Turnul Sfatului, o construcţie impunătoare, etajată pe 6 nivele domină centrul istoric al oraşului Sibiu. Construcţia a făcut parte din a doua incintă de apărare a oraşului medieval. Două inscripţii incastrate consemnează o perioadă de reparaţii: 1586 şi 1588.

Asupra datării turnului inclus în sistemul de apărare al "oraşului de sus" există mai multe opinii. E. Siegerus şi E. M. Thalgot datează incinta a doua la sfârşitul sec. al XIII-lea, Al. Avram, între 1224 şi 1441, iar P. Niedermaier, după invazia tătarilor. Propunerile de datare s-au bazat pe unele elemente de stil dar, au fost şi speculaţii legate de momentele importante din istoria Sibiului şi a comunităţii săseşti. Aceste discuţii, interesante prin diversitatea ipotezelor, subliniază necesitatea cercetării arheologice, chiar în condiţiile unor intervenţii de salvare finanţate din puţinele resurse financiare ale Muzeului Brukenthal.

Cercetarea arheologică a urmat celei practicate de Marctelecom, executantul lucrării de cablare telefonică în oraşul Sibiu.

Firma amintită a distrus parţial fundaţiile unui zid aflat lângă Turnul Sfatului, ceea ce a determinat intervenţia noastră, dar în acelaşi timp, a deranjat nivelele de depunere. Au fost practicate două casete în legătură cu Turnul Sfatului şi una, în apropiere, în parcarea aflată în Piaţa Mică. Muncitorii Marctelecomului au afectat, în ultima zonă amintită, fundaţiile din piatră de râu, legate cu mortar. A fost dezvelit colţul unei construcţii medievale cu fundaţia alcătuită din bolovani de râu şi bucăţi de cărămidă între rosturile pietrelor. Segmentele de zidărie amintite erau urmate de arce din cărămidă. Remarcăm superficialitatea fundaţiei, adâncită, până la nivelul a două pietre suprapuse. Fundaţia a fost adâncită într-un strat de pământ negru care a dat la iveală bucăţi de lut ars la roşu (chirpic ?) şi o cană de mici dimensiuni aparţinând culturii Coţofeni.

Caseta practicată la limita estică a Turnului Sfatului (C2) a fost adâncită într-o groapă (şanţ de apărare ?) până la adâncimea de 3,60 m. La această adâncime caseta a fost inundată de un strat de apă, alimentat şi de ploile de sezon. În caseta de la vest (C1) solul viu a fost inregistrat la adâncimea de 2,60 m. Urmele unor bârne din lemn au fost însă surprinse la adâncimea de 2,62 m, ele fiind aşezate într-un şanţ. Urmele bârnelor lasă să se vadă conturul unei construcţii rectangulare având una din laturi mai lungi de 1,20 m.

Amenajarea din lemn a fost suprapusă de un zid din piatră lat de 0,60 m. Zidul aflat la adâncimea de 1,45 m avea direcţia N-S. Într-o poziţie stratigrafică superioară, s-a aflat un alt zid, afectat de recentele lucrări de cablare. Talpa lui a atins adâncimea de 0,90 m. Zidul amintit, alcătuit din piatră de râu, a făcut parte din structura unei pivniţe.

Caseta 1 a permis înregistrarea unor substrucţii legate de Turnul Sfatului. Aceste ziduri masive şi îngrijit lucrate suprapun zidul lat de 0,60 m. Lor li se adosează zidurile unei pivniţe mai noi, pivniţa din care au fost remarcate bolţile din cărămidă. Substrucţiile Turnului Sfatului au fost urmărite în C2 până la adâncimea de 3,60 m. Până la acea cotă, marcată de stratul de apă, am putut urmări o altă fundaţie de zid ce prelungeşte înspre sud faţa estică a Turnului Sfatului.

Profilul peretelui de sud al casetei 1 a reliefat două nivele de construcţie (refacere) ale pivniţei cu intrarea dinspre vest, nivelul pivniţei cu intrarea dinspre sud (din care se păstrează bolţile din cărămidă) şi nivelul de refacere al acesteia.

Profilul casetei 2 este marcat de umplutura gropii (şanţului de apărare), umplutura în care nu există urme de var. În partea superioară a profilului, în legătura cu Turnul Sfatului, au fost evidenţiate 2 nivele de construcţie (refacere).

Materialul arheologic se compune din 2 monede emise în timpul regilor Andrei al II-lea şi Sigismund şi o monedă ilizibilă.

Moneda de la Andrei al II-lea a fost descoperită în caseta 2, la adâncimea de 3 m, acea emisă în timpul domniei lui Sigismund în caseta 1 la adâncimea de 0,60 m, lângă zidul pivniţei. Din umplutura gropii (şanţului de apărare) au rezultat fragmente ceramice Kragenrand, fragmente de lemn (chiar cuie din lemn), bucăţi de piele şi de coajă de copac bine întinse.

Concluzii.

Cercetarea arheologică, deşi limitată, a stabilit câteva repere cronologice sigure şi stratigrafice în legătură cu incinta a doua a aşezării săseşti. În timpul, sau imediat după Andrei al II-lea, incinta se reface. Până în acel moment, prima fortificaţie din lemn fusese înlocuită cu un zid superficial din piatră. După invazia tătarilor, probabil, se înalţă Turnul Sfatului, ca turn de poartă pentru o incintă cu ziduri solide. În secolul al XIV-lea spaţiul de lângă turn este folosit pentru construcţii civile. Clădirea suferă din cauza unui incendiu după 1427 - 1430 când se datează moneda de la Sigismund, etapele de refacere fiind dese aşa cum au fost ilustrate de săpătura arheologică ce merita a fi extinsă în culoarul de acces învecinat.