Scânteia | Judeţ: Iaşi | Punct: Dealul Bodeşti/La Nuci | Anul: 2005
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
2005
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu;
Categorie:
Domestic;
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată;
Cod RAN:
| 98925.01 |
Județ:
Iaşi
Unitate administrativă:
Scânteia
Localitate:
Scânteia
Punct:
Dealul Bodeşti/La Nuci
Localizare:
| 98925.01 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Ştirbu | Maria | participant | Centrul de Cercetări Biologice, Academia Română, Filiala Iaşi |
| Geba | Maria | participant | Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Iaşi |
| Huşleag | Arina | participant | Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Iaşi |
| Ţurcanu | Senica | participant | Complexul Muzeal Naţional "Moldova", Iaşi |
| Lazarovici Mantu | Cornelia Magda | responsabil | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Ellis | Linda | participant | San Francisco State University, USA |
Raport:
În localitatea Scânteia, judeţul Iaşi, în punctul Dealul Bodeşti/La Nuci, se află o aşezare Cucuteni A3, relativ bine păstrată, care face obiectul unor cercetări arheologice sistematice începând din 1986. Aşezarea este relativ bine păstrată, cu excepţia părţii de NV, afectată în anii '80 de construirea unui baraj pentru lacul artificial, amenajat pe cursul unui mic pârâu. Au fost cercetate integral sau parţial mai multe locuinţe cu platformă de lemn şi lut, cu amenajări interioare şi exterioare, sau locuinţe cu podea de lut (L1, construcţie sanctuar). Alături de locuinţe au fost investigate şi mai multe gropi, ca şi un mormânt de inhumaţie. Judecând după inventarul arheologic (aflat în totalitate la Muzeul de istorie al Moldovei din Iaşi), dar şi după structurile descoperite, aşezarea studiată reprezintă una principală, poate centru tribal şi de cult.
Cercetările arheologice din anul 2005 au avut ca obiectiv principal verificarea informaţiilor cu privire la existenţa sistemului de fortificaţie al aşezării, oferite de prospecţiunea magnetică (1), vizibil şi pe fotografiile aeriene ale zonei. La cercetările arheologice au participat şi studenţi de la Universitatea San Francisco, conduşi de Prof. Dr. L. Ellis şi de la UAIC Iaşi.
În acest sens, pentru surprinderea fortificaţiei aşezării, am trasat în marginea de E a acesteia, de la punctul fix 1, o suprafaţă de control, Suprafaţa VII, de 28 x 2 m, orientată E 16º - V48º (caroiaj din 2 în 2 m, dinspre V). Cu acest prilej, exact în colţul de V al suprafeţei au fost identificate, resturi dintr-o locuinţă cucuteniană, L13, iar spre E de aceasta, valul şi şanţul de fortificaţie al aşezării.
Locuinţa 13. Din cauza fondurilor restrânse de care am dispus, am decis să ne ocupăm în principal de problemele privind fortificaţia aşezării, motiv pentru care nu am dezvelit întreaga locuinţă. Resturi de pereţi (4 x 4 cm sau 5 x 4 cm) şi fragmente de platformă (unele mai mari, de 16,5 x 13 cm; 16 x 9 cm; 15,5 x 14 cm; 12,5 x 11 cm; cu impresiuni de nuiele, 12 x 8 cm şi 9 x 8 cm; cu impresiuni de lemn, cu diametrul de 6 cm, de 12 x 10 cm) provenind de la L13 au fost identificate pe o suprafaţă de 1, 25 x 1 m în partea de V a Suprafeţei VII, la adâncimea de 0,29 m. În apropiere de acestea au apărut fragmente de vase, oase şi pietre, pe o suprafaţă de aproximativ 2 m lungime (-0,33 -0,40 m). Sporadic, astfel de materiale, ce ar putea fi legate de zona adiacentă a locuinţei, au fost descoperite şi în carourile 3-4. Fragmente ceramice, oase de animale şi pietre de mici dimensiuni, sporadic au apărut şi mai jos, până la adâncimea de 0,80 m, fiind în legătură cu un nivel de locuire mai vechi, cu mai multe gropi (Gr. 212-219). Gropile, de forme şi dimensiuni diferite au fost identificate în apropiere de L13, până în apropiere de valul aşezării. Trei dintre gropile descoperite (209, 210, 211) au fost săpate de sub nivelul locuinţei, iar celelalte sunt chiar mai vechi. Toate conţineau puţin material arheologic (fragmente ceramice, oase, pietre).
Fortificaţia aşezării. La circa 7 m distanţă spre E de L13 apare în terenul arabil, dar şi în profil un pământ de culoare mult mai deschis, gălbui, cu o lăţime de cca. 12 m pe direcţia E - V, care probabil că reprezintă ceea ce a mai rămas din valul adiacent şanţului de apărare. Reamintim, că din informaţiile culese de la localnici, ultima îndreptare a solului pe suprafaţa aşezării a avut loc prin anii 1960-1970. În porţiunea valului, carourile 4-10, între 0,30-0,89 m au apărut sporadice materiale arheologice, constând din cioburi Cucuteni A, oase de animale, fragmente mici de chirpici, aşchii de silex şi pietre. Nu au fost identificate nici un fel de amenajări.
La cca. 2,10 m distanţă de val, la 0,50 m de la suprafaţa actuală a solului, am descoperit un şănţuleţ de formă aproximativ trapezoidală (lat de 1,20 m în partea superioară şi 0,70 m, în cea de jos) care dispărea la adâncimea de 1,15 m. Pământul din umplutura şănţuleţului era negru brun închis la culoare, ceva mai deschis la partea superioară. În această umplutură au fost descoperite puţine fragmente ceramice cucuteniene, mai ales de mici dimensiuni, câteva oase şi melci. Considerăm că acesta poate fi legat de amenajările efectuate pe suprafaţa aşezării în timpul celui de al doilea război mondial, sesizate în mai multe campanii de săpături arheologice. Amenajări legate de acelaşi moment au fost identificate şi în extremitatea estică a Suprafeţei VII, în carourile 19-20, dar ele au fost distruse de lucrările agricole.
Imediat în vecinătatea şănţuleţului începe şanţul de apărare al aşezării cucuteniene. Acesta a fost surprins la 0,50 m, iar fundul său era la –2,60 m. Şanţul de apărare are o lăţime de aproximativ 10,25 m şi ar putea fi poate încadrat în categoria celor în forma literei “U”. În prima parte (0,15 m în capătul de V -0,50 m în zona centrală -0,35 m în capătul de E) solul era compact, de culoare cafenie închisă; urma apoi partea cea mai consistentă (-0,50 m în capătul de V -1,45 m în zona centrală -0,25 m în capătul de E) formată dintr-un sol de culoare negricioasă, cu mulţi carbonaţi, de aspect sfărâmicios; ultima parte a şanţului consta dintr-un pământ hleios, cafeniu-negricios, cu mai puţini carbonaţi decât stratul anterior (0,10 cm în capătul de V -0,50 m în zona centrală -0,10 m în capătul de E). În interiorul şanţului de apărare, până aproape de fundul acestuia au fost descoperite sporadic fragmente ceramice cucuteniene, extrem de mici, atipice, bucăţele mici de chirpici arşi, pietre şi chiar cochilii de melci (Helix).
Pe baza descoperirilor din această campanie, putem conchide că aşezarea Cucuteni A3 de la Scânteia a fost apărată cu un şanţ, iar valul de apărare era amplasat la mică distanţă de acesta, pe partea dinspre locuinţe. Având în vedere aceste descoperiri, pentru următoarele campanii arheologice avem în vedere secţionarea sistemului de apărare pe aceeaşi latură, dar ceva mai la sud de zona cercetată în 2005, ca şi investigarea lui pe laturile de S şi de V ale aşezării, pentru confirmarea rezultatelor, observarea unor eventuale detalii legate de construirea acestuia şi pentru stabilirea concluziilor.
Analize.
În timpul săpăturilor arheologice, Prof. L. Ellis a prelevat probe de sol, în vederea stabilirii concentraţiei de fosfat, din zonele locuite şi din cele adiacente, ca şi din şanţul de apărare.
Materialul arheologic descoperit în 2005, relativ sărăcăcios, comparativ cu campaniile anterioare, datorită zonei investigate (marginea de NE a aşezării, la marginea zonei cu locuinţe), se află la Muzeul de istorie a Moldovei din Iaşi, pentru curăţare şi întregire.
Paleofauna.
În anul 2005, materialul paleofaunistic descoperit este destul de sărac, doar 263 piese osoase, din care s-au putut determina până la specie doar 163 de piese. Pentru restul de 100 de piese osoase, reprezentate prin aşchii, putem doar să menţionăm că aparţin mamiferelor. Din cele 163 de piese determinabile, doar două nu aparţin mamiferelor, ele fiind reprezentate prin 2 cochilii de melc (Helix).
Analiza acestui material relevă predominarea mamiferelor domestice (96,27%) cele sălbatice fiind foarte slab reprezentate (3,72%).
Dintre mamiferele domestice, ca frecvenţă, pe primul loc se situează ca de altfel, în majoritatea aşezărilor neolitice (2-7), bovinele, cu un procent de 47,82%. Numărul indivizilor aproximaţi este de cca. 8, din care 75% sunt maturi şi doar 25% tineri. Pe locul al doilea, cu un procent de 24,22% se situează resturile aparţinând porcinelor, iar pe locul al treilea cu o diferenţă procentuală de mai puţin de 2%, se plasează ovicaprinele. Numărul indivizilor este de cca. 9 pentru porcine şi 8 pentru ovicaprine, dar în timp ce la primele procentul indivizilor tineri este de 44,44%, la cele de al doilea este de 12,50%. În sfârşit ultimul loc, cu un procent de 1,86%, îl ocupă câinele, situaţie de altfel iarăşi comună pentru toate aşezările neolitice (2-7).
În ceea ce priveşte mamiferele sălbatice am identificat doar trei specii: Bos primigenius, Cervus elaphus şi Sus scrofa ferus. Piesele osoase aparţinând acestor specii sunt în număr de 6, din care 3 provin de la bour, 2 de la cerb şi 1 de la mistreţ.
Structura materialului paleofaunistic sus menţionată ne îndreptăţeşte să concluzionăm că locuitorii cucutenieni de la Scânteia aveau ca ocupaţie de bază alături de cultivarea plantelor, creşterea animalelor, vânătoarea fiind o ocupaţie secundară.
Prezenţa cerbului şi a mistreţului ne indică că zona era bine împădurită. Având în vedere că hrana de bază a mistreţului este jirul şi ghinda, putem afirma că fagul şi stejarul intrau sigur în componenţa pădurilor din această zonă şi din acea perioadă.
Obiectivele cercetărilor viitoare: în campania 2006 ne propunem să investigăm sistemul de fortificaţie de pe laturile de E şi de S, pentru a verifica dacă a existat sau nu şi o palisadă, alături de şanţul şi valul descoperit. Viitoarele cercetări ne vor permite să facem precizări şi cu privire la distanţa dintre locuinţe şi sistemul de fortificaţie şi sperăm că vor aduce noi informaţii cu privire la modalitatea de construire a acestuia. [Magda Mantu]