Sfârleanca | Comuna: Dumbrăveşti | Judeţ: Prahova | Punct: Castrul Mălăieşti | Anul: 2011
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2011
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Castru;
Cod RAN:
| 131522.01 |
Județ:
Prahova
Unitate administrativă:
Dumbrăveşti
Localitate:
Sfârleanca
Punct:
Castrul Mălăieşti
Localizare:
| 131522.01 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Frînculeasa | Alin | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova |
| Preda | Bianca | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova |
| Raţiu | Alexandru-Mircea | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ţentea | Ovidiu | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Cercetări arheologice din castrul roman de la Mălăieşti, denumire sub care este cunoscut în literatura de specialitate, au fost derulate în două campanii realizate în anul 1954, respectiv 1985-1986. În anii `30 ai secolului trecut colonelul topograf Constantin Zagoriţ realizează un plan topografic detaliat al întregului areal, incluzând, printre altele, fortificaţia romană şi băile1. Cea mai importantă realizare a acestui demers este planul, care cuprinde detalii care nu se mai regăsesc pe teren. Suntem de părere că planul fortificaţiei a fost realizat exclusiv după măsurătorile elementelor vizibile de teren (valuri şi şanţuri), aceste date nefiind verificare prin cercetare arheologică. Dimensiunile castrului par a fi fost calculate prin proiectarea virtuală a incintei pe mijlocul valului, în punctele maxime ale acestuia (180 x 150 m - Zagoriţ 1940, 7). O poartă către nord, "decumana" (sic!). Autorul menţionat aminteşte descoperirea unei cărămizi cu ştampila legiunii V Macedonica (afirmaţie imposibil de verificat) şi a unui denar de argint emis de împăratul Traian. Acelaşi autor furnizează date importante privind amplasarea aşezării civile în partea nordică a castrului, respectiv despre amplasarea băilor în proximitatea nord-vestică.
Cercetările din anul 1954 întreprinse de către Gr. Florescu şi Ex. Bujor în castrul de la Mălăieşti au cuprins două secţiuni, una pe incinta nordică, iar cealaltă în zona centrală a fortificaţiei2. În aceste porţiuni rezultatele au confirmat informaţiile şi planul C. Zagoriţ. Aceste cercetări n-au fost continuate. Au mai fost efectuate periegheze în vederea delimitării sitului de către V. Teodorescu şi D. Lichiardopol.
Rezultatele cele mai importante ale acestei campanii au fost conturarea unor elemente din sistemul de fortificaţii de pe latura nordică a castrului: murus caespiticius şi un şanţ de apărare. În secţiunea din zona centrală a castrului au fost identificate două ziduri paralele, aflate la o distanţă între ele de 11,63 m, presupuse a face parte din principia3. Material arheologic rezultat constă din ceramică, piese de armament şi două monede de bronz, emisii din timpul împăratului Traian4.
Castrul şi aşezarea romană au fost supuse unui proces îndelungat de degradare datorită activităţilor umane. Iniţial a fost o veritabilă carieră de piatră, terenul fiind cultivat cu asiduitate. Începând cu anii `70 însă intervenţiile mecanice asupra sitului se intensifică. În anul 1976 băile castrului sunt traversate de un şanţ necesar introducerii unei conducte de aducţiune a apei. Această intervenţie neautorizată a oferit doar prilejul efectuării unui profil arheologic (V. Teodorescu, D. Lichiardopol - documentaţie MJIA Prahova).
În anul 1985 pe suprafaţa castrului, a aşezării civile şi a băilor au fost derulate activităţi mecanice de amploare în vederea plantării unei livezi. Lucrările au afectat extrem de grav situl, în special în partea nordică şi vestică a fortificaţiei. În urma stopării lucrărilor au fost efectuate săpături de salvare de către Dan Lichiardopol. Acestea au constat în executarea a patru secţiuni: două pe latura estică a castrului (care au confirmat datele privind elementele de fortificaţie obţinute de Florescu şi Bujor pe latura de nord), o secţiune în zona centrală a fortificaţiei, (paralelă cu cea executată de Florescu şi Bujor) şi o secţiune arealul în care s-a presupus existenţa laturii vestice (ambele soldate cu rezultate neconcludente).
Prima campanie de cercetări arheologice din cadrul acestui program s-a desfăşurat între 19 septembrie - 23 octombrie 2011. Durata campaniei a fost stabilită în funcţie de resursele financiare puse la dispoziţie în acest an.
Obiectivul acesteia a fost realizarea unui diagnostic general privitor gradul de conservare a castrului. În acest scop au fost urmărite în primul rând incintele fortificaţiei şi clădirile din interiorul, aflate în conexiune cu sistemul defensiv.
Măsurătorile topografice şi cercetări geofizice realizate de către S.C. GeoMathics One S.R.L., în perioada noiembrie-decembrie 2010, au semnalat doar câteva elemente care pot fi puse în legătură cu incinta fortificaţiei. Privitor la organizarea internă a castrului nu avem nici un element, fapt care se datorează atât gradului de distrugere al clădirilor din interior, dar şi disturbărilor cauzate de linia de tensiune medie care traversează platoul pe direcţia nord-sud. De asemenea nu sunt furnizate date privitoare la incintele de sud şi de vest.
Coroborarea informaţiilor obţinute în cursul etapei de evaluare teoretice şi de teren a potenţialului arheologic al castrului au condus la concluzia că elementele verificabile pe teren au o valoare destul de scăzută. Astfel, datorită dislocării mecanizate a valului şi a acoperirii şanţurilor cu pământul rezultat din această operaţiune, localizarea acestora pe teren putea doar să fie presupusă. În urma nivelărilor succesive şi a taluzărilor, aspectul actual al terenului este foarte puţin relevant pentru reconstituirea peisajului antic al sitului. Se pot observa în principal amenajările vălurite ale şirurilor de pomi de livadă, orientate aproximativ nord-sud. În cea mai mare partea aceasta a fost defrişată, în anumite porţiuni păstrându-se sporadic puieţi sau pomi tineri, în arealul sudic al platoului.
Un alt inconvenient major a fost maniera în care a fost valorificată informaţia obţinută în urma cercetărilor anterioare. C. Zagoriţ, după cum aminteam a realizat un plan topografic detaliat al castrului, dar datele acestuia nu pot fi coroborate cu o cercetare arheologică, efectuată cu un deceniu şi jumătate mai târziu. Probabil că acesta a măsurat laturile castrului de calculate de la mijlocul valului, indicând laturile de 180 m (E-V) x 150 m (N-S). Dimensiunile sunt preluate de Gr. Florescu şi. E. Bujor. În urma sondării laturilor nordice şi vestice, D. Lichiardopol indica dimensiunile 170 m x 140 m, dar fără a fi identificat latura de vest sau s-o fi sondat pe cea de sud.
În concluzie, planul topografic riguros realizat de C. Zagoriţ nu a putut fi coroborat cu rezultatele cercetărilor arheologice ulterioare. De asemenea forma castrului este una destul de atipică, atât în privinţa laturii sudice cât şi în privinţa amplasării porţii principale (praetoria) asimetric, pe latura mai lungă. Judecând după orientarea pe teren porta praetoria ar trebui să fie orientată spre nord, însă proporţiile fortificaţiei, aşa cum reiese din planul lui Zagoriţ, ridică unele semne de întrebare în această privinţă.
Toate aceste inconveniente ne-au condus la decizia de a porni cercetarea arheologică de teren de la premisa că toate informaţiile trebuie verificate, astfel încât planimetria castrului să fie realizată exclusiv pe baza cercetărilor proprii. Primul obiectiv a devenit astfel identificarea pe teren a tuturor laturilor, astfel încât să se poată realiza planului corect al fortificaţiei.
Cercetarea arheologică a sistemului defensiv a fost realizată pe incinta nordică (S 1 şi S 3), pe incinta vestică (S 2) şi pe incinta sudică (S 5). În conexiune cu elementele incintei vestice a demarat şi cercetarea unei barăci din arealul nord-estic al castrului. Înregistrarea datelor cercetării arheologice a fost realizată în sistemul unităţilor stratigrafice (u.s.), denumite generic contexte arheologice.
Unităţile de săpătură au fost trasate astfel:
Incinta nordică:
S 1 - dimensiuni 50 x 1,5 m, orientare NNE-SSV.
S 3 - dimensiuni 30 x 1,5 m, orientare NNE-SSV, proiectată în prelungirea spre sud a secţiunii S 1.
Incinta estică:
S 2 - dimensiuni 50 x 2 m, orientare VNV-ESE (cercetare nefinalizată).
S 4 - dimensiuni 10 x 8 m, orientare VNV-ESE (cercetare nefinalizată).
Incinta sudică:
S 5 - dimensiuni 30 x 1,5 m, orientare NNE-SSV (cercetare nefinalizată).
Cercetarea sistemului de fortificaţie presupune identificarea valului şi a structurii palisadei precum şi identificarea numărului de şanţuri corespunzător fiecărei laturi. De asemenea s-a avut în vedere proiectarea unităţilor de săpătură astfel încât să poată fi observată conexiunea sistemului de fortificaţii cu elementele constructive din interior: drumurile, barăci sau alte construcţii.
Elementele constitutive ale incintei nordice.
Identificarea incintei nordice a fost primul obiectiv al cercetărilor din acaestă campanie. Întrucât configuraţia terenului, coroborată cu informaţiile bibliografice nu ne-au putut oferi o localizare precisă a elementelor defensive de pe această latură, prima secţiune trasată, S 1, orientată NNE-SSV, a avut o lungime considerabilă, anume 50 metri. Marcajul secţiunii a fost realizat printr-o numerotare de la sud spre nord. Intervenţiile mecanice masive amintite au perturbat grav această latură. Acest fapt coroborat cu seceta prelungită au îngreunat considerabil cercetarea arheologică.
În această secţiune s-au conturat următoarele elemente:
Fossa 1 are o deschidere de 6,50 m şi o adâncime de 2,05 m. A fost identificată între metri 6,50-13, conturându-se începând cu adâncimea de 0,65 m. În special în partea inferioară a fossei au fost identificate fragmente de vase din ceramică şi fragmente de ţigle şi cărămizi. Escarpele şanţului au înclinaţia inegală, cea din interior fiind mai abruptă, iar cea exterioară mai lină. Acest aspect este ieşit din tiparele clasice (fossa fastigata - şanţ cu escarpele în forma literei V sau fossa punica - escarpa exterioară mai abruptă decât cea interioară).
Fossa 2 are o deschidere de 7,25 m şi o adâncime de 3 m. A fost identificată la 9 metri nord de fossa 1, între metri 22-29,25. Materialul descoperit în interiorul şanţului, exceptând partea superioară a umpluturii cu material ceramic modern, s-a concentrate, ca şi în cazul şanţului interior, în partea inferioară a acestuia, fiind asemănător ca pondere şi diversitate: fragmente de vase din ceramică şi fragmente de ţigle şi cărămizi. Escarpele şanţului au înclinaţia inegală, identică cu cele din fossa 1.
Unul dintre elementele de noutate este existenţa celui de-al doilea şanţ de apărare de pe latura nordică. În mod surprinzător fossa mai depărtată are dimensiuni mai mari, până în acest moment nu cunoaştem analogii în alte castre.
Prin trasarea secţiunii S3 (30 x 1,5 m, numerotată de la nord la vest), în prelungirea spre vest a S1, am încercat să surprindem valul şi barăcile. Rezultatul este că acestea nu au putut fi identificate, fiind complet distruse. Între carourile 11-15 am identificat bucăţi de chirpici, numeroase cărămizi şi fragmente ceramice.
Alt element este identificarea unei poţiuni din aşezarea civilă. Între metri 32-50 ai S1 au putut fi observate în profil lentile de lut galben, cu grosimea de 0,15-0,20 m şi adânci de 0,45-0,50 m, dispuse oblic cu o oarecare ritmicitate alternând cu pământ brun-cenuşiu conţinând numeroase fragmente de ceramică, pigmenţi de cărbune şi chirpici. Aceste amprente reprezintă urmele brazdelor de plug de mare adâncime care au desţelenit terenul înaintea nivelărilor şi taluzărilor necesare livezii de pomi fructiferi. Aceste urme au brăzdat escarpa nordică a fossei 2 până la adâncimea de aproximativ 1 metru faţă de actualul nivel de călcare. Explicaţia acestui fenomen următoarea: prima intervenţie care a distrus în mare parte stratigrafia acestui areal a fost arătura de mare adâncime care a lăsat urmele amintite. Acest proces a fost urmat de nivelarea zonei respective cu pământ provenit din dislocarea spre nord a valului incintei nordice. Depunerea în cauză are deasupra fossei 2 grosimea de 0,70-0,80 m. Putem presupune aşadar că al doilea şanţ, prin faptul mai mare şi era amplasat mai departe de val (nefiind umplut, ca fossa 1, şi cu pământul colmatat natural din val), a rămas mult mai vizibil pe teren în contemporaneitate. Din acest motiv s-a considerat că aceste nivelări sunt necesare pentru o bună desfăşurare a lucrărilor agricole. În interiorul fossei 2, până la adâncimea de aproximativ 1 metru, au fost identificate numeroase fragmente de ceramică glazurată de factură modernă.
Pe teritoriul aşezării civile, cercetat în S 1, a fost descoperită o cantitate importantă de ceramică, superioară numeric celei descoperite în interiorul castrului. Analiza materialului fiind la început, nu avem date privitoare la o posibilă datare a acestei categorii de material.
C. Zagoriţ semnalase întinderea aşezării civile cel puţin până la 350 metri nord de castru, fapt consemnat şi pe planul detaliat care însoţeşte semnalarea castrului, prin marcarea unei zone întinse de „risipitură de ruine"5. În urma unei periegheze realizată în urma arăturilor de toamnă efectuate pe o fâşie de teren situată la aproximativ 150 metri nord de incinta castrului au fost identificate fragmente de ceramică romane şi fragmente de cărămizi.
Elementele constitutive ale incintei vestice, au fost cercetate în S 2.
Fossa 3 are o deschidere de 7,5 m şi o adâncime de 2,15 m. A fost identificată între metri 8 - 15,5, conturându-se începând cu adâncimea de 0,80 m. Ca şi în cazul şanţurilor anterioare materialul s-a concentrat în partea inferioară a şanţului. Dintre acestea remarcăm un fragment de terra sigilatta.
Berma¸spaţiul cuprins între şanţ şi val, are lăţimea de 2 m, fiind amenajată cu un strat consistent de nisip şi pietriş.
Valul este puternic aplatizat, fiind identificat între metri 18,50-24,50 ai secţiunii S 2 . Se disting cu dificultate câteva amprente de calupuri de glii, provenind de la murus caespiticius.
Via sagularis (drumul de rond) are o lăţime de 4,75 m, fiind identificată între metrii 25-29.75. A fost realizată dintr-un strat compact de pietre cu dimensiuni cuprinse între 15 şi 25 cm, amenajat peste un strat compact de pietriş. Rigola estică se conturează destul de imprecis, spre deosebire de cea vestică, dinspre interior. În umplutura ultimei rigolei amintite a fost identificat, în suprafaţa S 4, o monetă de bronz - dupondius.
După dezafectarea drumului, prin săpătură, la aproximativ 0,30 m sub baza sa am identificat numeroase fragmente de vase lucrate cu mâna având cele mai apropiate analogii în perioada Latène. Materialul fiind în curs de procesare nu putem oferi pentru moment elemente suplimentare privitoare la datare şi semnificaţie. Interpretarea este îngreunată şi de faptul că cercetarea acestei porţiuni este nefinalizată.
Barăci. Începând cu metrul 30 s-au conturat elemente aparţinând unei clădiri cu pereţi din chirpici, care credem că au aparţinut unei barăci. Au fost identificate amprentele a 3 pereţi incendiaţi: P1-P3. Pereţii se disting în plan orizontal ca amprente liniare, cu o grosime de aproximativ 0,25-0,30 m, bogate în chirpici şi cărbune ars. P 1 a fost surprins pe lăţimea S 2, adică pe o lungime de 2 m, având orientarea aproximativ N-S. Pereţii P 2 şi P3, sunt orientaţi perpendicular pe traiectul peretelui P 1, fiind identificaţi pe o lungime de aproximativ de 3, respectiv 3,5 m, cu un spaţiu între ei de aproximativ 0,50 m.
În vederea cercetării în suprafaţă a acestei barăci a fost trasată şi cercetată suprafaţa S 4 cu dimensiunile 10 (E-V) x 8 (N-S) m, paralelă cu S 2, între metri 29-39, la nord de aceasta. S 4 a fost împărţită în carouri cu latura de 2 m, având numerotare alfanumerică între A1-D5, pornind din colţul SE, în dreptul metrului 29 al S 2. Această suprafaţă a fost cercetată până la adâncimea medie de 0,65 m, cercetarea nefiind finalizată. În interiorul acesteia am identificat pereţi prăbuşiţi de chirpici aliniaţi similar celor descrişi anterior, dar încă insuficient cercetaţi pentru a fi putut fi delimitaţi şi marcaţi pe plan. De asemenea posibile amprente ale unor pereţi s-au conturat vestică a secţiunii S 2.
În interiorul acestei/acestor barăci au fost identificate mai multe obiecte dintre acre amintim: un vârf de suliţă, un accesoriu vestimentar de bronz, două fragmente de râşniţă de mână, fragmente de sticlă şi ceramică.
Un element foarte interesant l-a constituit descoperirea în exteriorul şanţului denumit fossa 3 a unui cuptor menajer. Acesta a fost sesizat începând cu adâncimea de 75 cm faţă de actualul nivel de călcare. Dimensiunile păstrate sunt următoarele: L=90 cm, l=20 cm, hp=30 cm. Cupola este perforată pe o lăţime de 0,20 m. Se observă două pelicule de ardere, care indică conturul cuptorului, cea interioară, mai compacta de 2 cm, iar cea exterioară, mai difuză, de 3 cm. Nu se poate observa groapa de săpare a acestui complex, el fiind identificat în S 2 doar pe lăţimea de 0,20 m. Este posibil ca acesta să fi fost construit în interiorul unei locuinţe situată la sud de S 2. Lăţimea perforaţiei cupolei, lată de 0,20 m, este identică cu grosimea unei gropi de bârnă identificată în profilul opus (nordic), la acelaşi metraj, 4.40. Explicaţia acestei coincidenţe nu o putem oferi în acest moment. Dată fiind amplasarea acestui complex în exteriorul fortificaţiei, dincolo de primul şanţ de pe această incintă, putem afirma că acest cuptor nu este contemporan cu funcţionarea castrului.
Elementele constitutive ale incintei sudice, au fost proiectate a fi certate în S 5. Secţiunea a fost cercetată doar 2 zile, motiv pentru care presupunem că am identificat traiectul unei fossa între metri 14-25,50. În acest stadiu al cercetărilor nu putem şti dacă pe această latură a castrului sunt una sau două şanţuri, prin urmare completarea planului castrului pe trei laturi ale sale (nord, est şi vest) a putut fi realizată doar cu probabilitate.
Dacă fossa surprinsă incipient în S 5 este cea interioară atunci lungimea castrului pe direcţia N-S este de Dimensiunea nord-sud este calculată cu probabilitate în interiorul incintelor este de 160 m.
Castrul roman de la Mălăieşti (Sfârleanca, com. Dumbrăveşti) a suferit în decursul timpului, dar mai ales în ultimele două decenii ale regimului comunist, distrugeri considerabile. În urma cercetărilor noastre am putut constata că aceste distrugeri au vizat în mod special arealul nordic ale acestuia. Valul şi partea nordică a barăcilor sunt distruse.
Latura de est este mai bine păstrată, putând identifica elemente din val, din drumul de rond şi o parte dintr-o baracă. În arealul barăcii materialul arheologic este foarte bogat şi divers.
În urma identificării şi cartării celorlalte două laturi, precum şi în urma verificării prin câteva secţiuni scurte, se va putea preciza planimetria întregii fortificaţii.
Potenţialul cel mai mare pentru a oferi rezultate arheologice importante îl au clădirile din interiorul fortificaţiei, care conţin şi material arheologic bogat.
Concluzii mai consistente privitoare la dimensiunile fortificaţiei, elementele defensive şi clădirile din interior vor putea fi furnizate după continuarea cercetărilor de teren în următoarea campanie.
Potrivit analizei detaliate a documentaţiei de care dispunem, obiectivul care deţine un potenţial arheologic şi patrimonial deosebit îl reprezintă băile romane (balnea) situate în proximitatea nord-vestică a castrului. Băile au fost construite din zidărie de piatră legată cu mortar, încorporând structuri consistente de cărămidă, fiind amplasate într-un ambient bine definit. De asemenea, complexele termale sunt extrem de atractive pentru public datorită posibilităţilor multiple de a fi valorificate prin restaurări la faţa locului şi reconstituiri, fapt care atrage în mod deosebit interesul publicului. De asemenea, aceste clădiri sunt destul de bine delimitate pe teren având în vedere dimensiunile mici în comparaţie cu castrul. Iată câteva dintre motivele care ne-au făcut să considerăm foarte utilă demararea cercetărilor şi în acest obiectiv.
Bibliografie: