Slava Rusă | Comuna: Slava Cercheză | Judeţ: Tulcea | Punct: Cetatea Fetei | Anul: 2013
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2013
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca romană târzie; Epoca migraţiilor;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Neatribuit;
Tipuri de sit:
Cetate; Locuire;
Cod RAN:
| 161277.01 |
Județ:
Tulcea
Unitate administrativă:
Slava Cercheză
Localitate:
Slava Rusă
Punct:
Cetatea Fetei
Sector:
Sectorul X
Localizare:
| 161277.01 |
Lista Ilustrațiilor - 11
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Aparaschivei | Dan | participant | Institutul de Arheologie Iaşi |
| Honcu | Ştefan | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Odochiciuc | Ana | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Guțu | Alexandru | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Lazăr | Mihai | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Ungureanu | Diana | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Ciocan | Elena | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Ivașcu | George | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Sandu | Ovidiu | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Băetu | Bogdan | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Geangu | Elena | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Turică | Ciprian | participant | Universitatea "Dunărea de Jos", Galaţi |
| Neagu | Alina | participant | Universitatea Bucureşti |
Raport:
După ce, pe parcursul a şase campanii am urmărit situaţia arheologică din sectorul Curtină X prin trasarea a două secţiuni, SX şi SX1, în anul 2013 am hotărât îndepărtarea martorului dintre ele, în primul rând pentru că a ajuns într-un stadiu avansat de degradare şi nu mai era posibilă „citirea” lui, dar şi pentru că devenise periculos pentru deplasarea către incinta de pe înălţimea din apropiere. De altfel, scopurile urmărite de noi pe parcursul acestei campanii impuneau cercetarea unei arii mai importante din sectorul vizat.
Au fost stabilite două obiective fundamentale care au fost în prim-planul preocupărilor noastre încă de la începerea lucrărilor la sectorul Curtina X: 1. Lămurirea sistemului de construcţie a incintei de sud-est şi 2. Surprinderea cât mai completă a structurii urbanistice din partea de sud-est a cetăţii Ibida prin cercetarea edificiilor intramurane. Fiecăruia dintre aceste obiective i s-au circumscris alte obiective particulare, prestabilite sau care s-au impus ulterior, prin prisma evoluţiei cercetărilor.
Trebuie să menţionăm, în primul rînd, că, în afară de puţinele fonduri de care am dispus din partea Ministerului Culturii, cea mai mare parte a lucrărilor efectuate le datorăm eforturilor studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de la Universităţile din Iaşi, Galaţi şi Bucureşti.
Aşadar, după obişnuita acţiune de curăţare a sectorului am retrasat limitele secţiunilor şi am început demontarea martorului dintre SX şi SX1 dinspre V, respectiv din caroul 6, corespunzător porţiunii de incintă, către edificiile intramurane. Am încercat să dezvelim o suprafaţă totală de 12X24 m cât măsoară cele două secţiuni deja cercetate în mare parte, împreună cu martorul în cauză.
În paralel, în SX1, carourile 1-2 am continuat cercetarea din anii precedenţi prin reluarea săpăturii la edificiile E2 şi E3 şi calea de acces S2. Astfel, am trecut la degajarea zidului Z1E2 poziţionat S-V – N-E, în interiorul edificiului E2. De la circa 0,92 m am descoperit deja baza zidului, respectiv un pat de pământ galben bine tasat, pe care fusese ridicat acesta. În ceea ce priveşte Z2E2, aşa cum ştim deja din campaniile anterioare, este prăbuşit către nord, dar insistând în interiorul aceluiaşi edificiu, de această dată pe latura zidului Z2 am identificat, pe întreaga sa lungime, până în profilul de V, în care intră, un nou zid. Acesta, regăsit pe circa 1,55 m din lungimea sa este lipit de Z2E2, dar este demantelat parţial în capătul de E, la joncţiunea cu Z1E2, de la circa 0,60 m de acesta. Noul zid, pe care îl vom numi convenţional Z1E4, pentru că face parte, cel mai probabil, dintr-o fază a unui edificiu, E4, care ar fi putut funcţiona înainte de perioada în care putem încadra E2 şi E3. În continuare susţinem ideea că aceste ultime două clădiri sunt contemporane, atât prin prisma tehnicii de construcţie, dar şi pe baza materialului arheologic recoltat din interiorul şi din preajma celor două construcţii, respectiv din a doua parte a secolului al IV-lea sau chiar în secolul al V-lea. Interesant este că pe strada S2 am mai descoperit două monede de secol IV (prima cu caracteristicile SX1, c.3, -1,60 m, iar a doua mai spre nord, cu aceleaşi caracteristici, dar la adâncimea de -1.80 m), ceea ce reconfirmă datarea complexelor din această secţiune făcută încă de acum două campanii. În acest context, faza din care s-ar data E4 ar putea corespunde primei părţi a secolului al IV-lea sau, cel târziu, perioadei de mijloc a acestui veac. Prin prelungirea săpăturii pe strada S2 printr-un mic sondaj pe care l-am realizat la baza Z1E2, către N-V, am regăsit o mică porţiune din zidul Z1E4, ceea ce sugerează că acesta nu urma exact aceeaşi trasă precum Z2E2. Din păcate, în afară de presupunerea că se închidea pe o direcţie aproximativă SV–NE nu mai putem preciza foarte multe detalii pentru că nu i-am mai putut urmări continuarea.
Cert este că E1Z2 stă pe un pat de pământ galben tasat de circa 0,35 m, acest strat acoperind, la rândul său, două asize din zidul Z1E4, funcţionabil într-o perioadă anterioară. Şi în interiorul edificiului E2, în porţiunea demantelată din zidul în cauză se păstrează tot două asize, ceea ce ne face să presupunem că a fost demantelat în momentul când s-a ridicat E2 atât cât a fost nevoie pentru a aşeza noua construcţie.
Situaţia a devenit şi mai interesantă când am extins săpătura noastră către N, la baza Z2E2, dar în afara edificiului şi la baza zidului ce bloca strada S2.Aici am descoperit trei elemente importante care sunt incluse în c.1 pe toată lăţimea secţiunii. În partea de V am conturat şi mai bine o podea de lut galben, cu resturi importante de cărbune ars, înroşit şi înnegrit şi cu fragmente consistente de chirpici ars. De altfel, asizele superioare ale Z2E2, aşa cum constatam încă de la dezvelirea sa, sunt la fel de roşiatice precum materialul ars găsit pe podeaua de lut de la bază. Aşadar, chiar de sub zid şi până lângă profilul de N, pe o lăţime de 1,10 m spre S şi 1,80 m spre N, avem această podea ce corespunde unui nivel de locuire incendiat. Lângă acest element, se desfăşoară pe o direcţie S-N, nu neapărat perpendicular pe incintă, un pavaj din piatră de calcar în blochete, foarte bine păstrat. Atât pe podeaua de lut ars, cât şi pe pavaj au fost descoperite numeroase artefacte ceramice, din sticlă şi fragmente de fier brut, dar şi oase de animale. Din păcate nu avem vreo monedă care să ne dateze foarte bine complexul. Pavajul porneşte de sub zidul Z2E2, deci este logic să considerăm că funcţiona anterior ridicării acestuia (dar poate datà din prima fază a complexului, corespunzător lui E4). Tot de sub acelaşi zid se poate vedea ieşind o altă piatră care suprapune calea de acces pavată, zicem noi un posibil element de la o treaptă sau parte a construcţiei E4. Oricum, de sub această piatră, cu dimensiunile de 0,35 pe latura paralelă cu zidul pe 0,25 m pe latura perpendiculară cu zidul, porneşte structura de piatră de calcar fasonată pe toată lungimea secţiunii respective, de circa 3,50 m şi cu o lăţime de 0,92 m. Par a fi trei astfel de blochete. Prima, cea din apropierea zidului, cu dimensiunile de
1,00x0,92m, este spartă la circa 0,60 m către E3. A doua blochetă, cel mai bine păstrată, are o lungime de 1,90 m, iar a treia, care intră în profilul de nord, o regăsim pe circa 0,80 m, dar este spartă destul de mult către est, spre interiorul secţiunii. La intersecţia primelor două blochete a apărut un obiect de fier ciudat prin formă, dar mai ales prin dispunerea sa sub acest pavaj. Obiectul, aproximativ circular, este practic un inel de fier cu diametrul de 0,10 m şi aşezat într-o casetă tăiată în blochetele de calcar, cu dimensiunile de 0,15x0,10 m, situată la circa 0,13 m de latura de E a pavajului. Respectivul inel stătea pe o piatră circulară prelucrată, foarte dură, cu suprafaţa ce pare a fi acoperită de zgură sticloasă. În interiorul acestui obiect s-a găsit un piron de fier rupt în două bucăţi, mai multe fragmente de Fe şi pământ. Despre semnificaţia şi utilitatea acestor obiecte este foarte greu de opinat, dar este posibil să fie parte dintr-un sistem de măcinat care să aibă legătură şi cu dispunerea în apropiere a depozitului de dolia, dar poate avea şi o semnificaţie pur simbolică. Rămâne o provocare importantă în cercetarea noastră viitoare.
După această cale de acces compactă, spre profilul de E al secţiunii, se poate observa destul de bine o stradă pavată cu pietre de dimensiuni mici şi mijlocii care se regăseşte aproape pe toată suprafaţa rămasă din secţiune. Dimensiunile sale sunt de aproximativ 1,80 m în partea de sub zidul E2Z2 şi se îngustează până la 0,80 m înspre profilul de N. Practic, este destul de evident că această porţiune de stradă este mărginită de blochetele de calcar prezentate anterior, astfel că, cel mai probabil, este vorba de o cale de acces ce mergea, poate, către depozitul de cereale de la baza incintei, mărginită de o cale pietonală pavată. Este, bineînţeles, doar o supoziţie în contextul în care mai rămîn de făcut cîteva sondaje în şi în preajma acestei străzi, dar, mai ales, rămâne de degajat martorul în carourile 1-3 pentru a vedea cel mai bine situaţia generală. Obiectivul primordial în anul următor va fi tocmai acesta.
Trebuie să semnalăm, la circa 0, 20 m de profilul de E şi o structură circulară roşiatică ce pare a fi buza unui cuptor sau poate doar un fragment de buză de dolium, dar despre care, de asemenea, nu putem afirma foarte multe. Interesant este că acest complex este chiar sub strada de care pomeneam mai sus.
În ceea ce priveşte martorul, obiectivul propus, cum menţionam şi mai sus, era să dezvelim o cât mai mare porţiune din Curtina X, probabil cea mai lungă curtină din cetate, să ajungem la baza incintei, dar şi să scoatem la suprafaţă alte posibile dolia din depozitul prognozat încă din 2007. Astfel, în dreptul c.6 s-a trecut la îndepărtarea unei cantităţi impresionante de pământ vegetal şi apoi moloz cu piatră de dimensiuni medii şi mari, practic dărâmătura incintei. A trebuit să concentrăm o forţă de lucru suplimentară datorită dificultăţii lucrărilor dată de panta abruptă coroborată cu cantităţile foarte mari de moloz. În final, am reuşit să descoperim 15 m din paramentul interior al curtinei şi 7,5 m din paramentul exterior. Am ajuns, de asemenea, la o adâncime de circa 3,40 m, dar fără să fi atins elementele care ne interesau din substrucţia de peste 2,50 m surprinsă în sondajul din SX în anul 2011. Rămâne să stabilim tot în campania următoare unde are loc trecerea de la substrucţia menţionată, ridicată şi ea, cel mai posibil, pe stâncă, dar la adâncime apreciabilă (reamintim că cea mai mare înălţime a incintei descoperite până în prezent este de 6,30 m) şi plinta obişnuită pe care am întâlnit-o în SX1. S-a strâns şi o cantitate apreciabilă de materiale arheologice, în special ceramică databilă în secolele IV-VI. Mai mult, a fost scos la iveală un nou bloc de piatră fasonată de dimensiuni foarte mari, respectiv 1,00x0,80x0,40 m, cel mai probabil căzut din turnurile fortificaţiei colinare. Este pe acelaşi traseu pe care, în anii precedenţi s-au descoperit şi celelalte pietre uriaşe, respectiv la circa 2,50 m de linia incintei, în intramuros.
Ceea ce am reuşit foarte bine a fost profilarea treptelor de acces pe incintă, incluse în structura întăriturii zidului la reconstrucţia generală din secolul al VI-lea. Acum se poate observa, în sprijinul ipotezei noastre cu refacerea din perioada Anastasius-Justinian, cel mai probabil, că dincolo de asizele de cărămidă care intră până către treapta a 5-a din zid, caracteristice epocii, avem şi o structură diferită a paramentului interior. Este drept că situarea sa oarecum mai la suprafaţă l-a expus intemperiilor, dar faptul că piatra folosită este mai friabilă şi mai puţin calitativă este evident.
Scările din zid erau în număr de opt şi sunt, practic, blochete de calcar, la fel ca şi cele cinci identificate înainte de refacerea târzie şi pe care le numerotam de la 1 la 5. Dispunerea lor sugerează clar o succesiune a celor cinci trepte din partea inferioară, din dreptul incintei de 2,20 m, cu celelalte opt noi trepte din dreptul întăriturii. Din acest motiv, aceste noi elemente le vom numerota de la 6 la 13, de jos, de la colţul îngroşării, către partea superioară, spre V.
Dimensiunile celorlalte opt trepte sunt: treapta 6 (prima din colţ, de la baza incintei) are 0,45 m pe latura paralelă cu incinta pe 0,25 m grosime), treapta 7 (a doua după colţ) are 0,50 m pe latura paralelă cu zidul şi 0,12 m grosime), treapta 8 are 0,56x0,20 m; treapta 9 are 0,58x0,18 m; treapta 10 are 0,60x0,14 m; treapta 11 are 0,70x0,15 m; treapta 12 are 0,70x0,15 m; treapta 13 are 0,65x0,15 m. Mai există şi o a 14-a piatră, oarecum pe aceeaşi direcţie, dar faptul că nu se găseşte aliniată cu celelalte, ci iese cu mai mult de 0,10 m din aliniamentul celorlalte ne determină să luăm în considerare că a fost adăugată ulterior, odată cu refacerea târzie, de secol VI.
La aproximativ 1,80 m de incintă am reuşit dezvelirea, în suprafaţă, a depozitului de dolia din care în 2007 găseam trei vase (D1, 2 şi 3), iar în 2011 un al patrulea (D4) (distanţele s-au luat în raport cu punctele cele mai apropiate ale vaselor, dinspre incintă). Acum am mai identificat D5, 6, 7 şi 8, aliniate paralel cu incinta. D5 se află la 0.80 m de D6, D6 de D7 la 0,85m, D7 de D8 este la 0,80 m, iar între D5 şi D8 sunt 0,85 m. După dispunerea lor grupată ne aşteptăm să ajungem la cel puţin 14-16 astfel de vase pe lăţimea secţiunilor trasate de noi, după îndepărtarea completă a martorului.
Şi în extramuros am intervenit atât cât ne-a permis extinderea martorului. Dintr-o porţiune foarte redusă corespunzătoare aceleiaşi „gropi de gunoi” săpate mai ales în campaniile din 2007-2009 am mai scos trei monede de secol V, dar şi o cantitate mare de ceramică specifică secolelor IV-VI, oase de animale, sticlă şi fier. Se reconfirmă, de asemenea, faptul că această porţiune din zona extramurană este plină de artefacte, cel mai probabil aruncate din cetate, având în vedere că nu s-au putut delimita niveluri de locuire evidente.
În acest an s-a reuşit şi un lucru foarte important pentru sectorul nostru, respectiv conservarea primară a incintei şi a edificiilor din SX1, realizată de doamna conservator Vera Rusu sub supravegherea colegului Dorel Paraschiv de la ICEM Tulcea.