Şinca Nouă | Judeţ: Braşov | Punct: Şinca Nouă II | Anul: 2009
Fără Ilustrații

Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Ştefănescu | Radu | participant | Muzeul Judeţean de Istorie Braşov |
Cârciumaru | Marin | responsabil | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
Niţu | Elena Cristina | participant | Universitatea "Valahia", Târgovişte |
Raport:
În urma cercetărilor de teren realizate în anul 2008, au fost descoperite în localitatea Şinca Nouă, judeţul Braşov, două noi puncte paleolitice, denumite Şinca Nouă I şi Şinca Nouă II1.
În anul 2009 am realizat săpături arheologice în punctul Şinca Nouă II. Aşezarea se află pe partea dreaptă a văii Strâmba, aproape de intersecţia cu valea Şercaia (Şinca), pe terenul domnului Fenechiu Gheorghe. A fost realizată o secţiune de 4 m2, care a fost săpată până la o adâncime de cca. 4,50 m.
Metoda de săpătură utilizată a constat din decaparea succesivă a sedimentului din 0,02 în 0,02 m. De asemenea, întregul sediment a beneficiat de tamisare prin sită foarte fină. În acest fel am reuşit să recuperăm piese litice de dimensiuni milimetrice. Întreg materialul litic a fost înregistrat tridimensional, adâncimile fiind raportate la un unic punct 0.
Până la adâncimea de aproximativ 0,30 m de la suprafaţa solului, sedimentul era deranjat de activităţi antropice, fiind o porţiune de sol arabilă. Unicul nivel arheologic descoperit se situează între aproximativ 0,35-0,50 m adâncime de la suprafaţa solului. Conform poziţiei stratigrafice, dar şi componenţei ansamblului litic descoperit, nivelul arheologic este reprezentat de un faciei paleolitic destul de întârziat. Sub acest nivel arheologic, până la adâncimea de 4,50 m, urmează un strat alcătuit din nisipuri şi pietrişuri piemontane, probabil pliocene, deci sub acest nivel, care nu ştim ce grosime poate să aibă, este imposibil să mai existe urme de cultură. Prin urmare, în aşezarea din punctul Şinca Nouă II avem un singur strat de cultură, care aparţine unui facies de la sfârşitul paleoliticului superior.
Materialul litic descoperit este debitat din materia primă foarte diversificată şi cuprinde mai multe tipuri de silex şi jasp, chaille, şist şi gresie silicioasă. Ansamblul cuprinde produse de debitaj foarte diverse, care se încadrează în toate etapele unui lanţ operatoriu: galeţi fragmentaţi, fragmente de nuclee, nuclee, aşchii de decorticare, aşchii corticale, aşchii simple, lame, lamele, fragmente de lamele, deşeuri de debitaj, aşchii de retuşe şi fragmente de suporturi indeterminabile. Toate produsele atestă existenţa unui debitaj laminar şi lamelar, realizat pe loc, numărul mare de piese fiind datorat prezenţei unui atelier de debitaj în acel punct. Majoritatea lamelor şi lamelelor prezintă un profil rectiliniu, fiind debitate prin percuţie moale. O parte din suporturi au fost retuşate, uneltele cele mai numeroase fiind gratoarele pe capăt de lamă sau pe aşchii. Din păcate, tipul de sol nu a permis conservarea faunei.
Cercetările viitoare se vor axa pe săparea unei suprafeţe mai mari pentru recuperarea unei colecţii mai bogate de material litic în scopul definirii culturale a industriei din această aşezare.
Note:
1.
1. Marin Cârciumaru, Elena Cristina Niţu, George Murătoreanu, Radu Ştefănescu, Deux nouveaux habitats sur la carte du Paléolithiques de Roumanie, découverts en 2088 à Şinca Nouă (département de Braşov), Annales D’Université „Valahia" Targoviste, section d’Archéologie et d’Histoire, Tome X, Nombre 1, 2008, p. 47-54