Şoimeşti | Comuna: Ceptura | Judeţ: Prahova | Punct: Dealul Merez/La Merez | Anul: 2014
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Garvăn | Daniel | participant | Muzeul Judeţean Buzău |
| Frînculeasa | Alin | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova |
Raport:
Situl arheologic se află la V de satul Şoimeşti, la N de Valea Semanului, la N-E de oraşul Urlaţi, pe Dealul Merez ce are o altitudine maximă de 446 m. Platoul Merez are un diametru de circa 90 m. Dacă marginile de N şi V sunt foarte abrupte, spre S şi E terenul prezintă spaţii ceva mai orizontalizate propice locuirii. Accesul mai lin spre platou se face dinspre S. Din punct de vedere geomorfologic, zona în care este situat acest obiectiv arheologic corespunde dealurilor subcarpatice. Situl este cunoscut de la începutul secolului XX, C. Moisil a publicat câteva materiale arheologice descoperite de un învăţător (C. Moisil 1911, p. 147). Ulterior situl a fost semnalat de o serie de arheologi printre care amintim pe M. Petrescu-Dâmboviţa (M. Petrescu-Dâmboviţa 1945, p. 211), V. Teodorescu (V. Teodorescu 1994, p. 281), V. Leahu (V. Leahu 2003, p. 25).
În anul 2010, în zona cea mai înaltă a sitului, a fost amplasată o antenă de telefonie mobilă ce a afectat obiectivul arheologic pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, la care se adaugă un şanţ realizat pentru introducerea unor cabluri de alimentare cu energie electrică a obiectivului respectiv. Demersurile realizate de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova au generat un proces ce şi-a urmat cursul, soluţia a fost că antena a rămas în acelaşi loc.
În urma unor ceretări de suprafaţă realizate anterior, pe Dealul Merez au fost descoperite materiale arheologice din epoca bronzului, culturile Glina, Monteoru şi Tei, posibil şi Cernavoda II, marcând prezenţa unui sit foarte important pentru cronologia şi evoluţia epocii bronzului la Dunărea de Jos. Având în vedere acesastă situaţie, dar şi în contextul derulării şi dezvoltării unui proiect privind evoluţia în nordul Munteniei a mormintelor tumulare cu ocru (Jamnaja şi Catacombnaja) şi interacţiunea acestora cu comunităţile locale, acest sit oferea o oportunitate importantă.
În această primă campanie ne-am propus realizarea unei diagnoze pentru stabilirea unei strategii de cercetare pentru o perioadă de trei ani (campanii). Am urmărit să surprindem atât stratigrafia sitului, cât şi să identificăm zone de interes ce merită abordate sistematic în campanii viitoare de cercetare.
Metodologia de cercetare a fost adaptată obiectivelor principale, fiind trasate 3 secţiuni şi un mic sondaj arheologic, după cum urmează:
S.I - a avut dimensiuni de 15x1m, orientată NE-SV, amplasată la 70 m sud de antena de telefonie mobilă; secţiunea a fost trasată pe terenul ce prezintă o pantă relativ lină;
S.II - a avut dimensiuni de 14x1,2m, orientată N-S, dispusă aproximativ paralel cu S.I, amplasată la circa 8 m est de S.I; terenul este puţin accidentat, la suprafaţă în rupturi naturale apărea foarte multă cenuşă şi ceramică;
S.III - a avut dimensiuni de 4x1m, orientată V-E, trasată perpendicular pe S.II, amplasată la 0,5 m S de limita de N a caroului 5 al secţiunii II; (secţiunea nu a fost finalizată);
Sondajul 1 - a avut dimensiuni de 3x1 m, amplasat în zona cea mai înaltă a dealului, la circa 20 m V de antena de telefonie mobilă. Nu a fost identificat un strat arheologic, la adâncimea de -0,20 m izolat apăreau pigmenţi de chirpic şi lemn ars, fragmente ceramice.
Stratul arheologic în S.I apare la -0,20 m şi are circa 0,15 - 0,20 m grosime, culoarea cenuşie, pigmentat cu chirpici şi lemn ars. În S.II şi S.III au fost identificate două niveluri de depunere de cenuşă, despărţite de un strat de pământ având culoarea cenuşie, gros de 0,20 m. Primul strat de cenuşă, parţial spălat de apele pluviale, apare imediat sub nivelul de vegetal. Avea grosimea de circa 0,15 m şi se subţia spre S şi N. Al doilea strat, în fapt un depozit de cenuşă şi materiale remaniate, pornea de sub nivelul de pământ cenuşiu (sărac în material arheologic), avea grosimea de 0,80 - 0,90 m. Depunerea antropică constă în cenuşă, bucăţi de perete ars, ceramică, alte piese mărunte, toate apar amestecate, fără să poată fi observate/existe straturi uniforme depuse pe orizontală. Ceramica, era toată fragmentară, avea culoarea portocalie sau gălbuie, arsă oxidant. Au fost descoperite şi oase de mamifere, unelte şi arme din piatră şlefuită, reprezentări zoomorfe, rotiţe de car, izolat unelte din os şi corn, etc. Toată ceramica, oasele de mamifere, piesele erau puternic arse secundar, având pe suprafeţele exterioare o depunere de cenuşă. Baza stratului arheologic este incendiat, în anumite zone la roşu (oxidant), în altele negricios (reducător). Pe acest nivel (iniţial) au fost descoperite şi câteva fragmente ceramice ce nu sunt arse oxidat, izolat câteva oase de mamifere. Menţionăm că o depunere de cenuşă cu o grosime de 0,50-0,80 m, era prezentă şi în aşezarea eponimă a culturii Glina (M. Petrescu-Dâmboviţa 1944, p. 66).
Deocamdată nu am surprins în nici una din suprafeţe o succesiune stratigrafică care să confirme descoperirile provenind din cercetările de suprafaţă realizate anterior. Materialele arheologice aflate in situ pot fi atribuite culturii Glina. Mare parte din ceramică este decorată în manieră specifică acestei culturi, respectiv găuri buton, găuri simple, brâuri alveolate, brâuri crestate, incizii largi, haşuri realizate prin incizie, excizii, adâncituri, etc. Dintre forme evidenţiem castroanele, ceştile, pahare, vasele bitronconice, vase amforoidale, vase miniaturale, etc. Un fragment de vas rectangular (car?) a fost descoperit prin cercetări de suprafaţă. Apar şi fragmente ce au analogii cu cele din situl de la Năeni-Colarea (Al. Vulpe, V. Drîmbocianu 1981) sau în mediul cultural Schneckenberg (A. Prox 1941), la care se aduagă cele specifice culturii Monteoru. Un singur fragment de vas era decorat pe buză cu şnurul.
Au fost realizate şi două date radiocarbon, ce certifică o încadrare a locuirii preistorice din acest sit la jumătatea mileniului III î.Hr.
Bibliografie:
Note:
1.
1. I.Crişan, Sondajul arheologic de la Sânmartinul de Beiuş (jud.Bihor), în Crisia XXIX din 1999, p. 45-57.