Sântimbru | Judeţ: Harghita | Punct: Capela Margit-kapolna | Anul: 2012
CC BY-SA 4.0 Lista Ilustrațiilor - 4
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Botár | István | participant | Muzeul Secuiesc al Ciucului, Miercurea Ciuc |
Raport:
Capela dedicată Sf. Margareta se află la sud-vest de satul medieval Sântimbru, în extravilan, la cca. 500 de m de aşezare, pe malul stâng a pârâului Vermed, lângă un drum forestier. În secolele anterioare drumul a avut o importanţă mult mai mare făcând posibilă legătura dintre cei doi versanţi ai munţilor Harghita dintre Sântimbru şi Herculian (Magyarhermány), între scaunele Csik şi Sepsi/Bacon. Capela are un plan simplu: cor poligonal fără contraforturi şi o navă cu lăţime identică (lungime 15 m, lăţime 6,7 m). Planul lung al acestea, cât şi axa neregulată a zidurilor longitudinale sugerează o prelungire a edificiului. Corul are două ferestre înguste, aparent medievale, iar intrarea se face pe partea vestică printr-o uşă în stilul goticului târziu. În jurul capelei se văd urme a unor morminte probabil premoderne.
Capela a fost datată iniţial de literatura de specialitate în secolul al XVII-lea,1 datare care a fost modificată la începutul secolului al XIV-lea după descoperirea unei picturi murale în tehnica fresco pe peretele nordic, interior a navei. Cele două episoade de Vir Dolorum sau Imago Pietatis, respectiv Annuntiatio sunt pictate pe o suprafaţă de 3,78 x 2,00 m în stil italo-bizantin2 şi au analogii bune în Transilvania la Vinţu de Sus (mai nou Unirea) şi Sântămăria-Orlea, aceasta din urmă fiind datată prin inscripţie la 1311.3 Capela a avut şi un altar cu aripi din secolul al XVI-lea, care s-a pierdut în anii 50.4
În cursul întocmirii planului de restaurare a capelei de către arh. Tövissi Zsolt (ATR Line SRL.) a fost executată o cercetare de parament de către istoricul de artă Fehér János în primăvara anului 2012. Fehér a descoperit că la est de picturi există o diferenţă între textura şi mortarul zidului. Sanctuarul şi partea vestică a navei nu sunt deci contemporane. Zidul care poartă frescele are un mortar brun-gălbui, în timp ce mortarul sanctuarului are un mortar gri cu mult var. Acesta a fost găsit şi în jurul porţii vestice, pietrele uşii fiind deci amplasate ulterior aici, odată cu construcţia sanctuarului. În lumina datelor de mai sus sarcina noastră a fost colectarea datelor privind planul original a edificiului.
Cercetarea arheologică a fost planificat ca să aibă un impact cât mai mic posibil, ca suprafeţele nedaranjate să fie rezervate viitorului. Astfel a fost deschisă o singură secţiune, cu mărimea de cca. 5 x 2 m, pe partea sudică, centrală a capelei. Locaţia acesteia a fost aleasă pe baza neregularităţilor zidului sudic respectiv pe baza rezultatelor şi locului cercetării de parament executate de Fehér. Scopul cercetării a fost identificarea fundaţiilor demolate şi reconstrucţia planului original, prin identificarea zidurilor de navă şi sanctuar.
Este important faptul că sub straturile relativ moderne nu a fost identificat stratul de moloz al demolării şi nici nivelele de călcare anterioare. Presupunem că o dată, anterior cu amplasarea podelei de lemn în epoca modernă, întreaga capelă a fost curăţată de molozul din interior. Doar câteva gropi de pari au conservat molozul sanctuarului original demolat. Din acestea am cules fragmente de tencuială acoperite cu picturi policrome. Suntem siguri deci, că sanctuarul anterior a fost şi el ornamentat cu picturi murale.
Fundaţia veche apărută sub umplutura podelii noi a fost realizată din pietre rotunde, de râu, foarte probabil din pârâul de lângă capelă. Deşi fundaţia a fost grav deranjată atât cu ocazia construcţiei sanctuarului actual, cât şi ulterior cu amenajările repetate legate de podelele noi, planul original poate fi reconstruit cu mare certitudine. Este vorba despre un sanctuar semicircular, care a fost separat de nava contemporană printr-un arc de triumf accentuat. Dimensiunile interioare ale navei originale sunt: lăţime 4,6 m, lungime 6,3 m, iar sanctuarul a avut o lăţime de cca. 3,5 m şi o lungime de 3,3 m (împreună cu arcul de triumf).
Prin identificarea unui sanctuar anterior demolat şi prin clarificarea dimensiunilor originale ale navei cercetarea arheologică a dovedit fără dubii existenţa unei perioade anterioare presupusă deja de cercetarea paramentului. Săpătura în sine, în lipsa elementelor de datare, nu a furnizat date privind cronologia primei perioade. La Sântimbru însă avem argumente puternice pentru lărgirea acestei clasificări, şi anume datarea frescelor. Acestea sunt datate unanim de specialişti în prima jumătate a secolului al XIV-lea.5 Posibilitatea ca o capelă anterioară romanică ar fi fost decorată în secolul al XIV-lea poate fi exclusă datorită faptului că tencuiala ce poarta fresca respectivă este prima tencuială a capelei.6
Prima fază a capelei poate fi datată în primele decenii a secolului al XIV-lea şi putem afirma că cronologia ante quem a sanctuarelor semicirculare nu poate fi aşezată în secolul al XIII-lea, ci astfel de planuri pot apărea şi în secolul următor.
Existenţa capelei de secol XIV are şi alte consecinţe istorice asupra istoriei satului. Sântimbru şi parohul din localitate nu apare în lista dijmelor papale din 1333-1334, unde, între alte parohii ardelene majoritatea parohiilor din Ciuc au fost enumerate. Faptul însă că pe teritoriul ei a existat o capelă, în jurul căreia, potrivit rezultatelor negative a perieghezelor repetate nu a fost vreo aşezare, deci nu a funcţionat niciodată ca biserică adevărată, sugerează faptul că biserica parohială contemporană trebuie căutată în interiorul bisericii actuale.
În acelaşi timp localizarea capelei dovedeşte existenţa şi utilizarea drumului, deci legăturile directe dinte Ciuc şi Herculian (bazinul Baraoltului).
Propunem ca planul original a capelei să fie marcat şi pe podeaua nouă ce urmează să fie amplasată în viitor. Anterior acestor lucrări ar fi necesar să se verifice printr-un sondaj dacă în interiorul capelei sunt sau nu morminte medievale.
Bibliografie:
Note:
1.
1. Orban 1869, Léstyán 2000. 252-253.
2. Szabó 2009.
3. Jékely – Kiss 2008. 50-59.
4. Lángi – Mihály 2004. 25-26.
5. Vezi notele 3-5.
6. Mulţumesc şi pe această cale restauratorului Kiss Lorand pentru ajutorul şi informaţiile primite.