Târgu Frumos | Judeţ: Iaşi | Punct: Baza Pătule | Anul: 2005
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2005
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 95480.01 |
Județ:
Iaşi
Unitate administrativă:
or. Târgu Frumos
Localitate:
Târgu Frumos
Punct:
Baza Pătule
Localizare:
| 95480.01 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Coroliuc | Anca | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Haimovici | Sergiu | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Boghian | Dumitru | responsabil | Universitatea "Ştefan cel Mare", Suceava |
Raport:
Analiza materialului arheozoologic provenit din săpăturile efectuate în anul 2005 de la Târgu Frumos – „Baza Pătule”
Materialul este reprezentat prin 772 resturi animaliere determinate; acesta a fost determinat mai întâi, pe niveluri şi gropi, şi apoi a fost însumat.
Considerând repartiţia pe grupe sistematice, se constată că sunt prezente doar moluştele (28 de fragmente, 3,63%) şi mamiferele (744 de resturi, 96,37%). Moluştele sunt reprezentate prin lamelibranhiate de la care s-au recoltat 28 de valve de Unio sp. Ţinând cont de variabilitatea dimensională a valvelor şi de faptul că au fost găsite în cantitate mică, credem că aceste lamelibranhiate nu erau culese pentru a fi folosite în alimentaţie ci doar pentru a da prin pisare carbonat de calciu, întrebuinţat în procesul de pregătire a ceramicii.
Mamiferele reprezintă singurul grup care era folosit din plin de către locuitorii aşezării. Ele se împart în două grupări, domestice şi sălbatice, inegale ca importanţă, luând în consideraţie frecvenţa lor: mamifere domestice – 601 resturi, adică 80, 78%, şi specii sălbatice – 132 de resturi (17, 74%); calul (Equus caballus) este reprezentat prin 11 fragmente – 1, 48%; despre cal, credem că era, cel puţin, pe cale de domesticire, adică mai mult sacrificat decât vânat.
Speciile domestice sunt reprezentate prin taurine (Bos taurus), cu frecvenţa cea mai înaltă, 447 fragmente – 60, 08% din total mamifere – acestea fiind totodată cele mai mari ca talie, grupul ovicaprinelor (ovine - Ovis aries şi caprine – Capra hircus) cu 115 resturi – 15, 46% şi porcinele (Sus scrofa domesticus) cu 39 resturi – 5, 24%.
Dintre animalele sălbatice evidenţiem: patru specii de artiodactile, cu importanţă de prim ordin în economia animalieră: cerbul (Cervus elaphus) cu 51 resturi (6, 85% din total mamifere), urmat de mistreţ (Sus scrofa ferus) cu 41 de fragmente (5, 51%); vine apoi bourul (Bos primigenius), având 27 resturi (3, 63%) şi căpriorul (Capreolus capreolus) cu 13 fragmente (1, 75%). Ca mărime specifică, trebuie să le grupăm însă altfel: mai întâi bourul, urmat de cerb şi apoi mistreţ, pe ultimul loc fiind căpriorul.
În ceea ce priveşte repartiţia mamiferelor pe niveluri, frecvenţele fiind în mare aceleaşi, avem pentru nivelul I, cronologic cel mai vechi, 27 resturi (3, 50%), nivelul II cel mai bogat cu 538 fragmente (69, 69%) şi nivelul III cu 207 resturi (26, 81%).
Putem, deci, conchide că creşterea celor patru specii domestice comestibile (taurinele, ovinele, caprinele, porcinele) ocupă un loc de prim rang, dacă nu chiar de bază, în economia locuitorilor aşezării. Vânătoarea avea un rol cu totul secundar, deşi era bine circumscrisă, considerând faptul că resturilor speciilor sălbatice se apropie cam de aproape 20% din total mamifere şi că trei din cele patru specii de artiodactile le putem considera de talie mare sau chiar foarte mare.
Materialul animalier avut la dispoziţie vine, totodată, să precizeze, destul de bine, unele caracteristici ale ambientului din preajma sitului. Mai întâi, trebuie să arătăm că pârâul Adâncata, astăzi cu un debit destul de mic, mai ales în perioada de vară, când acesta apare aproape secat, era cu mult mai bine cotat ca sursă permanentă, fiind mai bogat în ape ale căror aluviuni (chiar dacă nu exista o luncă propriu-zisă) sub formă de nămol, erau propice pentru dezvoltarea moluştelor (Unio), către malul apei; mai mult chiar, prezenţa castorului (găsit în săpăturile din anii precedenţi) arată că pe cursul acestui pârâu se puteau ridica acele zăgazuri clădite de specia respectivă, în spatele lor putându-se aduna ape ce erau propice, nu numai pentru castor dar şi pentru diverse specii de peşti. Tot prezenţa castorului, stenoec (caracteristic mai ales pentru păduri de esenţă moale, ce-i dădeau posibilitatea de a ridica zăgazuri, dar şi pentru a avea hrană din abundenţă), dar, mai cu seamă, a speciilor „de pădure”, deci tot stenoece, dintre carnivore (urs, jder) dar şi de artiodactile – cerb (ajuns actualmente la noi doar „carpatin”), mistreţ şi mai puţin căprior şi bour, care sunt mai ales de lizieră şi totodată de runc (făcut de oameni), arată că zona din jurul aşezării era, în foarte mare măsură, acoperită de pădure, care, considerând latitudinea şi altitudinea, era alcătuită din stejărişuri amestecate cu alte specii arboricole, tot de foioase, cea mai bogată şi stratificată asociaţie vegetală de la noi. Desigur, omul tăia pădurea pentru necesităţile sale multiple de lemn şi totodată pentru a dobândi terenurile necesare culturilor agricole. Este important că pădurea, în mod natural, se refăcea în timp, zona aşezării fiind deci atunci forestieră, nefiind însă formată acea silvostepă, căreia îi aparţine astăzi regiunea respectivă.