Sâmbăta de Sus | Comuna: Voila | Judeţ: Braşov | Punct: Castelul familiei Brâncoveanu | Anul: 1999
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Raport de cercetare arheologică
la castelul familiei Brâncoveanu
din Sâmbăta-de-Sus
Anul cercetarii:
1999
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Categorie:
Civil;
Tipuri de sit:
Castel;
Cod RAN:
| 42361.01 |
Județ:
Braşov
Unitate administrativă:
Voila
Localitate:
Sâmbăta de Sus
Punct:
Castelul familiei Brâncoveanu
Localizare:
| 42361.01 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Iosipescu | Raluca-Georgeta | participant | Instiuție Nedefinită |
| Iosipescu | Sergiu | participant | Instiuție Nedefinită |
Raport:
1.1. Date generale asupra campaniei.
Campania de săpături arheologice din luna iunie 1999 a fost mărginită datorită nivelului aprobat al finanţării numai la cercetarea situaţiei, eventualelor amenajări, de la intrarea actuală a castelului.
Cercetarea minimală, obligatorie, a sitului, şi în primul rând a ruinei acoperite de vegetaţie, - cercetare singură capabilă să ofere datele necesare pentru cronologia sitului şi fazele istorice de implantare ale unor construcţii – a trebuit să fie amânată pentru o fază ulterioară a proiectului. Şi anume proiectul de sistematizare verticală şi amenajare peisagistică pentru care datele acestei cercetări sunt, desigur, indispensabile.
1.2. Proiectul săpăturii arheologice.
Deoarece, plecând de la premiza identificării în castelul existent de la Sâmbăta de Sus a însuşi conacului lui Constantin vodă Brâncoveanu de pe la 1700 se avea în vedere dezvoltarea pe această latură, a unui foişor, s-a proiectat o secţiune lungă de 8 m., lată de 1,5 m.(SI) paralelă cu această faţadă vestică, secţiune situată la o depărtare de 1 m. de clădire spre a surprinde fundaţiile oricăror construcţii ce ar fi ieşit din aliniamentul edificiului.
Depărtarea la 1 m de clădire a secţiunii permitea descoperirea chiar şi a urmelor unui simplu peron în faţa acestei intrări iar lungimea de 8 m – 4 m de o parte şi de alta a axului intrării era acoperitoare pentru dezvoltarea planimetrică a foişoarelor obişnuite în secolele XVII – XVIII.
În funcţie de rezultatele obţinute prin această primă secţiune urmau să se extindă cercetările.
2.1. Secţiunea SI a dezvelit la circa 0,20-0,30 m sub nivelul solului actual ruinele a două ziduri paralele, la o depărtare de 4 m unul de altul, perpendiculare pe faţadă.
Zidurile au lăţimea de 0,97-1,02 m şi până la talpa fundaţiei lor se păstrează pe o înălţime de circa 1,20 m. Zidurile au paramentul ambelor feţe din cărămidă folosind la interior şi piatră în blocuri neregulate.
La partea superioară a zidului sudic se pot observa, în interior, două lăcaşuri longitudinale, late de 15-20 cm. Lăcaşurile se află imediat în spatele paramentului din cărămizi dispuse pe lat. Între cele două lăcaşuri zidăria este preponderent din piatră.
Între cele două ziduri paralele la –0,20 m sub solul actual se află un strat gros de cca. 0,30 m, din mortar cu fragmente din cărămizi, dintre care unele, întregi, sunt aproape vitrificate şi chiar torsionate prin ardere.
2.2. Pentru a vedea extinderea şi planul construcţiei cărora le aparţineau cele două ziduri paralele, la 1,5 m distanţă de partea sudică a lui SI s-a trasat şi săpat caseta I (CI) care a surprins colţul sud-vestic al fundaţiilor. Zidul prezintă aceeaşi manieră constructivă, cu un parament, în general din cărămidă pusă pe lat şi blocuri de piatră la interior.
2.3. Spre a putea observa relaţia dintre construcţia ale cărei fundaţii fuseseră descoperite şi clădirea palatului, o micro casetă - CII (dimensiuni de 1 m x 1 m) – a legat capătul nordic al lui S I cu faţada aceluia.
Au fost dezvelite astfel până la fundaţii zidul perpendicular descoperit şi o parte din faţadă. S-a putut astfel constata că talpa fundaţiei castelului se află aici la –2,87 m WR iar aceea a construcţiei cu zidul perpendicular se află la –2,77 m WR.
Zidul perpendicular este îngrijit adosat zidăriei de fundaţie a faţadei fără să fie ţesut cu aceasta.
3.1. Stratigrafia materialului arheologic. În secţiune şi casete s-au putut face observaţii stratigrafice, stabilindu-se că nivelul de călcare al constructorilor castelului se află la cca. 0,30 m-0,40 m. sub solul actual. (vezi profil A ? B în microcaseta C II). Nivelul de călcare al constructorilor castelului este identic şi pentru cei ce au înălţat fundaţiile descoperite în SI şi CI.
Sub acest nivel la cca. –1,20 m sub solul actual se află solul viu, un strat foarte subţire peste conglomeratul de prundiş.
Atât în interiorul construcţiei descoperite în SI şi CI cât şi la exteriorul ei este uşor sesizabilă o nivelare cu ceva mortar peste stratul de dărâmături cu cărămizi vitrificate deja menţionat. Nivelarea a acoperit cu un strat subţire şi partea superioară a fundaţiilor descoperite.
În ceea ce priveşte materialul arheologic, alături de mici fragmente ceramice şi de feronerie atipice, s-au descoperit două frânturi de piatră sculptată. Primul este dintr-o gresie cenuşie, mai dură şi pare să fi aparţinut unui portal.
Cel de-al doilea, din calcar de culoarea nisipului, este o parte din ancadramentul unui blazon. Comparaţia lesnicioasă se poate face cu blazoanele ce decorează poarta de la anul 1800 a parcului castelului. Materialul şi lucrătura sunt identice.
4.1. Interpretarea istorică. Fundaţiile descoperite aparţin unei construcţii pe plan patrulater ce ieşea din aliniamentul faţadei cu 5 m şi se dezvolta pe o lăţime de 6 m. Atât adâncimea de fundaţie cu doar 10 cm. mai mică decât a castelului cât şi lăţimea zidurilor ei, în jur de 1 m, indica o construcţie a cărui elevaţie ar fi putut concura cu a edificiului căreia i se adosa. Mai mult, în lăcaşurile descoperite la partea superioară a zidului sudic fuseseră desigur bârne, cu secţiune patrulateră, cu latura de măcar de 15-20 cm, menite să confere construcţiei o şi mai mare stabilitate.
4.2. În vederea explicării rostului construcţiei ale cărei fundaţii au fost descoperite s-a procedat la câteva reduse decapări ale tencuielii faţadei castelului în zona de adosare a zidurilor sudic şi nordic. A fost scos astfel la lumină golul original al intrării în castel lat de 3,65 m, terminat în partea de sus cu un arc ce pare a fi în toartă de paner cu înălţimea maximă de cca 3,65 m deasupra solului actual.
Umplutura cu zidărie a acestui gol spre a-l reduce la meschina uşă actuală s-a făcut în grabă, fără ca măcar să se îndepărteze tencuiala glafurilor originare, descoperită cu ocazia decapării.
Marginea interioară a zidului nordic al fundaţiei clădirii adosate "filează" perfect cu marginea nordică a golului intrării. Marginea interioară a zidului sudic al fundaţiei nu "filează" exact cu marginea sudică a golului intrării, rămânând la cca. 40 cm. mai la sud. Din fericire s-a păstrat pe faţada castelului o parte a tencuielii vechi – corespunzătoare golului originar al intrării – pe care s-a putut observa la 1,65 m deasupra solului actual o ridicătură "întoarcerea" acestei tencuieli pe elevaţia zidului construcţiei adosate.
4.3. Faţă de descoperirile arheologice şi de parament se poate conchide că vechea intrare a castelului se făcea printr-o construcţie patrulateră de dimensiuni apreciabile (6 m x 5 m la exterior).
După caracteristicile sale, această construcţie, susţinută la colţuri pe picioare de zidărie permitea accesul pe sub arcele de la sud şi nord al trăsurilor şi intrarea adăpostită a persoanelor sosite astfel în castel. Parametrii tehnici ai caleştilor şi trăsurilor de după mijlocul secolului al XVIII-lea şi din prima jumătate a celui de-al XIX-lea permitea accesul şi staţionarea întregului vehicul, sub parterul acoperit, mai puţin atelajul.
În principatul Transilvaniei celei de-a doua jumătăţi a veacului al XVIII-lea o analogie se poate face cu bine-cunoscutul castel baroc al familiei conţilor Teleki de la Satulung din ţinutul Chioarului (comitatul Solnoc – Dăbâca, azi judeţul Maramureş). Analogia împinsă până la ultimele sale consecinţe ar presupune existenţa unei încăperi la etajul construcţiei. Alte analogii la fel de tentante se pot căuta peste Carpaţi, de pildă în Moldova, exemplul tipic fiind aşa numita Universitate Veche din Iaşi. De fapt locuinţa din capitală a cunoscutului mare vistiernic Ioan Cantacuzino şi, între 1795 – 1799 palatul principelui Alexandru Callimachi, edificiul se remarcă prin înlocuirea tradiţionalului foişor cu o intrare acoperită – portic cu parter şi etaj alipit faţadei principale şi dispus în ax.
4.4. Relevarea la începutul celor câteva trepte de intrare în casa administratorului castelului a două blocuri de piatră cu blazoanele brâncoveneşti refolosite aici, întru totul asemănătoare celor de la poarta de la 1800 completează imaginea intrării acoperite dinaintea palatului. Provenienţa elementelor sculpturale tocmai de la acest portic este plauzibilă şi descoperirea în săpăturile noastre a rămăşiţelor unei piese asemănătoare, din acelaşi material nu fac decât să întărească posibilitatea.
Mai mult, deja menţionatul castel de la Satulung indică o amenajare peisagistică apropriată utilizării intrării acoperite printr-o alee în jurul unui rond situat înaintea acesteia. Or dispunerea arborilor seculari ai aleei de acces spre palat, deschiderea lor către un rond păstrată doar în amintirea unora dintre bătrânii satului, conferă o şi mai mare greutate consideraţiilor precedente.
5.1. Cercetările arheologice şi de parament din campania 1999, deşi reduse independent de voinţa noastră, modifică substanţial viziunea asupra restaurării faţadei principale a castelului.
Intrarea originară şi porticul ce o preceda conferă edificului o nobleţe pe care uşa actuală – rezultat, de bună seamă al prefacerii clădirii în ultimele decenii ale secolului trecut -, ca şi balconul de deasupra i-o răpeau.
Totodată lămurirea înfăţişării originare a faţadei principale subliniază chestiunile nelămurite ale evoluţiei edificiului şi necesitatea unui nou program de cercetare.