capătul acesteia, în c. D/2 se afla o fundaţie din piatră, prinsă cu lut. De aici structura de lemn s-a continuat în direcţia E-V. În podeaua de lut am găsit mai multe fragmente ceramice care se datează în a doua jumătate a sec. XIV. - al patrulea nivel (4), avea grosimea de 0,80 m, culoarea brun-maroniu şi se afla sub stratul negricios medieval. Stratul conţinea material ceramic din epoca bronzului (Wietenberg). În partea vestică a secţiunii stratul se subţiază având o grosime de cca. 0,30 m. - al cincelea nivel avea grosimea de 0,10 m, avea culoarea de galben-maroniu şi conţinea o cantitate neînsemnată de ceramică din cultura Criş. Sub acest strat la o adâncime de cca. 1,50 se află solul viu. Toate construcţiile identificate aparţineau fostei mănăstiri franciscane. În ordine cronologică prima construcţie descoperită era clădirea de lemn din C13. Urmele construcţiei identificate sub pavajul de piatră al mănăstirii de sec. XV, la adâncimea de 1,20 m. Am identificat un nivel călcare compus din lut, lutuirea avea o grosime de cca. 0,20 m. La E de lutuire am surprins urmele maronii ale unei bârne de lemn, care era orientată N-S şi la capătul acesteia, în c. D/2 se afla o fundaţie din piatră, prinsă cu lut. De aici structura de lemn s-a continuat în direcţia E-V. Foarte probabil, fundaţia de piatră era colţul unei clădiri de lemn, care aparţinea de mănăstirea de sec. XIV şi funcţiona înainte de construcţia claustrului de la sfârşitul sec. XIV. În podeaua de lut am găsit mai multe fragmente ceramice care se datează în a doua jumătate a sec. XIV. În toate cele patru casete deschise în campania 2005 am descoperit urme de construcţii, provenind de la mănăstirea de sec. XV. Primul zid identificat a fost în C10, deschis la N de C6, unde în 2004 am identificat deambulatoriul mănăstirii. Scopul nostru a fost identificarea planimetriei aripii nordice. În partea nordică a C10 am descoperit zidul Z8, orientat E-V, care în capătul vestic a C10 are o ramificaţie spre S (Z9). În C10 am identificat numai un colţ a unui încăperi: pentru clarificarea acestui spaţiu am deschis C11, în care am surprins continuarea a Z8, însă fără alte ramificaţii, deci spaţiul descoperit avea deja lungimea de 10 m. Însă în partea sud-estică a C11 am descoperit o fundaţie de pilastru Z10. Continuând cercetările în C12 am identificat zidul estic al acestei săli, şi a reieşit că pilastrul este în mijlocul sălii, care avea lungimea de 14 m şi lăţimea de 7 m. Pilastrul susţinea două arcade pe care erau aşezate grinzile tavanului. După mărime, acesta este cel mai mare spaţiu din fosta mănăstire descoperit până acum şi, foarte probabil, este Refectoriul mănăstirii sau sala de mese. Din elevaţiile şi fundaţiile zidurilor nu s-a păstrat nimic, excepţie făcând pilastrul (Z10) şi contrafortul din latura nord-estică a refectoriului (Z12). Deocamdată nu ştim dacă peste refectoriul era construit la un alt nivel, dar după grosimea fundaţiilor presupunem că, mănăstirea avea un etaj peste parter în ceea mai mare parte. Material arheologic: obiectele din fier erau exclusiv cuie folosite la structurile de lemn, respectiv, acoperiş, schelă sau pereţii caselor din lemn. Mărimea lor variază de la 5 cm la 20 cm şi apar în toate starturile de la sec. XIV până în sec. XVIII. Materialul Osteologic provine din complexe preistorice, medievale, respectiv moderne. Materialul osteologic preistoric este compus din oase de animale (urmează să fie identificat), precum şi câteva unelte preparate din os. Uneltele făcute din os sunt exclusiv ace. Materialul osteologic medieval este compus atât din oase de animale şi provin de la diferite animale după cum urmează: ovine, porcine, bovine, peşte. Prelucrarea acestora se va efectua în vara anului 2006. Materialul Osteologic modern este compus exclusiv din oase de animale, majoritatea fiind de la porcine, ovine, bovine şi păsări. Materialul urmează să fie prelucrat. Materialul ceramic (materialul ceramic este în curs de prelucrare) descoperit în cetate cronologic se încadrează după cum urmează: ceramică neolitică, cultura Criş, ceramică eneolitică, cultura Coţofeni, ceramică epoca bronzului, cultura Gava, ceramică romană, sec. III (fără complex arheologic), ceramică gotică, sec. IV (fără complex arheologic), ceramică arpadiană, sec. XII-XIII, ceramică medievală, sec. XIV-XV, ceramică modernă, sec. XVI-XVII. [Soós Zoltán]