Slava Rusă | Comuna: Slava Cercheză | Judeţ: Tulcea | Punct: Cetatea Fetei | Anul: 2015
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2015
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană târzie; Epoca migraţiilor; Epoca medievală timpurie; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Neatribuit; Domestic; Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare fortificată; Cetate; Fortificaţii;
Cod RAN:
| 161277.01 |
Județ:
Tulcea
Unitate administrativă:
Slava Cercheză
Localitate:
Slava Rusă
Punct:
Cetatea Fetei
Sector:
Curtina X
Toponim:
(L)Ibida
Localizare:
| 161277.01 |
Lista Ilustrațiilor - 15
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Iacob | Mihaela | responsabil | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
| Aparaschivei | Dan | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
| Honcu | Ştefan | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
| Coadă | Roxana | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Băetu | Bogdan | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Ştefănoaiei | Emil | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Gheorghiu | Laura | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Trifescu | Mădălina | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Gămănuț | Casian | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Coșnete | Bianca | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Guțu | Ema | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Gavini | Albero | participant | L’Università degli Studi di Sassari, Sardegna, Italia |
| Carboni | Vanessa | participant | L’Università degli Studi di Sassari, Sardegna, Italia |
| Fada | Salvatore | participant | L’Università degli Studi di Sassari, Sardegna, Italia |
Raport:
Cercetările din campania 2015 s-au derulat în perioada iulie– septembrie. Finanţarea a fost asigurată de Asociaţia Ibida Tulcea, Oldega Operator S.R.L. Bucuresti, Besmax Pharma Distribution S.R.L. Bucuresti, Ecomarket Agrotrade S.R.L. Cluj-Napoca şi Gianni Alexandrescu din Iaşi.
Cercetările sistematice au continuat în sectoarele Curtina G – Turnul 8, Turnul 10 (de fapt, la structurile intramurane din apropierea turnului), Curtina D, în aşezarea romană târzie din punctul Fântâna Seacă şi în cea de epocă elenistică din punctul Donca. La acestea se adaugă o supraveghere arheologică, prilejuită de lucrările pentru introducerea sistemului de canalizare în localitatea Slava Rusă. În teritoriul (L)Ibidei au fost realizate mai multe periegheze, în special pe cursul superior al râului Slava.
În primăvara anului 2015 au fost realizate cercetări geomagnetice pe o suprafaţă în interiorul cetăţii romano-bizantine (în colţul de NV al acesteia), pe două la N de incintă (în dreptul turnurilor 10-12, respectiv 8) şi pe două în perimetrul necropolei (la V de incintă). În suprafaţa intramurană au putut fi conturate mai multe edificii şi străzi(88). În acelaşi timp a fost realizată şi o nouă ridicare topografică a sitului, inclusiv asupra unor zone din intavilan, situate pe proprietăţi private.
Campania de cercetări arheologice în sectorul Curtina X, de pe şantierul Ibida (Slava Rusă, jud. Tulcea), s-a desfăşurat pe o durată de mai bine de trei săptămâni, în exclusivitate cu participarea studenţilor de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi a celor de la Universitatea Sassari, Sardegna, Italia.
Obiectivele generale ale acestei campanii au fost:
1. Confirmarea (verificarea) unor ipoteze relativ la tehnica de construcţie a edificiilor din zonă şi la destinaţia acestui sector al cetăţii în ansamblul sistemului de fortificaţii ibidens
2. Relaţionările stratigrafice între diferitele puncte şi complexe din acest sector cu alte obiective de pe cuprinsul cetăţii.
Acestor obiective generale li se circumscriu o serie de obiective specifice care vor reieşi în continuare, în funcţie de abordarea unuia sau a altuia dintre punctele de lucru din această zonă.
A. Secţiunea X1, carou 1
În acest complex am căutat să identificăm tehnologia de funcţionare a sistemului de închidere a uşii (porţii) identificate în cursul campaniei din 2013 în pavajul păstrat în acest punct de lucru. Reamintim că acest complex este format din trei elemente din piatră (blocuri masive de calcar), dintre care unul de dimensiuni apreciabile care urmează, aproximativ, direcţia NE-SV. La intersecţia a două plăci a fost identificat mecanismul pentru poarta batantă care era, în fapt, intrarea într-un edificiu impresionant care funcţiona în această parte a cetăţii.
Pentru a identifica planimetria, dar şi funcţionalitatea acestui edificiu am început în acest an prin trasarea şi săparea unui sondaj în partea de est a pavajului. Sondajul, neregulat datorită conformaţiei complexelor identificate în teren, are dimensiunile de 1,90 m pe latura de lângă pavaj, cu 1,90 m pe latura de-a lungul profilului de E al secţiunii pe 1,70 m pe latura situată la baza blocării străzii S2 şi pe 1,10 m pe latura de N, paralelă cu cea anterioară.
În acest sondaj ne-am adâncit circa 0,40-0,50 m, în funcţie de terenul şi de posibilităţile de excavare într-un pământ foarte tasat şi greu de lucrat. Am putut recolta din această depunere consistentă o cantitate destul de importantă de ceramică caracteristică perioadei secolelor IV-V, fragmente de oase animale, sticlă fragmentară de geam şi din pahare, dar şi zgură de fier. Ceea ce ne ajută destul de mult, dar nu suficient deocamdată, este o monedă găsită lângă profilul de E al secţiunii, la circa 10 cm de acesta şi la 112 cm E de pavaj, la o adâncime de circa -0,35 m faţă de nivelul pavajului. Totuşi, pentru că în acest moment moneda nu a fost identificată nu avem încă informaţii despre o posibilă datare precisă a acestui complex. Putem doar intui că se plasa undeva la sfârşitul secolului al IV-lea-începutul secolului al V-lea. Ceea ce este cert este că această monedă datează un nivel apropiat celui de funcţionare a pavajului. Alături de această monedă au fost descoperite şi mai multe fragmente osteologice bovine, de dimensiuni mari, care se află pe acelaşi nivel cu ceea ce descopeream în SX, caroul 1, în anii trecuţi.
Ceea ce am putut lămuri cu ocazia efectuării acestui sondaj este că pelicula de cărămidă roşie care avea o formă circulară, cu aproximaţie, dispusă lângă profilul de est, este, cel mai probabil, o parte dintr-un pavaj sau podea ce se desfăşura la est de pavajul de piatră, contemporan cu acesta. Putea fi o cale de acces din care rămăşiţe se mai pot vedea şi către nord, pe o porţiune cu un diametru de circa 0,45m, pe aceeaşi parte a pavajului de piatră. Este, de fapt, cărămidă impregnată în pământ foarte bine tasat, galben, amestecată cu pietre de dimensiuni medii şi mici. Acest strat-peliculă acoperă un nivel consistent de pământ tasat cu piatră măruntă, evident o suprafaţă pe care se circula frecvent, legată de pavaj şi, implicit, de sistemul de închidere a porţii.
Sub acest strat a urmat un altul, tot foarte dur, dar, de această dată, cu pietre de dimensiuni mai mari. În perioada următoare ne propunem să continuăm acest sondaj pentru clarificarea întru totul a stratigrafiei acestei secţiuni până la ultimele niveluri antropice.
Ca o concluzie preliminară putem confirma că acest pavaj din piatră este anterior tuturor complexelor de piatră identificate în apropiere (E2, E3, E4) şi a căii de acces S2, dar sperăm ca în viitor să găsim şi continuarea acestui pavaj sub zidurile edificiului E2, conform orientării nord-vest. sud-est constatate încă din momentul descoperirii sale.
B. Sondajul din edificiul E2
Realizarea acestui sondaj a avut drept obiectiv specific rezolvarea unei serii de probleme legate de stratigrafie şi de raportare cronologică între edificiile din zonă. În primul rând ni s-a confirmat ipoteza conform căreia Z1E4 este clar suprapus de Z1E2, care îl calcă, la o adâncime de circa 0,50 m şi încorporează capătul său estic. Z1 E4 a fost surprins din profilul de vest la aproximativ aceeaşi înălţime cu Z2E2, la circa 0,60 m de acesta. În elevaţie, Z1E4 merge până la 1,25 m în partea sa cea mai înaltă, adică lângă profilul de V şi la circa 0,50 m în partea cea mai distrusă, lângă Z1E2. Lăţimea Z1E4 este de 0,55 m; este un zid legat cu pământ, cu piatră neregulată de dimensiuni medii şi mici.
Sub elevaţie am săpat încă circa 0,80 m, din care 0,50 m pare a fi substrucţia zidului care este un strat consistent de piatră măruntă cu pământ galben foarte bine tasate. Sub acest pat de construcţie, am mai săpat circa 0,30 m unde am identificat un strat de pietre de dimensiuni medii cu foarte puţin pământ printre ele şi care continuă în adâncime.
Aproximativ aceeaşi structură a zidurilor întâlnim şi la Z1E2, în sensul că sub elevaţia identificată pe circa 1,50 m avem acelaşi strat de susţinere cu pietre mici şi pământ foarte bine tasat, iar dedesubt un strat consistent de piatră de dimensiuni medii care „curge” dinspre incintă către interiorul cetăţii. În zonele cele mai relevante, respectiv înspre sud, grosimea acestui strat este de circa 0,80 m şi continuă în adâncime. Din păcate, condiţiile de siguranţă precare ne-au împiedicat deocamdată să continuăm sondajul, urmând ca după extinderea către vest a secţiunii să reluăm această săpătură.
Cert este că la adâncimea de -2,65 m, la cât am ajuns în acest moment, nu am putut identifica continuarea pavajului din caroul 1 care ar fi trebuit să urmeze direcţia sondajului nostru.
În profilul de vest al acestui sondaj, relevant pentru situaţia stratigrafică din zonă, se observă destul de bine nivelurile de funcţionare ale edificiului E2, dar şi straturile de distrugere, ceea ce confirmă sistemul de construcţie al zidurilor, atât pentru E4, anterior E2, dar şi pentru ultimul. Rezultă că sunt construite în faze diferite, dar, probabil, la distanţe temporale destul de reduse.
Suntem de părere că E4 face parte dintr-un edificiu anterior, întărit apoi cu Z2E2 şi Z1E2 din cauza terenului instabil, dar, probabil, şi din cauza precarităţii construcţiei iniţiale.
Cât priveşte primul nivel de funcţionare al acestui edificiu, E2, se observă în profilul de vest un nivel de lut galben care se regăseşte pe circa 1 m în profil şi peste care apare o peliculă de arsură de lemn (neagră) şi un alt nivel de chirpici ars. Această succesiune de straturi este foarte ineresantă pentru că ea sugerează că incendiul provocat pe nivelul de funcţionare a antrenat, la un moment dat, prăbuşirea elevaţiei de chirpici din care era făcută clădirea. La -0,50 m de aceste straturi regăsim un alt nivel de arsură neagră, ceea ce sugerează că pentru acest edificiu avem cel puţin două faze de funcţionare. Din păcate, în E2 nu avem material arheologic care să ne dateze precis aceste niveluri (doar ceramică încadrabilă într-un interval prea larg, precum şi fragmente de sticlă şi zgură de fier), dar, după stratigrafia stabilită în comparaţie cu ce am regăsit pe calea de acces S2 şi după tehnica de construcţie a edificiului, credem că sunt construcţii de secolul al VI-lea, poate cu funcţionare şi în secolul al V-lea.
C. Sondajul de pe calea de acces S2
Pentru a clarifica stratigrafia am continuat săpătura şi în S2, mai precis la baza blocării S2 şi între Z1E2 ŞI Z1E3, tocmai pentru a observa elementele de corespondenţă, dar şi pentru a vedea dacă Z1E4 se regăseşte şi dincolo de E2 de vreme ce este anterior acestuia.
Calea de acces S2, care măsoară 1,70 m între E2 şi E3 este foarte importantă şi interesantă în acelaşi timp pentru că ea poate stabili o stratigrafie relevantă a edificiilor pe care le leagă. Constatam încă de acum câţiva ani că avem în acest complex cel puţin două faze de funcţionare, regăsite acum şi în E2 şi, parţial, şi în E3. Sondajul efectuat acum ne-a ajutat în a descoperi că, spre deosebire de ipotezele noastre anterioare, cum că E2 ŞI E3 ar fi fost contemporane, verificarea substrucţiilor zidurilor celor două edificii ne contrazice. În punctele din extremitatea N-E a E2 şi E3, deci spre blocarea străzii, se observă că elevaţia celor două ziduri este oarecum asemănătoare ca şi tehnică constructivă: pietre de dimensiuni medii, neregulate, legate cu pământ. Totuşi, Z1E2 păstrează o elevaţie de circa 1 m, dar substrucţia, de circa 0,60 m, este formată dintr-un strat foarte compact de piatră măruntă cu pământ bine tasat (la fel cum a fost surpins şi în sondajul din E2, pe paramentul interior al acestui zid). În schimb, Z1E3 are elevaţia, tot de circa 1 m, pusă pe un strat de circa 0,80 m de piatră de dimensiuni mari, cu foarte puţin pământ de legătură. Acest element pune serios la îndoială contemporaneitatea celor două ziduri. Cu toate acestea, după tehnica de construcţie a elevaţiei edificiilor, dar şi a materialului identificat în zonă putem presupune că cele două complexe au fost construite la intervale mici de timp, ca parte dintr-un plan constructiv mai amplu, dar desfăşurat în mai multe faze şi cu variaţii în privinţa tehnicii constructive. Putem chiar avansa cu ipoteza noastră şi să bănuim că E3 este posterior E2, iar decizia de a pune substrucţie de piatră mai solidă vine ca urmare a degradărilor pe care le-au suferit E4 iniţial şi apoi E2 pentru că nu au avut drept temelie decât un pat compact de pământ cu piatră de mici dimensiuni.
Ceea ce am identificat şi mai interesant la baza blocării S2 este un strat de arsură consistent, de circa 0,15m grosime, cu un diametru de circa 0,40 m care pare a fi dintr-un nivel anterior construcţiei acestor edificii, respectiv a blocării străzii S2. În preajma acestei blocări am identificat pe lângă ceramică de secol IV şi două fragmente de sticlă de tipul Nuppengläsern. Databile în a doua jumătate a secolului al IV-lea, ceea ce corespunde foarte bine cu situaţia stratigrafică identificată în caroul 1, aceste fragmente ar fi în corelaţie cu pavajul din blocuri de piatră, databil în aceeaşi perioadă.
Noua situaţie stratigrafică înregistrată până în prezent în carourile 1-2 din SX1, prin prisma datelor pe care le avem, ar fi următoarea:
1. Zidul de blocare a căii de acces S2 este cel mai recent complex, databil probabil undeva în secolul al VI-lea.
2. Strada S2, cu ultima fază de funcţionare a acestei zone, regăsită şi în E2, databilă în a doua parte a secolului V-începutul secolului al VI-lea.
3. Edificiul E3, cu substrucţie de piatră de dimensiuni mai mari, dar în interiorul căruia nu am suprins încă, la -1,10m, vreun nivel de funcţionare. Acest complex ar putea fi plasat în secolul al V-lea.
4. Edificiul E2 care a suprapus şi consolidat rămăşiţele dinE4, plasat către începutul secolului al V-lea.
5. Pavajul din blocuri de piatră din caroul 1 şi stratul de arsură consistentă de sub edificiile din caroul 2 care s-ar data în a doua jumătate a secolului al IV-lea.
6. Stratul de umplutură din sondajul de la E de pavaj care ar fi cel mai vechi nivel surprins, din secolul al IV-lea..
D. Carourile 3-5 din secţiunea rezultată prin îndepărtarea martorului dintre secţiunile X şi X1.
În acest punct de lucru al sectorului am cercetat mai multe complexe.
1. Dolium D4, scos la iveală în anii precedenţi, a fost profilat mai bine în acest an când ne-am adâncit cu circa 0,60-0,70 m prin îndepărtarea martorului dintre SX şi SX1. Primele observaţii despre acest vas de provizii ar fi că are buza distrusă pe mai bine de ¾ din circumferinţă şi chiar corpul prezintă porţiuni foarte afectate în partea sa superioară, cel mai probabil datorită căderii blocurilor de piatră de la fortificaţia colinară. Diametrul interior al buzei este de 0,50-0,55m. Am putut profila din vas 0,53 m în înălţime, diametrul la această înălţime fiind de 1,30 m în exterior. Diametrul maxim îl vom surprinde, cel mai probabil, la o adîncime de încă 0,30-0,40m. Interesant este că acest chiup se deosebeşte de celelalte vase din apropiere, atât prin compoziţia sa, adică este mai roşiatic, dar are şi o altfel de buză şi chiar forma uşor diferită. De asemenea, nivelul de îngropare este evident altul decât la celelalte piese. Pare a fi la o înălţime mai mare. Nici măcar nu urmează aceeaşi linie geometrică cu celelalte vase. Pe de altă parte, este posibil ca prin extinderea secţiunii către vest să descoperim alte vase care să completeze, poate, un complex de vase de provizii dintr-o altă etapă de funcţionare a acestei zone de stocare a oraşului roman. Sub umărul acestui vas se poate observa şi un decor format dintr-o spirală care se întinde pe circumferinţa acestei părţi a vasului.
2. „Complexul” de blocuri de piatră din caroul 4
Distanţa dintre cele două rânduri de chiupuri de lângă incintă şi D4 este de 2,10 m, dar, cel mai probabil, se va îngusta la 1,50-1,60 m când se va ajunge la nivelul de îngropare a vaselor. În acest spaţiu avem cinci blocuri de piatră de calcar de dimensiuni mari, alături de altele două mai mici. Aparent, este vorba despre pietre căzute din fortificaţia anexă, dar aşezarea lor, în special a unora dintre ele, sugerează că au fost rearanjate ulterior pentru a proteja o anumită arie dinspre incintă.
Cea mai mare dintre pietre are formă trapezoidală, cu 1,14 m lungimea laturii mari, 0,60 m cea mică paralelă, iar lateralele au 0,45 m. O alta, de formă patrulateră, are 0,88 m lungime şi 0,60 m lăţime. A treia piatră tăiată pe o singură latură are 1,00 m lungime pe cea mai lungă parte, 0,70 m pe latura paralelă, 0,50 m pe latura tăiată oblic pentru îmbinare. Lângă blocul 2, în extremitatea sa vestică (dispunerea lor fiind de la vest spre est, pe direcţia căderii de pe colină) am identificat o suprafaţă cu arsură de lemn foarte consistentă, aparent controlată, dispusă pe circa 0,40 m2; este poate o vatră improvizată, lângă care am descoperit buza unui chiup, dar nu din acelaşi tip precum cele din complexul din imediata apropiere. Buza acestuia, cu o grosime de 0,12 - 0,15 m, se păstrează doar pe o lungime de 0,44 m. Lângă acest fragment mai avem un piron cu capul circular, de 0,10 m, dar şi câteva fragmente ceramice medievale (din secolele XIII-XIV conform colegilor specialişti în ceramică). În acest sector a mai fost identificat un fragment ceramic medieval, la fel cum şi în alte sectoare ale cetăţii avem atestate astfel de artefacte, ceea ce nu exclude o locuire târzie în anumite puncte din cetate (la turnul 8 şi la turnul 10, iar acum şi în partea de sud-est, respectiv în sectorul X).
Coroborarea acestor date, dar mai ales aparenta reaşezare în plan a blocurilor de piatră evident căzute de pe colină, ne permite emiterea ipotezei că la o dată ulterioară funcţionării chiupurilor din complexul de lângă incintă (adică la sfârşitul secolului al VII-lea), poate la câteva veacuri după, acest spaţiu să fi fost refolosit cu ceea ce au găsit la îndemână respectivii locatari.
Foarte interesante sunt două dintre aceste blocuri, 2 şi 5. Acestea sunt din calcar foarte frumos fasonat. Prima are o tăietură oblică, la 45 grade pentru ca cealaltă să aibă forma unui trapez isoscel cu două tăieturi simetrice care constituia, probabil, un element arhitectonic de legătură pentru o boltă sau o îmbinare. Cert este că toate aceste blocuri, alături de celelalte descoperite anterior făceau parte din turnurile şi fortificaţiile incintei anexă de pe colină. Semnalăm faptul că aceste blocuri de piatră, 13 identificate până în prezent la acest sector, sunt cele mai impunătoare de pe tot cuprinsul cetăţii, ceea ce conduce la ipoteza că acea fortificaţie de pe dealul de vest a fost una cu adevărat impresionantă din punct de vedere arhitectonic.
Ca materiale arheologice, între complexul de chiupuri şi D4 am desoperit o monedă aparent de secol al IV-lea şi una de secolul al V-lea (nici acestea nu au fost curăţate şi identificate până în prezent), dar relevanţa lor este încă redusă pentru că ne situăm încă în straturile de dărâmătură şi depuneri care au urmat abandonării acestor complexe. Se adaugă cantităţi importante de ceramică obişnuită în această zonă, databilă în secolele IV-VI p. Chr., dar şi multe oase de animale.
3. Complexul de dolia de lângă incintă
Situaţia depozitului de dolia din apropierea incintei pare a se apropia de rezolvare. În cei 12 m cât măsoară lăţimea secţiunii noastre au putut fi identificate 2 rânduri de câte 3, respectiv 4 chiupuri. Cu toate că, după dispunere, făceau parte din acelaşi complex (un horreum probabil) avem de-a face cu vase diferite fie şi dacă analizăm buzele acestora. Astfel, D8 şi D7 par a avea acelaşi tip de buză, mai zveltă, nu foarte răsfrântă spre exterior cum este cazul D6 şi D5. D8 avea deasupra două pietre mari folosite, credem noi, ca şi capac, dar singurul vas care avea deasupra capacul original, din piatră, tăiat la rotund, este D7. În afară de D1-D3, scoase la iveală în primele campanii pe circa 1/3 din înălţimea lor (0,80-0,90 m), celelalte, D5-8 sunt scoase doar pe 0,25-0,30 m. După diametrul lor interior, de circa 1,30 m, măsurat chiar în această campanie la dolium D8, presupunem că între vase exista un spaţiu minim de circa 0,10 m. Din calculele noastre rezultă că aceste vase aveau o capacitate de peste 2500 litri fiecare.
În concluzie, utilizarea acestui complex a avut loc, cel mai probabil, în una dintre ultimele faze ale funcţionării cetăţii (secolul al VI-lea), dar diversitatea tipologiei vaselor arată o aprovizionare fie din centre de producţie diferite, fie producerea lor în perioade diferite şi poate, de ce nu, utilizarea în scopuri diferite. Este aproape cert că aceste vase nu au fost instalate toate în acelaşi interval cronologic, preţul de producţie fiind destul de ridicat în epocă. Faţă de D4, acest complex pare a fi funcţionat anterior, deci undeva la jumătatea secolului al VI-lea, poate spre final, pentru ca în ultima fază să fi fost instalate alte astfel de vase, precum D4. Este posibil ca prin extinderea săpăturii către vest să descoperim şi alte astfel de piese înşiruite de-a lungul incintei.
4. Incinta
În această campanie am reuşit doar să ne adâncim la baza incintei în dreptul martorului din SX şi SX1, cu circa 0,40-0,50 m. Din depunerile scoase, în mare parte formate din moloz şi, în ultima parte, pământ cu piatră, am putut selecta şi material ceramic specific secolelor IV-VI, oase de animale mari şi fragmente de zgură de fier.
Toate punctele de lucru deschise cu ocazia cercetărilor din această campanie arheologică vor trebui continuate în viitor, astfel ca rezultatele aşteptate să lămurească cât se poate de mult o situaţie foarte complexă, dar, în acelaşi timp, interesantă, în sectorul Curtina X din cetatea Ibida.