Sibiu | Punct: str. Manejului (zidul Cetăţii) | Anul: 2008
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2008
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Aşezare urbană;
Cod RAN:
| 143469.33 |
Județ:
Sibiu
Unitate administrativă:
mun. Sibiu
Localitate:
Sibiu
Punct:
str. Manejului (zidul Cetăţii)
Localizare:
| 143469.33 |
Lista Ilustrațiilor - 11
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Beşliu Munteanu | Petre | responsabil | Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu |
Raport:
Reabilitarea străzii Şelarilor, care însoţeşte pe o bună parte traseul zidului de apărare al oraşului Sibiu a început în 2007, dar numai din februarie 2008 am iniţiat sondaje arheologie pe traseul zidului. În lipsa unui contract cu constructorii, nu am avut finanţare. Constructorii au oferit muncitori pentru efectuarea unei singure casete. Motivul solicitării cercetării de teren a fost dezvelirea în cursul reabilitării străzii a unor structuri subterane de zidărie. În momentul începerii săpăturii, o bună porţiune din stradă fusese pavată, ceea ce împiedicat trasarea unor secţiuni de dimensiuni rezonabile, ele ajungând astfel la lăţimea de 1,20-1,40 m.
Zidul cetăţii în zona străzii Manejului este mai puţin cunoscut decât Grădina Călugăriţelor, amenajată în exteriorul lui, şi decât Mănăstirea Ursulinelor, echipată cu un pasaj de trecere boltit la etaj spre amintitul loc de recreere din sec. al XVIII-lea.
Primul sondaj arheologic a vizat zidăria afectată de săpăturile constructorilor. Caseta s-a lărgit mai mult decât zidăria şi s-a adâncit până la 2,10 m faţă de nivelul străzii.
Zidăria dezvelită şi cercetată în adâncime era, în fapt, baza scării de acces la drumul de strajă, fiind alcătuită din pietre de râu, pe care au fost aşezate două structuri simetrice din cărămizi groase de 5 cm. Cărămizile au fost rânduite îngrijit, pe cant, formând baza unor arce. Partea din mijloc, între cele două structuri cu cărămizi pe cant, se adâncea cu 0,30 m. În plan cu partea centrală a structurii menţionate, dar în exterior, mai jos cu 0,20 m, au fost aşezate două pietre de râu. Dispoziţia planimetrică a zidăriei sugerează baza unor scări (din cărămizi?) cu dimensiunile de 2,60 x 1,25 m, care urcau spre parapet la N şi S.
Profilul de N al casetei ne arată depuneri succesive de pământ brun-cenuşiu sau verzui, mâlos, urme de arsură în straturi de depunere şi un nivel consistent rămas în urma unui incendiu, materiale de construcţie depuse într-o groapa săpată în solul viu. În profilul de N se distinge cu claritate un nivel inferior gros de 0,10 m rezultat din depunerea mortarului pe solul viu.
Altă casetă a fost practicată în partea de N a segmentului de zid, având ca latură arcul de descărcare al culoarului de trecere spre grădină. Fundaţia zidului din cărămizi şi pietre a zidului de incintă este superficială; sub ea se observă sol viu. Urmele activităţii constructorilor sunt sesizabile sub talpa arcului. Spre NV au fost amenajată construcţii moderne, evidente şi în caseta învecinată.
A treia casetă a fost plasată şi mai la N, acolo unde planurile din sec. al XVIII-lea arată un turn de incintă. În caseta de 1,20 x 1,20 m am surprins un segment al contrafortului turnului, interior incintei, pe direcţia E-V, amenajat din cărămizi de 30 x 15 x 3(4) cm. Pe malul de sud-est a fost vizibil un şanţ care cobora până la 0,90 m, tăind stratul natural de pietriş. La SV, în plan cu frontul caselor actuale, au fost evidente fundaţiile superficiale ale unei amenajări numite magazie în planurile din sec. al XVIII-lea
În capătul de SE al segmentului de zid de incintă a fost săpată o secţiune în spaţiul permis de constructori 1,40 x 1,40 m, cu o latură mărginită de piciorul de sprijin al unei bolţi, parte a zidului de incintă. Malul de S a lăsat să se vadă la 1 m de fundaţia zidului de incintă, pe o lăţime de 0,50 m, un şanţ adâncit cu 0,70 m în stratul natural şi nisip pe fund. Groapa a fost nivelată cu un strat cu pigmenţi de arsură, suprapus la rându-i de stratul de construcţie. Între talpa zidului care susţinea arcul zidului şi stratul de construcţie se vede un strat de pământ brun-verzui. Profilul opus lasă să se vadă stratul de construcţie la nivelul părţii inferioare a fundaţiei din piatră, sub care se află patru cărămizi de 25 x 4 cm; 18 x 4 cm; şi 12 x 4 cm. O groapă săpată în straturile superioare, conţinea urme de lemn ars. Peste groapă şi nivelele fără materiale de construcţie s-a depus un strat compact de arsură. Şi straturile superioare, de nivelare, conţin pigmenţi de arsură.
Terenul din afara incintei de apărare a fost sondat printr-o secţiune plasată perpendicular pe direcţia zidului. Fundaţia zidului cetăţii, alcătuită din pietre şi cărămizi, a fost suprapusă după demolarea suprastructurii de un strat de nivelare peste care a fost ridicată o zidărie din cărămizi, ajunsă şi ea sub pământ.
Materialul arheologic este sărac: fragmente ceramice moderne şi medievale şi un medalion din bronz al Sfintei Ursula. Merită menţionate fragmentele ceramice recuperate din şanţul săpat în solul viu din caseta de la SE, fiind anterioare momentului construirii zidului de apărare. Ele nu au caracteristici deosebite de cele ale ceramicii medievale.
Datele stratigrafice din casetele arheologice de pe strada Manejului sunt de natură a oferi reconstituirea evoluţiei istorice a fortificaţiei. Nu există urmele unei construcţii din lemn anterioare zidului din material durabil. Cea mai veche amenajare este un şanţ puţin adâncit în solul viu, surprins în săpătură pe o lăţime de 0,70 m. În umplutură şanţului s-au păstrat fragmente ceramice medievale. Nivelul de călcare a crescut cu 0,50 m până la depunerea unu strat de incendiu.
Zidul de apărare a fost ridicat sub buza terasei. A urmat ca şi în alte cazuri cunoscute în Sibiu, umplerea spaţiului dintre zid şi panta terasei. Faţa zidului de pietre, cu cărămizi aşezate sub talpă este superficial adâncit în solul viu.
Zidul a fost refăcut după incendiul probabil din 1556. Atunci s-au adăugat arcele din cărămizi şi s-a construit baza scării de acces. Arcele de sprijin ale zidului se sprijineau la rândul lor pe substrucţii din zidărie.
Nu am văzut în săpăturile constructorilor urme ale segmentului de zid demolat odată cu construirea Mănăstirii Ursulinelor. Solul bun de fundaţie aflându-se în această zonă foarte ridicat, nu a fost nevoie de o fundaţie solidă care să lase urme consistente. În exteriorul zidului de incintă se afla un teren mlăştinos.
Momentul demolării segmentului de zid cu direcţia E-V şi al umplerii mlaştinii exterioare este reliefat de medalionul cu Sf. Ursula, descoperit în umplutură.
Segmentul de zid cercetat arheologic este cuprins între cele turnurile numerotate cu 9 şi 10 în inventarul din 1751. Planul care însoţeşte studiul lui L. Reissenberger ne arată un sistem dublu de apărare, cu segmentul de zid l protejat la N E de Turnul Bărbierilor1 (substrucţiile lui se află actualmente în grădina Liceului Pedagogic- Mănăstirea Ursulinelor) şi o incintă exterioară, aşa cum am descoperit în faţa Turnului Lăcătuşierilor.
Pornind de la rezultatele cercetării arheologice, constructorii au marcat în pavaj picioarele arcelor de descărcare ale zidului din cărămizi care l-a căptuşit în interior pe cel mai vechi.