Şoimeni | Comuna: Păuleni Ciuc | Judeţ: Harghita | Punct: Dâmbul Cetăţii - Csikcsomortán | Anul: 2005
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2005
Perioade:
Preistorie; Protoistorie;
Epoci:
Preistorie; Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului; Hallstatt; La Tène;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare deschisă; Aşezare fortificată; Descoperire funerară; Mormânt izolat; Descoperire izolată; Obiect izolat;
Cod RAN:
| 83384.01 |
Județ:
Harghita
Unitate administrativă:
Păuleni Ciuc
Localitate:
Şoimeni
Punct:
Dâmbul Cetăţii - Csikcsomortán
Localizare:
| 83384.01 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Buzea | Dan Lucian | participant | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
| Kavruk | Valerii | participant | Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe |
| Lazarovici | Gheorghe | participant | Universitatea "Eftimie Murgu", Reşiţa |
Raport:
Staţiunea se află la cca. 8 km NE de municipiul Miercurea-Ciuc şi la cca. 1 km NE de satul Şoimeni (Csikcsomortán), com. Păuleni Ciuc, jud. Harghita, în locul numit de localnici Várdomb (Dâmbul Cetăţii). Este amplasat într-un loc ferit, cu altitudinea absolută de 882 m, la poalele de V a Munţilor Ciucului. Acest loc oferă o bună vizibilitate asupra Depresiunii Ciucului şi totodată un bun control al punctelor de comunicaţie cu zonele extramontane. Se află în dreptul pasului Vlăhiţa ce traversează munţii Harghitei – graniţa naturală dintre Depresiunea Ciucului şi centrul Transilvaniei, între cursul superior al Oltului şi Izvorul Trotuşului, asigurând legătura între Depresiunea Ciucului de Moldova.
Iniţial, pe locul respectiv a existat un promontoriu natural, de formă ovală, cu suprafaţa de circa 60 (N-S) x 90 (E-V) m şi înalt de circa 3 m. Din S promontoriul era mărginit de o pantă accentuată şi înaltă a văii pârâului Remetea – afluent al Oltului. La N, în imediata apropiere a promontoriului, curge alt pârâu afluent al Remetei. Acest loc oferea bune condiţii de securitate: accesul în aşezare a fost uşor de controlat, din sud ea fiind limitată de o pantă accentuată a văii Remetei, din N – de pârâul Nyirpataka şi malul înalt al promontoriului, iar din V singura cale de acces spre promontoriu trecea printr-o şa îngustă de circa 15 m. Aşezarea avea poziţia importantă în ceea ce priveşte legăturile cu diverse teritorii: pe cursul ambelor pâraie din vecinătatea sa, se putea ajunge uşor la principala arteră hidrografică din zonă – râul Olt.
Aşezarea a fost descoperită în perioada interbelică de Al. Ferenczi care a inclus-o în repertoriul cetăţilor dacice din Transivania. În anii 1956, 1960 şi 1967 aici a efectuat cercetări arheologice Székely Zoltán. Cu ocazia acelor cercetări s-a constatat că aşezarea a fost locuită în eneolitic (cultura Cucuteni-Ariuşd), în perioada de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului (cultura Coţofeni) şi în epoca bronzului mijlociu (culturile Ciomortan şi Wietenberg). În ceea ce priveşte fortificaţiile, s-a ajuns la concluzia că valul a fost ridicat în epoca bronzului. Cu ocaziea cercetărilor efectuate de Székely Zoltán a fost descoperită o nouă cultură denumită în literatura de specialitate „cultura Ciomortan“, încadrată perioadei mijlocii a epocii bronzului.
Cu scopul aprofundării cercetărilor, care să contribuie la rezolvarea problemelor menţionate, în anul 1999 săpăturile în această aşezare au fost reluate de un colectiv format din reprezentanţii mai multor instituţii: MCR (Valerii Kavruk – coordonator, Dan Buzea, Galina Kavruk), MNIT (Gheorghe Lazarovici şi Mihai Rotea) Institutul Român de Tracologie (Székely Zsolt) şi Muzeul de Istorie Neamţ (Gheorghe Dumitroaia)1.
Cercetarea s-a desfăşurat în secţiunea S.I, în c. A–D / 8–14, pe o suprafaţă de 96 m2. şi a vizat urmele eneolitice de locuire.
Campania 2004. Cercetările anterioare au scos în evidenţă 3 niveluri eneoltice de locuire care au fost definite după cum urmează:
Nivelul eneolitic Icorespunde fazei Cucuteni - Ariuşd A1. El se caracterizează prin ceramica neagră bine lustruită. Acestui nivel îi aparţine complexul (cmp.) 17. A fost observat şi un nivel intermediar denumit nivel eneolitic I/II, care însă nu este foarte clar definit. Acestui nivel îi aparţin Cmp. 18 şi Cmp. 19, ambele în curs de cercetare.
Nivelul eneolitic II corespunde fazei Cucuteni - Ariuşd A2-3. Acest nivel se caracterizează prin ceramica uzuală decorată cu barbotină organizată, prin ceramica semifină şi fină pictată, canelată sau incizată cu variate motive. Acestui nivel îi aparţin locuinţele (loc.) 5, 5A şi 21.
Nivelul eneolitic III corespunde unei etape finale a fazei Cucuteni – Ariuşd A. Ceramica pictată reprezintă aici o apariţie extrem de rară. Acestui nivel îi aparţin loc. 4, 6, 11, 12, precum şi Cmp. 16.
Campania 2005. Cercetarea s-a desfăşurat în secţiunea S.I, în c. A–D / 8–14, pe o suprafaţă de 96 m2 şi a vizat urmele eneolitice de locuire descoperite în campaniile anterioare.
S-a continuat cercetarea celor două locuinţe Loc.5 şi Loc.5A:
Locuinţa 5. Formă rectangulară, avea dimensiunile de circa 12 x 4 m, însumând o suprafaţă de peste 48 mp, fiind orientată pe direcţia nord-vest – sud-est. Încăperea A, a fost amenajată înspre panta naturală a dâmbului şi a fost suspendată iar în zona încăperii B, podeaua a fost amenajată direct pe sol, deoarece în această parte terenul este relativ drept.
În anul 2000, în zona de nord a aşezării a fost descoperită şi cercetată partea superioară a locuinţei şi s-a observat faptul că dărâmăturile pereţilor prăbuşiţi erau puternic arse. Partea nordică a locuinţei pare să fi fost suspendată pe o structură puternică, deoarece terenul natural este în pantă2.
Dărâmăturile pereţilor sunt slab reprezentate în comparaţie cu dărâmăturile podelei, acestea au fost afectate în bună parte de nivelările prilejuite de construirea Loc. 4, precum şi de ridicarea valului ce fortifica aşezarea în epoca bronzului. În campania din anul 2004, locuinţa a fost dezvelită pe întreaga suprafaţă. Ea a fost compartimentată în două încăperi: încăperea A şi încăperea B.
Compartimentarea era necesară şi din cauza diferenţei de nivel determinate de panta terenului. De altfel, şi prăbuşirea podelei din încăperea A, la marginea dinspre încăperea B, era mai puţin accentuată decât spre capătul de nord. Cercetarea încăperii B a fost efectuată într-o primă fază doar la nivelul superior al podelei. Aceasta era suspendată în zona nord-vestică de lângă peretele nears construit din lut galben bătătorit. Dărâmăturile au căzut la o adâncime de cca. 0,60–0,80 m, foarte probabil din cauza unei bârne longitudinale care a ars mai repede, foarte clar observându-se locul de unde au căzut, o parte dintre ele rămânând în zona îmbinării cu peretele. În a doua faza a cercetării podeaua a fost demontată.
Suprafaţa superioară a podelei este dreaptă, dar majoritatea dintre bucăţile de lipitură prezintă pe faţa inferioară (aceea de pe sol) amprente de bârne groase, cu secţiune rectangulară şi semicirculară. Podeaua din încăperea A, a fost suspendată iar în încăperea B, a fost amenajată direct pe sol. Tot astfel spre colţul de NE, unde podeaua avea cea mai mare înălţime, dărâmăturile podelei sunt mai pronunţate. Stratul de lipitură s-a rupt, s-a răsturnat şi s-a amestecat cu vase ceramice sau cu resturile pereţilor din a căror structură s-au păstrat unele fragmente de chirpici. Uneori, după crăpăturile podelei suspendate, se poate observa direcţia şi lăţimea stâlpilor de susţinere a structurii de lemn. Denivelările semnalate în jumătatea de S a locuinţei nu depăşesc 0,10 m, în timp ce spre S şi E sunt mai accentuate.
Toate bucăţile de lipitură cercetate până acum nu conţin amprente de substanţe organice vizibile, în schimb conţin mici fragmente de pietriş din stâncă locală.
La peretele Loc. 5, se foloseşte argilă cu nisip şi pietricele (cuarţit), spre deosebire de structura podelei suspendate care are un conţinut pietros.
De-a lungul peretelui se observă grupări de pietre în diferite poziţii (unele mai joase, altele mai înalte), situate către exteriorul peretelui, mai exact între stâlp şi urmele de perete căzut. Cantitatea de chirpici arată că este vorba de o tencuială care nu depăşeşte 0,20–0,30 m, deasupra nivelului podelei. Lăţimea peretelui despicat din exterior cu structură de pari şi nuiele era de cca. 0,20–0,30 m. Spre capătul de E al bârnelor pare să fi fost amenajat un prag din pietriş cu argilă de culoare verzuie, lat de cca. 0,20–0,25 m, asemănător cu cel din Încăperea B.
Majoritatea bucăţilor de lipitură arsă sunt netede pe faţa superioară, iar pe faţa inferioară prezintă amprente de bârne groase, cu secţiunea rectangulară, semicirculară şi circulară. Uneori pe aceiaşi urmă de lipitură se pot distinge foarte clar câte două sau trei bârne alăturate. Bârnele cu secţiunea rectangulară sunt mai numeroase, uneori spaţiul rămas liber între două bârne a fost completat cu un par mai subţire.
După ce dărâmăturile podelei au fost demontate, sub aceasta s-au delimitat foarte bine zonele Loc. 5, încăperea B şi Loc. 5A. Concomitent au fost delimitate şi gropile de stâlpi ce făceau parte din structura acoperişului şi a pereţilor locuinţelor.
Inventarul locuinţei este bogat, acesta este reprezentat de vase ceramice întregi sau păstrate fragmentar (lucrate din toate categoriile ceramice: fină, semifină şi grosieră), obiecte din cupru, piatră, os, corn şi lut ars. Dintre piesele arheologice descoperite s-au remarcat două statuete antropomorfe deosebite prin dimensiunile mari şi stilul artistic.
Statuetă antropomorfă. Lucrată din lut în amestec cu nisip fin, pietricele şi cioburi pisate. Piesa a fost alcătuită din trei componente lucrate separat (corpul şi piciorul stâng, piciorul drept) lipite apoi între ele. Statueta face parte din categoria celor de dimensiuni mari, peste 0,25–0,30 m şi reprezintă o femeie în poziţie verticală. Fesele sunt separate şi respectă proporţiile anatomice, picioarele erau despărţite printr-o linie excizată ce forma în zona sexului un triunghi. Tălpile picioarelor erau separate între ele în partea din faţă printr-o linie excizată. Genunchii şi glezna piciorului sunt marcate prin proeminenţe conice. În zona femurului picioarele sunt rectangulare în secţiune iar în zona feselor ovale. Piesa a fost bine netezită şi lustruită. Laba piciorului drept a fost descoperită în anul 1999 (arsă oxidant are culoarea roşie) iar restul sub dărâmăturile podelei (ardere secundară, culoarea brun-negricioasă).
H păstrată: 18 cm; Ad. -3,1 m; Nr. Inv. 11597.
Statuetă antropomorfă lucrată din lut în amestec cu nisip fin, pietricele şi cioburi pisate. Este lucrată iniţial separat din trei componente (corp cu braţe şi cap, piciorul stâng, piciorul drept), lipite apoi între ele. Capul, braţul şi piciorul stâng au fost rupte în vechime. Corpul şi braţele sunt mai plate în raport cu corpul, în timp ce coapsele şi picioarele sunt apropiate de proporţiile anatomice reale. Fesele sunt separate şi respectă proporţiile anatomice, picioarele erau despărţite printr-o linie excizată ce forma în zona sexului un triunghi. Braţele, realizate în mod stilizat, sugerează poziţie orantă şi sunt uşor trase spre spate faţă de linia corpului. Sânii şi ombilicul sunt redate stilizat prin proeminenţe semisferice. Suprafaţa figurinei este îngrijit netezită. Culoarea piesei este cărămizie. Pe corp prezintă urme de pictură cu roşu. Piesa a fost arsă secundar, după spargere, astfel încât nuanţa piciorului drept diferă substanţial de cea a corpului. Statueta a fost descoperită în timpul a două campanii de cercetare arheologică: Campania din anul 2001, pe podeaua Loc. 5 – încăperea B, a fost găsit piciorul drept (ars oxidant are culoarea roşie cu pete negre) iar în Campania din anul 2004, pe podea în dărâmăturile de lângă peretele sud-vestic al acesteia (ardere oxidantă, culoarea roşie). Cele două părţi ale statuetei au fost descoperite la o distanţă de circa 2,5 m una de cealaltă.
Se remarcă dimensiunile figurinei mai mari decât cele obişnuite, H păstrată: 24,8 cm; Ad. -2,5 m; Nr. Inv. 11288.
Locuinţa 5A.A fost descoperită în S. I, A-B / 7-9 şi A/10. Loc. 5A, a fost cercetată în mai multe campanii arheologice şi dezvelită doar pe 1/3 în zona cercetată. Ea avea forma probabil rectangulară cu dimensiunile 6,5 x 3,5 m (o parte din locuinţă depăşeşte suprafaţa secţiunii cercetate). Locuinţa a fost orientată pe aceaşi direcţie ca Loc. 5 peretele nord-estic fiind comun celor două locuinţe.
Terenul unde a fost amenajată locuinţa se află înspre centrul aşezării, în zona în care panta naturală este domoală, nivelarea terenului fiind uşor de realizat.
Podeaua a fost parţial suspendată în zona peretelui nord-estic şi a fost construită pe o structură de bârne groase, ce se sprijineau cu capul pe perete. Arderea bârnelor a determinat şi arderea podelei şi a peretelui de sprijin. În timpul arderii bârnelor podeaua s-a prăbuşit.
Bucăţile de lipitură ale podelei în zona sudică sunt bine arse. Au suprafaţa superioară dreaptă, dar majoritatea dintre ele prezintă pe faţa inferioară amprente de bârne groase, cu secţiune rectangulară şi semicirculară. În zona centrală a locuinţei lipitura podelei nu s-a păstrat, în schimb aici au fost descoperite fragmente ceramice care au pătruns printre spaţiile libere. La amenajarea podelei au fost utilizate bârne rectangulare ce au fost surprinse pe lungimea de 0,8 m, lăţimea cuprinsă între 0,2-0,3 m şi grosimea de 0,15–0,2 m. Bârnele au fost aşezate paralel unele lângă celelalte, perpendicular pe laturile lungi ale locuinţei. Peste acestea a fost amenajată podeaua de argilă în amestec cu pietricele şi resturi vegetale, care ulterior a fost bine netezită. Bârnele au fost aşezate pe sol, după ce în prealabil s-a făcut o nivelare a terenului.
Nu excludem posibilitatea ca această locuinţă să reprezinte practic o altă încăpere a Loc. 5.
În ceea ce priveşte încadrarea nivelelor eneolitice Păuleni I, II şi Cucuteni – Ariuşd A1, A2 există numeroase analize statistice recente asupra acestor materiale3. De altfel Vl. Dumitrescu atunci când a definit faza Cucuteni A1 a avut în vedere asemenea materiale cum sunt şi cele de la Frumuşica, materiale care apar în nivelele Păuleni I şi II dar şi la Tg. Mureş, Olteni, Ariuşd, Leţ, Ciucsângiorgiu şi Bod în Transilvania.
Deşi nu este în intenţia noastră de a crea regionalisme în cadrul culturii Cucuteni4, acest lucru l-au subliniat Iuliu Paul (Cultura Petreşti) şi alţii, constatăm că cele mai timpurii şi mai numeroase materiale Cucuteni A1 sunt în Transilvania. Cât priveşte originea culturii Cucuteni din Precucuteni III, idee acceptată de unii cercetători români, dar şi din Basarabia sau Ucraina, constatăm că în Transilvania lipsesc descoperirile de tip Precucuteni III, dar mai ales ele nu sunt prezente în staţiunile Ariuşd timpurii. Aceasta ar pleda pentru un grup Ariuşd sau pentru o geneză sub influenţa culturii Petreşti, grup Foeni, pentru complexul Ariuşd – Cucuteni.
De altfel, descoperirile de tip Gumelniţa sunt mai târzii, cel puţin din punctul de vedere al stratigrafiei comparate, datele C14 confirmă acestea. Geneza culturii Gumelniţa din cultura Boian este o opinie ce ar trebui revăzută, ceramica neagră lustruită, pictura cu alb, acea Gumelniţa A1, tot pomenită şi nedemonstrată convingător, ar trebui să aparţină aceluiaşi proces, poate mai întârziat care a dat naştere epocii cuprului din Transilvania şi din restul teritoriului. Geneza din neolitic a acestor civilizaţii (Gumelniţa, Sălcuţa, Petreşti, Cucuteni) ar permite eliminarea termenului de eneolitic care nu ar avea un suport real. Sintezele ce se observă între civilizaţiile neolitice şi cele nou venite aparţin de fapt unui proces de sinteză, local, regional, care nu are consecinţe decât pe alocuri, în Ucraina de exemplu.