Şimleu Silvaniei | Judeţ: Sălaj | Punct: Uliul cel Mic | Anul: 2010
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2010
Perioade:
Preistorie; Protoistorie; Antichitate; Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Epoca bronzului; La Tène; Epoca romană timpurie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Civil; Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 139893.10 |
Județ:
Sălaj
Unitate administrativă:
or. Şimleu Silvaniei
Localitate:
Şimleu Silvaniei
Punct:
Uliul cel Mic
Localizare:
| 139893.10 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Pop | Horea Dionisiu | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
Raport:
Masivul Măgura Şimleului domină zona nord-vestică a Depresiunii Şimleului, iar oraşul Şimleu Silvaniei se întinde la poalele Măgurii, spre S, pe malul râului Crasna. Toponimul Uliul cel Mic desemnează un muncel la 500 m V de cota maximă a Măgurii (597 m).
În anul 1945-1948 au fost descoperite, cu prilejul unor amenajări viticole, 116 piese: 33 monede romane, ceramică dacică lucrată la roată şi cu mâna, arme din fier, piese de harnaşament, unelte, ustensile, perle din sticlă, podoabe din bronz, podoabe din argint (5 brăţări, un torques, 7 fragmente dintr-un colier).
În anul 1949 Academia Română, prin arheologul M. Moga cercetează locul şi printr-o listă descrie 22 piese achiziţionate de la faţa locului. Săpăturile arheologice din anul 1978, prin cele 6 secţiuni de verificare, au identificat, relativ grupat, 4 gropi circulare nearse cu diametrul de cca. 0,4 - 0,6 m., ele adâncindu-se până la 0,6-0,8 m., intrând cca. 0,2 - 0,3 m. în stânca locală. Din aceste gropi au fost culese fragmente ceramice dacice lucrate cu mâna şi la roată, numeroase oase de animale arse şi nearse repartizate mai ales spre fundul gropii. La acea vreme complexele au fost considerate ca morminte dacice de incineraţie. Sondajele au mai dezvelit şi resturile a două locuinţe (?) dacice, prost conservate, datorită pantei accentuate a versantului (30-45 grade înclinaţie), împreună cu trei monede romane, acestea din zona unde fuseseră găsite în anul 1948 cele cca. 50 monede. Unităţile de săpătură trasate în anul 2007 au fost numerotate în continuarea celor din 1978 (VII-VIII). Cercetările din anul 2007 au dus la recuperarea a încă 28 denari şi două podoabe dacice din argint în apropierea suprafeţei SIV, cercetată în 1978, iar pe versantul nordic, neinvestigat, au fost descoperite urmele unor terase antropice pe care funcţionau ateliere metalurgice dacice (numerotate crescător de la altitudinea maximă a dealului. Unităţile de săpătură trasate în anul 2008 au fost numerotate în continuarea celor din 1978 (SIX-XI) şi au investigat numai versantul nordic al dealului. Complexele arheologice au fost numerotate în continuarea celor din 1978 şi 2007, în campania 2008 fiind descoperite 5 astfel de amenajări (gropi reziduale, gropi de stâlp, vatră de foc); constă cantitativ preponderent în ceramică, specifică epocii dacice clasice, dar mai ales sec. I a.Chr. Ceramica descoperită este în general fragmentată, dar pe terasa T III au fost descoperite recipiente întregibile. În general majoritatea ceramicii este confecţionată cu mâna, doar cca. 15% la roata olarului. Formele lucrate cu mâna sunt reprezentate de oale (majoritare), străchini, ceşti-opaiţ şi căni. Ceramica modelată la roată cuprinde, la rândul său, o anume varietate: fructiere, kantharoi, căni, urcioare, boluri, cupe. Din punct de vedere numeric însă, materialele care prevalează sunt cele metalice (fier, bronz, plumb, argint), unele descoperite în cercetări perieghetice. Varietatea şi numărul mare al acestora (pafta, fragmente de oglindă, picuri din argint şi bronz, fibule din fier şi bronz, cuţite, vârfuri de săgeţi, materiale de construcţie, deşeuri de piese din fier şi bronz etc), nefiresc pentru o aşezare dacică din acelaşi orizont cronologic, condiţiile improprii unei locuiri umane convenţionale, ne formează o imagine aparte despre caracterul sitului sondat. Din umplutura terasei T3 provin 3 denari (care ridică numărul pieselor din Tezaurul II împrăştiat la 12 piese) care pot constitui mai degrabă materia primă utilizată în atelier pentru realizarea podoabelor dacice din argint, sau poate replici monetare. Suprafaţa SXI (23 x 4m) a fost trasată pe versantul nordic, în zona şeii de legătură a dealului cu restul Măgurii Şimleului, deoarece într-o cercetare perieghetică a fost descoperit un denar roman republican. Cercetarea a dus la descoperirea unui mic tezaur împrăştiat pe panta nordică accentuată a dealului. Tezaurul, format din 20 de monede (ultima de la Augustus) este cel de-al treilea descoperit în acest sit.
Campania anului 2009
Cercetarea s-a axat tot pe versantul nordic al dealului în vederea investigării cât mai complete a teraselor antropogene. Astfel au mai fost trasate 4 suprafeţe orientate S - N, paralele cu cele anterioare, la 0,5 m distanţă unele de altele, investigându-se un total de 126 m2.
SXII (15 x 2 m) la V de SX cu m. 0 la m. 6 al acestei suprafeţe. SXIII (15 x 2 m) a fost trasată la V de SXII. Ambele au avut ca scop investigarea terasei T1 şi T3 pe lăţimea trasată. T1 este acum puternic erodată, stânca apărând la cel mult 0,1 m adâncime, dar a fost surprinsă o vatră de foc amenajată direct pe stâncă, fără alte amenajări suplimentare. Vatra (C27) are o formă aproximativ circulară cu diametrul de 0,6 m. Terasa T3 s-a mai păstrat pe o lăţime de max. 4,5 m, cu o anumită înclinaţie spre N, zonă în care buza terasei s-a şi erodat de altfel. Baza terasei se prezintă printr-un strat de steril nivelat (roca locală), gros de 0,1-0,3 m. Umplutura terasei este formată din sol cenuşiu gros de 0,3m, pigmentat cu materiale arheologice mărunte (chirpici, ceramică, oase), dar şi fragmente de recipiente dacice lucrate cu mâna şi la roată din lut local. Pe tarasa T3 au apărut doar gropi de stâlp (complexele C23-26) adâncite puţin în stâncă (max. 0,25 m) aparţinând probabil şoproanelor care protejau atelierele metalurgice surprinse prin piese specifice anterior. Densitatea materialelor sugerează faptul că ne aflăm probabil la periferia vestică a zonei amenajate şi locuite în antichitate.
Suprafeţele SXIV şi SXV au fost trasate în extremitatea opusă a spaţiului cercetat anterior, mai precis la E de SVII (2007). SXIV (14 x 2m) a secţionat terasele T2A, T2 şi T3. Doar T3 mai păstrează un nivel de cultură, dar în acest sector înclinaţia pantei este destul de mare şi terasa s-a păstrat pe doar 3 m lăţime. Suprafaţa SXV (19 x 2 m) a secţionat toate terasele surprinse până acum pe versantul nordic, T1, T2A, T2 şi T3. Dintre toate doar T2A a oferit informaţii de natură arheologică. A fost descoperită jumătatea vestică a unei locuinţe (C28) şi o groapă de provizii (C29). Locuinţa pare una cu un plan poligonal cu colţurile rotunjite, orientată E-V, precum terasele amenajate. Latura vestică surprinsă are o lungime de 2m. Construcţia a fost realizată prin îndreptarea versantului printr-o adâncire de max. 0,5m. Groapa a fost practicată în stâncă pe latura nordică a locuinţei, în interiorul acesteia. Diametrul complexului este de 0,6m, iar adâncimea de 0,3m. Materialele descoperite în campania anului 2009 nu sunt numeroase având în vedere că au fost investigate zone periferice ale atelierelor metalurgice. Mai bogat este inventarul locuinţei (C28) care conţinea ceramică întregibilă lucrată cu mâna şi la roată. Se remarcă o fructieră şi un urcior cu o toartă, ornamentat cu linii lustruite verticale şi în reţea. Au mai fost descoperite calapoade, prâsnele de fus, cute, vase în miniatură, cuie, scoabe şi un cuţit fragmentar din fier. Din seria de materiale speciale se remarcă o splendidă fibulă întreagă de tip Neuheim din bronz (SXIII, T3) şi un inel din bronz cu sticlă sau chihlimbar în zona vizibilă, ornamentală. Inelul este, din păcate, precar conservat, lipsind o bună parte din veriga sa, prezentând şi produşi de coroziune profunzi.
Campania anului 2010
Cercetarea acestui an s-a axat tot pe versantul nordic al dealului în vederea investigării cât mai complete a teraselor antropogene. Astfel au mai fost trasate 7 suprafeţe orientate S - N, paralele cu cele anterioare, la 0,5 m distanţă unele de altele, investigându-se un total de 88,95 m2. Lista suprafeţelor investigate este următoarea: S16 (4,3 x 4m); S17 (3 x 3,5m); S18 (3 x 3,5 m); S19 (2 x 4 m); S20 (3,5 x 3,5 m); S21 (3,5 x 4 m); S22 (11 x 1,5 m): S16 a fost trasată în vederea golirii complete a C28, identificat în anul precedent pe terasa T2A. S17 a fost trasată la N de S16 pentru investigarea terasei T2 şi T3. S18 a fost trasată pentru cercetarea terasei T1. S19 a avut ca scop cercetarea teraselor T2 şi T3 la N de S18. S20 a fost trasată parţial pe T1 şi pe T2A, pe aceasta din urmă fiind descoperite urme ale C28. S21 a fost trasată între S17 şi S20, dar spaţiul a fost puternic afectat de căutători de comori. S22 a fost trasată în prelungirea nordică a S17 cu scopul de a verifica panta nordică accentuată a zonelor cu terase dacice antropogene.
Terasa T1 este de fapt culmea dealului pe care nu au fost efectuate prea multe amenajări, datorită expunerii la vânt. Terasa T2 pare mai degrabă spaţiul dintre T1, T2A şi T3, deci o pantă destul de accentuată, dar lungă de doar 2 m. Terasa T3 s-a mai păstrat pe o lăţime de max. 3,5m, cu o anumită înclinaţie spre N, zonă în care buza terasei s-a şi erodat de altfel. Baza terasei se prezintă printr-un strat de steril nivelat (roca locală), gros de 0,1-0,3 m. Umplutura terasei este formată din sol cenuşiu gros de 0,3 m, pigmentat cu materiale arheologice fragmentate (chirpici, ceramică, oase), dar şi fragmente de recipiente dacice lucrate cu mâna şi la roată din lut local. Pe terasa T3 nu au mai apărut complexe arheologice. Densitatea materialelor rulate sugerează faptul că ne aflăm probabil într-o zonă afectată de căutători de comori.
Prin trasarea S16 şi S20 fost descoperită jumătatea estică a C28, identificată în anul precedent. Locuinţa are una cu un plan poligonal cu colţurile rotunjite, orientată aprox. E - V, precum terasele amenajate. Laturile scurte, vestică şi estică, au o lungime de 2 m. Laturile lungi au lungimea de 4m. Construcţia a fost realizată prin îndreptarea versantului printr-o adâncire de max. 0,5 m. Spre pantă au fost descoperite câteva urme de stâlpi de la structura de susţinere a acoperişului. Tot spre pantă îndreptarea terasei pe o lăţime de 1 m poate sugera prezenţa unui pridvor adosat spre N la locuinţa descrisă anterior. O posibilă anexă, sau altă încăpere, spre E a fost descoperită prin trasarea S20. Spaţiul acesteia are aceeaşi lăţime, dar o lungime mai mare, probabil 5m. Inventarul descoperit constă însă în materiale ceramice mai puţine, concentrate mai ales către C28. În C28 a apărut însă ceramică dacică întregibilă şi fragmentară, iar pe fundul complexului un denar de la Augustus.
Materialele descoperite în campania anului 2010, în celelalte suprafeţe, nu sunt numeroase având în vedere că au fost investigate zone periferice ale atelierelor metalurgice. Au fost descoperite prâsnele de fus, jetoane, ustensile din fier (ace, dăltiţe, dornuri), un vârf de săgeată. Din seria de materiale speciale se remarcă unresort cu ac de fibulă din bronz (S19, T3).
Suprafaţa cercetată - 88,95 m2.
În general materialele ceramice descoperite se încadrează cronologic în sec. I a.Chr. şi materialele speciale metalice (fibulele) sprijină această datare, dar o şi împing spre mijlocul sec. I p.Chr. De altfel şi denarii descoperiţi până acum se datează cel târziu până la Augustus, un alt argument pentru cronologia propusă de noi. Cercetarea viitoare a întregului atelier şi al teraselor va putea aduce informaţii suplimentare privind organizarea internă şi inventarul unor astfel de complexe. De asemenea credem că în ceea ce priveşte Tezaurul I acesta mai poate conţine piese încă nedescoperite şi investigarea zonei din preajma locului descoperirii pieselor poate să mai ofere surprize, dar mai ales indicii privind depunerea acestora, existenţa unor complexe arheologice. Din păcate cercetarea este mult îngreunată de pădurea care acoperă versantul nordic.