Săcueni | Comuna: Gura Ocniţei | Judeţ: Dâmboviţa | Punct: Biserica Naşterea Domnului | Anul: 1999
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Titlu raportului:
Cercetările arheologice ce la biserica "Naşterea Domnului"
Anul cercetarii:
1999
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Evul Mediu;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Biserică;
Cod RAN:
| 67639.01 |
Județ:
Dâmboviţa
Unitate administrativă:
Gura Ocniţei
Localitate:
Săcueni
Punct:
Biserica Naşterea Domnului
Localizare:
| 67639.01 |
Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Diaconescu | Petru Virgil | participant | Instiuție Nedefinită |
| Olteanu | Gheorghe | participant | Instiuție Nedefinită |
Raport:
La solicitarea Direcţiei Monumentelor Istorice în perioada 7-10 iulie 1999, au fost executate cinci sondaje de informare (vezi planul general) la monumentul sus amintit ridicat conform pisaniei de către jupanul Neagoe Săcuianu la anul 1655, situat în sat Săcuieni, com. Gura Ocniţei, jud. Dâmboviţa.
Lucrările au fost executate la cererea Direcţiei Monumentelor Istorice ca parte din proiectul nr. 10/R/1997: "Lucrări de restaurare, conservare şi punere în valoare-etapa I- Faza C/1999, lucrări de cercetare preliminarii" de către Diaconescu Petru respectiv Gheorghe Olteanu de la C.N.M.C.D. Târgovişte.
Tip de plan dreptunghiular, cu turlă - clopotniţă pe latura de nord a pronaosului şi o a doua pe naos, monumentul se încadrează în categoria bisericilor specifice epocii lui Matei Basarab, deşi este construită după moartea domnitorului.
Modelul este cel al bisericii "Sf. Împăraţi" din Târgovişte ridicată de voievod între 1650 – 1651, iar contraforţii şi ancadramentele amintesc de Mănăstirea Stelea, ctitorie a lui Vasile Lupu ridicată la 1645 în Târgovişte.
În sec. XIX, biserica suferă modificări importante ce afectează silueta monumentului (demolarea turnului-clopotniţă), schimbarea sistemului de boltire, adăugarea turlei pe naos, iar mai târziu a tindei actuale. Se mai păstrează parţial până la naşterea bolţilor, un frumos ansamblu de pictură realizat în 1657.
Starea de degradare a monumentului, tot mai avansată, datorată în special cutremurelor ce s-au succedat între 1940 – 1990, pictura de o valoare deosebită au impus proiectul de consolare-restaurare din care face parte şi studiul de faţă
Problematica cercetării a fost următoarea:
- Confirmarea sau nu a anului construcţiei. N. Ghika – Budeşti avansează ca an de începere a lucrărilor 1606 (Evoluţia arhitecturii, III, 1933, pg. 41) iar pentru pictură 1651.
- Planul general. Acelaşi autor sus menţionat consideră că lungimea mare 23 m, faţă de lăţimea de 8,5m a bisericii presupune adăugarea pronaosului într-o etapă ulterioară, deci în 1655 (idem, ibidem, pp. 40-41).
- Modificări interioare s-au exterioare propuse (contraforţii laterali, zid, naos-pronaos, catapeteazma din cărămidă, uşa laterală de acces în altar, etc.)
- Nivelele de călcare şi pardoselile de la interior şi din exteriorul monumentului;
- Înhumări în interiorul lăcaşului, mă refer cu precădere la pronaos unde se presupune că există morminte ale ctitorilor.
Timpul foarte scurt afectat săpăturilor propriu-zise, în special la interior (lăcaşul fiind în cult
nu ni s-au permis decât două zile de lucru efectiv) a dat cercetării mai mult un caracter de informare, o serie de aspecte rămânând neclarificate în acest stadiu al lucrărilor.
S-au practicat trei secţiuni şi două casete după cum urmează (vezi planul general):
- secţiunea I/N, între contrafortul unghiular şi turnul scării;
- secţiunea II/N, pe contrafortul median şi la îmbinarea zidului naos-pronaos cu zidul exterior nord;
- secţiunea III/S, în axul altarului;
- caseta I în colţul de SE al naosului la îmbinarea dintre zidul perimetral cu catapeteazma;
- caseta II de o parte şi de alta a zidului naos-pronaos pe jumătatea sa de N, (astăzi dispărut)
Stratigrafia
A. Exterior. Fundaţia bisericii (talpa stă aşezată pe un strat de nisip fin a cărui grosime variază de la V la E între 0,80 – 0,20 m ce este amestecat la bază cu pietriş. Urmează un lut vineţiu sau galben gros de 0,30 – 0,50 m ; humusul medieval, nivelul de construcţie marcat cu pigmenţi de var; un nivel de cca. 0,10 – 0,30 m de pietriş sau lut provenit din groapa de fundare a monumentului; nivelarea resturilor rezultate în urma cutremurului de la 1802 groasă de 0,20 m; un strat de lut şi cărbune cu aceeaşi grosime, (în S III ), nivelul de refacere presupus de noi la 1809 urmat de alte două nivelări cu cărămidă, mortar,
- 2 -
pietre, tencuieală rezultante a ultimilor două refaceri respectiv 1876 şi 1909 şi în sfârşit o potecă din bolovani de râu suprapusă de aleea de beton ce se observă şi astăzi.
B. Interior. Menţionăm că săpăturile nu au fost duse până la talpa fundaţiei din cauza răstimpului acordat ci au coborât cu numai 0,20 m de la soclu în adâncime;
Lutul galben-vineţiu ce constitue şi humusul este suprapus de nivelul de construcţie observat
ca o dungă de mortar de var; urmează o nivelare din lut vineţiu cu rare fragmente de cărămidă, pământ păstrat special pentru a ridica nivelul de călcare în interior cu o grosime în medie de 0,40 m (vezi planşa III - IV ); urmează patul pardoselii originale alcătuit din mortar amestecat cu lut pus pe umplutura din argilă, direct, în pronaos (vezi planşa IV) sau peste un strat subţire de pietriş, naos (vezi planşa III); un nou strat de argilă, patul din lut şi o a doua pardoseală tot din cărămidă (vezi planşa III - IV).
O nouă nivelare de 0,90 m (în C2/V s-a descoperit un arc de cărămidă prăbuşit între
pardoselile II şi III şi ochiuri de ferestre din sticlă mat-verzuie ) este urmată de cea de-a treia pardoseală, sesizată numai în C2 pe pronaos , un strat de nisip şi ultima pardoseală acum din lespezi de piatră pătrate cu latura de 0,60 – 0,70 m.
Arhitectura monumentului.
- Se prezintă sub forma unei construcţii masive şi unitare aşezată pe o fundaţie puternică
adâncă de 1,20 m şi cu o lăţime excepţională cuprinsă între 1,80 – 2m , fundaţie ce este cu 0,20 – 0,40 m , spre exterior faţă de linia elevaţiei şi are în componeţa ei bolovani de râu amestecaţi cu mortar de var şi cărămidă sfărâmată. La bază prezintă o structură de grinzi din lemn petrecute la colţuri, dreptunghiulare în secţiune (0,18 x 0,12 m ), structură menită să asigure echilibrarea şi ridigizarea construcţiei . Elevaţia este construită exclusiv din cărămidă cu laturile de 26 x 14 x 4 cm şi prezintă două socluri succesive la exterior (unul de 2 – 3 cărămizi şi celălalt de 6 cărămizi), iar la interior numai pe primul amintit.
- S-a putut observa clar că turnul scării şi contraforţi sunt cei iniţiali, zidurile şi fundaţiile
ţesându-se perfect (vezi planşa II ). În caseta II s-a sesizat zidul dintre naos şi pronaos ridicat pe o fundaţie lată de 1,80 m, elevaţia propriu-zisă din cărămizi cu aceleaşi dimensiuni cu acelei perimetrale şi având lăţimea de 1,50 m se păstrează sub actuala pardoseală pe o înălţime de cca. 0,60m . Totodată s-a identificat şi intrarea în naos, pe centrul şi s-a dovedit că zidul despărţitor era plin, deci fără accese laterale (vezi planul general). În colţul de NE al pronaosului s-a descoperit masivul de zidărie pe care erau construite arcele bolţii (vezi planşa III - IV ). Masivul ce se păstrează în pronaos prezintă o elevaţie rămasă de 0,40 m şi se află pe o fundaţie ce depăşeşte spre exterior cu 0,26m , linia zidăriei.
În caseta I s-a dezvelit fundaţia adăugită a catapetezmei, păstrată în elevaţie pe 0,30 m înălţime . Am observat că, nivelul de construcţie corespunde cu cel al pardoselii nr. 3 de la începutul sec. XIX, noua catapeteazmă tot din zid stând pe un strat de mortar gros de 0,10 m aşezată pe vechea elevaţie sus amintită.
Pardoselile.
Primele trei, din cărămidă sunt aşezate pe paturi din lut bătut, amestecat cu mortar, iar ultima, cea actuală din dale de piatră pe un strat de nisip. Pentru primele două nu posedăm decât câteva fragmente găsite "in situ" ( planşa III), a treia este din cărămidă recuperată de la zidăria prăbuşită în timpul cutremurului de la 1802 .
De remarcat că intrarea între naos şi pronaos era cu 0,40 m mai sus decât nivelul pardoselii originale (vezi planşa IV). De altfel între nivelul de construcţie şi cel de călcare se adaugă atât la interior cât şi la exterior un strat de argilă ce avea un rol dublu: de a înălţa nivelul de călcare, a uşura accesul şi pentru a limita accesul apei subterane având în vedere situarea bisericii pe terasa minoră a Ialomiţei la 300 m E de râu, fapt ce duce, ca pânza freatică să se afle la 2 – 3 m faţă de cota actuală a terenului.
Cronologia şi etapele de construcţie ale monumentului.
Dat fiind extinderea cercetării şi elementele materiale descoperite, (nici o monedă) fragmente ceramice comune fără relevanţă pentru datare, mici bucăţi de frescă, cuie, scoabe, o balama de uşă,
- 3 -
discuri de geam cu d = 10 cm, ancadramente de ferestre şi uşi, cuprinse în pardoseală a trebuit să facem apel la literatura de specialitate existentă pentru o încadrare cronologică cel puţin preliminară. Bibliografia se rezumă la observaţiile făcute de I.Mihail şi C. Petrescu – Dragoe cu prilejul restaurării picturii monumentului în 1926 (B.C.M.I., XIX, fasc 50, 1926, pp 152 – 169), a documentelor publicate de Virgil Drăghiceanu (Mitropolia Târgoviştei, Bucureşti 1933, p 17- 20, B.C.M.I., fasc 75, 1933, p. 38) N. Ghika Budeşti, mai sus amintit şi a monografiei localităţii alcătuită de preotul Gh. I. Popescu (A.S.M.B.I., dos. 562/1924).
Nu s-au verificat aserţiunile privind vechimea mai mare a monumentului, el prezentându-se ca un tot unitar, singurele modificări sunt cele din sec. XIX.
Modificările mai sus amintite sunt pricinuite de marele cutremur din 1802 ce a distrus lăcaşurile de cult din zonă. Argumentul istoric este un document emis în 1809 şi în care se arată că arendaşii moşiei Mitropoliei cheltuiau 500 de taleri pentru repararea ansamblului curţii, argument dublat de descoperirea de către I.Mihail a unui strat de pictură atribuit lui Pârvu Zughavu ce picta biserica din satul învecinat, Adânca la 1813; cel arheologic este stratul gros de dărămătură de la exterior dublat cu fragmentul de arc descoperit sub pardoseala 3, ce demonstrează că bolţile se prăbuşiseră deja la această dată şi nu la cutremurul din 1938 (nu am observat elemente materiale ce să ne dea posibilitatea argumentării şi acestui seism). Tot la această dată se reface şi pardoseala din cărămidă din demolări se ridică noua catapeteazmă, se repară zidul de incintă al bisericii existent şi astăzi. Celelalte lucrări sau modificări amintite în documente nu se pot sesiza arheologic.
În anul 1876 Tănase Popescu înlocuieşte cărămida din pardoseală cu lespezi rectangulare din piatră păstrate parţial până astăzi. Cea mai importantă modificare aparţine secolului nostru, când la 1909 este desfiinţat zidul dintre naos şi pronaos iar pe jumătatea lui dinspre V sunt dispuşi actualii stâlpi cu baza pătrată şi latura de 0,80 m. Pentru datarea lor atât de târzie pledează şi faptul, că ei sunt zidiţi direct peste dalele de piatră puse la 1876; probabil în această perioadă este ridicată şi actuala tindă din zid.
Modificări şi adăugiri nu mai sunt sesizate, ci numai anumite plombări cu beton şi cărămidă modernă pe latura de N necesare în urma cutremurului de la 1940.
Concluzii.
Cercetarea, dat fiind caracterul restrâns, nu a permis în totalitate atingerea scopurilor propuse. Menţionăm că la interior nu s-au putut duce sondajele până la pământul viu şi totodată absenţa monedelor nu a permis o încadrare cronologică mai sigură.
Se poate afirma cu certitudine, că anul construcţiei este cel oficial recunoscut neexistând motive pentru o datare mai timpurie. Cum am amintit planul urmăreşte pe cel al bisericii Sf. Împăraţi din Târgovişte şi chiar dimensiunile cărămizilor sunt identice. Tipul şi probabil chiar şi constructorii şi zugravii au fost preluaţi de Radu Creţulescu la biserica din Bărbuleţ (1662) şi de Stoica Ludescu la cea din Ludeşti (1660) ce ridică tot capele de curte. De fapt majoritatea bisericilor de acest tip sunt construite pentru uzul curţilor feudale din imediata vecinătate.
În ceea ce priveşte planul general, monumentul este unitar, nu există nici un element, deocamdată ce să-l infirme (desigur o secţiune longitudinală completă ar soluţiona problema).
Nu există elemente pe care să le aducem în ipoteza existenţei a două faze de construcţie (pe exterior în special).
Modificări. Există, dar au fost practicate numai la interior. Contraforţi mediani fac parte componentă cu restul ansamblului. Catapeteazma actuală este reconstruită peste cea veche corespunzând fazei de construcţie de la 1809. La ultima refacere, la 1909 se desfiinţează zidul dintre naos şi pronaos înlocuindu-se cu 4 stâlpi din cărămidă fiind răzuite şi masivele de zidărie ce-l flancau şi pe care se sprijineau bazele arcelor alăturate spre pronaos.
Nivelele de călcare. La exterior au fost sesizate, afară de cel actual, două nivele de călcare, corespunzătoare monumentului iniţial, reparaţiile de la începutul sec. XIX, şi următoarele.
Cel rezultat în urma cutremurului de la 1802 este marcat peste un strat gros de umplutură, iar primul peste o nivelare cu argilă scoasă din fundaţie şi pusă pentru impermeabilizare, în sfârşit pavajul de bolovani din râu de la începutul secolului nostru.
- 4 -
La interior sub actuala pardoseală din piatră existentă din 1876 se află alte trei anterioare, toate din cărămidă aşezate pe un pat de lut amestecat cu mortar de var, iar ultima pe nisip. Cu privire la a doua pardoseală, cărămidă folosită la construcţiile brâncoveneşti şi postbrâncoveneşti din prima jumătate a sec. XVIII, de aceleaşi dimensiuni cu probele chiar şi fragmentare, recoltate de noi pun problema unei refaceri a interiorului în această perioadă.
Înmormântările. Cele trei morminte sesizate la exterior (două în S1 şi al treilea în S3) aparţin celei de-a doua jumătăţi a secolului nostru. Din păcate cercetarea pronaosului nu a fost posibilă, speranţele noastre în privirea descoperirii mormintelor ctitorilor sau a urmaşilor lor rămânând la acest stadiu. Dacă osemintele întemeietorului, marele ban Neagoe Săcuianu potrivit testamentului acestuia şi redactat la 30 iulie 1673 (cel mai probabil decedează în 1681) ar trebui să se afle la Mănăstirea Cetăţuia ce la acea dată era în construcţie şi potrivit datei redactată de cel sus menţionat, la Hotin, era continuată de soţia sa Zamfira (Schitul Cetăţuia, sat Cucuteni se află la 10 km NV de oraşul Pucioasa fiind complet distrus; investigaţiile din urmă cu 20 de ani negăsind decât urma fundaţiilor), se pot găsi mormintele urmaşilor direcţi. Zamfira respectiv fiica sa Bălaşa, cel puţin cei înhumaţi până la 1702 când moşia Săcuienilor, biserica şi curtea sunt donate Mitropoliei.
Dacă pentru proiectul de consolidare-restaurare există datele necesare oferite de cercetarea arheologică, pentru cea istorică sunt incomplete, fiind imperios necesar să se folosească cel puţin momentul lucrărilor propriu-zise de restaurare pentru completarea acestora.