Târgu Frumos | Judeţ: Iaşi | Punct: Baza Pătule | Anul: 1998
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
1998
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire;
Cod RAN:
| 95480.01 |
Județ:
Iaşi
Unitate administrativă:
or. Târgu Frumos
Localitate:
Târgu Frumos
Punct:
Baza Pătule
Localizare:
| 95480.01 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ursulescu | Nicolae | participant | Facultatea de Istorie, Universitatea Al. I. Cuza, Iași |
| Cotiugă | Vasile | participant | Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași |
| Boghian | Dumitru | participant | Universitatea "Ștefan cel Mare" Suceava_ |
Raport:
Între 22 iunie şi 31 iulie 1998, s-a desfăşurat cea de a noua campanie de săpături în marea aşezare Precucuteni III (situată în perimetrul unei baze de recoltare a cerealelor), cu participarea studenţilor practicanţi de la facultăţile de istorie ale Universităţilor din laşi şi Suceava. Au continuat lucrările în sectoarele A şi D.
În sectorul A (situat între pătulele nr. 6 la vest şi nr. 7 la est) au fost cercetate alte cinci casete (fiecare cu laturile de 3 x 3 m) din partea sud-estică a perimetrului (de circa 1100 m2), care va fi dezvelit exhaustiv. Scopul principal l-a reprezentat urmărirea integrală (în porţiunea dintre cele două pătule, pe o lungime de circa 21 m) a traseului şanţului de îngrădire a aşezării din prima etapă de locuire. Obiectivul a putut fi atins doar parţial, deoarece o groapă de mari dimensiuni (nr. 26) a tăiat, în mare măsură, zona de est a şanţului, chiar lângă patului nr. 7. Traseul şanţului a fost intersectat de groapă la circa 3 m, spre vest, de patului nr. 7. însă, partea inferioară a şanţului n-a fost complet desfiinţată de groapă, cel puţin spre taluzul sudic (caseta G17), unde cercetarea a fost încheiată. Din cauza dimensiunilor foarte mari ale gropii, a densităţii materialului depus, a problemelor dificile de interpretare apărute în legătură cu acest complex, ca şi a vremii nefavorabile, n-a putut fi încheiată cercetarea integrală a gropii, aceasta urmând să se facă în campania viitoare.
Forma gropii nr. 26 nu poate fi determinată cu precizie, deoarece o parte însemnată a ei (circa un sfert) se află sub patului nr. 7. Groapa a fost săpată de la baza nivelului al doilea (orizontul de locuire HA), pare-se cu scopul de extragere a lutului. Probabil că săparea ei în acest loc a fost determinată de existenţa alveolarii lăsate de şanţul de îngrădire din prima etapă. Ea a tăiat şi partea estică a vestigiilor colibei de suprafaţă (locuinţa nr. 10), construită peste şanţul de îngrădire, în orizontul IB. în general, groapa pare a prezenta o formă aproximativ ovală, uşor alungită pe axul NV-SE (circa 3 m până la patul; în total circa 5 m); prezintă însă o cotlonire lungă de 1,70 m, spre sud. Pe profilul realizat la marginea pătulului, groapa are o deschidere de 5,40 m la gură (la adâncimea de 1 m), dar descreşte pe măsură ce se adânceşte: la 1,60 m adâncime deschiderea era de 3 m, iar la 1,80 m adâncime se micşora la 1,60 m. Nu avem încă date despre modul în care se încheia această alveolare, ca şi despre aspectul general al întretăierii cu şanţul de îngrădire, însă, s-a putut deja stabili că în timp ce groapa 26 are un pământ de culoare negricioasă, şanţul de îngrădire prezenta o umplutură de culoare gălbuie, cu nuanţe cenuşii-cafenii (solul specific primului nivel de locuire).
Prin conţinutul ei, groapa pare să fi avut o destinaţie specială, anume aceea de a primi resturile unor ceremonii de cult, putând fi considerată, deci, ca o groapă de ofrande, în acest sens, pledează în primul rând cele nouă capete de bovidee (fără maxilare, dar care păstrau cele două coarne), ca şi alte nouă coarne (uneori cu părţi din frontal), descoperite până în prezent. Din observaţiile de până acum, reiese că depunerea nu s-a făcut după o regulă anume, ci aceste vestigii au fost aruncate în groapă, probabil pe măsura sacrificării animalelor în scopuri rituale (cultul bucraniilor); unele erau în poziţie orizontală, dar altele au ajuns în poziţie verticală sau oblică. Totuşi, s-a constatat că cinci capete au fost depuse cu faţa în jos, iar câte două cu faţa în sus sau în poziţie verticală. De asemenea, printre vestigii s-au găsit, ca piese deosebite, opt idoli antropomorfi fragmentari, un buton avimorf de capac, şase dăltiţe şi topoare şlefuite, şase fragmente de râşniţe, o nicovală de piatră, o mărgică de cupru, un pandantiv de scoică (cu două perforaţii), mai multe unelte de os (şlefuitoare şi împungătoare), fragmente de vase suport şi trei fragmente de suporturi tip "horă" (care, de regulă, sunt considerate piese de cult), precum şi alte numeroase fragmente ceramice.
În sectorul D (situat în marginea estică a crestei pe care este amplasată aşezarea) au fost urmărite îndeosebi trei obiective mai importante:
a) problema vetrei din locuinţa 8;
b) problema resturilor masive de locuire situate în partea de nord a locuinţei 8;
c) cercetarea, în continuare, a şanţului de îngrădire din prima etapă de locuire.
A fost încheiată dezvelirea integrală a vestigiilor a două locuinţe (nr. 8 şi 11), având podină cu structură de bârne. Ambele locuinţe au aparţinut ultimei faze de locuire (III), fiind, pare-se, contemporane.
Cercetarea vestigiilor din colţul sud-vestic al locuinţei nr. 8 a arătat că aici a existat un cuptor, intens utilizat. Acesta a fost construit chiar deasupra zonei centrale a unei mari gropi -(nr. 25), săpată de la partea superioară a primului nivel. Asemenea mod de amplasare a vetrelor şi cuptoarelor deasupra unor gropi a mai fost observat şi la alte complexe neolitice. Probabil că umplerea gropii (care a avut o adâncime reală de 1,30 m de la nivelul de săpare şi o formă aproximativ cilindrică, cu un diametru de 2,20 m, deci o suprafaţă de 3,80 m2) nu se încheiase în momentul construirii locuinţei, astfel că alveolarea existentă a fost utilizată pentru amplasarea vetrei cuptorului, la circa 25-30 cm adâncime de la baza nivelului III. Cuptorul a fost construit pe un pat de 9-10 bârne despicate, cu profil semicircular (diametrul de circa 8 cm), având orientarea NE-SV, paralelă cu axul lung al cuptorului; amprentele acestora s-au văzut clar în profil. Bârnele de la margine erau chiar sub baza bolţii cuptorului, care se arcuia lin spre vatra propriu-zisă. Bolta a fost construită, deci, nu direct pe sol, ci pe marginea vetrei, având un schelet de nuiele care a lăsat urme în lutuială. Iniţial, cuptorul a avut dimensiunile de 1,60 x 1,30 m, acoperind o suprafaţă de circa 2 m2. Gura se găsea spre NE, în faţa sa descoperindu-se resturile mai multor vase. La capetele axelor cuptorului s-au observat urmele unor pari, cu diametre de circa 20 cm, care se adânceau între 60 şi 80 cm de la baza nivelului III; probabil că aceşti pari (amplasaţi în afara circumferinţei gropii 25) aveau un anume rol în amenajarea zonei din jurul cuptorului. Cu timpul, s-a produs o tasare puternică a umpluturii din zona centrală a gropii, vatra arcuindu-se cu circa 30 cm faţă de poziţia iniţială. Aceasta a determinat o serie de refaceri şi relutuiri, care aveau drept scop aducerea vetrei la un plan orizontal. Vatra a fost total refăcută de două ori (aşa cum arată grosimea şi consistenţa acestor straturi de lut), iar fiecare din cele trei etape principale de construcţie mai prezintă câte două nivele de relutuiri, ajungându-se în final la nouă straturi de lutuială, cu grosimi diferite (în total, grosimea lutuielilor vetrei atingea 30 cm), între nivelele de lutuială era cenuşă petrificată, care dădea o culoare albicioasă suprafeţelor.
La circa 2,50 m spre vest de locuinţele 8 şi 11 au apărut urmele unei lutuieli, formată din plăci netede, cu o grosime de circa 3 cm, care par să indice existenţa unei vetre exterioare (forma şi dimensiunile nu au putut fi precizate, deoarece complexul continua spre vest, în partea nesăpată).
Locuinţa nr. 11 începea la circa 0,50 m spre nord de locuinţa nr. 8, nefiind însă posibilă o delimitare precisă a vestigiilor celor două locuinţe. Era de dimensiuni mai mari, aproximativ 6,50 x 6 m, deci avea o suprafaţă de circa 39 m2. Se pare că a avut două compartimente, separate printr-un perete orientat VSV-ENE, mai mare fiind camera dinspre sud; încăperea nordică, mai mică, avea 4,60 x 1,45 m. Judecând după dărâmăturile păstrate ale peretelui, prăbuşit spre sud, se pare că acesta a avut o înălţime de minimum 1,50 m şi o grosime de circa 9-10 cm. Intrarea în locuinţă a fost probabil pe latura vestică, iar vatra se găsea în partea estică, unde apare o arsură puternică. Se pare că latura estică, de lângă vatră, avea o formă absidală, aşa cum sugerează resturile de platformă. Platforma se prezenta sub forma unei lutuieli masive, construită pe o structură de bârne. Alte observaţii asupra acestei locuinţe se vor face cu ocazia demontării ei.
In cadrul locuinţei se remarcă, în mod deosebit, un mic complex de cult (altar casnic), situat în zona vetrei, spre interiorul casei. Complexul avea pereţii angobaţi cu alb, pe care s-a pictat cu o culoare roşu-brun, rezultând motive geometrice şi ovoidale. Pe bază de lut, în formă de casetă, a altarului se ridica o placă (înaltă de 25 cm, lată de 20 cm şi groasă de 3 cm), care redă stilizat aspectul corpului uman; zona gâtului şi a capului erau rupte. Pe faţa plăcii este pictat un motiv romboidal de mari dimensiuni, având în centru un oval; deasupra rombului, sub gât, sunt trasate trei linii orizontale paralele (de lăţimi diferite). Spatele plăcii prezenta impresiuni longitudinale şi circulare (cu diametrul de 6 cm), care arată că piesa a fost prinsă într-o anume structură. Urmează să se încerce reconstituirea acestui complex.
Pictarea pereţilor acestui altar într-o manieră ce aminteşte stilul protocucutenian este în concordanţă cu aspectul unor piese ceramice descoperite în cele două locuinţe, vădind clare trăsături ale unei treceri de la cultura Precucuteni la cea de tip Cucuteni. Se remarcă o fructieră realizată dintr-o pastă roşie, angobată, care prezintă, în jurul marginii interioare a tipsiei, două şiruri de puncte circulare imprimate. Nu este clar încă dacă această trecere s-a realizat local (prin receptarea si prelucrarea unor influenţe Stoicani-Aldeni şi Petreşti) sau este vorba de influenţe venite de dincolo de Şiret, unde în această perioadă îşi începuse probabil evoluţia faza Protocucteni. Oricum, descoperirile aparţinând ultimei etape a locuirii de la Târgu Frumos pot aduce contribuţii la problema genezei picturii în aria cucuteniană.
În fine, în sectorul D au putut fi urmărite noi porţiuni din traseul şanţului de îngrădire a primei locuiri, care pare să se termine în marginea crestei. Pentru urmărirea integrală a traseului şanţului, în porţiunile nesăpate, au început să se efectueze prospecţiuni de rezistivitate a solului, ale căror rezultate urmează să fie verificate prin sondaje; măsurătorile sunt efectuate de fizician Nicoleta Sorloaica, muzeograf la Muzeul de Istorie a Moldovei din laşi.