Ştefăneşti | Judeţ: Botoşani | Punct: Hulboca I | Anul: 2020
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2020
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Locuire civilă;
Cod RAN:
| 39177.20 |
Județ:
Botoşani
Unitate administrativă:
Oraş Ştefăneşti
Localitate:
Ştefăneşti
Punct:
Hulboca I
Localizare:
| 39177.20 |
Lista Ilustrațiilor - 1
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Țerna | Andreea | participant | Muzeul Judeţean Botoşani |
| Țerna | Stanislav | participant | Universitatea "Şcoala Antropologică Superioară", Chişinău |
| Rassmann | Knut | participant | Römisch-Germanische Kommission, Frankfurt am Main |
Raport:
Cercetările arheologice realizate pe promontoriul cunoscut sub numele de Hulboca sau Hâlboci sunt rodul unei colaborări între Muzeul Judeţean Botoşani şi Römisch-Germanische Kommission şi au cuprins o etapă de prospecţiuni geofizice şi două sondaje arheologice. Până în prezent, a fost prospectat cca. 80% din suprafaţa sitului, iar prin săpături arheologice au fost investigate două tipuri de complexe: o porţiune dintr-o groapă şi o instalaţie de lut exterioară (Vornicu-Ţerna et al. 2019). Odată cu extinderea măsurătorilor geomagnetice mult în afara sistemului defensiv al aşezării, în partea de nord-vest a promontoriului a fost identificat un grup de anomalii geomagnetice, întinse pe o suprafaţă de cca 0,3 ha (zona prospectată). În urma sondajelor arheologice întreprinse în anul 2020, a devenit clar că pe promontoriu se află două situri preistorice din perioade diferite, ale căror areale nu se intersectează: primul cunoscut deja din cercetările precedente, datat în faza B1 a culturii Cucuteni (denumit în continuare Ştefăneşti-Hulboca I), iar cel de-al doilea, Ştefăneşti-Hulboca II este format din complexe adâncite şi este atribuit fazei A a culturii Cucuteni.
Situl de la Ştefăneşti-Hulboca I, cu o suprafaţă de 17 ha este în prezent cea mai mare aşezare a culturii Cucuteni de pe teritoriul României. Prospecţiunile geofizice organizate în anul 2017 au revelat faptul că aşezarea este organizată după un model centripet şi conţine toate elementele caracteristice aşa-numitelor mega-situri cercetate până acum pe teritoriile Ucrainei şi Republicii Moldova (Maidanetske, Nebelivka, Petreni, Stolniceni) (Rassmann et al. 2016; Ţerna et al. 2019): grupuri de case dispuse radial, prezenţa mega-structurilor, a drumurilor, cuptoarelor de ars ceramica, sistemelor de fortificaţie/delimitare etc.
După modelul deja testat în cercetarea siturilor mari (Rassmann et al. 2016; Ţerna et al. 2019), investigaţiile invazive de mică amploare din situl de la Ştefăneşti urmăresc: verificarea diferitelor tipuri de anomalii geofizice pentru a oferi o interpretare cât mai precisă a planului magnetometric, obţinerea de material arheologic din diferite zone ale aşezării pentru elaborarea unei scări cronologice a aşezării şi prelevarea de probe de diferite tipuri (botanice, pedologice, arheozoologice ş.a) în vederea unei înţelegerii holistice a istoriei sitului.
În interpretarea planului geomagnetic al aşezării de la Ştefăneşti, extrem de importante sunt zonele periferice de nord-est şi de sud-vest unde sunt prezente o serie de anomalii care, după caracteristicile cunoscute din alte situri din Ucraina şi Republica Moldova (Korvin-Piotrovskiy et al. 2016; Ţerna et al. 2019a) indică prezenţa unor cuptoare de ars ceramica. Pentru verificarea acestei probabilităţi au fost deschise două secţiuni (3 şi 4) peste două tipuri diferite de anomalii din extremitatea de sud-vest a aşezării. Una dintre acestea s-a dovedit a fi o locuinţă, iar cealaltă a reprezentat într-adevăr un cuptor de ardere a ceramicii.
Secţiunea 3 a fost deschisă peste două anomalii, corespunzătoare cuptorului şi gropii adiacente (fig. 1). Cu dimensiuni iniţiale de 2x2 m, secţiunea a fost extinsă spre vest, sud şi nord pentru a surprinde în totalitate cele două complexe, ajungând la o suprafaţă de 40 mp.
Resturile cuptorului (complex 3006) au fost identificate la adâncimea de aproximativ 70 cm de la suprafaţa actuală a solului sau 20 cm de la nivelul antic de călcare (fig. 2-5). Cuptorul este unul de tip bicameral, cu tiraj vertical, cu camerele îngropate, orientat nord-sud. Dimensiunile totale sunt de aproximativ 180 cm (est-vest) şi 150 cm (nord -sud). Conservarea este mai proastă în parte de nord şi mai bună în sud, spre gura de alimentare, acolo unde temperatura de ardere a fost mai înaltă.
Cuptorul prezintă următoarele elemente constructive:
1. groapa fochistului (complex 3010), care oferea acces la gurile de alimentare, este situată în partea de sud a cuptorului, are formă ovală şi dimensiuni de cca 90 x 160 cm (fig. 3). Spre partea din faţă a camerei de ardere, groapa găzduieşte o platformă lutuită din argilă sfărâmicioasă, de culoare cenuşie, fără impurităţi vizibile în compoziţie (fig. 4).
2. camera de ardere, de formă aproximativ ovală, a fost săpată în lutul galben şi constă din trei canale paralele despărţite de pereţi cruţaţi în lutul steril. Atât pereţii despărţitori, cât şi canalele au fost tencuite cu un strat subţire de lut. Canalele aveau un profil în formă de U şi o adâncime de aproximativ 40 cm fiecare. Canalul central prezenta o traiectorie liniară iar cele laterale, aveau pereţii exteriori arcuiţi. După ultimul eveniment de utilizare a cuptorului, în interiorul camerei de ardere s-au prăbuşit sau au fost aruncate fragmente de plăci de lut rectangulare (fig. 6) şi discoidale ce aveau dublu rol: de a separa cele două camere în timpul procesului de ardere şi de a susţine şarja de vase. O cantitate mai mare de resturi a fost recuperată din canalul estic. Astfel de discuri sunt cunoscute şi din siturile Cucuteni-Tripolie din Ucraina şi Republica Moldova (Burdo, Videiko 2016; Ţerna et al. 2019a;). Pe fundul canalului central a fost identificată o zonă cu depunere de ocru.
La extremitatea sudică, fiecare canal prezenta o deschidere boltită sau „gură” care făcea legătura cu platforma de ardere din partea din faţa cuptorului (fig. 4).
3. camera vaselor, situată deasupra camerei de ardere era despărţită de aceasta prin plăcile de lut mai sus menţionate. A fost săpată la cca 20 cm sub nivelul de călcare preistoric şi acoperită cu o cupolă din lut, construită pe structură de nuiele. Cupola a fost îndepărtată după ultima ardere şi depusă în altă parte; mici fragmente din aceasta s-au păstrat în interiorul canalelor. Presupunem că la fiecare ardere era ridicată o nou cupolă.
Groapa aferentă cuptorului (complex 3011) se afla la cca. 150 cm nord de acesta şi prezenta o formă neregulată, alungită pe direcţia nord-sud, mai largă în partea de sud. La partea superioară ocupa o suprafaţă mai întinsă, de cca 170 x 250 cm, îngustându-se puternic spre fund. În zona sudică, groapa atingea adâncimea maximă de 50-60 cm de la nivelul vechi de călcare şi prezenta o aglomerare destul de compactă de ceramică şi un strat de cenuşă. Restul gropii, puţin adânc era sărac în descoperiri. Cel mai probabil, groapa a fost săpată pentru a extrage argila necesară lutuirii cuptorului, ulterior fiind folosită pentru aruncarea deşeurilor menajere.
Atât cuptorul cât şi groapa adiacentă au fost cercetate prin planuri orizontale şi profile şi documentate prin fotogrammetriei de tip SfM. Configuraţia complexelor, adâncimile, piesele individuale şi probele prelevate au fost înregistrate topometric cu ajutorul unui sistem GNSS RTK Emlid Reach. În cazul cuptorului, a fost măsurată susceptibilitatea magnetică prin profil în cruce, la un interval de 10 cm (nota 1).
Secţiunea 4 de 1x4 m, orientată est-vest a fost deschisă concomitent cu secţiunea 3 peste o anomalie geomagnetică care indica prezenţa unei structuri arheologice arse, de tip incert (fig. 1). Încă de la adâncimea de 30-40 cm s-au reliefat resturile arse ale unei locuinţe. Pentru a înţelege arhitectura acesteia, complexul a fost cercetat până la lutul steril. Astfel, la partea superioară au fost identificate fragmente de lut ars provenite de la pereţii locuinţei. După demontarea acestora, s-a conturat un nivel de lutuieli compacte, de mari dimensiuni, unele păstrând amprente de bârnă, ce constituie platforma de la etaj. Pe platformă au fost găsite fragmente ceramice de la vase de diferite tipuri (străchini, cratere, capace ş.a.). Podeaua de la parterul locuinţei a fost amenajată direct pe solul natural.
În partea de nord-est, marginea locuinţei a fost deranjată de o groapă săpată ulterior, dar tot din nivelul cucutenian. Complexul a fost surprins pe o lungime de cca 80 cm, lângă profilul de nord, iar adâncimea maximă a fost înregistrată la cca 1m de la nivelul de călcare. Reumplerea gropii s-a produs într-o singură secvenţă, în conţinut fiind angrenate fragmente de lut ars, provenite cel mai probabil din zona deranjată a locuinţei.
Din cele două secţiuni au fost recuperate fragmente ceramice de la diverse tipuri de vase (pahare, străchini, cratere, amfore), din categoriile fină şi Cucuteni C, unelte de silex, de os, resturi faunistice şi o figurină zoomorfă.
În concluzie, cercetările din anul 2020 contribuie cu date esenţiale la înţelegerea modului de organizare a producerii ceramicii într-o aşezare din etapa mega-siturilor, extinzând lista cuptoarelor similare cercetate în Ucraina şi Moldova. Trebuie menţionat că este prima descoperire a unui cuptor bicameral cu trei canale de pe teritoriul modern al României şi totodată cea mai vestică în cultura Cucuteni-Tripolye. Toate celelalte exemplare provin din mega-siturile ucrainene, Talianki, Maidanetske sau Nebelivka (Burdo, Videiko 2016; Korvin-Piotrovskiy et al. 2016); aşadar, nu există o corelaţie directă între numărul de canale ale unui cuptor şi dimensiunea aşezării. Documentarea cuptorului prin metode digitale moderne precum şi colectarea de probe pentru diferite determinări arheometrice ar trebui să ofere o perspectivă pătrunzătoare asupra construcţiei şi funcţionării unor astfel de instalaţii de ardere în zona de vest a distribuţiei fenomenului siturilor mari de la finalul culturii Cucuteni-Tripolie.
Bibliografie:
Note:
1.
1 Mulţumim pe această cale colectivului de la platforma de cercetare Arheoinvest (Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi) care ne-a pus la dispoziţie utilajul necesar realizării măsurătorilor.