Ştefăneşti | Judeţ: Botoşani | Punct: Hulboca II | Anul: 2020
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2020
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire civilă;
Cod RAN:
| 39177.21 |
Județ:
Botoşani
Unitate administrativă:
Oraş Ştefăneşti
Localitate:
Ştefăneşti
Punct:
Hulboca II
Localizare:
| 39177.21 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Țerna | Andreea | participant | Instiuție Nedefinită |
| Țerna | Stanislav | participant | Instiuție Nedefinită |
| Rassmann | Knut | participant | Instiuție Nedefinită |
Raport:
Situl se află la cca 150 m de aşezarea datată în faza B1 a culturii Cucuteni de la Ştefăneşti – Hulboca I, pe un pinten de formă triunghiulară, în partea de nord-vest a aceluiaşi promontoriu. A fost descoperit în anul 2019 odată cu extinderea prospecţiunilor geomagnetice în zona din afara şanţurilor aferente aşezării eneolitice târzii. Scanarea geofizică, realizată de Römisch-Germanische Kommission, a surprins pe o suprafaţă de cca 0,4 ha o aglomerare de anomalii relativ circulare, cu diametrul variind între 1,5 şi 3 m, a căror intensitate maximă se situează între 3 şi 9 nT. Limitele sitului sunt cunoscute doar în părţile de nord şi est. Pe baza configuraţiei promontoriului estimăm o suprafaţa totală de cca. 0,8 ha.
Cercetările perieghetice efectuate în această zonă nu au furnizat materiale pentru încadrarea cronologică a noului sit. Mai mult, la suprafaţa proaspăt arată a solului, nu au fost observate decât rare fragmente de lut ars sau ceramică de dimensiuni mici. Aşadar, s-a impus realizarea unor secţiuni stratigrafice manuale pentru stabilirea relaţiei cronologice dintre cele două situri şi a tipului de vestigii arheologice care a produs amprenta geomagnetică.
În alegerea strategiei de săpătură am luat în calcul caracteristicile geomagnetice ale obiectelor, dar şi poziţionarea acestora în relaţiei cu drumul de acces la sit şi parcelarea modernă a terenului. Astfel, au fost selectate două anomalii din extremitatea nordică a sitului, aflate la o distanţă de cca. 10 m una de cealaltă (fig. 1).
Secţiunea 1, cu o suprafaţă totală de 14 mp a fost plasată peste o anomalie geomagnetică circulară cu intensitate maximă de 8 nT cuprinzând şi un spaţiu de cca 9 mp la vest de aceasta, acolo unde, pe planul geomagnetic, se remarcă o zonă de formă neregulată cu amprentă slabă (intensitate maximă 2 nT).
Stratigrafia secţiunii pe peretele de nord, de sus în jos, se prezintă astfel:
- cca. 25 cm strat de sol negru arat, cu resturi vegetale;
- cca. 20-25 cm strat de sol cenuşiu-închis cu materiale arheologice sporadice aflate în poziţie secundară;
- cca. 20-25 cm strat de sol brun-deschis în care se găsesc complexele preistorice;
- sol galben lutos, reprezentând sterilul arheologic.
În cadrul secţiunii au fost surprinse două situaţii diferite. Zona de vest se caracterizează prin prezenţa unei cantităţi medii de material arheologic, răspândit pe o suprafaţă de cca 4 mp, lângă profilele de nord şi de vest (complexele 1003, 1004). Au fost descoperite fragmente ceramice cu decor incizat şi, mai rar, pictat, resturi faunistice şi un fragment de lut ars asemănător cu cel de la gardina unei instalaţii.
În partea de est a secţiunii a fost cercetată o groapă (complex 1005) care corespunde anomaliei geomagnetice circulare cu valori mai înalte.
Groapa a fost conturată la adâncimea totală de 70 cm, avea formă aproximativ rotundă cu diametrul maxim de cca 140 cm. A fost excavată pe planuri artificiale, cu profil pe direcţia nord-sud, demontat şi retrasat în funcţie de caracteristicile nivelurilor de umplere.
La partea superioară, groapa conţinea un sol închis la culoare, semi-compact, lipsit de materiale arheologice şi puternic afectat de neoformaţii biogene (de tipul crotovinelor). Spre fundul complexului, la adâncimea de cca 140 cm de la suprafaţa actuală de călcare (90-100 cm de la nivelul antic de călcare) a apărut un nivel caracterizat prin prezenţa unei acumulări de lut ars, cu aspect dezorganizat (fig. 2). De consistenţă friabilă, fragmentele de lut erau arse neuniform, unele la roşu deschis, altele la negru, cu o incidenţă mai mare a resturilor bine arse în jumătatea vestică a gropii. O parte dintre resturile de lut ars prezentau, la partea inferioară, amprente de nuiele; în colţul de sud-vest al gropii unele amprente erau dispuse perpendicular. Aspectul şi configuraţia masei de lut indică posibilitatea ca aceste resturi să provină de la o instalaţie uşoară de tip platformă/capac construită pe structură de nuiele, care acoperea suprafaţa gropii aproape în întregime şi care s-a prăbuşit în interiorul acesteia. La partea inferioară, la contactul cu fundul gropii, masa de lut era amorfă, slab arsă, de culoare brună sau neagră şi puternic deranjată de crotovine.
În pătrimea nordică a gropii, fundul şi o parte din peretele gropii erau căptuşite cu fragmente de la un vas ceramic de mari dimensiuni, dispus cu partea exterioară în jos (fig. 3). Vasul era decorat cu motive spiralice prin tehnica inciziei asociată cu pictură cu roşu, iar la nivelul diametrului maxim prezenta protuberanţe conice. Fragmentele ceramice alcătuiesc profilul întreg al vasului şi reprezintă mai puţin de jumătate din recipient. Extrem de fragil, vasul a fost ars inegal: ardere slabă la negru în partea superioară, care era amplasată în jumătatea estică a gropii şi mai bună, oxidantă înspre bază, corespunzând cu jumătatea vestică a gropii. Regimul de ardere este similar cu cel al instalaţiei alăturate, ceea ce ne determină să postulăm ideea că ambele au fost arse pe loc. Mai mult, fundul gropii prezintă urme de arsură.
Secţiunea 2 a fost deschisă pentru a cerceta o anomalie geomagnetică circulară, cu intensitate maximă de 3 nT. Amplasarea iniţială a secţiunii a fost greşită, necesitând extinderea spre sud pentru a surprinde întreg complexul arheologic, aria totală a zonei excavate fiind de 7 mp.
Stratigrafia este aceeaşi cu cea din secţiunea 1.
Groapa (complex 2005) s-a conturat la adâncimea de 75 cm, în secţiunea iniţială fiind surprinsă mai puţin de jumătate din suprafaţa sa. Complexul a fost excavat până la nivelul inferior, păstrând peretele sudic al secţiunii ca profil. După documentarea integrală a acestuia şi recoltarea de probe, secţiunea a fost extinsă 2 m spre sud pentru a cerceta restul complexului.
Groapa, de formă aproximativ ovală, orientată uşor NV-SE, avea la conturare dimensiunile de 90x80 cm. La partea superioară, conţinea un sol moderat compact, brun-cenuşiu, fără materiale arheologice. În apropiere de peretele estic al complexului a fost surprinsă prezenţa unei gropi de par (complex 2006), săpată ulterior, probabil tot din nivelul cucutenian. Solul de umplutură, uşor mai închis faţă de cel al gropii principale, conţinea fragmente mici de lut ars, provenite din deranjarea părţii superioare a stratului de lutuieli. Din umplutură a fost recuperată o figurină zoomorfă.
Asemenea complexului 1005, şi în groapa 2005 a fost identificat un nivel de lut ars cu aspect dezordonat şi consistenţă friabilă (la adâncimea de cca. 130 cm de la nivelul actual de călcare). Unele fragmente prezentau amprente de nuiele. Majoritatea resturilor erau arse la roşu.
La partea inferioară (150 cm adâncime de la nivelul actual de călcare, cca 90-100 de la cel preistoric), groapa conţinea două vase de tip pahar cu decor canelat şi pictat şi o construcţie de lut, de tip „cutie”(fig. 5). Unul dintre pahare se afla în afara cutiei, iar celălalt la marginea ei. Construcţia avea formă rectangulară, cu colţurile rotunjite, prezentând o întrerupere în partea de nord-vest. Pereţii subţiri erau arşi la negru pe interior şi la roşu pe exterior, păstrându-se în elevaţie cca. 20 cm (fig. 6). Cutia nu a fost construită după configuraţia gropii, existând un spaţiu de cca 10-15 cm de la pereţii gropii la cei prezervaţi ai construcţiei (fig. 5). Astfel s-ar putea explica şi regimul de ardere în mediu oxidant de la exteriorul instalaţiei de lut. Acest spaţiu a fost umplut cu fragmente căzute din masa de lut ars de deasupra cutiei, care ar fi putut juca rolul unui capac.
În timpul excavării, din zona de nord-est a gropii, din apropierea pereţilor cutiei au fost recuperate câteva fragmente osoase friabile, arse la negru. Identificarea taxonomică nu a fost încă realizată.
Fundul gropii prezenta urme de arsură, asemenea situaţiei identificate în secţiunea 1.
La sud-est de groapă, pe aceeaşi direcţie şi la cca 20 cm de groapa de par 2006 a fost identificată o altă groapă de par, cu pereţii drepţi şi fundul convex (fig. 4).
In ceea ce priveşte materialele arheologice recuperate din cele două secţiuni, cantitatea acestora este redusă. Cu excepţia vaselor depuse în gropi, au fost recuperate 238 de fragmente ceramice, 92% din acestea provenind din complexele 1003 şi 1004. Din total, doar 7% prezintă decor pictat, simplu sau în asociere cu alte tehnici. Inciziile, impresiunile şi canelurile domină în registrul ornamental. Stilistic, sunt întâlnite elemente spiralice, elemente foliacee, angulare, grupuri de linii scurte sau impresiuni ascendente, linii orizontale ş.a. Morfologic, se întâlnesc fragmente de străchini, vase cu picior, pahare, vase cu gât înalt şi corp sferic, vase tip binoclu.
Analogiile cele mai bune se regăsesc în situl Cucuteni A3 de la Truşeşti-Ţuguieta, care se află la cca. 10 km în linie dreaptă de situl de la Ştefăneşti.
O reconstituire a evenimentelor care au produs situaţiile arheologice înregistrate, dar şi înţelegerea semnificaţiei lor sunt încă departe de a fi realizate. Din datele disponibile până acum putem remarca câteva caracteristici comune ale celor două gropi: prezenţa a cel puţin un eveniment de ardere, dispunerea vaselor ceramice în zona de nord a gropii, existenţa unei construcţii de lut pe structură de nuiele prăbuşită în interiorul gropii.
Activităţile desfăşurate în cadrul sitului de la Ştefăneşti-Hulboca II nu sunt cele specifice unei aşezări, ci mai degrabă acest loc îndeplinea un rol non-cotidian, probabil legat de anumite practici sociale sau ceremoniale. Pentru această idee pledează, deocamdată, lipsa de structuri de locuire (conform planului geomagnetic), inventarul neobişnuit al gropilor şi cantitatea redusă de material arheologic, cunoscută fiind densitatea mare a acestuia în aşezările uzuale cucuteniene. Este necesar ca această ipoteză să fie verificată mai departe prin datele furnizate de analize interdisciplinare (arheobotanice, palinologice, de geochimia solului etc.) dar şi prin continuarea cercetărilor de teren. Finalizarea prospecţiunilor geofizice dar şi excavarea unor suprafeţe largi care să cuprindă şi spaţiul dintre complexele vizibile geomagnetic pot furniza date noi despre funcţionalitatea sitului. Până în acest moment, nu cunoaştem analogii în arealul culturii Cucuteni-Tripolie pentru situaţia identificată la Ştefăneşti-Hulboca II şi putem vorbi despre un nou tip de sit pentru spaţiul în discuţiei.