Târgu Mureş | Punct: Cetate | Anul: 2003
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2003
Perioade:
Preistorie; Antichitate; Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; Epoca romană timpurie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Cetate;
Cod RAN:
| 114328.03 |
Județ:
Mureş
Unitate administrativă:
mun. Târgu Mureş
Localitate:
Târgu Mureş
Punct:
Cetate
Localizare:
| 114328.03 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Man | Nicoleta | participant | Muzeul Judeţean Mureş |
| Soós | Zoltán | participant | Muzeul Judeţean Mureş |
Raport:
Săpăturile arheologice din cetate au vizat partea nord-estică a cetăţii şi zona de lângă turnul porţii. Pe lângă cercetările cu caracter de descărcare am continuat din surse proprii cercetările sistematice din zona mănăstirii franciscane.
Secţiunile şi casetele pentru descărcarea de sarcină arheologică au fost amplasate cum urmează:
- C 1, (caseta) lângă clădirea direcţiunii din cetate, casa sculptorilor, având dimensiunile de 1,5 x 3 m, orientat E - V.
- C 2, la 8 m S de casa sculptorilor, în vecinătatea C 1, având dimensiunile 2,5 x 2,5 m.
- S 1, situat la NE de turnul porţii, având dimensiunile de 2 x 5 m.
Secţiunile şi casetele din cadrul săpăturilor sistematice:
- S 2, situat lângă gardul bisericii reformate, paralel cu aceasta la o distanţă de 6 m, având dimensiunile de 10 x 2,5 m, orientat E - V.
- C 3, se afla lângă S 2 la o distanţă de 0,5 m pe partea sudică a acestea, având dimensiunile de 2,5 x 3 m, orientat E - V.
- S 3, situat lângă S 2, pe partea nordică a acestea, având dimensiunile de 2,5 x 6 m, lăsând un martor de 0,5 m între S 2 şi S 3. S 3 era orientat E - V, paralel cu S 2.
- S 4, perpendicular pe S 2, având un martor de 0,5 m între S 2 şi S 4, la V de S 3 lăsând un martor de 1,5 m între S 3 şi S 4, având dimensiunile de 2,5 x 8 m, orientat N - S.
C 1. În partea superioară a casetei 1 am identificat două nivele succesive de drumuri, ambele fiind făcute din cărămidă:
- primul nivel de drum se afla la o adâncime de 0,35 m. După tipul şi calitatea cărămizii folosite la pavarea drumului am stabilit că acest nivel de drum provine din a doua jumătate a secolului XX. Cărămizile aveau culoarea de roşu deschis, iar soliditatea şi rezistenţa cărămizilor faţă de umezeală este redusă. Acest tip de cărămidă este preponderent folosită în a doua jumătate a secolului XX.
- la o adâncime de 0,53 m am identificat un al doilea nivel de călcare. La construcţia drumului s-au folosit cărămizi bine arse, compacte de culoare roşu închis. Cărămizile erau mai rezistente la umezeală, dar presupunem că erau afectate de trafic şi de aceea a fost refăcut mai târziu drumul. Materialul arheologic descoperit deasupra acestui nivel era preponderent din a doua jumătate a secolului XVII şi sec. XVIII. Probabil am identificat un nivel de călcare care datează din a mijlocul secolului XVII şi funcţiona în continuare în sec. XVIII, folosit şi de armata austriacă, care folosea cetatea în sec. XVIII - XIX.
- sub acest nivel de drum, la o adâncime de –0,88 m am identificat ruinele şi dărâmăturile unei case din sec. XVII. Casa era demolată în sec. XVIII, când armata austriacă a preluat forţat cetatea de la orăşeni, clădirile din interiorul cetăţii erau demolate iar cetatea era transformată într-o garnizoană austriacă. Nivelul casei este bine datat cu cahle provenind din secolul XVII, pe o cahlă fragmentară s-a păstrat anul XVI.
- la –1,26 m s-a păstrat un nivel de călcare anterior secolului XVII, pe care, pe baza ceramicii l-am putut data în a doua jumătate a secolului XVI începutul secolului XVII.
- între stratul de –1,26 m şi până la adâncimea de 1,68 am găsit material ceramic răsfirat preponderent din epoca bronzului şi câteva fragmente din secolul XVI.
C 2. Caseta 2 era situat la sud vest de C 1. Prin C2 am urmărit să verificăm dacă putem surprinde urmele casei din C 1.
- la o adâncime de 0,58 m am surprins un drum confecţionat din cărămidă, peste care am găsit material ceramic, cahle, cuie care se datează în sec. XVII şi prima jumătate a secolului XVIII, indicând că casa descoperită în C 1 se afla lângă una dintre arterele principale ale oraşului de sec. XVII.
- între –0,72 m şi –0,88 m am identificat un strat cu ceramică preistorică atipică.
- la –0,88 m am dat de sol viu.
S 1. este situat la NE de turnul porţii. Direcţionat NV - SE (5 x 2 m). Colţul nord-vestic al secţiunii este tăiat de o conductă de canalizare care provine din anii 1950 este nefuncţionabil.
- până la adâncimea de 1,46 m avem umpluturi din sec. XX (ad. 0,10-0, 60 m) şi XIX (-0,60 -1,40 m). Gropile de gunoi prin compoziţia materialului descoperit (ceramică, oase, sticlărie, fier, capete de pipă) provin din sec. XIX, conţin un material bogat de sec. XVIII (cahle, capete de pipă, ceramică).
- la –1,40 m începe un strat de lut gălbui gros de aproximativ 0,30 m care probabil provine de la demolarea unei case, deoarece la adâncimea de 1,78 m am descoperit pavimentul unei case de secol XVII. Pavimentul mixt este compus dintr-un substrat de lut (0,10 m) peste care s-au aşezat cărămizi având dimensiunile de 0,30 x 0,14 m, 0,22 x 0,12 m, 0,26 x 0,15 m. Pe lângă cărămizi s-au folosit şi dale de piatră. Deasupra acestei podele s-au descoperit cahle, ceramică smălţuită şi cuie din secolul XVII.
- între –1,85 m şi –1,92 m era un strat cu material ceramic predominant preistoric, ceramica fiind atipică. Sub acest strat am identificat solul viu (-1,95 m).
S 2 (10 m x 2,5 m) Situat paralel cu gardul bisericii reformate:
- la adâncimea de 0,10-0,50 m era un strat de umplutură din sec. XVIII, întretăiat de mai multe gropi din secolul XX. O groapă de gunoi s-a găsit în caroul 10, iar în carourile 6-7 am dat de urmele unui şanţ - probabil urmele unei secţiuni din 1967.
- la –0,60 m în caroul 5 am identificat o podea de cărămidă din secolul XV, care aparţinea de mănăstire. La E de această podea (0,20 m) am identificat un negativ de zid (carourile 4-5) care mergea până la adâncimea de 1,95 m; negativul de zid (Z 1) mergea paralel cu pavajul de cărămidă. În caroul 4 pe partea de N a secţiunii am identificat un alt zid (Z 2) care se lega de Z 1 şi era orientat E - V. În umplutura zidului am găsit un material bogat din prima jumătate a secolului XVI.
- în partea vestică a secţiunii, lângă podea, caroul 6, am identificat un mormânt la o adâncime de 1,60 m. Mormântul este anterior pavajului de cărămidă, mormântul fiind tăiat de pavaj. În carourile 7-8 era o umplutură din sec. 17, conţinând un material arheologic sărac.
- în carourile 9-10, la o adâncime de 1,56 m am identificat podeaua unei case din epoca bronzului. Materialul arheologic consta în material osteologic şi ceramică atipică în majoritate. După fragmentele ceramice situl aparţinea culturii Gava.
C 3. (2,5 x 3 m) Situat între S 2 şi gardul bisericii reformate. Prin C 3 am urmărit pavajul medieval de cărămidă. În caroul 2-3 am identificat podeaua la adâncimea de 0,60 m. La V de podea am identificat urmele şanţului din 1960.
- la E de podea se continua negativul de zid, până la adâncimea de 1,90 m. Până la adâncimea de 1,60 m negativul de zid era deranjat de o săpătură anterioară.
- de la –1,90 m, până la –2,25 m am identificat un strat din epoca fierului, Hallstatt timpuriu.
- de la –2,25 m până la –2,52 m am identificat un strat din epoca bronzului, identificând material ceramic din cultura Gava şi Coţofeni
- de la –2,52 m până la –2,82 m am identificat un strat aparţinând culturii Criş din epoca neolitică
- sub –2,82 era solul viu, ne-am adâncit până la –2,90 m.
S 3. (6 x 2 m) Orientat E - V, paralel cu S 2, pe partea nordică a acestuia. Am lăsat un martor de 0,50 m. Capătul estic porneşte de la aceeaşi carou a lui S 2. Am urmărit negativul de zid (Z 1), precum şi pavajul de cărămidă. S 3 parţial se suprapunea cu S 10 din săpăturile din 2001.
- în carourile 2-3 se continua negativul de zid (având direcţia N - S) la adâncimea de 0,56–1,92 m.
- la E de negativul de zid se afla o altă umplutură în carourile 1-2, la adâncimea de 0,52 m până la –1,68 m. În caroul 1 la o adâncime de 1,64 m am identificat un zid făcut din cărămidă. (Z 3)
- la V de negativul de zid în carourile 2-3-4-5 am identificat o fundaţie de zid (Z 4) care era perpendicular pe Z 1. Între Z 4 şi profilul sudic în careurile 3-4-5 am identificat o groapă de gunoi, având 3 m L, 1 m l şi 1,80 m h. Groapa conţinea un material bogat de ceramică medievală, material osteologic uman şi de animale, sticlărie, fier, obiecte de bronz datate cu trei monezi. În partea inferioară a gropii am găsit urme de înmormântare, de unde provine şi moneda din secolul XIV. În groapă s-a găsit o cantitate însemnată de lemn carbonizat, creând un strat compact în caroul 5-6.
- nivelul de arsură era la –1,52 m având o grosime de 0,20 m.
- sub nivelul de arsură am găsit material ceramic roman, nederanjat de amenajările medievale deşi nu am descoperit nici un sit care s-ar putea lega de acest material. Împreună cu materialul ceramic roman am găsit şi material ceramic din epoca bronzului.
S 4. (8 x 2,5 m) Orientat N - S, perpendicular pe S 2, a pornit de la caroul 10 al acestuia. În profil s-au păstrat două negative de ziduri unul fiind continuarea lui Z 4 din S 3, iar la cca. 3 m N de acesta am identificat un al doilea negativ de zid (Z 5). S 4 reprezintă cel mai bine gradul de distrugere a mănăstirii.
- între Z 4 şi Z 5 (careul 2, 3, 4) la o adâncime de 0,50 m am descoperit un strat de dărâmătură, care probabil provine din bolta încăperii, având o lăţime de 0,40 m, în care s-a găsit o bucată întreagă de nervură gotică din cărămidă.
- sub nivelul de dărâmătură (careul 3, 4) am găsit o groapă care conţinea material arheologic din sec. XII, dovedind existenţa unei localităţi din acest secol. Groapa este situată la adâncimea de 1,02-1,74 m. În 2001 în secţiunea S 10 am identificat o locuinţă de sec. XII.
- de la adâncimea de 1,74 m până la adâncimea de 2,70 m sunt straturi preistorice. De la –1,74 m până la –2,20 m este un strat care conţine material din perioada Hallstatt A şi din epoca bronzului, cultura Gava.
- de la –2,20, până la –2,70 m este un strat care conţine material din prima fază a epocii bronzului şi din epoca neolitică, cultura Criş.
- în careurile 5, 6, 7, 8 până la adâncimea de –1,80 m se găsesc straturi consecutive de dărâmătură după cum urmează:
- la adâncimea de 0,20 m respectiv 0,58 m adâncimea maximă şi 0,42 m adâncimea minimă am identificat un strat de dărâmătură de la începutul secolului XVIII.
- la adâncimea de 0,58 m şi 1,20 m am identificat un strat de dărâmătură din secolul XVII.
- la adâncimea de 1,20 m şi 1,80 m am identificat un strat de dărâmătură de la sfârşitul secolului XVI, începutul secolului XVII.
Mănăstirea Franciscană
O parte din structurile mănăstirii franciscane au fost identificate încă pe durata campaniilor arheologice din 1999, 2001. A fost identificat zidul nordic al aripii nordice (1999), zidul estic a aripii nordice (2001, Z 4) şi două ziduri interioare paralele, făcute din cărămidă, având o lăţime de 0,18 m (2001). Descoperirile parţiale atunci însă nu ne-au permis să înţelegem exact legătura între aceste ziduri şi prin urmare nu puteam clarifica planul mănăstirii.
Săpăturile din 2003 au urmărit clarificarea planului mănăstirii pentru care am trecut la cercetare exhaustivă, deschizând o suprafaţă mai mare. Prin urmare am reuşit să identificăm legătura dintre structurile descoperite anterior, dar în aceeaşi timp am identificat părţi necunoscute până acum din fosta mănăstire.
Am descoperit cea mai timpurie fază a mănăstirii în S 3 şi în martorul de 0,50 m între S 3 şi S 2. Aici am identificat un strat de distrugere prin incendiu. Materialul de construcţie consta din lespezi de piatră folosiţi ca pavaj şi ţigle folosite la acoperiş. Sub stratul de ardere am identificat trei urme de stâlpi având un diametru de cca. 0,10 m. Acesta probabil provenea de la un gard, lângă care se afla clădirea propriu-zisă. După monedele descoperite în acest nivel clădirea a funcţionat în a doua jumătate a secolului XIV, incendiul a survenit probabil la sfârşitul secolului XIV. Monedele identificate provin din perioada regelui Ludovic cel Mare. În stratul de distrugere am găsit o cantitate însemnată de ceramică, oase de animale respectiv umane, care erau dinaintea construcţiei de lemn şi erau deranjate de aceasta. Materialul bogat din acest start va fi descris la materiale arheologice.
Negativul de zid Z 1 am identificat în S 2, S 3, C 3 asta fiind zidul vestic a aripii estice care porneşte de la fosta capelă (1999) dar încă nu am descoperit capătul nordic al zidului. Porţiunea descoperită are o lungime de aproximativ 19 m. Paralel cu acest zid pe partea exterioară, deci vestică, am găsit un pavaj din cărămidă. Pavajul a fost identificat în S 2 şi C 3, orientat N - S, asigura legătura dintre capelă şi aripa nordică a mănăstirii. Pavajul se termină în S 3 cu cca. 1 m înaintea zidului aripii nordice (Z 4). Pe această porţiune cărămizile lipsesc se poate observa doar patul de nisip argilos a pavajului.
Zidul Z 2 este perpendicular pe Z 1 (S 2, careul 1 - 2), orientat E - V, este în interiorul aripii estice, este zid de rezistenţă, are lăţimea de 0,80 m. Z 2 s-a păstrat la nivel de fundaţie, ceea mai mare parte din zid a fost scos. Materia primă folosită este piatră de râu şi bucăţi de cărămidă. Săpăturile din 2003 încă nu au clarificat rolul acestui zid.
La Z 2 se leagă Z 3 care este un zid pentru despărţirea spaţiului interior. Este confecţionat din cărămidă, orientat N - S, are lăţimea de 0,18 m. Între Z 2, Z 3 şi Z 1 probabil era o încăpere. Continuarea cercetărilor ar putea identifica rolul acestui zid.
În 2003 am reuşit să identificăm rolul zidului Z 4 care a fost identificat în 2003, dar prin extinderea săpăturilor a reieşit că Z 4 este zidul sudic a aripii nordice. În S 3, Z 4 s-a păstrat la nivel de fundaţie, este confecţionat din piatră de râu şi bucăţi de cărămidă, are o lăţime de 0,90 m. Am urmărit linia zidului Z 4 şi în S 4 dar aici s-a păstrat numai în forma unui negativ de zid.
Paralel cu negativul de zid (Z 4) la 2,90 m am identificat un al doilea negativ de zid (Z 5) care avea o lăţime de aproximativ 0,90 m. Între cele două ziduri era o umplutură de cca. 0,50 m care probabil provenea de la boltirea acestui spaţiu. Descoperirea unei ogive din acest strat din a doua jumătate a secolului XV confecţionat din cărămidă a adeverit această presupunere. La N de Z 5 am identificat alte straturi de demolare, distrugere. Urmărind linia zidului identificat în S 1 (1999) putem afirma că Z 5 este zidul nordic a aripii nordice.
În S 3 (caroul 4 - 6) şi în martorul lăsat între S 3 şi S 2 am identificat urmele unei construcţii din lemn peste care se afla un start de distrugere de avînd grosimea de cca. 0,80 m. Startul a fost datat cu două monede de Ludovic cel Mare (sfârşitul secolului XIV) şi o monedă italiană care provenea din Republica Perugia (sfârşitul secolului XIV începutul sec XV).
Materialul arheologic din startul de distrugere consta dintr-un număr mare de ţigle (probabil acoperişul clădirii de lemn), cuie de dulgher, ceramică de uz comun şi ceramică de lux, obiecte de bronz (buza unui vas din bronz), un material bogat de oase de animale şi sticlărie.
Clădiri din oraşul aflat în incinta cetăţii
În S 1 situat lângă poarta cetăţii şi C 1 situat lângă casa sculptorilor din cetate am identificat urmele caselor din interiorul cetăţii. Casele din incinta cetăţii erau contruite în sec. XVII şi demolate pe parcursul secolului XVIII, când cetatea a devenit o cazarmă autriacă.
În S1 la adâncimea de 1,78 m am identificat fragmentul unei podele dintr-o casă de secol XVII. Deasupra podelei am găsit material arheologic din secolul XVII, cahle, ceramică, capete de pipă, etc. Aceste obiecte dovedesc caracterul urban a oraşului din secolul respectiv. Podeau casei s-a păstrat pe o suprafaţă de aproximativ 1,5 m2, este confecţionat din cărămidă şi lespezi de piatră. Din păcate durata cercetării pe această porţiune era limitată de contrucţia drumului din cetate, astfel nu am reuşit clarificarea planului casei.
Lângă casa sculptorilor am identificat un strat de demolare a unei case din sec. XVII, datat cu o cahlă inscripţionată. Pe cahlă se vede iniţiala meşterului şi probabil anul fabricaţiei din care s-au păstrat primele două cifre "16..". Presupunem că casa din C 1 era din lemn deoarece în stratul de dărâmătură am identificat o cantitate mare de bârne de lemn, şi un strat de arsură. Materia primă pentru construirea casei era lemnul. Pe lângă materialul lemnos am găsit o cantitate însemnată de ţigle care provin de la acoperişul casei. Cărămida şi piatra era folosit numai la unele părţi din fundaţia casei sau pentru construcţia sobei. Lipsa timpului acordat nici aici nu ne-a permis identificarea planului casei.
Materiale arheologice
Monede
Monedele identificate în 2003, au contribuit la datarea siturilor arheologice, mai mult în cazul aripii estice a mănăstirii, cu ajutorul mondelor am reuşit să identificăm data aproximativă a construcţiei şi a demolării. În cazul aripii nordice am identificat numai data aproximativă a demolării.
Cele mai timpurii monede - am identificat în S III, în nivelul de distrugere şi groapa de gunoi care se află sub podeaua de cărămidă din secolul XV. Aici am identificat o structură de lemn. Distrugerea acestei clădiri de lemn se datează la sfârşitul secolului XIV.
În acest strat am identificat trei monede, după cum urmează:
S III, carou 5 (sept. 8, 2003) Monedă maghiară, Ludovic cel Mare I. (1342-1382), Cod catalog: CNH. II. 94 A, H 542. Moneda este denumită denar cu Sfântul Ladislau (szentlászlós dénár), având pe o parte figura sfântului, iar pe partea cealaltă stema lui Ludovic cel Mare. În jurul stemei se poate descifra o iniţială FB (Franciscus Bernardi), el era responsabilul pentru vistieria regală.
S III, carou 4 (sept. 9, 2003) Monedă maghiară, Ludovic cel Mare I. (1342-1382), Cod catalog: CNH. II. 89 A, H 547. Moneda are denumirea de denar cu cap de arab (szerecsenfejes dénár), având pe o parte un cap de "arab", iar pe partea cealaltă stema regelui Ludovic, şi o inscripţie din care se poate descifra LODOVIC
S III, carou 6 (sept. 14, 2003) Monedă italiană, Republica Perugia. Moneda provine din a doua jumătate a secolului XIV sau începutul secolului XV. Pe o parte se poate descifra litera P, semnul oraşului Perugia.
Al doilea grup de monede a fost găsit în S II. Două monede de la fundaţia zidului care datează începerea construcţiilor la aripa de est în prim jumătate a secolului XV, şi o monedă din prima jumătate a secolului XVI, care datează distrugerea aripii estice a mănăstirii.
S II, carou 9 (iunie 20, 2003) Monedă maghiară, Sigismund de Luxemburg (1387-1437), Cod Catalog: CNH. II. 125 A, H 580. Denumirea monedei, Parvus. Pe o parte se vede o cruce având braţe egale, pe cealaltă parte o stemă, dar din cauza uzurii este indescifrabil.
S II, carou 9 (iunie 20, 2003) Monedă maghiară, Redwitz Nicolaus (Miklós), ban al Severinului, primul căpitan al cavalerilor ioaniţi colonizaţi în Severin. Are funcţia de ban între 1429-1435.
S II, carou 8-9? (iunie 28, 2003) Monedă maghiară, începutul secolului 16. Denumirea monedei: denar, monedă falsificată, comparând cu celelalte monede are un conţinut foarte redus de argint.
Al treilea grup de monede a fost găsit în S IV în dărâmătură negativului de zid a aripii nordice. Conform acestei descoperiri aripa nordică a fost demolată în prima jumătate a secolului XVII, deci cu un secol mai târziu decât aripa estică.
S IV, careu 4 (sept. 12, 2003) Monedă poloneză, Sigismund al III-lea, 1623. Denumirea monedei: poltura. Pe o parte se vede stema regatului polonez-lithuanian, pe stemăse vede numărul 24, reprezintând valoarea monedei de argint.
Obiecte din metal
În secţiunea S 3 din careul 5, adâncime –1,35, am găsit o bucată din buza unui vas din bronz. După monede vasul se poate data în a doua jumătate a secolului XIV.
În S 4, careul 3 - 4, în stratul de dărâmătură am găsit o nasture din bronz, care se datează în secolul 17.
În S 2 în umplutura fundaţiei zidului scos (Z 1) am găsit un mâner de cuţit confecţionat din plăci de bronz ornamentate cu motive vegetale, plăci de os şi fier. După stilul decorului şi stratul din care provine, cuţitul se poate data în prima jumătate a secolului XVI şi foarte probabil este o piesă de import din Germania (Nürnberg?) sau Austria.
Obiectele din fier erau exclusiv cuie folosite la structurile de lemn, respectiv, acoperiş, schelă sau pereţii caselor din lemn. Mărimea lor variază de la 5 cm la 20 cm şi apar în toate starturile de la sec. XIV până în sec. XVIII.
Fragmentele de sticlă provin din obiecte confecţionate din sticlă sau geam.
Obiectele din sticlă după formă şi ornamnetare provin de la ceşti şi căni, având un decor în formă de picătură. Sticlăria provine din S 3 din stratul de dărâmătură şi foarte probabil sunt piese din import din Veneţia sau Murano.
În S 1 am găsit gâtul unui flacon de sticlă care provine din sec. XVII şi am găsit în dărâmătura unei case de sec. XVII.
Restul sticlăriei este compus din fragmente de geam şi se pot identifica începând din sec. XV până în sec. XVIII. Fragmentele de geam provin din fosta clădire a mănăstirii franciscane.
M 1/2003 - pe data de 19 iunie am identificat în S II/2003 un schelet care era tăiat de podeaua de cărămidă. Scheletul se afla cu 0,60 m sub podea pe partea vestică a podelei în caroul 6. După mărimea scheletului individul era bărbat, mormântul nu avea inventar, probabil aparţinea unui călugăr.
Material osteologic animalier
Materialul osteologic provine din complexe preistorice, medievale, respectiv moderne.
Materialul osteologic preistoric este compus din oase de animale (urmează să fie identificat), precum şi câteva unelte preparate din os. Uneltele făcute din os sunt exclusiv ace.
Materialul osteologic medieval este compus atât din oase umane (morminte deranjate) cât şi din oase de animale. Majoritatea oaselor sunt provin de la diferite animale după cum urmează: ovine, porcine, bovine, peşte. Prelucrarea acestora se va efectua în vara anului 2004.
Materialul osteologic modern este compus exclusiv din oase de animale, majoritatea fiind de la porcine, ovine, bovine şi păsări. Materialul urmează să fie prelucrat.
Materialul ceramic (în curs de prelucrare)descoperit în cetate, cronologic se încadrează după cum urmează:
- ceramică neolitică, cultura Criş;
- ceramică eneolitică, cultura Coţofeni;
- ceramică epoca bronzului, cultura Gava;
- ceramică romană, sec. III (fără complex arheologic);
- ceramică gotică, sec. IV (fără complex arheologic)
- ceramică arpadiană, sec. XII - XIII;
- ceramică medievală, sec. XIV - XV;
- ceramică modernă, sec. XVI – XVII.
Prin săpăturile arheologice din 2003 am identificat pentru prima oară urmele caselor orăşeneşti din incinta cetăţii Târgu Mureş. Aceste case în majoritate erau construite din lemn, mai puţin din piatră. Acest lucru este adeverit de sursele scrise din sec. XVII, de unde aflăm că erau puţine clădiri de piatră în oraş. Continuarea săpăturilor ar fi importantă pentru identificarea acestor structuri de lemn, precum şi pentru identificarea planului caselor.
Pe teritoriul fostei mănăstiri franciscane am reuşit să identificăm ceea mai timpurie fază a mănăstirii din sec. XIV. Stratul de distrugere, arsura puternică înseamnă existenţa unei structuri de lemn înaintea clădirilor de piatră, datat cu monede din perioada regelui Ludovic cel Mare. Am identificat aripa nordică a mănăstirii, o podea de cărămidă care leagă aripa nordică de capelă. Presupunem că podeaua de cărămidă a fost acoperită cu o structură de lemn fiind la o distanţă de 0,10 m de zidul vestic a aripii estice (Z 1), deci acoperişul se sprijinea pe acest zid. În lipsa unui deambulatoriu din piatră presupunem că acest pavaj acoperit cu o structură de lemn a funcţionat ca un deambulatoriu (kreuzgang).
Clarificarea interiorului aripii estice şi nordice necesită alte cerecetări în viitor. [Soós Zoltán]
Rezumat:
Săpăturile arheologice din cetate au vizat partea nord-estică a cetăţii şi zona de lângă turnul porţii. Pe lângă cercetările cu caracter de descărcare s-au continuat cercetările sistematice din zona mănăstirii franciscane. Prin săpăturile arheologice din 2003 s-au identificat pentru prima oară urmele caselor orăşeneşti din incinta cetăţii Târgu Mureş. Pe teritoriul fostei mănăstiri franciscane s-a reuşit identificarea celei mai timpurii faze a mănăstirii din sec. XIV.