Sebeş | Judeţ: Alba | Punct: Biserica Evanghelică | Anul: 2006
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2006
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Biserică;
Cod RAN:
| 1883.24 |
Județ:
Alba
Unitate administrativă:
or. Sebeş
Localitate:
Sebeş
Punct:
Biserica Evanghelică
Localizare:
| 1883.24 |
Lista Ilustrațiilor - 8
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ghenescu | Ovidiu | participant | Muzeul Municipal "Ioan Raica" Sebeş |
| Popa | Cristian Ioan | participant | Muzeul Municipal "Ioan Raica" Sebeş |
| Totoianu | Radu | participant | Muzeul Municipal "Ioan Raica" Sebeş |
Raport:
În perioada 14.06.-25.06.2006, în urma solicitării parohiei evanghelice din Sebeş s-a efectuat supravegherea arheologică a lucrărilor de refacere a gardului de pe latura de N a bisericii. Proiectul lucrărilor viza demantelarea vechiului gard şi a fundaţiei acestuia şi ridicarea unui gard nou pe traiectul şanţului fostei fundaţii. Prin urmare, a fost solicitată doar supravegherea lucrărilor de demontare a fundaţiei vechi, cu posibilitatea intervenţiei în regimul unei săpături de salvare, dacă situaţia o impunea. Această ultimă intervenţie, cel puţin teoretic, se justifica prin prezenţa unei laturi a zidului de incintă al bisericii, adosată gardului vechi.
Lungimea şanţului vechiului gard, ridicat în jurul anului 1870, era de 76 m, pe toată latura nordică a incintei. De specificat faptul că gardul era mărginit pe latura de N de actuala rigolă, construită din ciment a cărei fisurare de-a lungul timpului a permis infiltrarea repetată a apei în infrastructura gardului. După demantelarea elevaţiei s-a trecut la scoaterea manuală a fundaţiei vechi, realizată din piatră de mari dimensiuni (blocuri de calcar, gresii, piatră de râu) şi fragmente de cărămizi legate cu mortar. În urma dezagregării mortarului ca urmare a infiltrării apei şi a procesului de îngheţ-dezgheţ, liantul între materialele de construcţiei se păstra doar parţial.
Şanţul vechii fundaţii se adâncea până la -0,80 m, proiectul pentru noul zid prevăzând o adâncire a fundaţiei până la -1,00 m. Diferenţa de 0,20 m ce urma să fie excavată a fost cercetată în condiţiile unei săpături de salvare. Dificultatea cercetării a constat însă în lăţimea redusă (de 0,50 m) a şanţului care făcea dificilă evacuarea pământului şi observaţiile de ordin stratigrafic.
Descrierea stratigrafiei
În urma taluzării profilului sudic al şanţului a fost observată următoarea stratigrafie, pe metrii 0-42 m:
- 0-0,10/0,20 m - nivel vegetal actual, de culoare negru-maroniu;
- 0,10/0,20-0,95 m - nivel de culoare maronie, cu sporadice materiale arheologice;
- 0,95-1,00 m - nivel de cultură, de culoare gălbui-maronie, cu pigmenţi, urme de arsură şi materiale arheologice.
Între m. 15,30-16,60 pe locul unei forări pentru studiul de impact, s-a deschis o casetă în peretele de sud, cu lăţimea de 0,60 m. Cu acest prilej a fost observată pe profilul sudic al casetei groapa forajului care se oprea la adâncimea de 0,90 m, pe un nivel de lespezi. La răzuirea grundriss-ului s-a conturat o groapă ce intra în profilul de sud şi în cel de vest marcată la partea superioară de un rând de lespezi şi cărămizi printre care se afla mult var. Groapa se adâncea pe porţiunea cercetată cu 0,30 m, sub un strat gros de vas fiind descoperite câteva fragmente ceramice şi oase. Prezenţa oaselor cât şi a urmelor de var ar putea susţine o practicarea unei înmormântări în urma unei epidemii de ciumă. Dar prezenţa unor oase de animale, în acelaşi context face loc ipotezei ineterpretării descoperirii drept groapă de var folosită ulterior ca groapă menajeră. În acest sector, pe peretele de vest al casetei a putut fi observată şi stratigrafia nederanjată de ridicarea gardului modern care se prezenta, de la adâncimea de 0,80 sub forma unei lentile de pământ de culoare galbenă, ce conţine mortar, fragmente de cărămizi şi arsură şi care coboară în pantă uşoară spre nord. Sub această lentilă, de la adâncimea de - 0,90 m, urmează un nivel nederanjat, de culoare neagră, cu materiale arheologice medievale, săpat de noi până la adâncimea de 1,00 m. În capătul de est al şanţului au fost descoperite mai multe părţi de schelet uman, între care şi o calotă, fapt ce dovedeşte deranjarea unor înmormântări medievale din cimitirul ce a funcţionat pe acest loc până la finele evului mediu.
Între m. 38-41,10, de la adâncimea de 0,25 m s-a conturat o groapă albiată marcată de o lentilă groasă de var ce se subţia treptat spre margini. Fundul gropii, surprins la - 0,90 m era format dintr-o peliculă de cca. 0,05 m de var cimentat. Groapa a folosit probabil pentru prepararea materialului de construcţie într-o fază ce poate fi plasată între ridicarea zidului de incintă medieval şi construcţia gardului bisericii, care o şi taie.
De la m. 42,60 până la m. 56,10 pe profilul sudic s-a conturat zidul de incintă al bisericii medievale. Factorii naturali mai sus menţionaţi au făcut posibilă, spre şansa noastră, curăţarea zidului prin îndepărtarea mortarului sfărâmat din vechea fundaţie a gardului. S-a putut constata că traiectul zidului medieval merge perfect paralel cu cel al gardului, astfel încât a putut fi cercetat pe întregul parament de N.
Între 0-0,20/0,30 m s-a observat restaurarea la suprafaţă a traseului zidului realizată din piatră de râu legată cu beton ce datează, probabil, din timpul cercetărilor arheologice întreprinse între anii 1960-1961 sub coordonarea lui R. Heitel. Sub centura de piatră şi ciment, până la adâncimea de aproximativ -0,40 m se găseşte un nivel de umplutură, cu materiale de construcţie, care suprapune zidul propriu-zis. De la această adâncime până la - 0,90-1,00 m se păstrează elevaţia zidului medieval construit din pietre de carieră şi de râu, legate cu mortar. Doar pe unele porţiuni de zid se pot distinge blocuri ecarisate sau semiecarisate şi lespezi de piatră aşezate sub formă de “pseudo-asize”, între care sunt intercalate pietre de râu şi cărămizi. La ambele capete au fost observate colţurile zidului, dezvelite pe o lungime de 0,60 m spre est şi 0,90 m spre vest. Ca o particularitate, ambele colţuri sunt marcate de câte un bloc mare de calcar fasonat. Colţul de est al zidului, apărut la m. 56,10 forma la interior un unghi de 1350, iar colţul de vest, apărut la m 42,60 forma la interior un unghi de 1450.
Între m. 49,60-51,60 a fost observată, la ad. de -0,90-1,00 un rând de lespezi care ieşeau din verticala zidului. Pentru lămurirea situaţiei s-a realizat un sondaj pe lungimea respectivă, prilej cu care s-a constatat că acestea marcau partea superioară a fundaţiei zidului, care era mai lată decât elevaţia. Fundaţia era lucrată într-un mod mai neglijent din aceleaşi materiale de construcţie. Întrucât nu mai exista posibilitatea săpării şi evacuării pământului datorate îngustimii şanţului, sondajul s-a oprit la adâncimea de 1,45 m, cu menţiunea că fundaţia continua şi de la această adâncime. La adâncimea conturării lespezilor din fundaţie a apărut un nivel subţire, de cca. 0,05 m, cu fragmente ceramice, cele mai multe aparţinând unui urcior, ce poate indica un nivel de călcare corespunzător ridicării zidului medieval. De precizat faptul că în sondajul realizat pentru observarea fundaţiei solul era format din pietriş amestecat cu sporadice materiale arheologice.
De la 56,50 până la m. 76 profilul şanţului a relevat o situaţie stratigrafică simplă. Sub solul vegetal se afla un pământ de culoare galbenă, steril din punct de vedere arheologic. Acest lucru este explicabil dacă avem în vedere faptul că zona se afla între zidul de incintă şi Piaţa Mare a oraşului, zonă supusă în evul mediu unor curăţări repetate. De precizat totuşi faptul că pe porţiunea cuprinsă între m. 56,10-66,10 la partea superioară a profilului se păstrează reconstituirea greşită a traseului zidului de incintă realizată în secolul trecut.
Materiale litice prelucrate
În umplutura fundaţiei au apărut mai multe blocuri de calcar prelucrate. Şase dintre ele aparţineau unor montanţi de clădiri gotice, iar una de la o cornişă, probabil renascentistă. Se detaşează un bloc profilat, masiv, ce a aparţinut unei construcţii de mari dimensiuni, posibil de la o fază mai veche a bisericii (romanică ?). Restul pieselor litice prelucrate puteau proveni fie de la biserică, fie de la edificiile cunoscute din jurul bisericii (casa parohială sau turnurile zidului de incintă).
Alte materiale de construcţie
În zidul de incintă, cât şi în fundaţia gardului dezefactat au apărut câteva materiale de construcţie romane, refolosite în evul mediu. Printre acestea enumerăm un fragment de ţiglă şi un fragment de cărămidă cu urme digitale, ultimul încastrat în colţul de est al zidului.
Materialul ceramic
În timpul scoaterii fundaţiei vechiului gard au apărut adesea şi fragmente ceramice medievale, antrenate de lucrările efectuate cu prilejul săpării fundaţiei. Pe lungimea cuprinsă între m. 0 şi m. 56, în stratul de pământ aflat sub fundaţia veche, la ad. de 0,90-1,00 m au fost descoperite, de asemenea, fragmente ceramice medievale. Aşa cum precizam, o concentrare de materiale a fost observată între m. 49,60-51,60, între care semnalăm fragmente dintr-un urcior lucrat la roată. O altă concentrare de ceramică a apărut la m. 27,50, la ad. de 0,95 m, alături de oase şi cărămizi, precum şi între m. 7-8.
Formele ceramice întâlnite sunt oalele, cu buza profilată, urcioarele, capacele şi străchinile. Decorul este format exclusiv din caneluri înguste orizontale, sub formă de “coaste”, pe o ceramică de culoare cărămizie sau neagră-cenuşie, de “oaspeţi”, ce poate fi datată larg în sec. XV-XVI. Interesantă este însă prezenţa a câteva fragmente ceramice care se pot data mai timpuriu, în perioada arpadiană.
Piese de metal
În sondajul realizat lângă zidul de incintă, la ad. de 1,40 m au apărut două piese de fier, puternic corodate cărora, în momentul de faţă, până la restaurarea lor, nu li se poate preciza destinaţia.
Concluzii
Cercetările arheologice din vara anului 2006 au contribuit la lămurirea unor aspecte legate de planul incintei bisericii evangelice din Sebeş, cât şi la precizarea stratigrafiei în zona de nord a monumentului. Materialul arheologic descoperit cu acest prilej, alături de observaţiile de ordin stratigrafic, permit anumite nuanţări în problema datării ridicării incintei mai sus-amintite.
În istoriografia din sec. XIX-XX s-au emis mai multe opinii referitoare la fazele de construcţie ale incintei bisericii şi datarea lor, toate având la bază supoziţii teoretice, bazate pe observaţii de teren sau de arhivă. Lipsa unor săpături arheologice, singurele care să permită o observare atentă a evoluţiei monumentului medieval au lăsat deschisă disputa îndeosebi în sensul datării mai exacte a acestei construcţii. Săpăturile lui R. Heitel din anii 1960-1961, fiind publicate cu totul sumar, nu au putut fi utilizate eficient, iar interpretările pe baza acestora s-au dovedit, adeseori, hazardate.
Cercetarea sectorului de N al incintei bisericii aduce importante lămuriri privind cronologia bisericii evanghelice, dar şi a incintei acesteia. Cu siguranţă incinta de pe latura de N a avut rolul de a îngloba capela Sf. Iacob, capelă ridicată cândva în preajma anului 1400, prin urmare incinta nu poate fi mai timpurie. Materialul arheologic descoperit la baza zidului sugerează o datare ce poate fi legată de aceeaşi perioadă din jurul anului 1400. Faptul că zidul face un unghi în capătul de V indică, pe de altă parte, legarea sa de un zid preexistent care putea aparţine unei incinte mai vechi, bănuită a fi fost ridicată undeva după invazia tătară din anul 1241. Ipoteza pare logică prin prisma pomenirii dreptului de ridicare a fortificaţiei oraşului Sebeş în anul 1387, conjunctură în care ridicarea unei fortificaţii a bisericii ulterioară acesteia nu şi-ar mai fi avut nici un sens.