Şimleu Silvaniei | Judeţ: Sălaj | Punct: Uliul cel Mic | Anul: 2011
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2011
Perioade:
Protoistorie; Antichitate;
Epoci:
La Tène; Epoca romană timpurie;
Categorie:
Civil; Domestic; Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Tezaur; Tezaur monetar; Obiect izolat;
Cod RAN:
| 139893.10 |
Județ:
Sălaj
Unitate administrativă:
or. Şimleu Silvaniei
Localitate:
Şimleu Silvaniei
Punct:
Uliul cel Mic
Localizare:
| 139893.10 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Pop | Horea Dionisiu | responsabil | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
Raport:
Masivul Măgura Şimleului domină zona nord-vestică a Depresiunii Şimleului, iar oraşul Şimleu Silvaniei se întinde la poalele Măgurii, spre sud, pe malul râului Crasna. Toponimul Uliul cel Mic desemnează un muncel la 500 m vest de cota maximă a Măgurii (597 m).
În anul 1945-1948 au fost descoperite, cu prilejul unor amenajări viticole, 116 piese: 33 monede romane, ceramică dacică lucrată la roată şi cu mâna, arme din fier, piese de harnaşament, unelte, ustensile, perle din sticlă, podoabe din bronz, podoabe din argint (5 brăţări, un torques, 7 fragmente dintr-un colier).
În anul 1949 Academia Română, prin arheologul M. Moga, a cercetat locul şi mai achiziţionează 22 piese de la faţa locului şi de la descoperitor.
Săpăturile arheologice din anul 1978, prin cele 6 secţiuni de verificare (S I-VI), au identificat, relativ grupat, 4 gropi circulare nearse cu diametrul de cca. 0,4-0,6m, ele adâncindu-se până la 0,6-0,8m, intrând cca. 0,2-0,3m în stânca locală. Din aceste gropi au fost culese fragmente ceramice dacice lucrate cu mâna şi la roată, numeroase oase de animale arse şi nearse repartizate mai ales spre fundul gropii. La acea vreme complexele au fost considerate ca morminte dacice de incineraţie. Sondajele au mai dezvelit şi resturile a două locuinţe (?) dacice, precar conservate, datorită pantei accentuate a versantului (30-45 grade înclinaţie), împreună cu trei denari în zona unde fuseseră găsite în anul 1948 cele cca. 50 monede.
Cercetările arheologice au fost reluate în anul 2007, fără întrerupere până acum (S VII-XXII), unităţile de săpătură trasate fiind numerotate în continuarea celor din 1978 (I-VI). Aceste investigaţii au dus la recuperarea a încă 28 denari şi două podoabe dacice din argint în apropierea suprafeţei S IV, cercetată în 1978 pe versantul sudic al dealului.
Pe versantul nordic, neinvestigat până în 2007, au fost descoperite urmele a 4 terase antropice pe care funcţionau ateliere metalurgice dacice (numerotate crescător de la altitudinea maximă a dealului). Pe aceste terase au fost descoperite gropi reziduale, gropi de stâlp de la şoproane, o vatră de foc, o locuinţă. Inventarul teraselor constă preponderent din ceramică, specifică epocii dacice clasice, dar mai ales secolului I a.Chr. Ceramica descoperită este în general fragmentată, dar pe terasa T III au fost descoperite recipiente întregibile. În general majoritatea ceramicii este confecţionată cu mâna, doar cca. 15% la roata olarului. Formele lucrate cu mâna sunt reprezentate de oale (majoritare), străchini, ceşti-opaiţ şi căni. Ceramica modelată la roată cuprinde, la rândul său, o anume varietate: fructiere, kantharoi, căni, urcioare, boluri, cupe. Din punct de vedere numeric însă, materialele care prevalează sunt cele metalice (fier, bronz, plumb, argint), unele descoperite în cercetări perieghetice. Varietatea şi numărul mare al acestora (pafta, fragmente de oglindă, picuri din argint şi bronz, fibule din fier şi bronz, cuţite, vârfuri de săgeţi, materiale de construcţie, deşeuri de piese din fier şi bronz, 2 tezaure de monede romane republicane şi imperiale, etc), nefiresc pentru o aşezare dacică din acelaşi orizont cronologic, condiţiile improprii unei locuiri umane convenţionale, ne formează o imagine aparte despre caracterul sitului sondat.
În acest an au fost trasate 4 unităţi de cercetare pe versantul nordic al dealului, în continuarea celor din anii precedenţi, spre est, pentru investigarea teraselor T1, T2, T3. Cercetarea prin cele 4 suprafeţe trasate (S23: 2 x 7 m; S24: 1,5 x 13 m; S25: 2,5 x 4,5 m; S26: 2,5 x 4,5 m) a dus la concluzia că amenajările antropice devin tot mai superficiale şi mai nelocuite spre latura de est a versantului. Depunerea naturală este tot mai subţire şi inventarul descoperit tot mai sărac. Panta, în acest sector, este şi foarte accentuată.
În general materialele ceramice descoperite se încadrează cronologic în secolul I a.Chr. şi materialele speciale metalice (fibulele) sprijină această datare, dar o şi împing spre mijlocul sec. I p.Chr. De altfel şi denarii descoperiţi până acum se datează cel târziu până la Augustus, un alt argument pentru cronologia propusă de noi. Cercetarea viitoare pe versantul de sud, destinat probabil locuirii şi nu activităţilor metalurgice, vor putea aduce informaţii suplimentare privind organizarea internă şi inventarul unei aşezări de meşteri daci. De asemenea credem că în ceea ce priveşte Tezaurul I, de pe versantul sudic, acesta mai poate conţine piese încă nedescoperite şi investigarea zonei, din preajma locului descoperirii pieselor, poate să mai ofere surprize, dar mai ales indicii privind depunerea acestora, existenţa unor complexe arheologice.[Horea Pop]