Târgu Frumos | Judeţ: Iaşi | Punct: Baza Pătule | Anul: 1996


Descriere:

Anul cercetarii:
1996
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire;
Cod RAN:
| 95480.01 |
Județ:
Iaşi
Unitate administrativă:
or. Târgu Frumos
Localitate:
Târgu Frumos
Punct:
Baza Pătule
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Boghian Dumitru participant Universitatea "Ştefan cel Mare", Suceava
Cotiugă Vasile participant Facultatea de Istorie, Universitatea Al. I. Cuza, Iași
Ursulescu Nicolae participant Facultatea de Istorie, Universitatea Al. I. Cuza, Iași
Cotoi Ovidiu participant Facultatea de Istorie, Universitatea Al. I. Cuza, Iași
Raport:
În punctul "Baza Pătule" a continuat cercetarea marii aşezări precucuteniene, în sectoarele A şi D. În sectorul A, în zona sudică, au fost cercetate, în cea mai mare parte, liniile de casete 16-17/A-G (fiecare de câte 9 m.p.). A fost de asemenea terminată cercetarea gropii nr. 12, începută în campania anterioară. S-a putut urmări, în continuare, traseul micului şanţ de delimitare a aşezării din prima etapă de locuire, care se îndreaptă clar spre N-E, astfel că traseul complet, în sectorul A, va putea fi stabilit doar prin săparea unor linii de casete (13, 14, 15 etc.). Nivelul său de săpare e pe la 0,90 - 1 m adâncime faţă de suprafaţa actuală. Un profil complet al acestui şanţ, a fost bine surprins pe peretele estic al casetei D17. Au fost surprinse 4 gropi noi (nr. 19-22), de mici dimensiuni. Cea mai importantă, din punct de vedere stratigrafic, este groapa nr. 22, tăiată de şanţul de delimitare, aparţinând deci celei mai timpurii etape de locuire. De asemenea, groapa nr. 19, din nivelul al II-lea, a tăiat parţial groapa nr. 20, săpată în primul nivel. În campania viitoare, va fi terminată cercetarea casetelor E-G 16-17. În sectorul D a fost continuată dezvelirea locuinţei nr. 8, prin deschiderea unor noi casete spre N. Locuinţa prezintă o platformă groasă şi un material abundent. Datorita dimensiunilor considerabile, cercetarea ei va fi încheiată în campania viitoare.